FEMEIA BARBARĂ, emigrație, globalizare, identitate

Încă din titlu, în noua sa carte, Pentru o femeie barbară, apărută în România la editura Tracus Arte, Saviana Stănescu nu se ferește să-și anunțe intențiile manifeste în apărarea drepturilor femeii de a se afirma în societatea contemporană, criticată ca misogină nu doar de mișcarea feministă. Femeia pe care o apără poeta, dramaturgul, omul de teatru Saviana Stănescu, cu o carieră impresionantă în cea de a doua cultură îmbrățișată, după plecarea ei în SUA, e, dincolo de gen, și una social și etnic identificabilă în emigrația americană, în care un loc privilegiat în interesul autoarei îl ocupă acum femeile venite din țara natală. În plus, găsim, printre cazurile alese să ilustreze fenomenul, în general femei intelectuale, de unde și presupunerea unei posibile implicări a experienței personale a autoarei. Așa încât, oricât am încerca să generalizăm problema la nivelul condiției femeii în contemporaneitate, piesele Savianei Stănescu vorbesc, la urma urmei, despre o anumită femeie, circumscrisă unui spațiu de origine cu caracteristici specifice. Pe de altă parte, nici clasificările tipologice la care recurge Alina Nelega în prefața volumului anterior, Aurolac Blues, nu sunt întru totul validate acum. Din cele trei ipostaze în care cultura europeană concepe femeia, respectiv târfa, mama și fiica (căci atunci când ea devine parteneră a bărbatului, implicit se masculinizează), scrie Alina Nelega, scriitoarea le provoacă pe ultimele două, desființându‑le ca și condiție feminină și, nefiind de fapt o feministă, o păstrează pe cea dintâi pe care o epuizează în jocul pitoresc al eliberării de constrângeri, desigur inclusiv morale. Spre deosebire de această posibilă restrângere la o singură categorie (târfa) operată aici, în noua sa carte alcătuită mai ales din texte scrise în engleză în SUA, Saviana Stănescu pare preocupată (cu mici excepții) de recuperarea unei identități naționale, ilustrată de personaje provenind chiar din România, cu ambiția de a se împlini în plan uman, dar și profesional. Pornind de aici, e făcut pasul curajos spre o ambițioasă reconstituire istorică, culturală a profilului antropologic, civilizațional cu dramatismul de rigoare. Opțiunea pentru femeia barbară, piesa etalon, piesa-cheie a volumului, e reprezentativă pentru aceste intenții, grave le-aș numi, conținând în plus virtuți poetice ce amintesc de debutul ca poetă al autoarei și tendințele ulterioare de a integra scrisului dramatic metafora. Nu întâmplător o piesă consistentă ca Furnici, urmărind destinul unei tinere cercetătoare în domeniul biologiei, sosită din România pentru o teză de doctorat, dezvoltă acțiuni paralele menite să se potențeze reciproc printr-un joc secund revelator. Prin informațiile științifice introduse privind reproducerea la furnici și aripile care le cresc sau nu în anumite condiții de laborator, autoarea evidențiază mai bine mesajul social și uman al piesei. Devine transparent astfel că ceea ce vrea ea să ne spună nu e atât cum se chinuie să supraviețuiască cele două surori care împart locuința și de la un moment dat și partenerul, ci faptul că au capacitatea să viseze la eliberarea de servituți și să zboare înalt spre împlinire. Profesională și umană.

Barbaria pe care și-o revendică personajul feminin din Pentru o femeie barbară ține pe de altă parte de explorările adânci în antropogeneza și filozofia culturii de proveniență a personajelor, români și americani, producând o frumoasă deschidere spre dialog multicultural. Inspirată de o frumoasă poveste de dragoste, pare-se reală, din viața poetului latin Ovidiu, exilat la Pontul Euxin, piesa brodează pe marginea episodului, care ar fi stat la baza Tristelor, respectiv iubirea elogiată de poet în Arta iubirii pentru o indigenă, o femeie getă, din tărâmurile socotite barbare ale Imperiului. Pentru ea a scris multe dintre celebrele scrisori, iar intriga curat teatrală care se naște mergând pe urmele uneia dintre aceste epistole găsite, se zice, pe fundul mării, într-o sticlă recuperată împreună cu câteva monezi romane, e extrem de productivă în idei și sentimente. Una dintre aceste monede, ne spune autoarea, îi este dăruită de tatăl ei unei alte tinere, o cercetătoare română naturalizată în America care revine la îndemnul acestuia în țara natală, în căutarea originilor. Saltul în actualitate se produce astfel spectaculos prin mutarea acțiunii într-una dintre bazele NATO de la malul Mării Negre. Astfel, cele două personaje se suprapun peste timp, creând mereu tulburare, iar fantezia zglobie a autoarei e dublată de multă reflexivitate, cu ecou în actualitate, iar cazul tinerei studente revenite pe pământurile natale devine astfel mobilul unui text-poematic despre emigrație și identitate, despre rădăcini și valori culturale. Istoria se împletește cu realitatea într-o fastuoasă punere în scenă care are și suspans, și realism, și mister și, mai ales, umor pentru a face din acest produs dramaturgic unul foarte atrăgător. (Dacă aș fi regizoare aș monta piesa aceasta mâine).

