Pe aceeași temă
Gala Premiilor UNITER din acest an a fost imaginea fidelă a unei aristocratice lumi teatrale româneşti decimată de un capitalism în criză şi repopulată cu indivizi a căror voce şi-a pierdut din acurateţe şi ascuţime, devenind figuranţi într-o lume culturală condamnată de intervenţionismul birocratismului politic. Mă refer aici (şi) la ciudatul dialog între Ion Caramitru – preşedinte UNITER, director al Teatrului Naţional din Bucureşti, respectiv amfitrionul serii pentru a şaptesprezecea oară – şi primarul general al Capitalei, dr. Sorin Oprescu. Invitat să rupă sigiliul plicului ce conţinea câştigătorul categoriei „Cel mai bun regizor“, onorabilul edil a trecut direct la destăinuiri, motivând participarea la Gală cu posibilitatea de a putea mulţumi în direct, în faţa unei ţări întregi, câtorva actori pe care îi operase în tinereţe. Începută la acest nivel, Ion Caramitru n-a mai îndrăznit să aducă în discuţie faptul ştiut de încă prea puţini cum că teatrele din Bucureşti nu vor mai primi în acest an bani de la Primărie pentru că toate fondurile au fost orientate pentru proiectul Pasajul Basarab.
De asemenea, cu ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în sală, începutul discursului Marinei Constantinescu, printre altele penultimul director al Festivalului Naţional de Teatru, a făcut publicul avizat să spere că poate va avea curajul unei poziţii ferme şi curajoase în legătură cu privarea FNT, unul dintre puţinele autentice tradiţii culturale postdecembriste, de 78% din bugetul elaborat de echipa Cristinei Modreanu pentru ediţia 2009. Din păcate, după o introducere foarte diplomată şi orientată, gazda Nocturnelor de la TVR 1 a abandonat calea protestului, alocuţiunea rezultată devenind unul dintre cele mai stranii momente orale ale serii.
Gala Premiilor UNITER n-a mai fost o sărbătoare ca-n anii trecuţi, ci o manifestare bifată, scuza principală fiind criza. Din această cauză organizarea Galei a fost mutată din data iniţială de 13 aprilie pentru 27 aprilie, iar, ca loc de desfăşurare, din Sala Mare a Teatrului Naţional, în Studioul 1 al TVR. Deşi cu pedigree în istoria teatrului românesc, fiind studioul unde spectacolele de teatru-TV au fost filmate de-a lungul anilor, spaţiul a limitat numărul persoanelor invitate la 180. Publicul, format din cele două jurii UNITER, artiştii nominalizaţi, artiştii invitaţi pentru Laudatio, oficialităţi şi cei mai importanţi critici şi jurnalişti de teatru ai publicaţiilor centrale, a dat senzaţia unei reuniuni plictisitoare de familie. Între plicuri şi invitaţi, momentele artistice, deşi bine intenţionate, au întregit reţeta unui program TV modest şi evident plictisitor pentru publicul din faţa televizorului.
Dar pentru că vorbeam de lumea aristocrată a teatrului românesc, trebuie să menţionez clipurile emoţionante dedicate actriţei Olga Tudorache, distinsă cu Premiul de Excelenţă, şi momentul dedicat actorului Ştefan Iordache, onorat post-mortem cu Premiul Preşedintelui UNITER. Vorbind din imagini şi surprinşi în momentele fertile, cele două prezentări au impresionat prin forţa cu care omul explica artistul, iar artistul pe om, într-o mini-poetică despre viaţa în teatru.
Alte trei întâlniri au rememorat etape din bogata istorie a teatrului românesc: unele amare, desprinse parcă dintr-un spectacol de Ionesco despre anii ’50, când Ateneul era folosit ca sală de şedinţe pentru discutarea în plen a unor studenţi la Arte care păcătuiseră prin aducerea la cursuri a unui album cu pictură impresionistă – episod făcut public din postura de premiat pentru întreaga activitate de Dan Nemţeanu (scenograf). Mitică Popescu, laureat pentru întreaga activitate ca actor, a onorat audienţa cu unul dintre cele mai elegante mulţumiri, stil ce l-a caracterizat în toată activitatea sa de actor, rememorată printr-un Laudatio colegial susţinut de Mişu Dinvale, actorul care datorează seniorului premiat angajarea la Teatrul Mic în anul 1973. Ceilalţi oameni de teatru recompensaţi pentru întreaga activitate au fost: Margareta Pogonat (actriţă), Alice Georgescu (critic de teatru), Gelu Colceag (regizor).
