Farmecul indiscret al goticului

Serenela Ghiteanu | 02.07.2019

Editura Nemira a invitat-o la recentul Târg de carte Bookfest pe scriitoarea britanică Sarah Perry, pentru lansarea celui mai nou roman al ei, Melmoth, în traducerea Ioanei Văcărescu.

Pe aceeași temă

Figura lui Melmoth apare prima dată în romanul Melmoth the Wanderer, scris de irlandezul Charles Robert Maturin şi apărut în 1820, poveste faustiană în care eroul îşi vinde sufletul unei creaturi cu numele din titlu, pentru 150 de ani de viaţă în plus. În 1835, Balzac publică şi el un Melmoth reconcilié, iar ceva mai târziu Oscar Wilde, ieşit din închisoare, îşi va lua pseudonimul Sebastian Melmoth, făcând astfel referire la personajul damnat şi la Sf. Sebastian.

În romanul lui Sarah Perry, Melmoth o întruchipează pe femeia care le-a însoţit pe mama lui Iisus şi pe Maria Magdalena, la trei zile după Crucificare, la grota de unde lipseşte trupul Mântuitorului. Melmoth ar fi, astfel, femeia care a negat că L-ar fi văzut pe Hristos înviat. În viziunea scriitoarei britanice, Melmoth este o femeie îmbrăcată în negru, cu picioarele însângerate, care bântuie de secole lumea, e mereu prezentă lângă marii păcătoşi, nu pentru a-i ajuta cu ceva, ci pentru a le cere să o însoţească pe ea, în teribila ei singurătate. E numită, de altfel, Melmoth Martora, apare mai degrabă ca un văl de fum negru şi tot ce rosteşte este cererea să fie însoţită.

Naraţiunea lui Sarah Perry se desfăşoară pe mai multe planuri, cel principal situându-se în Praga zilelor noastre, unde Helen Franklin, o englezoaică în vârstă de 42 de ani, cu o aparenţă fizică absolut banală, trăieşte foarte modest, lucrând ca traducătoare liber profesionistă. Ea locuieşte în gazdă la o femeie bătrână excentrică, Albina Horakova, şi viaţa ei pare o aspră penitenţă pentru o vină pe care cititorul încă nu o cunoaşte. Prietenii ei, Karel, profesor la Universitatea Carolină, şi tovarăşa lui de viaţă, englezoaica Thea, sunt de asemenea nişte marginali. Karel va dispărea, după ce îi înmânează lui Helen manuscrisul unui bătrân, Josef Hoffman, pe care îl cunoscuse la Biblioteca Naţională a Republicii Cehe, şi care moare subit. Mai apoi, Thea va primi o scrisoare de la Karel, care se reconverteşte în militant pentru drepturile imigranţilor, în Marea Britanie.

Cel care este primul obsedat de figura lui Melmoth este Karel, în urma lecturii manuscrisului lui Josef Hoffman, dar, odată el plecat, obsesia îi este transferată lui Helen. Romanul se împarte între două planuri: personal, al lui Helen, şi colectiv, reprezentat de drame trăite de personaje precum Josef Hoffman şi copilăria lui din Al Doilea Război mondial, Sir David Ellerby, preot de la 1637, prin scrisoarea pe care i-o lasă soţiei lui, Elizabeth, despre viaţa lui Alice Benet, cea care a refuzat să îşi renege credinţa protestantă şi a fost vizitată când era torturată de către Melmoth, apoi Anna Marney şi jurnalul său de la Cairo, din 1931, ca şi textul cules de ea, Mărturia lui Fărănume şi a lui Hassan, mai exact, povestea pogromului suferit de armeni la începutul sec. XX. Cu alte cuvinte, există un plan al celor vii şi unul al celor morţi, iar Melmoth, după ce îi vizitează pe cei morţi, acum o bântuie pe Helen. Acesteia i se pare că îi simte prezenţa, chiar pe străzile Pragăi, furişându-se pe urmele ei.

Umbrei malefice a lui Melmoth îi este contrapusă nu doar Thea, ci şi Adaya, o tânără care o ajută pe Helen să îşi revină dintr-o stare de rău, după ce i se pare că o vede pe eterna „martoră, pribeaga, cea blestemată, singură“ într-o biserică dezafectată, unde asistase la un concert.

