Experienţa lui Grigore Romalo pe fronturile Primului Război Mondial

Codrut Constantinescu | 16.04.2019

Şi destinul lui Grigore Romalo, descendentul unei prestigioase familii de boieri munteni, este relevant pentru complexitatea şi tragismul constituirii României Mari.

Pe aceeași temă

Mărturia sa*, chiar dacă incompletă, este menită a adăuga o altă piesa imensului puzzle uman care ne permite să reconstituim implicările personale care, în final, au dus la încununarea idealului naţional, singura dată când aceasta i s-a întâmplat poporului român. Romalo fusese adeptul intrării în război încă din 1914, însă entuziasmul său avea să se topească rapid în faţa realităţilor de pe un front problematic, încă de la început. După primele săptămâni de război, Romalo era mai degrabă dezamăgit, conflictul încă nu era foarte încins, nici măcar în Transilvania de sud, unde înaintarea română era destul de timidă (nici măcar Sibiul nu a fost cucerit). „Trăiesc ca o brută. Poezia războiului dispare în campanie. Ea rezidă, în fond, doar în imaginaţia unui burghez sau a unui poet care trăieşte la căldurică, în oraş. În război nu se vede decât dezastrul, oboseala şi clipa imediat următoare. Prezentul are alura unei anticamere din care nu se ştie unde ajungi. Nu vezi decât lipsurile, nu ştii nimic despre ansamblu, prin urmare nu poţi să judeci.“ A făcut parte din trupele române care au forţat Oltul, însă situaţia generală se înrăutăţise rapid după dezastrul de la Turtucaia, când mulţi au acuzat Marele Comandament Român că-şi pierduse complet capul (Argetoianu mai ales).

Romalo era foarte dezamăgit şi critic faţă de retragerea care începuse în a doua parte a lui septembrie de pe poziţiile cucerite în sudul Ardealului: „Este un război al înzestrărilor armatelor şi un război al căpitanilor. Noi nu avem tunuri şi avem încă şi mai puţini căpitani“. Denunţă laşitatea multor colegi, dar şi nepriceperea în coordonarea unităţilor româneşti, lipsite complet de experienţa războiului modern, plimbarea din Bulgaria din 1913 făcând mai mult rău, căci a turnat aroganţă în multe minţi. Din Bran, unitatea sa a ajuns la Sinaia, pe Valea Prahovei, iar apoi, pentru scurt timp, la Băicoi, spre odihnă şi refacere. Situaţia era atât de gravă, încât nu a avut timp nici de una, nici de alta, fiind trimisă în grabă spre Vălenii de Munte şi Tabla Buţii, pentru a opri ofensivele germane. Pe 25 octombrie 1916 a ajuns din nou la Buşteni, unde a îndurat cel mai teribil bombardament de artilerie de la începutul campaniei: „Ne ducem în tranşee (pe Valea Cerbului). Pe drum, un om cu craniul spart în două, cu creierul la zece paşi de el şi, între cele două resturi, craterul unui obuz“. Reflecţiile amare reprezintă un adevărat capitol şi în notaţiile lui Romalo (dar şi la mulţi alţi contemporani ai dezastrului din 1916). „Românul nu este fricos. Ceea ce ne lipseşte, de sus până jos, este simţul datoriei, o conştiinţă vizavi de sine şi asta se traduce prin fuga la analfabet şi... prin modelul de dezorganizare la cei de sus. (...) Frica la acest nefericit soldat nu este decât explicabilă şi justă. La război îţi este frică. Aşa că este necesar să existe ceva care să o contrabalanseze. Puţini au acest ceva.“

La jumătatea lui noiembrie deja veştile proaste de pe celelalte fronturi au ajuns şi pe Valea Prahovei, unde se duceau lupte crunte, dar unde apărarea română făcea faţă: „Dacă militarii de pe Prahova au menţinut linia aproape intactă, ei ştiu că fraţii lor sunt învinşi în mod iremediabil, respinşi, alungaţi pe Jiu, pe Olt, în jurul Bucu­reştiului. Ştim că suntem ultimii care mai putem rezista aici, că în spatele nostru nu vine nimic şi că, dacă digul nostru se rupe, nimic nu îi mai opreşte“. Primind ordin de retragere, regimentul pierduse trei sferturi din efective, rămânând cu 500 de combatanţi care trebuiau să asigure ariergarda Diviziei a 16-a: „Afară, noaptea este neagră precum cerneala şi suflă un vânt rece“. Nici retragerea, sub nasul germanilor, nu a fost simplă. A trecut şi pe lângă fabrica de hârtie din Buşteni, care ardea, o mică parte din apocalipsa Prahovei: „Soldaţii noştri care de o lună stau imobili în tranşee, fără alt adăpost, care de o lună nu s-au dezbrăcat, nici descălţat, anchilozaţi de reumatisme, obosiţi de lupta continuă, abrutizaţi de bombardamentul continuu, înaintează cu greu“. Coloana a trecut pe lângă Sinaia, iar Romalo rememorează amintirile plăcute trăite aici (ca și Gheorghe Garoescu): „În spatele nostru podurile sar în aer“. Unitatea lui a făcut o pauză de o oră la Comarnic, care era evacuat de locuitorii înfricoşaţi. Când s-a trezit, a intrat în panică deoarece avea impresia că era noapte, iar camarazii l-au lăsat să doarmă prea mult. Dar nu, era fumul intens de la industria petrolieră care ardea, dus de vânt spre nord, transformând ziua în noapte. „Pe drum, un talmeş-balmeş imposibil de oameni, de soldaţi rămaşi în urmă, de ţărani care au fugit, de care cu boi sau cu cai, de călăreţi, de animale împinse înainte (...) Femei plângând, în costumele lor vesele, deschise la culoare, de muntence, ne privesc trecând pragul caselor.“ Coloana (pe care el o compară cu La Grande Armée a lui Napoleon, în lungul său drum de retragere din Rusia anului 1812) a trecut şi prin Câmpina, prin dreptul unei şcoli ocupate de militari: „Câmpina rămâne în urma noastră cu incendiul ei aproape stins“. Cu greu, resturile regimentului au ajuns la Băicoi, localitate spre care afluau toate trupele care apăraseră Valea Prahovei în exodul spre Molodva. Direcţia luată a fost spre Buzău-Râmnicu Sărat şi Focşani. În Moldova au ajuns 200 de oameni dintr-un regiment de 2.500 de militari, de două ori recompletat (dar e posibil să-i fi ajuns din urmă şi alţi militari care se pierduseră de unităţile lor).

