Florina Ilis. Roboţii din lada de zestre

Florina Ilis este de felul ei lucidă și lipsită de emfază. Are natură reflexivă, nu inspirată. Inteligența e cea care îi cristalizează viziunile.

Chiar și după nouă ani de la publicarea ro­manului Cruciada copiilor, Florina Ilis ră­mâne o apariție surprinzătoare a ultimului deceniu - unul important pentru proza con­temporană, pentru că s-au atins, în sfârșit, cla­rificări și simplificări sa­lu­tare. La momentul res­pec­tiv, a uimit finișul de ve­ritabilă atletă de cursă lun­gă al prozatoarei clujene. Pu­blicase fără ecou două ro­mane (Coborârea de pe cru­ce și Chemarea lui Matei) când a țâșnit brusc și a tre­cut „linia de sosire“ umăr la umăr cu un debutant, Filip Florian, un prozator de cu totul alt tip, înzestrat cu o scriitură de mare efect, dar și cu o mult mai bună reacție la exigențele de mar­keting. Amândoi au primit premii, amân­doi au fost mult comentați și răsfățați de clasamente.

Florina Ilis este considerată un re­marcabil profesionist, se bucură de multă prețuire, dar pare să aibă mai puțini fani decât Filip Florian - și nu intră în discuție vreo comparație în planul valorii, amâ­n­doi fiind prozatori de prima mână. Scri­sul autorului Degetelor mici seduce ime­diat. Ingeniozitatea lui se livrează bine căp­tușită de farmec stilistic. Florina Ilis e deocamdată mai iute captivantă decât atră­gătoare. Se adresează mai puțin organului empatic al criticului / cititorului și mai mult celui intelectual, cogitativ.

De la Cruciada copiilor încoace, cărțile ei încep prin a fi incitante, ca apoi să devină frumoase pe măsură ce le percepi cons­trucția ambițioasă. Altminteri, ca să le ci­tești ai nevoie de multe ori de per­se­ve­rență, trebuie să „auzi“ pagina și să ac­cepți de bunăvoie să urmezi unghiul de vedere mereu schimbător al autoarei. Doar așa se poate face față unei densități epice și simbolice mai puțin obișnuite, construcției multiplan, întinderii pur și simplu, numărului mare de personaje, an­grenate implacabil asemenea sistemelor so­lare. Doar așa se pot dis­tinge propunerile reflexive ascunse în epica fecundă. Fraza infinită, continuă (o frază „cu debit de Ama­zon“, cum inspirat a spus Doris Mironescu) poate fi un prim obstacol la lectură, după cum obstacol poate deveni și grila culturală de nișă, semiopacă, din Cinci nori colorați pe cerul de ră­­sărit - așa-numitul „roman japonez“ al autoarei. Aș adăuga ceva ce mie, per­sonal, mi-a dat de furcă în Cruciada co­pii­lor: numărul incredibil de mare de ge­run­zii, pe care le găsești aproape în fiecare rând și care aduc cărții un sunet vetust, de parcă sintaxa ar proveni dintr-un altoi cultural. După ce m-am suspectat de co­mo­dități dâmbovițene, am decis că pot să identific ciudățenia cu mirosul curat, dar bătrân, cu care se deschide o ladă de zes­tre. Cu atât mai frapant cu cât înăuntru gă­sești și roboți sofisticați.

Lui Filip Florian, următoarele titluri ‒ Bă­iuțeii, în colaborare cu Matei Florian, apoi Zilele regelui și Despre bufnițe ‒ i-au adus o creștere de popularitate, ceea ce nu sare deloc în ochi în cazul Florinei Ilis. Față de ea, prețuirea s-a manifestat, din­colo de lau­dele de la debut, mai ales prin lipsa con­tes­tărilor și prin tăietura co­men­tariilor ce i-au fost dedicate, cam toate vă­dind aten­ție la detaliu, răbdare, disciplină a lecturii.

Articolul integral poate fi citit doar in editia print a revistei 22, pe care o puteti cumpara de la chioscurile de ziare, prin abonament la Posta sau la sediul redactiei, sau dupa modalitatile pe care le gasiti la adresa urmatoare: http://www.revista22.ro/abonamente.php.