Pe aceeași temă
Dacă am privi – da, încerc un scurt captatio cu acest paragraf – dinspre Moș Nicolae către recentul târg de carte Gaudeamus, cred că am putea spune (și) așa: cei care au fost cuminți au primit în dar posibilitatea de a se întâlni cu multe cărți bune (unele proaspete, aburinde). Cei care nu au fost cuminiți i-au văzut în toată țopenia lor pe cei de la „Cenaclul Rahova“ cum s-au „produs“, cu complicitatea directă a unui dubios șef de editură. Exagerez, dar nu cu mult – operațiunile de „reevaluare“, de spălare, curățare și apretare a unora dintre cei mai mizerabili infractori de nivel înalt pe care i-a avut România în ultimele două decenii trebuie să fie denunțate ca atare și respinse cu fermitate. De altfel, ceea ce am avut la Gaudeamus 2017 – cu infractorii Năstase Adrian, Voiculescu Dan, Stănescu Roșca Sorin și cu țuțerii lor – nu a fost o premieră; acum câțiva ani, închipuiți „vânători și vânătoare de securiști“ (poate mai degrabă de sinecuri?) decretau, deșănțat, că infractori precum Năstase Adrian sunt „deținuți politici“ de talia unor Maniu sau Mihalache. Obscenitate publică și mediatică în toată oroarea sa! La Gaudeamus 2017, vineri spre seara, cu repetiție!
Sunt de acord că veștile rele pot capta mai ușor atenția, dar nu o pot întreține într-un fel decent, fecund, pentru multă vreme. De altfel, veștile rele – din care am „picurat“ mai sus un eșantion reprezentativ – nu au fost dominante, ci, îmi place să cred, marginale. Ceea ce a fost infinit mai important e că la acest târg de carte am avut multe lucruri de valoare și, în ordinea spiritului, edificatoare. Iată numai câteva dintre acestea.
La Humanitas, în colecție distinctă, o serie de 12 cărți „care răspund obligației morale de a înțelege lumea curățind, în prealabil, mintea care judecă de prejudecățile ei, dar deopotrivă de patimile sufletului și de trufiile eului“ – printre autori, „nobeliștii“ Czesław Miłosz, Mario Vargas Llosa şi Octavio Paz. Tot aici, un nou Boia care pare destinat să miște, la vârf, din nou topurile de vânzări: volumul dedicat Marii Uniri. Și tot la Humanitas (sunt ultraselectiv) o carte nouă și minunată de Gabriel Liiceanu (Continentele insomniei), debutul (remarcabil) în volum al lui Cosmin Ciotloș, proză contemporană românească (din ce în ce mai multă – Andreea Răsuceanu, cea care girează noul proiect pe această linie, promite un ritm de apariții și mai alert pentru viitorul imediat), titluri noi și bune (inclusiv pentru Crăciun) în Raftul Denisei.
Proză redutabilă de foarte bună calitate și la Polirom (ce face, în colecția sa, Lucian Dan Teodorovici este admirabil!) – titluri multe, diversitate tematică, prospețime și, cred, multe speranțe pentru viitorul prozei la noi. De altfel, e de spus și de repetat: ultimii ani sunt cu adevărat foarte mănoși pentru proza autohtonă și ceea ce face, (și) în această direcție, Poliromul este realmente lăudabil. Tot la această casă editorială, multe titluri noi și foarte tentante în colecția de literatură străină, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu. Pe vânzări, dacă la Humanitas lider a fost un autor autohton, la Polirom, nr. 1 a fost unul străin – Yuval Noah Harari, autorul deja celebrului Sapiens (și căruia, în curând, i se va traduce și publica, tot la Polirom, și Homo deus).
Cu mai puține titluri pe această nișă decât la târgurile anterioare, cărțile de interviuri au la Gaudeamus 2017 un titlu care iese, în bine, în evidență: un volum consistent și foarte bun de dialoguri realizat de Daniel Cristea-Enache, Convorbiri cu Nicolae Manolescu. Cartea a apărut la... Cartea Românească – această casă editorială continuând să publice, cu un ritm tot mai bun, titluri de referință pentru literatura noastră.
