Pe aceeași temă
Nucleul dur al generatiei e format din cursantii lui Nae Ionescu si din colaboratorii lui la Cuvantul. La inceput, intre membrii generatiei au existat relatii puternic personalizate, ceea ce o si fac sa semene, in prima ei faza, cu Junimea, cu Cercul literar de la Sibiu ori cu Echinoxul. Pe masura ce generatia se afirma tot mai zgomotos in viata culturala romaneasca, ea isi inglobeaza tineri din alte domenii ale culturii (scriitori, actori, regizori, pictori, balerini, jurnalisti etc.); in acelasi timp, ea se transforma, prin contagiune, dintr-un fenomen initial bucurestean, intr-un fenomen mai larg, ce cuprinde, "pentru intaia oara in istoria culturii romanesti", toate centrele culturale din tara, dupa cum observa Mircea Vulcanescu.
Criza de legitimare a Romaniei
Prin cele doua programe ale sale - Itinerariu spiritual din 1927 datorat lui Eliade; Manifestul Crinului Alb, 1928, datorat lui Sorin Pavel, Ion Nistor si Petre Marcu-Bals (Pandrea) - generatia se anunta apolitica, "paricida" (E. Ionescu), autohtonista, antifranceza, ortodoxista, antipasoptista, antijunimista. Ea mizeaza pe experienta proprie (de unde numele pe care i l-a dat Mihail Ilovici, de "generatia experentialista"), pe traire, pe aventura existentiala, pe cultura/spiritualitate. E o generatie cu un start frenetic si cu un ritm frenetic; nu intamplator, seful ei (contestat), Mircea Eliade, le cere in 1928 tinerilor intelectuali romani sa traiasca si sa creeze ca si cum anul in care se afla ar fi ultimul an din viata lor.
Obsesia generatiei, in momentul startului, este sa scoata cultura romana din "provincialism" si s-o faca sa existe la scara universala. Ideea, variat formulata, se gaseste la Eliade si Vulcanescu, la Ionel Jianu ori la Bucur Tincu. Peste decenii, Eliade va descrie astfel momentul: "spre deosebire de inaintasii nostri, care se nascusera si traisera cu idealul reintregirii neamului, noi nu mai avem un ideal de-a gata facut la indemana. (...) Eram prima generatie romaneasca neconditionata in prealabil de un obiectiv istoric de realizat"; simultan, Eliade isi recunoaste teama ca "generatia noastra, singura generatie libera, «disponibila», nu va avea timp sa-si implineasca «misiunea» (...) sa mai putem crea liber...".
Un marginal al generatiei, Bucur Tincu, afirma la Cluj, in chiar momentul debutului, acelasi ideal de universalitate: "Generatia de azi trebuie sa depaseasca in orientarile ei etica nationala a generatiilor trecute. (...) Noua ne trebuie o cultura temeinica prin stiinta si filosofie".
Problema crearii unei culturi romanesti majore era, de fapt, in acei ani, o problema acut constientizata de intreaga intelectualitate romaneasca; dupa norocosul an 1918, al formarii Romaniei Mari, intelectualii romani si-au asumat, in mod lucid si liber, problema legitimarii Romaniei in fata Occidentului, fiind cu totii de parere ca un popor nu se poate justifica "in fata scaunului de judecata pe care-l tine spiritul" (D.D. Rosca) decat prin valorile universale pe care le creeaza. Membrii generatiei ‘27 n-au fost initiatori, ci doar promotorii cei mai zgomotosi, mai nerabdatori si mai violenti (Cioran) ai acestei crize de legitimare a Romaniei.