Rămăşiţele regimentului său au ajuns, după marşuri interminabile (pe jos, evident), la 20 decembrie 1916 în localitatea Hăndreşti. Romalo este cel care l-a executat, în urma unor controversate ordine verbale, pe jurnalistul evreu Max Wexler. Care a devenit de tânăr adeptul socialismului, studiind economia la Bruxelles şi în Statele Unite (ciudată este revenirea lui, având în vedere antisemitismul din epocă), purtând o corespondenţă cu corifeii socialismului (Rosa Luxemburg, Mehring), implicându-se în mişcarea socialistă românească, scriind în presa socialistă a vremii (România muncitoare, Munca, Lumina). Siguranţa îl avea pe lista cu potenţialii trădători, iar izbucnirea Revoluţiei ruse din februarie 1917 (dar şi trădarea colonelului Sturdza, care a făcut senzaţie în epocă) avea să ducă la exacerbarea atitudinii oficiale faţă de potenţialii trădători (reţeta perfectă era dată de aderare la socialism, însoţită de originea evreiască). Wexler a fost mobilizat la tăbăcăria Concordia din Iaşi, în calitate de contabil (avea 47 de ani), însă scopul era acela de a-l suprima „preventiv“. În noaptea de 14 mai 1917 a fost executat de Romalo, care îl escorta, într-o pădure de pe lângă Roman, în căutarea Regimentului 2 Vânători de Munte, sub pretextul că a încercat să fugă de sub escortă. Întregul episod a fost menţionat de Constantin Argetoianu în memoriile sale. Romalo a fost şi anchetat, la presiunea mişcării socialiste din Iaşi, fără să fie găsit vinovat. Chiar dacă Romalo, preventiv, nu a descris deloc circumstanțele execuţiei lui Wexler, asasinatul îi chinuia conştiinţa: „Durerea de la Roman îmi frământă creierii“. Regimentul lui, spre deosebire de marea majoritate a rămăşiţelor Armatei Regale Române, nu a avut prea mult timp pentru a se reface, reintrând în aliniamentul frontului la jumătatea lui februarie 1917. Frontul fusese stabilizat, de bine, de rău, cu ajutorul a două milioane de soldaţi ruşi. Romalo contabiliza clipele de plictiseală: „uneori, ca azi, te cuprinde o lehamite enormă. Oboseală, abrutizare, plictiseală, mai ales plictiseală. De patru luni acelaşi colţ de pământ peste care au trecut viscolul, dezgheţul, ploaia şi soarele primăverii, au venit vara şi furtunile ei, soarele implacabil a readus la viaţă insectele şi plantele“, avea să scrie în jurnal la data de 10 iunie 1917. Romalo nu a mai petrecut multe clipe de linişte, căci a luat parte la ofensiva de la Mărăşti a trupelor româno-ruse. Din notaţiile lui, surprinse la firul ierbii, ne dăm seama mai degrabă de proasta coordonare a diverselor unităţi româneşti, departe de scenele de eroism regizate prin filme. Însă moartea secera fără discriminare, iar uneori ea era provocată de propria artilerie, care nu îşi ajusta la timp tirul, lovind în propriile trupe (aşa numit friendly fire). La 25 iulie 1917 regimentul său a fost înlocuit cu un altul. Veştile deveneau din ce în ce mai sumbre din cauza dezertărilor masive şi a noncombatului trupelor ruse. Zvonurile alarmante care dădeau ca sigură retragerea Armatei şi a autorităţilor române în sudul Rusiei erau din ce în ce mai pline de temei. Romalo se interoga cu multă îndreptăţire: „ce garanţie avem că aceşti nebuni nu ne vor dezarma?“. În acest context, unitatea lui a fost readusă pe front, înlocuind un regiment rus, undeva în sectorul Putna, „unul enorm“ (pentru un singur regiment care ajungea să acopere şi 20 de kilometri, în mod normal sectorul unei divizii).

După aceste evenimente relatate mai degrabă cu amăraciune, Romalo a fost transferat la statul major al generalului Văitoianu, iar din acest moment el nu a mai scris în carnetele sale, nici măcar despre lungul drum pe care l-a făcut prin Rusia, pentru a ajunge în final pe frontul francez. Căci el a respins încheierea Păcii de la Buftea, din mai 1918, şi a continuat să lupte ca voluntar în cadrul unui regiment de Chasseurs alpins (vânători de munte francezi) pe Frontul de Vest. Romalo a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul şi cu Legiunea de Onoare, murind la 38 de ani, în anul 1928, după ce contractase TBC pe front. //

// GRIGORE ROMALO

// Carnete de război 1916-1917

// Traducere din limba franceză de Lia Decei

// Text îngrijit, prefață, note de Dan Romalo

// Editura Corint, București, 2017, 192 pp.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22