Titluri noi și apetisante și la Publica – pe nișele deja consacrate ale acestei edituri. Bunăoară, pentru cei interesați de economie (aici, la Publica, sunt aduși în limba română și pe piața autohtonă mai mulți „nobeliști“ sau autori de mare impact din Occident în acest domeniu). Sau, într-o colecție care este impresionantă, biografii recente (cu precădere ale marilor sportivi sau manageri din tenisul contemporan, dar nu numai din tenis). La Editura Trei, literatură, psihologie, psihanaliză și istorie – pentru fiecare dintre aceste direcții, cu titluri noi, aproape la zi în Vest, bine vândute și la noi. Remarc aici, pe fugă, deși ar fi mai multe, un singur titlu: Romanovii 1613-1918, cartea lui Simon Sebag Montefiore, faimosul istoric și scriitor care, à propos, va veni peste câteva luni și în România, în primul rând pentru a face un mic turneu de promovare a acestei cărți.
Din nou, îmi face plăcere să remarc prezența editurilor mai mici la acest târg (parcă, totuși, mai puține decât la cel din vară). Și în spațiul cel mai aglomerat, dar mai ales pe inelele de la cele două niveluri, s-au putut răsfoi și cumpăra multe cărți valoroase; cărți care, altfel, nu se bucură, din varii motive, de o difuzare generoasă în lanțurile de librării. De asemenea, la Gaudeamus 2017 a impresionat varietatea literaturii pentru copii. Aici, pe acest culoar editorial, dar și de piață, se văd în ultima vreme tot mai multe detalii. Practic, din ce în ce mai multe edituri și-au amenajat colecții sau, la unele dintre ele, chiar subdivizii pentru acest segment de public. Mă grăbesc să apreciez că este foarte bine că au ajuns să facă așa ceva. În fond, ziua de mâine se pregătește astăzi – și, pentru o țară care e, în materie de lectură (dar nu numai), la coada clasamentelor europene, această atenție pentru „ziua de mâine“ poate echivala cu o mică rază de speranță.
Nu în ultimul rând, am avut multă poezie (și) la acest târg – și, dincolo de orice apreciere de ordin calitativ (care ar fi, poate, superficială venind de la mine), este de remarcat tocmai această abundență de texte poetice tipărite în volum. Poeții, s-a mai spus aceasta, simt mai repede vremurile tulburi, iar această acumulare de poezie dă seama, subtil, despre faptul că este probabil că suntem chiar în mijlocul unor asemenea vremuri.
Pe de altă parte: sigur că da – am avut și „manele“ editoriale la acest târg. Și oameni – unii dintre ei scriitori – care mergeau aproape cocoșați prin târg, fiindcă grija lor numărul unu era să își târâie după ei, la vedere, vanitatea. Sigur că da – am avut și edituri care au confundat faptul de a fi la un decent târg de carte cu o petrecere deșănțată la care e indicat să pui, și asta cât mai tare, muzica. Sigur că am avut, și nu e primul târg, pseudoeseiști rătăciți care nu vor, bunăoară, să scape – deși, clinic, e chiar sănătos pentru ei– din „obsesia Băsescu“. Dar am avut, îmi place să cred, mai ales lucruri bune. Cărți bune, oameni cum-se-cade. Altfel spus: în orice caz, despre Gaudeamus 2017, chiar dacă în perimetrul nostru vizual a fost și altceva, de alt semn, e bine să vedem și să păstrăm ceea ce a fost în regulă, ceea ce a fost normalitate, ceea ce a fost bun-simț.
P.S. O precizare importantă care, sper, atenuează din posibilele critici că unghiul ales de mine în acest articol lasă (pesemne că) mult(e) pe dinafară: spaţiul din această pagină nu permite decât un inventar sumar, un survol fatalmente incomplet. Impresiile – inclusiv cele consemnate pe foi – sunt, în realitate, mult mai multe. Poate că e subînțeles că faptele bune ale acestui târg sunt și ele, desigur, mult mai multe. De altfel, pe foarte multe dintre acestea le puteți (re)descoperi: pe Internet, pe Facebook (au fost multe transmisiuni live pe Facebook de la târg) și, mai ales, în librării. Da, da, da: sub forma unor cărți. Unor multe și minunate cărți...