Estetica gramezii(terapie anti-UEFA)

Redactia | 08.10.2008

SHARE 0

Pe aceeași temă

"="" name="\"Generator\"/"> "="" name="\"Originator\"/"> "="" class="\"textarticol\"">"="">Cupa UEFA"="">, sau tabloidul stufos al fotbalului euro­pean de subsol, nu e o competitie chiar lipsita de peda­go­gie. Darul exemplar al acestei competitii pe care o tin min­te doar castigatorii si amatorii de quiz-uri bolnave ("Care e legatura intre "="">Koprivnica,"=""> "="">Nordsjælland si Vas­lui? Toate trei sunt orase fara echipe in faza grupelor, "="">Cupa UEFA"="">, editia 2008/9!" ) e tocmai irelevanta. Sute de nume de sub-, pre- si pseudo-cluburi se ciocnesc, in­­tr-o aglomeratie care nu permite nici macar forta de im­pact. In urma, ramane o pulbere de confeti macinata dupa serbari amanate sau contramandate. Si inca ceva, mult mai inselator: o senzatie de eveniment, importanta si participare. Acest zumzet de fond cvasipermanent e, prac­tic, principala tonalitate a fotbalului contemporan, cu deosebirea ca, in vreme ce "="">Liga Campionilor"=""> ajunge la acest efect repetand spectacole majore, "="">Cupa UEFA"=""> ru­leaza o telenovela cu buget limitat. Insa consecinta e ace­easi: o productie multipla si nesolicitata care cre­ea­­za, prin inflatie, impresia de abundenta si da specta­to­ru­lui siguranta ca e martorul unui calendar istoric. Nicio­da­ta n-au fost aceste impresii mai inselatoare si nicio­da­ta n-a fost spectatorul mai departe de esenta spor­tu­lui. In chiar clipa in care zace pe sofa, troienit de un con­ti­nuum care vrea sa faca ceva "memorabil" din fiecare meci, competitie si fiinta aruncata sub un tricou, spec­ta­to­rul pierde. Pierde placerea intensa si castiga obisnuin­ta indiferenta. Pierde unicitatea si castiga serializarea ba­nalitatii. Sportul insusi, condus in aceasta directie de fot­balul global si de industria olimpica, se transforma in propria imitatie si devine mai mic, mai putin "istoric" si mai greu de urmarit.

"="" class="\"textarticol\"">"=""> 

"="" class="\"subtitlu\"">"="">Discobolul nu e anticapitalist

"="" class="\"textarticol\"">"=""> 

"="" class="\"textarticol\"">"="">Asemenea consideratii dau de obicei painea acida pe care o mananca foarte critic si necuviincios marii con­tes­tatari ai modernizarii si evolutiei. In definitiv, contes­ta­tia consumismului occidental, asa cum a fost ea impusa de cei mai nonsalanti beneficiari ai prosperitatii occi­den­ta­le, nu suna cu mult diferit. A deplange belsugul fotba­lu­lui ramificat global pare totuna cu a face figura de ro­man­tic regresiv anticapitalist. Paralela e tentanta si stupida. Mo­dernizarea fertila a Occidentului e o ruptura cu pas­to­ra­lismul anterior al societatilor. In schimb, sportul e, prac­tic, neschimbat si ramane o invarianta estetica. Expre­sii­le care au vorbit, de la inceputurile sportului modern, de arta cutarui boxer, fotbalist sau tenismen nu sunt un cli­seu. Sportul e, prin excelenta, un joc sau o proba com­pe­ti­tiva care se sprijina pe o ipostaza, fie ea imagine, fie mis­care. Discobolul e intruchiparea perfecta a acestei de­finitii si cu asta geniul grec a spus, lapidar si definitiv, tot ce se putea spune despre misterul sportului. In ter­meni mai apropiati de noi si fara deranjul pe care il pre­su­pune un pic de cultura, nu retinem din fotbal scoruri si trofee (desi putem pastra, un timp, amintirea meciurilor "epo­cale"), ci amprenta unor jucatori de geniu care re­pe­ta imaginea perfectiunii. Vorbim de maretia si fru­mu­se­tea fotbalului, sustinuti de imagini: rapiditatea fara retus a lui Diego Maradona, poza relaxata si usor obo­si­ta de atata supradotare a lui Nicolae Dobrin, virulenta voioasa a lui Ferenc Puskas, calmul geometric al lui Alfredo DiStefano. Toate aceste imagini reduc fotbalul la un continut vecin cu arta si neperisabil. Mania con­tem­po­rana a meciurilor rulante impinge in afara acestei zone si face din spectatorul modern subiectul unei diete egale, intr-o cantina planetara.

