Pe aceeași temă
Dupa Euro 2008, fotbalul pare un joc simplu: cine ataca invinge.
In realitate, fotbalul, de dupa si de dinainte de Euro 2008, e un joc mult mai simplu: cine vrea sa invinga invinge. Problema tezelor elementare e, insa, tocmai complexitatea lor formidabila. Iar Spania a invins, tocmai pentru ca a inteles, de la cap la cap, complicatia extrema pe care o presupune, in sport, acest gand simplu. Spania a atacat si a castigat meciurile de rutina. Dar la fel au facut Rusia, Turcia, Germania si Olanda. Diferenta a fost stabilita de numarul jucatorilor care pot imagina schimbarea si pot forta rupturi ireparabile. Spania a adus o linie de mijloc supraincarcata de jucatori capabili sa decupeze noutatea, printr-o deviere, o pasa scurta sau o deschidere la anticipatie: Xavi, Fabregas, Villa, Silva, Iniesta. In fata si in spatele acestui front de creatie permanenta, Spania a avut un ucigas profesionist (Torres), doi stopperi fermi, dar articulati tehnic (Marchena si Puyol) si un portar complet (Casillas). O echipa cu centru de greutate masiv si valve ultrarapide de executie, in atacul final si in apararea imediata. Orice echipa care sta pe o asemenea agregare fara cusur "stie" foarte mult. Tot. Dorinta pura de victorie, asa cum a fost ilustrata, fizico-eroic, de Turcia, a devenit, in executie spaniola, o arma cu nenumarate taisuri necunoscute adversarului. Spania a vrut sa invinga, dar a avut mijloacele pentru a transforma vointa in stiinta si, mai apoi, in arta. Asta a separat tanara echipa a Spaniei de restul echipelor de atac, la Euro 2008, si tot asta a decis turneul.
Mai putin finala.
Un meci fara probleme: finala oficiala
Din doua motive. Mai intai, pentru ca finala n-a fost nicio clipa in dubiu. Singura intrebare nelamurita a ramas "cum de a ajuns Germania in finala?". Raspuns exista, explicatie nu. Chestiunea germana e mereu rezolvata nesatisfacator de raspunsuri care trimit la ceva intitulat traditia muncii si perseverentei germane. Insa aceasta constatare nu explica de ce anume virtutile germane nu tin cont de calitatea umana. Germania a ajuns in finala trasa inapoi, din rasputeri, de un cuplu de fundasi central rigizi si falimentari in faza de conceptie (Metzelder si Mertesacker). Mijlocasii au populat timid centrul dominat retoric, dar nu creator, de Ballack. Varfurile au repetat constant si previzibil o atletica monotona, iar Lehmann a dat nesiguranta finala. Singura exceptie si singurul punct de fler si variatie intr-o geometrie mult prea plana: Bastian Schweinsteiger. Uman, prea putin uman, intr-o echipa inanimata. Cu asemenea lot, Germania a reusit, totusi, sa urce convingator pana in finala, iar acest gen de randament fara combustibil e, pur si simplu, anormal si nenatural. In finala, diferenta a fost insa insurmontabila. Spania a aparut cu un numar imposibil de variante de joc si Germania a intrat rapid in criza de calcul. Al doilea motiv care a facut din Spania-Germania o finala fara probleme e, pur si simplu, diferenta intre finala oficiala si finala reala. Spania-Germania a fost meciul de incheiere a turneului doar pentru ca Germania a reusit sa escaladeze partea ei de tabel. Meciul cheie al europenelor se jucase deja.
Un meci nul si istoric: finala reala
Adevarata finala Euro 2008 s-a jucat mai devreme, mult prea devreme, in cele 120 de minute de blocaj total ale meciului Spania-Italia. A fost, de fapt, punctul de inchidere al Cupei Mondiale 2006. Italia a repetat programul defensiv perfect de acum doi ani, dar n-a mai putut face trecerea spre contrele letale care i-au adus Cupa Mondiala. A fost singurul meci in care Spania a fost blocata, pentru ca numerologia vasta de atac a spaniolilor a fost dublata, pana la ultima zecimala, de antinumerologia defensiva italiana. Incapabila de penetratie, Spania a facut singurul ei meci fara gol la Euro 2008. Lipsita de Pirlo si Gattuso, suspendati, Italia l-a condamant pe Toni la munca silnica si sterila. Italia a jucat fara sanse de gol si totul s-a decis la penaltiuri. Loteria a lucrat, de data asta, moral si Spania a inaintat, din fericire, spre finala oficiala, unde nu mai avea cum sa gaseasca un adversar de ferocitatea defensiva a Italiei. Insa cea mai tulburatoare ipoteza a competitiei spune ca, in cazul unui ricoseu norocos al ruletei, Italia putea castiga Euro 2008, mentinand fotbalul la nivelul filozofiei minimaliste italiene. Ceva a decis, insa, ca ora acestui realism stralucit si restrictiv a trecut. Spania a castigat Euro 2008 si a impus, astfel, gustul pentru fotbalul de atac din principiu si pe toate fronturile. Aceasta aplecare spre expresie nemijlocita era deja vizibila. Rusia si Turcia, Olanda si Croatia au cultivat-o cu convingere admirabila si carente nu mai putin cuceritoare, prin naivitate. Rezultatul a fost o manevra masiva de reasezare a fotbalului european.