O generatie apolitica, paricida, autohtonista, experentialista, antipasoptista
In programul generatiei nu a existat, in momentul startului, nici o proiectie politica. Formularile de gandire conservatoare si autohtonista, antidemocratica si ortodoxista, exista intr-adevar in dezordinea ideatica a celor doua manifeste; ele nu aveau insa finalitate politica, iar in cazul lui Eliade pot fi socotite un reflex al cursurilor naeionesciene. Aceste formulari nu duceau cu necesitate la politica, si cu atat mai mult la politica de extrema dreapta. Ca dovada, evolutia lui Bucur Tincu, care are la debut (1931) aceleasi premise ca Eliade si grupul "Crinului Alb", dar evolueaza, dupa 1935, si anume dupa un stagiu francez, spre o optiune democratica, opusa explicit legionarismului si comunismului. Pana in 1932-1933, generatia s-a manifestat intr-un spatiu strict cultural, al dezbaterii de idei. Numeroasele asociatii ale tinerilor intelectuali care au premers Criterionului - "Gruparea Intelectuala", "Forumul" etc. - au fost apolitice si culturale. Inclusiv intemeierea Criterionului, la 25 mai 1932, are scop si caracter pur cultural. Ca dovada a apolitismului, in toamna anului 1932, la Criterion se discuta despre Lenin, Mussolini, Garbo, Gide, Chaplin, Gandhi, Krishnamurti etc., iar intre vorbitori se afla, la aceeasi tribuna a dezbaterii intelectuale despre Lenin, doi comunisti (Lucretiu Patrascanu si Belu Silber), un gardist (Mihail Polihroniade), un neutru (Mircea Vulcanescu), iar din sala ia cuvantul sa-l infrunte pe Patrascanu un socialist de filiera austro-marxista (Henri H. Stahl). In octombrie-noiembrie 1932, desi suspecta in ochii Sigurantei de "cripto-comunism" si bolsevism, desi suspecta in ochii cuzistilor si legionarilor de filosemitism, generatia ‘27 este, inca, in intentia organizatorilor si liderilor ei, o generatie culturala si apolitica. In acelasi timp, toamna 1932-iarna 1933 au pregatit si au marcat dizolvarea unitatii apolitice a generatiei si intrarea ei pe teritoriul luptei politice active. Comarnescu, de exemplu, noteaza la sfarsitul anului 1932 ca asociatia a fost "folosita ca tribuna de comunisti, desi printre membrii asociatiei erau si unii care se indreptau spre dreapta"; iar in ianuarie 1933 consemneaza: "Unii dintre membri trec de partea miscarilor de dreapta ca Misu Polihroniade, care a incercat mai intai sa castige simpatia lui Argetoianu si a altor politicieni. Vom avea surprize multe, caci acum incep sa se stabileasca mai clar pozitiile - pentru cei care inteleg sa faca politica activa, de stanga ori de dreapta. Generatia noastra se imparte in doua tabere net opuse si in crancena lupta. Eu nu vreau sa activez direct in politica, ramanand pe pozitie intelectuala, si consacrandu-ma culturii".
La randul sau, Cioran, apolitic convins, noteaza la inceputul lunii ianuarie 1933: "...noua generatie pare a fi abandonat sensul orientarii initiale, deoarece in locul problematicii religioase si filozofice de acum cativa ani (...) ni se infatiseaza, cu un absolutism scandalos, alternativa politica sociala a stangii sau a dreptei, pretinzandu-se sa te incadrezi integral uneia sau celeilalte, sa iei o atitudine politica, sa faci aprecieri asupra Garzii de Fier sau asupra ascendentei tinerilor de «stanga»"; "...ti se pretinde sa crezi intr-un fleac de organizatie sau sa militezi pina la sacrificiu pentru un ideal istoric efemer".
Politizarea: trei cai
In 1945, recapituland istoria generatiei sale "fudule", Eugen Ionescu, la randul lui, vorbeste despre politizarea generatiei ca migrare spre extrema dreapta inclusiv a celor care au fost "comunisti" (Haig Acterian, Mihail Polihroniade). Sugestia generala este ca generatia s-a rupt in doua, extrema dreapta legionara si stanga. O marturie tarzie, din anii ‘90, a lui Ionel Jianu, prezinta un tablou mai complicat: "...in cadrul «Criterion»-ului au inceput sa se formeze grupari.
