Fata si reversul

Inima de caine de Mihail Bulgakov
Dramatizare: Yuriy Kordonskiy
Traducere: Violeta Popa
Cu: Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Marius Manole, Tania Popa, Cecilia Barbora, Radu Gheorghe, Alexandru Bindea, Florina Cercel, Serban Ionescu, Afrodita Androne, Dragos Ionescu, Razvan Popa, Monica Florescu
Scenografia: Stefania Cenean
Ilustratia muzicala: Radu Gheorghe
Regia: Yuriy Kordonskiy
Teatrul National Bucuresti
Stagiunea 2005-2006

În urma cu ceva vreme, la conferinta de presa organizata cu prilejul premierei Sorry de Alexandr Galin la Bulandra, regizorul Yuriy Kordonskiy îsi marturisea intentia de a se stabili definitiv în tara natala. Nici urma de sentimentalism în nostalgia acestui artist cu o cariera internationala de rasunet, profesor la o importanta universitate americana si avand dubla cetatenie, ultima acordata ca (distinct) simbol al pretuirii. Ceea ce parea poate un paradox exprima o anume perceptie a înstrainarii, alta decat aceea a “vesnicei tranzitii” care ne este comuna, tema obsedanta pentru tanarul director de scena ce-si refuza luxul evaziunii propriu personajului întruchipat acolo de Ion Caramitru si la care revine acum în Inima de caine, dramatizare dupa nuvela lui Mihail Bulgakov, montata la Teatrul National din Bucuresti. Diferenta, observa un prieten, subtil comediograf si spectator fara parti-pris, dintre conjuncturala rezistenta prin cultura si constanta spiritului rus întemeiat pe o cultura a rezistentei/salvarii, chiar si, sau mai ales, într-o istorie deturnata, revendicandu-si imensele contraste ale fantasticului cotidian - sau ale banalitatii, cu un concept dezvoltat de Lucian Raicu -, în buna traditie gogoliana.
La Bulgakov, spiritul satiric coexista surprinzator cu drama si accentul confesiv al omului ultragiat, omul jupuit ca într-o lectie de anatomie, unde nu mai conteaza identitatea. Redus la suportul biologic, va împartasi, cum prea bine stim, soarta cainelui supus grotescului experiment din poveste, care nu e doar o poveste, si ludicul lumineaza contrapunctic maretia si decaderea celor doua specii îngemanate sub semnul Marii Revolutii din octombrie. Asa s-a nascut tranzitia, animalul fabulos care înghite totul în cale spre a supravietui împotriva timpului si progeniturilor zamislite. Rareori, în literatura moderna, dialectica relatiei calau-victima a fost reprezentata atat de patrunzator dincolo de aspectele usuratece în perceptia “lectorului” grabit. Kordonskiy sfideaza o astfel de capcana (sigur ca da, alaturi de Ilf si Petrov - tandem genial altminteri, figura, înainte de 1989, într-o antologie de proza scurta si satirica sovietica, si Mihail Bulgakov - “sunt scriitor mistic” se caracteriza revoltat în scrisoarea catre generalissimul Stalin, care-l înzestreaza curand cu o pereche de ghete, prefigurand parca protestul personajului din romanul Maestrul si Margareta: - “Dostoievski e nemuritor”), pornind de la substanta livresca ofertanta reprezentatiei teatrale cu tot ce implica ea în orizontul comunicarii si spiritului de finete singulare, caci definitorii, acestui creator. Imaginii de fresca a perioadei NEP-ului, derivata a lui “totul e posibil” din opera marelui clasic “nemuritor”, i se suprapun la limita fantasticului ipostazele brutale ale spiritului gregar si derizoriului în ascensiune, într-un peisaj ce mai pastreaza înca urme dintr-un trecut uitat. Ele vor strajui statornic, cu obstinatia amintirii al carei vehicul sunt, peripetiile cainelui Sarik adoptat de miraculosul doctor Preobrajenski, un as în materia betesugurilor amoroase, ce-l va transforma, revolutionand stiinta, în om printr-un transplant aiuritor de organe, inclusiv caracterul celui decedat.
Un om nou, botezat Sarikov (Tipograf Tipografovici, pentru conformitate), se iveste din ecuatia cu o singura, dar insolubila necunoscuta, si de fapt nici macar nou, de vreme ce nu e decat o clona a raposatului, gasind repede afini în proaspetii activisti ai “comitetului de bloc”. Intre ironia mordanta si tragicul emergent, umorul e strabatut de palpairea inefabilului unei alte lumi, pierduta si atotprezenta în acelasi timp, aducand la capatul încercarilor omului-caine azvarlit lamentabilei, celei mai înfricosatoare conditii cainesti, raza compasiunii. Superba metafora scenica în ambivalenta ei, scurtcircuitand datul biografic al scriitorului, revelatorie pentru amplitudinea viziunii regizorale: Sarik, fost Sarikov, este luminat de pamantul în care scurma, spatiu magic pe care se pogoara doi porumbei. Desi într-un registru diferit de cele abordate în Unchiul Vania sau Casatoria montate la Teatrul Bulandra de Yuriy Kordonskiy, Victor Rebengiuc, fara nici o îndoiala actorul sau preferat, face una dintre cele mai stralucite creatii din cariera scenica (Profesorul Preobrajenski), într-un joc ce îmbina gestul exuberant si inteligenta adecvarii la polivalenta semnificatiilor induse. In Sarik-Sarikov, Marius Manole, unul dintre putinii angajati ai Nationalului cultivand consecvent tehnica corporala, impresionant prin rigoarea interpretarii, disponibilitatea mijloacelor subsumate aceleiasi idei.
Alaturi de Mircea Rusu, cu o personalitate artistica bine definita, în partituri variate ca amploare, dar pregnant individualizate în context, Serban Ionescu, Alexandru Bindea, Radu Gheorghe, care asigura si ilustratia muzicala, si, în aparitii savuroase, Florina Cercel. Pentru ca avem de a face cu creatia unui veritabil perfectionist, nu-i putem omite pe ceilalti interpreti, Tania Popa, Cecilia Barbora, Afrodita Androne, Dragos Ionescu, Razvan Popa, Monica Florescu, nicidecum însa la capitolul “si altii”. Scenografia, atat decorul de un desavarsit rafinament plastic si remarcabile conotatii simbolice, cat si costumele caracterizante în întelesul artist al conceptului, semnata de Stefania Cenean, confera reprezentatiei cadrul fastuos al acestui autentic banchet teatral. Fara teama de a exagera, ar mai trebui poate sa adaugam ca nici un detaliu nu e de prisos în arhitectura de filigran a ansamblului.