Festival dupa festival. Acum si simultan

Valentin Dumitrescu | 16.12.2008

Pe aceeași temă

Aglomeratia e un sindrom de blocaj. Nu doar in trafic, proiectat recent si metropolitan pe structuri suspendate. Similar, corelativele subteranei clasice, filtrate in creuzetul avangardei comuniste - care au proliferat, vorba bardului national, prin "o, voi, noi generatii" -, isi proclama drepturile fara masura inghitind pe nemestecate halci intregi din fragila noastra democratie, livrata en gros bunului plac. Si inca fara perdea, dintr-o data afisat deschis la capatul atator schimbari de macaz, ideologii imprumutate pentru uzul populatiei in progres.
Traim deja in lumi paralele, parte prin reprezentanti. Altfel spus, povestea merge mai departe. Atunci, la ce bun teatrul, aici in chestiune, cand scena a si fost ocupata!? Poate tocmai pentru ca dincolo de cauzele scrasnit puse pe rol ori calculele de laborator date peste cap intr-o logica de tot hazul, trista in fond in precaritatea cantarului cu dubla masura, cautam, totusi, muzica, armonicele - ceea ce nu poate fi receptat in vacarmul "manifestarilor". Evenimente, candva, identic ghilimitate de la centru. Pe ultima suta de metri, guvernul nu si-a precupetit generozitatea nici fata de arta si alesii sai, beneficiari ai revarsarii banului public pe cap de locuitor. Ca intre colegi de "coledzi", altfel.
Toamna acestui an ne-a adus, odata cu spectrul gripei de sezon si epidemiei uninominalului, obnubiland orice alta criza, o profuziune de seductii expuse alegerii. Printre ele, cu adresa generalista conform devizei "alegerea ta conteaza", Festivalul National de Teatru, editia a XVIII-a, n-ar fi avut decat de castigat prin decalare, nemaivorbind de programul stufos devenit o alta marota. Un teatru pentru toti, de ce nu, la urma urmei. Astfel, toata lumea pleaca multumita, dupa ce si-a reintalnit idolii, impartiti pe "module", in limbajul consacrat, deja uzual. Organizat de UNITER, cu sprijinul considerabil (23 milioane RON subventie, materiale promotionale daruite jurnalistilor la conferinta de presa, editarea revistei Scena.ro printre surprize) al Ministerului Culturii, pana ce isi va defini clamatul, pana mai ieri, statut institutional, autonomia, in sfarsit. Probabil ca inca nu s-a analizat coincidenta dintre numele acestuia si teatrul initiator de unde a disparut un simbol de care nu putem a zice ca nu ne este dor - Caragiale. Si, daca nu ne inselam, in plan secund, conflictul de interese. Desfasurat intr-o perioada restransa (1-10 noiembrie), inregistrand 46 de spectacole din tara si strainatate - pe sectiuni varii, de la Debut la reprezentatii romanesti "de top" ori Noptile teatrului independent -, s-a dorit, odata cu intrarea in reteaua festivalurilor internationale, sa devina o "platforma de comunicare", in opinia directorului si selectionerului unic, la primul mandat, Cristina Modreanu. O editie de incercare, proiecte grandioase prin extinderea ariei de manifestare spre noi centre culturale si, descoperire de ultima ora, preluarea unor imobile dezafectate pentru ca Bucurestiul s-ar afla la acest capitol in inferioritate. Totusi, sa amintim situatia Green Hours, amenintat cu exproprierea sediului impreuna cu intreg complexul cultural din Calea Victoriei 120, unde functioneaza GDS, din pure interese imobiliare, dosar trimis la Curtea Constitutionala. Reprezentantii Ministerului Culturii erau, desigur, in plin avant de campanie, contabilizand dinainte succesul, fiindca oricum europarlamentarele nu sunt departe. Asa se face ca decidentii n-au neglijat cultura din bilanturile lor invadate de majuscule. Intr-o ciudata "competitie" - sintagma reluata in cele mai neasteptate imprejurari, conotatii polemice marcate de suficienta privilegiatului clipei - au avut loc multiple colocvii, lansari de carte, incat ceea ce se anunta ca o sarbatoare (cultura e straina regimului cantitativ, tanarul Mircea Eliade formuleaza metaforic distinctia raportarii: aceasta "se prizeaza") a fost sa fie o cursa cu obstacole. Caci, exact in acelasi timp, Teatrul Bulandra pregatise Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, aflat la a XVII-a editie (incepand cu 11 octombrie pana in 21 decembrie), aducand, pe langa cateva reprezentatii discutabile, capodopere scenice precum Unchiul Vania in regia lui Andrei Serban, spectacolele oferite de Teatro de La Obadia si, pana la aceasta data, rafinata productie Trilogia Vilegiaturii (Piccolo Teatro - cu un formidabil regizor si interpret: Toni Servillo), desenul de factura minimalista al profund beckettianului Toti care vorbesc (Teatro Nacional de São Juão, Porto), strigat trasfigurat in tacere, rascolitorul infern traversat pentru noi de Pippo Delbono cu a sa paradoxala Minciuna, care ne arata "dezgoliti", asemenea actorilor sai de dincoace de teatru, un teatru antiteatru, scandalizand publicul rutinat care a parasit pe jumatate Sala Mare a Nationalului bucurestean. Daca nu si-a gasit locul intr-un festival de stat sub patronaj guvernamental, intr-un moment de echilibru instabil, Andrei Serban este invitat special in acest festival privat cu 3 reprezentatii si o premiera absoluta - Lear, la Bulandra. Atunci, tragand cu ochiul la normele civilizatiei, de ce aceasta resurectie a ambitiilor autohtone facute sa bruieze alteritatea, cand nu insesi propriile comandamente? La ce bun dorinta de nou, daca adesea suna provincial, rezoneaza pedant? Cum sa alaturi o companie precum Louis Brouillard cu spectacolul lui Joel Pommerat Copilul acesta sau Un poem ridicol dupa Dostoievski al Teatrului "Noua Generatie" din Moscova, de pilda, unor montari alese conjunctural, in ideea promovarii (ce frumos suna acest cuvant, intre timp, pe post de slogan) unor propuneri aleatorii? Daca oferta Festivalulului National de Teatru s-a vrut exhaustiva pentru imaginea teatrului romanesc si dialogul cu valori contemporane, nici momentul, nici structura supradimensionata nu par a-i fi fost favorabile in acest context - o sarbatoare continua. Paralelismul e mai degraba determinat de realitatea in care traim, ale carei influente depasesc granitele prestabilite. De cealalta parte, Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, parazitat cumva de aglomeratia sus-aratata, fie si pentru un rastimp dat, ramane pana la sfarsit un punct de reper inconfundabil pe esichierul asteptarilor publicului cultivat.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22