Pe aceeași temă
scenariul: Ana Margineanu
dupa texte de: Stefan Caraman, Peca Stefan, Calin Blaga, Petre Barbu, Paul Cilianu
cu: Coca Bloos, Gheorghe Visu, Maria Ploaie, Cristian Iacob, Isabela Neamtu
muzica: Petru Margineanu
miscare scenica: Florin Fieroiu regia: Ana Margineanu
Teatrul Foarte Mic
Stagiunea 2004-2005
In ultimii ani se profileaza tot mai clar tendinta de a explora zone socotite inaccesibile expresiei teatrale. Mijloacele sunt dintre cele mai diferite in aceasta intreprindere de pionierat prin redescoperirea verticalitatii si a gandului dus pana la capat. Exceptiile, mediatizate pe criterii de piata, confirma regula. Nu e suficient "sa spui lucrurilor pe nume", din pura dorinta de a epata, pentru simplul motiv ca "spunerea" respectiva se prezuma a fi purtatoare de sens. Cu atat mai mult cu cat - si proiectul grupului DramAcum ne indreptateste sa vorbim de un model -, subiectul in propozitie priveste conditia tulbure a actualitatii. Montand textele celor cinci tineri dramaturgi grefate pe o idee proprie, regizoarea Ana Margineanu ocoleste, ca sa zicem asa, calea batuta. Originalitatea scenariului sau e revelatoare prin consecventa viziunii, materializand o lectura de profunzime. In spectacolul de la Teatrul Foarte Mic temele isi raspund contrapunctic intr-o progresiune ce pune in evidenta "voci" semnificative pentru acest timp si aceste imprejurari. Ceea ce nu inseamna catusi de putin ca limitele asumate aici sunt subsumabile declaratiilor de intentii - sarguincios rastalmacite de comentatori inflamati. Povestea dramatica se desfasoara intre doi poli, sugestivi pentru biografia Romaniei intru totul fascinante, exhiband pe partile dorsale stampila tricolorului renovat: Actritele-Intoarcerea de acasa, de Stefan Caraman, ne introduce in meandrele acestei realitati (si) prin intermediul prefixului revolutionar si postdecembrist avand drept pandant Dragostea-Ziua in care pleaca, de Peca Stefan, autorul inspiratului titlu de pe afis. Sunt sensuri contrastive unde ironia caustica poate coexista cu un, egal subversiv astazi, cult al normalitatii. O invitatie la dialog adresata publicului-partener in acest joc, ce se poate regasi adesea in fatetele personajelor, introduce nota de familiaritate prin care reverbereaza memoria. Acel mereu invocat "acasa". Dar intr-o lume pe dos, precum cea din E totul scris! - excelenta parafraza la distopia celebrului Big Brother adaptat unei situatii date, incat cuvantul si gestul sunt deja sub control, iar interpreta, Coca Bloos, afirma raspicat in aceeasi conventie caricata ca ea este Coca Bloos. In fond, fie ca intra in rol, fie ca "inregistreaza" de pe margine secvente din spectacolul de acum, impune nuanta de finete specifica proiectului regizoral. Pamfletul, continut in substanta si exploziv in scene de panopticum cotidian, mediaza in registru tragi-comic reflexia asupra instrainarii, fenomen alimentat (sau "alimentar", dupa Paul Cilianu, proiectand pentru concordia nationala chiar "un pod de Chiftele!") prin efort colectiv. Poate de aceea actorii Gheorghe Visu, Maria Ploaie, Cristian Iacob, precum si aceasta foarte talentata actrita care se numeste Isabela Neamtu, nu ezita sa-si prezinte identitatea de cetatean si artist. Ca si Coca Bloos, sunt deopotriva martori ai unui proces amanat din care s-a nutrit "noua democratie" pusa sub lupa in spectacolul realizat de Ana Margineanu, fara nimic comun cu emfaza declarativa excentrica, de altfel, exercitiului teatral. Ironia, nuantata prin tenta de compasiune ori sarcasm, dar si autoironia, ce strabat textele dramatice intr-o insolita logica a oglinzilor paralele, exclud tentatia tonului sententios, vorbind aparent detasat despre lucruri grave si dezvaluind brese, acolo unde asteptarile comune puteau vibra la unison. Spectacolul se recomanda, pe de alta parte, prin propagarea unei literaturi de calitate, intr-o formula ce atrage atentia asupra disponibilitatilor scenice ale dramaturgiei romanesti contemporane, cu impact in prezentul "fierbinte" pana la diagnosticul final. Personajele nu se confunda, precum Fat-Frumos vs. Zmeul-Zmeilor, cu purtatori de drapel, infatisandu-ni-se ca simpli pacienti in scaunele lor pe rotile, miscandu-se in cerc (poate, ultimul); tot asa cum, dupa reprezentatie, tu, spectator convertit printr-o ingenioasa strategie sa nu te mai ascunzi in umbra confortului pasager, pastrezi ceva din mesajul ireductibil vreunui slogan. Si sentimentul urgentei. La urma urmei, optezi.
