Estul Vestului şi Vestul Estului sau despre neînţelegerea culturală

Smaranda Vultur | 09.04.2013

Pe aceeași temă

Cartea Corinei Ciocârlie conţine o provocare mai importantă decât cea pe care pare a se întemeia construcţia ei: e vorba despre o mutaţie în statutul scriitorului, aşa cum e perceput acesta de societate şi de el însuşi.

Întâlnirea dintre Vest şi Est de după 1989 a fost şi este încă marcată de neînţelegeri şi distorsiuni, rezultat al imaginilor gata făcute, greu de deconstruit sau abil ma­nipulate, al aşteptărilor (re­ciproce) frustrate, al de­ca­lajelor de standard de via­ţă, dar şi culturale, al ex­perienţelor istorice şi po­li­tice prin filtrul cărora s-a conturat într-un anume fel frontiera ce ne desparte pe „noi“ de „ceilalţi“.

Astăzi, când asistăm în Eu­ropa la o recrudescenţă a xe­­nofobismului, aceste fron­tiere de curând deschise tind să devină mai rigide, făcându-ne să uităm să ne ches­ti­o­năm „cine suntem noi“, cei care vorbim în numele unei omogenităţi ge­ne­ra­li­za­toa­re pe care o proiectăm asupra celor de ca­re ne delimităm, adesea cu un aer de în­cruntată superioritate. E mai simplu să pro­cedăm astfel, pentru că stereotipul ne ajută să punem ordine în lumea ce ne pa­re la început străină şi mai ales ne po­to­leşte angoasele, făcându-ne părtaşi la do­molirea diferenţelor, în favoarea ase­mă­nă­rilor ce ne asigură.

La pagina 113 a cărţii Corinei Ciocârlie, Nimic nu se dă pe gratis. Breviar pentru au­tori în vilegiatură, cu concizia şi umo­rul bine cunoscute, Dan Perjovschi ilus­trează ideea graniţeler (borders) între ca­re suntem inevitabil prinşi: ele sunt cele din capul nostru (un omuleţ cu mintea cu­sută) şi cele pe care le suspendăm, în­tre­rupându-le prin chiar mersul nostru îna­inte, măcar atât cât ţine pasul. Stă în pu­terea noastră de a vedea în cusătura gra­niţei o linie care uneşte, înnădeşte sau una care inevitabil închide şi desparte.

 

Preţul succesului

Cartea Corinei Ciocârlie, publicată iniţial în franceză, în 2011, ne provoacă să re­flectăm la aceste lucruri, pornind de la cir­cumstanţe precise şi de la o categorie de oameni, cum se va vedea, şi ei oarecum spe­ciali. E vorba, în această poveste na­rată cu umor, dar şi cu ascuţişuri critice, de scriitori şi de literatura sau mărturiile lor privitoare la călătorii mai mult sau mai puţin dorite de ei înşişi, organizate de per­soane private (dintre cele care îşi pot per­mite mecenate sau sponsorizări), de fun­daţii sau instituţii de stat, ce par a se în­trece în a le oferi ocazii de a se simţi fla­taţi, recunoscuţi sau admiraţi. Mai ales în altă parte decât acasă la ei – atunci când vine vorba de România şi de Est în ge­ne­ral, unde validarea trece aproape obli­ga­toriu prin botezul recunoaşterii lor „în afa­ră“, undeva mai la Vest, dacă se poate.

Ştim cu toţii că, imediat după 1989, s-a in­vestit imens în a face posibilă reluarea le­găturilor „normale“ dintre părţi ale Eu­ropei până atunci separate de ziduri reale sau mentale. Dar trecerile şi traversările pe care le întrerprind scriitorii, eroii aces­tei cărţi (printre ei şi câţiva noneuropeni) nu privesc doar continentul nostru; SUA sau îndepărtata Siberie sunt şi ele posibile ţinte ale programelor destinate să medieze între distanţe.