"="" class="\"textarticol\"">"=""> 

"="" class="\"subtitlu\"">"="">Mediocritate comentata in formulare goale

"="" class="\"textarticol\"">"=""> 

"="" class="\"textarticol\"">"="">Toate cele 5 cluburi românesti cazate in calificarile largi ale "="">Cupei UEFA"=""> au ratat pasul inainte. Catastrofa? Nu. Mizerie. In ciuda aparentelor, nici partida robusta a "="">CFR"=""> in fata lui "="">Chelsea"=""> nu e o exceptie. "="">CFR"=""> isi poate asu­ma titulatura de "Ceferelsea", dar meciul de la Cluj a fost o partida de fotbal fizic, fara elemente de calitate no­ta­bile. Marea dezamagire a fost "="">Chelsea"=""> si lipsa con­stan­ta de imaginatie a acestei echipe, care continua sa fie, si cand joaca bine, si cand joaca rau, o functie, nu un spectacol. "="">CFR"=""> (mai putin "="">Steaua"="">, care a achizitionat rangul de egala a "="">Otopeniului"="">) e singura echipa din Ro­mâ­nia (româneasca inseamna cu totul altceva) care poate face fata unui meci de nivel major. "="">Steaua"="">, care a dat, la Florenta, cel de-al doilea 0-0 al "="">Ligii Campionilor"="">, e o echipa potential decenta, dar si un poligon de tir pen­tru toa­nele manageriale ale lui Becali. De unde lipsa de coerenta si nivel. Discutia poate continua asa, pana la plictisul suprem: "="">CFR"="">, "="">Steaua"="">, Liga... E o dezbatere fara con­tinut. Lipseste, din aceasta insiruire mecanica de nume, meciuri, competitii, punctaje si situatii, ceva vital: va­loarea. Revenind la natura prima a fotbalului, e de ob­ser­vat ca logoreea profotbalistica a presei, competitiile in­terne sau externe, cluburile si Nationala, nu pot, pur si sim­plu, livra niciun caz de departe asemanator cu ceea ce am numit amprenta fundamentala a calitatii. Acest ano­nimat glorificat de o presa sportiva submediocra si diversificat de competitiile europene e singura realitate de fond a fotbalului românesc. Corolarul e de gasit in ne­pu­tinta si subdezvoltarea fotbalului jucat de Nationala. Cu alte cuvinte, fotbalul românesc s-a asezat foarte bine intr-un ciclu care risca sa-i devina conditie: mediocritatea co­mentata. Acea stare de aparenta importanta si relief care mascheaza un gol adanc si prelung. Avem, adica, toata formularistica, dar nu avem nimic de completat. Cu o asemenea capacitate de a cultiva incapacitatea, fot­balul românesc e mai aproape, astazi, de versantul ra­sa­ritean decat de tunelul care conduce spre Vest. E foar­te probabil ca saltul spre valoare sa se amane enorm sau sa nu mai aiba niciodata loc, pentru ca iluzia locala a grandorii a devenit obisnuinta si a luat, treptat, locul va­lo­rii. Bineinteles, fotbalul nu face decat sa repete sche­ma care a deformat si indepartat de sensul propriu eco­no­mia, finantele si educatia scolara româneasca. Depla­sa­rea fotbalului spre modelele de functionare economic si politic nu e un accident banal, un caz de oglindire so­cio­logica fara urmari. Fotbalul pierde enorm dintr-un ast­fel de contact. Indepartarea de nucleul estetic face din fotbal o ocupatie monotona si din suporteri chibiti in per­pe­tuitate. Totul devine un pic mai clar daca privim in directia cuvenita. Spre cea mai frumoasa si mai pura ima­gine a sportului. O vom gasi usor, pe terenuri ma­loa­se inconjurate adesea de garduri obosite si de tacerea vreunui palc de enoriasi inraiti sau, dimpotriva, in temple racoroase, inverzite de excesul mustos al gazonului, pe "="">Parc de Prince"=""> sau pe "="">Twickenham"="">. Cu alte cuvinte, pe orice teren de rugby.