Cei din urma vor fi cei dintai - acasa
Inainte de orice, datoram europenelor o corectie severa si rapida: indepartarea imediata a Greciei. Triumful negatiei pure, asa cum fusese el stabilit de Euro 2004, adusese fotbalul in pragul sporturilor extreme si ameninta cu initierea in arta subacvatica a respiratiei interzise sau in alte forme de tortura sistematizata. Acest acces de mecanicism a fost curmat repede, dupa ce Grecia n-a mai putut repeta priza maniacala de acum patru ani si a facut meciuri de o banalitate mizera, in grupe. Dar Grecia ii datoreaza lui Victor Piturca scutirea de rusinea absoluta. Demineralizata si improvizata, nationala României a fost, suplimentar, initiata in procedura celui mai deplorabil obscurantism de un antrenor marunt si superstitios. România lui Piturca a refuzat sa joace fotbal sau a jucat numai spre a ciupi sau profita din accidentele, neintelegerile si iritarea adversarului. In termeni sportivi, acest gen de indrumare e totuna cu lasitatatea. Acesta e motivul pentru care nu e aproape nimic de comentat pe marginea fotbalului pus in scena sau, mai degraba, ascuns de Piturca. Grecia a jucat prost, dar n-a incercat sa evite deznodamantul. Romania a jucat prost si a incercat, in acelasi timp, sa faca din fotbal un joc fara ierarhii valorice, un joc in care capacitatea de a bloca si de a specula norocos se transforma in merit si, in cele din urma, in argument decisiv. Daca un asemenea joc exista, el e de gasit in logica subintestinala a vietii interne romanesti. Acolo, succesul a fost deplin si a inaltat un fel de viata rasturnat si exasperant, care poarta in triumf impostura si viclenia, spre a lasa fara aer virtutile clasice ale omului. Asa ceva face sens acasa, in România. Cei din urma vor fi cei dintai. Sau, mai bine zis, conform filozofiei fundamentale a incompetentei românesti, cei dintai vor fi trimisi la subsol.
Cei din urma vor fi cei din urma - oriunde altundeva
Intalnind o Franta fara convingeri si blocand Italia cu ajutorul unui arbitraj scandalos, Romania a dat impresia ca poate ceva. In clipa in care Olanda a licitat si a cerut României, pur si simplu, sa-si arate mana, sa puna in teren acel ceva pe care il poate, s-a vazut ca echipa lui Piturca nu stie sa poata, pentru ca nu se pricepe sa vrea. Fara competitie, pe o tarla luata in posesie la cherem, mizeria morala poate trece drept putere si, mai mult chiar, se poate rasfata reconfirmandu-se prin alegeri. Asa stau lucrurile, pe loc, in Romania. Indata ce regimul de competitie e inevitabil, mizeria morala incepe sa puta din toate detaliile trecute si prezente. Olanda a pus mana la nas, a rabdat pana la pauza, apoi a revenit in teren si a lichidat rapid intalnirea cu puturoasa echipa a lui Piturca. In definitiv, Olanda a decis ca nu isi poate pune in joc igiena profesionala. Romania a luat in maini, fara ezitare, pozitia ultima intre europene. Cei din urma vor fi cei din urma - oriunde altundeva decat acasa. Aceasta lipsa profunda de onoare a fost dramatic subliniata de doua desfasurari neprevazute. Mai intai, fotbalul reformat etalat de Rusia, fosta campioana a confuziei si a neputintei. In al doilea rand, echipa lui Piturca a fost surclasata sever de calitatea si angajamentul tribunei românesti. In teren, fotbalul romanesc a repetat mimetic si matematic toate formele de inconsistenta ale peisajului sportiv si politic intern. In tribune, o multime de 10.000 de romani a demonstrat un patriotism luminos si o educatie scapata de sub controlul Ministerului care se ocupa, acasa, cu punerea in vanzare a Bacalaureatului. Multimea tricolora a desenat conturul vietii noastre eliberate de ocupatia interna. Ocupatia interna continua.
Estul nostru mai mic
In acest timp, arii largi ale zonei de subdezvoltare legendara din extremitatea estica a Estului european, incep, macar in sport, sa se dezlipeasca de obisnuinte. Rusia a jucat cu o frenezie protestanta si ar fi avut chiar o sansa de aparitie in finala, daca piesa de baza, Arsavin, n-ar fi refuzat jocul cu Spania, bifand astfel o constanta de timorare tipic ruseasca. Polonia, modesta si harnica, a putut putin, dar a putut ceva demonstrabil. Croatia, cu o echipa mult mai modesta si mai uzata decat se crede, a fortat fara ezitare si s-a destramat numai sub puterea de caracter iesita din comun a Turciei, marea revelatie morala a europenelor. In sfarsit, Turcia, echipa care cauta insistent, inca din 2002, acreditarea intre marile puteri, a facut demonstratia completa a maretiei de la capatul sperantei neconditionate. Culmea, punctul auroral al acestei atitudini superbe a venit odata cu infrangerea milimetrica in fata Germaniei. Caci Turcia a intrat in teren cu resturile echipei a doua si a luptat cu o temeritate monumentala. Turcia-Germania, cel de-al doilea izvor de semnificatie al europenelor, a dus demonstratia pana aproape de punctul neverosimil in care importanta lotului e nula, iar calitatile interioare stabilesc tot. Estul romanesc e o parte tot mai mica a Estului, care e o parte tot mai convinsa a Europei. Euro 2008 a redeschis legatura fotbalului cu fotbalul elementar si nimic nu ilustreaza mai bine setea de autentic si risc decat jocul aventuros pana la nechibzuinta al fundasilor laterali. De la Jirkov la Sabri si de la Lahm la Bronkhorst, lateralii au atacat fara incetare, aducand o doza masiva de nesiguranta si in defensiva adversa, si in propria defensiva. N-a contat. Setea de fotbal era prea mare. Ea a rebutat, din timp, Anglia si, apoi, Franta, echipele care joaca, de fapt, sub alt nume, in Liga Campionilor si atat. Euro 2008? Fotbal, pur si simplu. Nimic altceva.