Corina Ciocârlie ia în seamă nu doar măr­turiile de călătorie, ci şi poveştile în oglin­dă ale celor pe care îi nu­meşte sosiile scri­i­torilor, adi­că personaje din cărţile lor care trec prin ex­perienţe si­milare. Indiferent de des­ti­naţie, aceste ex­pe­ri­enţe sunt marcate de tot fe­lul de cap­cane, obstacole sau îm­pre­jurări ce pot brusc trans­forma confortul în in­con­fort, buna dispoziţie în caz­nă şi plictis, ocazia de a scrie în linişte în inhibiţia paginii albe, triumful aş­tep­tat în eşec previzibil. Pa­ra­disul imaginat de cei care îl oferă – e drept, contra cost - se dovedeşte fragil şi in­hi­bant, chiar da­că unii vor suporta cu greu recăderea în via­­ţa lor obişnuită şi al­ţii se vor gândi mai ales la beneficiul bă­nesc al întreprinderii în care se lasă an­trenaţi. Scri­itorii nu mai par dispuşi la aven­tură sau nu o mai con­sideră pro­fi­tabilă altfel de­cât financiar, sunt ori prea critici şi lu­cizi, sceptici sau mult prea pragmatici. Din când în când fac haz de necaz.

Cartea Corinei Ciocârlie ar fi putut purta şi titlul „Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii“. Ele aparţin celor care oferă burse şi calătorii de studiu scriitorilor – în­tr-un anume moment, mai ales pentru cei din Est – cu iluzia că, astfel, dialogul cul­tu­ral ar fi posibil. Or, autoarea cărţii se îndoieşte de eficacitatea unui astfel de proiect, iniţiindu-ne în diversele moduri de a-l compromite, a-l face dificil, când nu cu totul inutil, pledând pentru ideea, ex­primată când mai voalat, cu armele ironiei, când abrupt şi fără drept de apel, a imposibilităţii lui.

Departe de a fi vorba de „neînţelegeri“ culturale grave, de genul celor care au dus în secolul al XV-lea la înfrângerea in­di­e­nilor americani de către spanioli sau la uci­derea căpitanului Cook, confundat cu un zeu de locuitorii insulei Hawai, la sfârşit de secol al XVIII-lea, periplul scriitorilor vilegiaturişti între lumi pe care literatura lor ar trebui teoretic să le unească, fă­cându-le comprehensibile unele altora, se încheie paşnic, prin pagini de literatură, jurnale, memorii, secvenţe de roman. Co­rina Ciocârlie le tratează la un loc, drept mărturie a eşecului medierii dintre cul­tu­rile pe care trenuri sau avioane umplute cu scriitori, ghizi, gazde binevoitoare, ma­nageri, editori sau traducători încearcă za­darnic să le pună în contact. Nu putem însă spune că, dincolo de ba­letul (diz)­gra­ţios al schimbului de po­li­te­ţuri, dialogul a eşuat, ci, mai degrabă, că acesta e modul lui de a avea loc, în cir­cumstanţele date.

 

Filmul bate viaţa

Deşi nu împărtăşesc întru totul scep­ti­cis­mul uneori amuzat, alteori tăios, privitor la dialogul cultural, beştelit cu fină ironie în câte un caz, acoperit de ridicol în al­tele, considerat în ansamblu o pură co­me­die, nu pot să nu admir bateria eficace a ar­gumentelor puse la bătaie de autoare, într-o punere în scenă ingenioasă, şi ca­litatea scriiturii acestui eseu ale cărui in­tenţii literare sunt clare.

O scenă precum cea în care scriitorul Mir­cea Cărtărescu, invitat la zilele literare din mica staţiune balneară Mondorf a Marelui Ducat de Luxemburg, e silit să înghită, prin­tre tartine cu caviar, discursuri des­pre putreziciunea sistemului capitalist, capcanele societăţii de consum şi alie­narea omului în societatea contemporană e, fără îndoială, doar una dintre cele mul­te antologice. Ele ne conving că unghiul din care relatarea e făcută e mai ales cel al potenţialului ficţional al vieţii şi al efec­tu­lui literar scontat.