În ceea ce priveşte cele mai importante nouă premii din lumea teatrului şi care răsplătesc munca depusă într-o stagiune de toţi creatorii de teatru, decizia juriului final, format din: Ştefan Caragiu (scenograf), Ioan Cocora (critic), Ileana Lucaciu (critic), Mircea Rusu (actor) şi Cornel Todea (regizor), a fost neaşteptată şi contradictorie. Cum se poate ca un spectacol (Trei surori de A.P. Cehov al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca) să primească Premiul pentru cea mai bună regie (Tompa Gábor) şi Cel mai bun spectacol, dar să nu puncteze la niciunul dintre cele cinci alte categorii la care fusese nominalizat, respectiv: actriţă în rol principal, actor în rol secundar, cea mai bună scenografie, actor în rol principal şi actriţă în rol secundar. E ca şi cum un concert ar fi strălucit fără muzicieni remarcabili, dar conduşi de la pupitru de un dirijor special. Măcar o altă categorie ar fi trebuit să întărească decizia de cel mai bun spectacol şi cea mai bună regie. Victor Rebengiuc, desemnat „cel mai bun actor în rol principal“ pentru Willy Loman din Moartea unui tânăr voiajor (de Arthur Miller, Teatrul Bulandra), a ţinut să mulţumească pentru premiu şi să-l dedice contracandidatului Zsolt Bogdán (Verşinin, în spectacolul Trei surori – Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca), cel care fusese dat drept câştigător de mulţi tineri critici de teatru chestionaţi de cotidianele centrale, sondaje care au fost publicate în chiar ziua Galei.
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal i-a revent Marianei Mihuţ, pentru rolul titular din spectacolul Lear de W. Shakespeare (Teatrul Bulandra, Bucureşti). Discursul de acceptare al premiului a însemnat o serie de mulţumiri personale adresate regizorului Andrei Şerban. După ce, în vara lui 2008, în plin program de repetiţii la Lear, Mariana Mihuţ s-a depărtat de spectacol, având nevoie de refacere din cauza ritmului incomod şi solicitant impus de Andrei Şerban, odată cu premiul în braţe, actriţa s-a arătat dispusă pentru încă o colaborare cu regizorul recunoscut pentru stilul său dictatorial de muncă cu actorii.
Spectacolele cu premianţi au aparţinut repertoriului clasic, mai puţin Boala familiei M de Fausto Paravadino, montat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ Timişoara în regia lui Radu Afrim şi apreciat pentru „cea mai bună scenografie“ – Velica Panduru.
Premiile acordate au avut o valoare medie de 5.000 lei, totalul fondului pentru trofee fiind de 107.000 lei.
Alte premii
• Debut: Ioana Anastasia Anton pentru rolul Ofelia din spectacolul Hamlet (Teatrul Metropolis, Bucureşti);
• Cea mai bună actriţă în rol secundar: Valeria Seciu pentru rolul Gloucester din spectacolul Lear (Teatrul Bulandra, Bucureşti);
• Cel mai bun actor în rol secundar: Sorin Leoveanu pentru rolul Lucio din spectacolul Măsură pentru măsură (Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, Craiova);
• Premiul special pentru muzică de teatru: Vlaicu Golcea;
• Premiul special pentru coregrafie în arta spectacolului: Păstorel Ionescu;
• Premiul pentru critică teatrală, acordat de biroul AICT România: Mircea Morariu;
• Teatru radiofonic: Ionesco, cinci piese scurte de Eugen Ionesco, regia Alexandru Dabija, SRR Bucureşti;
• Cea mai bună piesă românească a anului 2008: Ziua perfectă de Antoaneta Zaharia.
Juriul a fost format din: Sanda Manu, Alice Georgescu şi Ioan Cocora.