Lăsând la o parte faptul că aflăm aici minunate pasaje de poezie pură prin citarea poemelor lui Ovidiu sau altele datorate poetei Saviana Stănescu, care introduce prin personajul Marea Neagră frumoase pasaje de reverie elegiacă, piesa Pentru o femeie barbară beneficiază de o construcție teatrală foarte personală, îndrăzneață și provocatoare. (Simțim studiile de scriere dramatică făcute în America unde acum Saviana Stănescu e profesoară.) Sunt alternate câteva planuri invocând pe de o parte personajele istorice (Ovidiu, femeia getă) sau acelea dintr-o realitate imediată (ofițerul de la baza NATO unde studenta româno-americană prestează ca interpretă), secondate de personaje-simbol, muzele, vestalele din suita Mării, reprezentând alternativa poetică a povestii. Ele se numesc Euxina, Verba, Tristia și au drept corespondent în lumea reală acele femei și acei bărbați care știu să asculte de glasul secret al ființei ancestrale care-i conferă legitimitate. Limbajul, vorbele în doi peri, prin care autoarea se insinuează cu comentarii adeseori politice, au, pe de altă parte, prin promptitudine și mai ales umor, efect de distanțare, o contribuție semnificativă la reușita demersului literaro-teatral. De pildă, despre monedele romane găsite în sticla antică, personajul Theo, alter ego al Tristiei, femeia getă din poemele lui Ovidiu, spune: N-ai vrut să le dai la muzeul de arheologie ca să nu servească de propaganda naționalistă. Sunt multe asemenea exemple de intervenție, am putea spune brutală, în fluxul scrierii prin care autoarea probează o implicare militantă și activism în favoarea unui teatru angajat.

De altfel, mai toate scrierile Savianei Stănescu vizează teme acute ale lumii de azi din perspectiva drepturilor omului (traficul de organe, prostituția, controlul armelor, relațiile abuzive de gen și de putere) generate de fenomenul emigrației și al globalizării. Câteva titluri care ilustrează această preocupare sunt și în volumul analizat precum: Inutil, Nu/visa, Distrus.

În deplină afirmare a maturității sale artistice aflăm în acest recent volum și proba unui salt de calitate din punct de vedere literar-teatral, autoarea găsind cel mai adesea calea artistică adecvată mesajului. Saviana Stănescu reprezintă un caz de reușită și din punctul de vedere al ilustrării avantajelor multiculturalismului, idee care domină analiza făcută parcursului autoarei româno-americane de către traducătoarea Diana Benea, autoare și a unui studiu introductiv consistent din care cităm: Stănescu este angajată într-un proces continuu de negociere și hibridizare culturală nu numai prin prisma biografiei și a tematicilor sale, dar și la nivel instituțional, prin proiecte care construiesc punți de comunicare între culturi, în special între cea americană și cea română.

Prezentă la București la lansarea celei mai recente cărți ale sale, Pentru o femeie barbară, Saviana Stănescu a vorbit despre drumul anevoios, dar pasionant, al afirmării sale într-o cultură și o literatură care îi acordă astăzi deplină recunoaștere, piesele sale fiind tipărite de prestigioase edituri din SUA și jucate de trupe cu vizibilitate, pentru un public tot mai divers. Calitatea scrisului său în limba de adopție, engleza, e apreciată și de poeta Ioana Ieronim, traducătoarea în limba română a câtorva dintre piesele apărute în volumul Aurolac blues, apărut la Editura Cartea Românească în urmă cu câțiva ani: Energia explozivă și directețea pe care le știm din paginile Savianei Stănescu în limba română și-au găsit în noua limbă și ambianță un teren propice pentru a evolua. Modul în care ea își construiește acum scrierile dramatice este unul profesionist, perfecționist, prin care autoarea modelează dramatic substanța intensă, paradoxală, ludică, ironică, pasionată pusă în pagină/în scenă.

Rămâne să vedem valorificate aceste calități și pe scenele din România. //

SAVIANA STĂNESCU

Pentru o femeie barbară

Editura Tracus Arte, 230 pagini, București, 2023