La fel cu scriitorii-personaje, în cartea ei, autoarea găseşte mult mai productive li­te­rar umorile ce însoţesc negările şi res­pin­gerile, eşecurile, decât entuziasmul, elo­giul sau admiraţia, puse, acestea din ur­mă, mai degrabă în seama tentaţiilor cu ca­re sunt ademeniţi cei care scriu de cei ca­re le remunerează prestaţia. Nefericirea în toate registrele ei a fost întotdeauna o sur­să literară mai eficace decât fericirea. Nu ştim prea bine, de aceea, în cazul fic­ţiunilor prin care scriitorii descriu ne­ca­zurile lor de vilegiaturişti sau groteştile situaţii în care îi aruncă uneori bunăvoinţa celor care ar vrea să-i trateze ca pe zei (când nu ca pe umili funcţionari), în ce mă­sură proasta dipoziţie derivată din aces­te situaţii e percepţie reală, intenţie ex­pre­sivă sau simplu moft literar.

Un mic tratat al slăbiciunilor omeneşti, dar mai ales ale celor atribuite „negu­ţă­torilor de de ficţiuni“ sunt trecute în re­vistă, trimiţând în cele din urmă la o re­flecţie asupra felului în care legea cererii şi ofertei ia loc treptat în societatea noas­tră logicii darului, aşa cum o descria Mar­cel Mauss, ca fapt social total. Mauss se re­ferea pentru societăţile exotice studiate la obligaţia de a da şi a primi şi apoi de a res­titui în surplus, ce angaja relaţii pe toate planurile - economice, politice, religioase, estetice. Se asigura astfel echilibrul şi sta­bilitatea grupurilor care interacţionau. Le­gea cererii şi ofertei, dominantă azi, nu pare croită pe aceleaşi principii armo­ni­za­toare, din moment ce competiţia evocă mai degrabă logica războiului.

În lumea noastră ea ia forma eficacităţii, a consumului şi a artificiului prin care ceea ce se oferă e supralicitat la maximum. Scri­itorul însuşi, artistul în general, e tot mai mult în societatea în care trăim un pro­dus al marketingului care îl pro­pul­sează pe scena vieţii publice în prim-plan. Premii, onoruri, recompense, invitaţii, in­terviuri, granturi, traduceri şi sejururi li­terare participă la un fel de ofertă în sur­plus, măgulitoare pentru sinele propriu şi se­ducătoare pentru publicul primitor, ca­re consumă azi literatura împreună cu nar­coticele aferente transformării cărţii în pro­dus (evident, vandabil).

Opozantul cel mai notoriu al acestor ritua­luri publice e chiar cel care patronează în cartea Corinei Ciocârlie deconstrucţia ra­dicală. Citatele din Cioran, comentate de o cunoscătoare, ne duc cu gândul la un altfel de Virgiliu, guraliv, neliniştit şi pe alocuri burlesc, menit să dea un contur mai pregnant comediei, câtuşi de puţin di­vine, puse în scenă aici.

 

Mic tratat  de antropologie

O carte despre cum îl privim sau suntem priviţi de Celălalt, indiferent de forma în care acest chip al diferenţei ni se în­fă­ţi­şează este în principiu o carte situată în perspectiva antropologiei culturale. Oricât ar putea părea de ciudat, eseistica sau po­vestea regizată ingenios se pliază bine pe o astfel de perspectivă, pentru că poate ex­trage maximum de profit din acest joc al privirilor reciproce, dându-i concreteţe şi acea doză de ficţionalitate necesară pentru a-l face sugestiv. Scrisă cu inteligenţă şi ta­lent, cartea Corinei Ciocârlie include şi dezvoltă astfel o temă de actualitate, obli­gându-ne să ne punem întrebări şi să că­utăm răspunsuri. Printre ele, cea pri­vi­toare la sensurile în numele cărora sau în căutarea cărora acţionăm. O întrebare pe care nu ne-o punem destul de des, grăbiţi să ne atingem ţelurile.

Cartea conţine o provocare mai im­por­tantă decât cea pe care pare a se întemeia construcţia ei: e vorba despre o mutaţie în statutul scriitorului, aşa cum e per­ce­put acesta de societate şi de el însuşi. Un capitol de istorie culturală care se scrie îm­preună cu noi. //

 

// CORINA CIOCÂRLIE

// Nimic nu se dă pe gratis. Breviar pentru autori în vilegiatură

// Editura Tracus Arte, 2012

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22