"="" class="\"textarticol\"">"=""> 

"="" class="\"subtitlu\"">"="">Va descalci copilul truda elefantina?

"="" class="\"textarticol\"">"=""> 

"="" class="\"textarticol\"">"="">Imaginea pe care rugby-ul o pune in fata oricarui spec­­tator, spre mantuirea de banalitate, scor si palma­res, se naste in fiertura umana crancena a gramezii. Nu intamplator. Intre toate spatiile si scenariile jocurilor spor­tive, gramada de rugby e cea mai obscura si, in acelasi timp, cea mai productiva forma de organizare. Gramada e premisa aparenta a haosului, iar gramada deschisa ga­ran­teaza, chiar, disparitia oricarei sanse de revenire la cursi­vitate. O vreme, gramada e chiar asta. Insa spatiul incolacit si intunecat al gramezii e intotdeauna castigat de principiul vietii. O suta de sfortari si scrasnete scot la iveala mingea, ca intr-o nastere grea, sub grindina si in­­tu­neric. De aici incolo, in cateva clipe orbitoare de vointa si gratie, se petrece marea transformare. Mijlocasul la gra­mada, copil de trupa iute si istet, pripasit pe langa ma­tahalele din linia a treia, agata mingea cu mana de ca­ligraf puternic si arunca, in acelasi moment, o privire care scaneaza tot terenul. Inca o clipa, si corpul mijlo­ca­su­lui la gramada se strange in cel mai indesat resort. E clipa insesizabila in care jocul si suflarea stadionului in­­ghea­ta, intr-o anticipatie infrigurata: e posibil? Va des­calci necoptul si prematurul mijlocas tot ce s-a incalcit cu atata truda elefantina in duelul stabilopozilor? Dubiul atar­na, plin de plumbul scepticismului, pana in ultima cli­­pa. Apoi, cand toata lumea, de la legile fizicii la bunul simt, aproape ca s-a lepadat de speranta, corpul mijloca­su­lui la gramada se destinde si porneste o miscare lun­­ga de daruire. Suspendat in aer, mijlocasul la gramada aduce vestea buna si se intinde punte spre malul pe care asteapta cel mai de incredere prieten. O secunda sau doua, miracolul e vizibil si palpabil. Apoi, vlaguit de arsura arcului electric pe care l-a inchipuit, trupul mijlo­ca­su­lui la gramada cade secerat pe gazon. Intotdeauna cu capul intors intr-un spasm care incearca sa vada: a ajuns mingea cu bine in mainile coechipierului? a fost resta­bi­li­ta armonia initiala a lumii? Jocul de rugby e intrerupt sis­tematic de aceste momente scaparatoare care des­fac haosul gramezii si forteaza redescoperirea ordinii. Nici un alt joc nu a pus intr-o imagine mai dramatica legatura sportului cu frumusetea incapatanata a vietii. Zborul mijlocasului la gramada e, de fapt, echivalentul cli­pei in care o minte stralucita descopera calea spre in­­te­legere si despica necunoscutul. Numai o timiditate exagerata ii impiedica pe mijlocasii la gramada sa nu strige de fiecare data cand reusesc pasa pefecta: Evrika! "="">

"="" class="\"textarticol\"">"=""> 

"="" class="\"subtitlu\"">"="">Evrika! - efectul final

"="" class="\"textarticol\"">"=""> 

"="" class="\"MsoNormal\"">"="">Nu trebuie sa intelegi regulile jocului de rugby pentru a fi captat si electrizat de aceasta imagine repetata. Nu tre­buie decat sa accepti ca numele mijlocasului la gra­ma­da, numele echipelor, scorul si cronicile din presa de a doua zi sunt adaosuri inutile. Iar cine poate trai un ase­me­nea moment de sinceritate si inaltare estetica s-a sal­vat si a salvat toate jocurile sportive. Inclusiv fotbalul.

TAGS:

Comentarii 0

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22