Răul şi Binele nu sunt însă opuse în mod radical pentru că eroina principală, Helen Franklin, este un personaj ambivalent. În tinereţe, Helen a părăsit casa plictisitoare a părinţilor ei pentru a lucra, în Filipine, într-o organizaţie de caritate. Acolo l-a cunoscut pe farmacistul Arnel Suarez şi vizitele la spital, la fratele acestuia, îi prilejuiesc cunoaşterea Rosei. Dar Helen este atrasă în camera de spital a Rosei de către Mel­moth, care apare din când în când la căpătâiul acesteia. Rosa fusese stropită cu acid de fostul ei iubit gelos şi pe patul de spital agonizează, fără speranţă de vindecare, în dureri insuportabile, implorând-o pe Helen să îi grăbească moartea. Cum Arnel fură din farmacie opioide pentru a uşura durerile fratelui său, atunci când acesta se externează, Helen preia substanţele şi le administrează Rosei, dar nu ca să îi diminueze suferinţa, ci ca să i-o curme, aşa cum aceasta i-o ceruse de atâtea ori. Arnel va fi arestat pentru că poliţia crede că cel care a furat opioidele este şi cel care a ucis-o pe Rosa, iar Helen nu are curajul să îşi asume propria-i faptă. Arnel intră în închisoare - pentru 19 ani, de altfel -, iar Helen părăseşte Manila. Când se duce la Praga şi începe o viaţă aproape monahală, Helen crede că îşi ispăşeşte oarecum păcatul din tinereţe.

Gazda lui Helen, Albina, vrea să îşi sărbătorească aniversarea la Teatrul Naţional, la un concert de operă, iar Helen vine însoţită de Thea şi de Adaya. Spectacolului de pe scenă, baroc, i se adaugă o cină la restaurant, unde femeile se provoacă una pe alta să îşi mărturisească păcatele. Acestui spectacol în spectacol, care păstrează prin excentricitate şi prin menţionarea permanentă a lui Melmoth aerul baroc al operei, i se contrapun textele lăsate de cei morţi, de Josef Hoffman, de David Ellerby, de Anne Marney.

Miza romanului este problema vinovăţiei, a culpei neispăşite, a posibilităţii speranţei şi a unui nou început, pornind de la o dramă personală, pe fundalul unor tragedii colective din Istorie. Memorabile sunt scenele de război povestite de Josef Hoffman, scenele de tortură ale lui Alice Benet, din sec. al XVII-lea, sau descoperirea macabră de la malul mării a fraţilor Hassan şi Fărănume, corpurile secţionate de copii armeni. Aceste episoade sunt nu doar un decor mai amplu pentru viaţa eroinei principale, Helen, ele îi dau şi profunzime şi ridică povestea iniţială la o meditaţie asupra condiţiei umane. Figura lui Melmoth îi dă romanului un caracter gotic, pentru că morbidul şi ceea ce el generează, angoasa, se împleteşte cu aspecte romantice, cu ideea damnării, a izbăvirii, a renaşterii. Deznodământul păcatului de tinereţe al lui Helen va fi unul surprinzător, iar întâlnirea faţă în faţă cu Melmoth este o scenă postmodernă, care se joacă cu datele pactului faustian.

Apariţia, la operă, a lui Melmoth este o scenă demnă de un film al lui Miloš Forman: „... chipul lui Melmoth Martora. Pielea îi este pătată, de parcă ar fi umbrită de nori, iar ochii ei ce nu clipesc sunt nişte sfere de sticlă fumurie. Este stranie ca un coşmar şi familiară ca un cămin. Pe acest chip este zugrăvit cel mai adânc şi mai neclintit devotament: ai putea crede că a aşteptat milenii pentru acest moment, în care să o privească pe Helen Franklin în loja 7 a Teatrului Naţional. În genunchi, Rusalka tot mai cântă şi de la gâtul Albinei Horakova mai cade o perlă. Helen întinde mâna - peste balcon, spre scenă -, îşi imaginează atingerea mâinii lui Melmoth, fierbinte, poate, catifelată, trăgând-o în sus, ori poate făcând-o să se prăbuşească. Aşadar, până la urmă, nu i se permite să trăiască eliberată pe cauţiune: aude zăngănitul uşilor de oţel“. Finalul romanului este unul tipic gotic şi, din nou, frapant, neaşteptat.

Ca şi în celălalt roman al lui Sarah Perry tradus tot la Editura Nemira, Şarpele din Essex, atmosfera este foarte reuşit creată în Melmoth. Oraşul Praga, străjuit de statuia Sf. Ioan Nepomuk, de castelul care ne trimite cu gândul la Castelul lui Kafka, de proximitatea râului Vlta­va sunt elemente ale unui imaginar foarte adecvat unei poveşti gotice. Regăsim atmosfera acestui oraş, Praga, cea descrisă de scriitoarea franceză Sylvie Germain, în a ei trilogie pragheză formată din romanele scrise în anii ’80, Immensités, Eclats de sel şi La Pleurante des rues de Prague.

Praga este un topos cultural aparte, marcat de evenimente importante din istoria Mitteleuropei, un mozaic de culturi - germană, cehă şi evreiască -, la care se adaugă misterul, cel care însoţeşte mereu spaţiile vechi, în care s-au stratificat experienţe de viaţă de tot felul şi legende, dacă ar fi să ne gândim doar la aceea a Golemului. Melmoth este un roman exotic şi metafizic deopotrivă. //

SARAH PERRY

Melmoth

Traducere Ioana Văcărescu

Editura Nemira, 2019, 328 pp.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22