Extrema dreapta, care a mers spre «Legiune» - Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Alexandru Christian Tell, Marietta Sadova si altii. Pe urma, o dreapta nationalista, care n-a mers pana la extrema dreapta, dar care a adoptat optiunile lui Nae Ionescu: Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Noica si asa mai departe... Un centru, care era Sebastian, Comarnescu, eu s.a., si o extrema stanga, cu Belu Zilber, Alexandru Sahia, Nicolae Cristea...".
Imaginea pe care ne-o da Jianu (daca lasam la o parte formularea despre Eliade si Noica, formulare care ii ascunde si-i deconspira, in mod simultan) este cea mai aproape de realitatea istorica a anilor ‘30. Intr-adevar, generatia ‘27 nu s-a despartit in doua, ci s-a spart, la propriu, in trei: unii au luat-o spre extrema dreapta legionara, unii au luat-o spre extrema stanga comunista, unii au ramas pe pozitii apolitice, culturale, iar in momentele de presiune s-au manifestat ca democrati; in aceasta ultima categorie sunt mai multe nuante politice, de la centru-dreapta la centru-stanga, cum si partidele politice traditionale, democrate, au mai multe nuante.
1. Spre extrema dreapta legionara au mers: Mihail Polihroniade, primul care s-a legionarizat, dar despre care E. Ionescu scrie ca a fost intai comunist; Emil Cioran, care se contamineaza in noiembrie 1933, dar care combina in doctrina colectivismului national elemente de extrema dreapta cu elemente de factura comunista, avand o declarata pretuire pentru Rusia bolsevica, egala cu pretuirea pentru Germania lui Hitler; Mircea Eliade, in noiembrie-decembrie 1935. E. Ionescu ne informeaza ca la un moment dat Eliade era pe punctul "sa adopte o pozitie de stanga"; probabil se refera la colaborarea lui Eliade la revista Azi condusa de Zaharia Stancu, colaborare ce dureaza din martie 1932 pana in octombrie 1934, in total 10 texte, ce nu justifica insa aprecierea. Sau e vorba de ambiguitatea personajelor lui romanesti cu idei comuniste?; Constantin Noica, legionarizat tarziu, dar cu acte in regula, in 1938; Haig Acterian (despre care doua surse, Sebastian si E. Ionescu, spun ca initial a fost comunist); Alexandru Tell, unul din conducatorii Criterion-ului, cum scrie Eliade; Petre Tutea, comunist fanatic pana in 1933, legionar dupa; Arsavir Acterian, Marietta Sadova, Dan Botta ("un fel de legionar cu totul... ciudat", cum il caracterizeaza Stahl, un om care habar n-avea de nimic), iar de dinafara "Criterionului", de la marginea generatiei, Vintila Horia, Radu Gyr, P.P. Panaitescu, Ernest Bernea, Traian Herseni (initial banuit de comunism, caci colabora la Azi a lui Zaharia Stancu, apoi legionar, dupa cum scrie Nicolae Margineanu).
2. Spre extrema stanga comunista au mers: Belu Silber, "singurul comunist dintre noi", dupa cum scrie Eliade, care a fost salvat, in 1931, de la inchisoare de Nae Ionescu, la cererea ori a lui Pandrea, ori a lui Sebastian; Petre Pandrea, fost elev al lui Nae Ionescu de la Manastirea Dealu, om de stanga comunista de la inceput, dupa cum se declara singur; in Manifestul Crinului Alb (1928) e pe pozitii national-autohtoniste; dupa 1931 e aparatorul tuturor proceselor comuniste, deci evolutia lui e dinspre nationalism spre extrema stanga comunista; in 1938, Pandrea devine taranist; Miron Radu Paraschivescu, din 1933, cu o mare admiratie pentru Uniunea Sovietica si revolutia socialista; Alexandru Sahia, autorului volumului URSS azi (1935), foarte laudativ cu realitatile sovietice; Pandrea scrie insa ca Sahia intai a publicat volumul, apoi a vizitat Uniunea Sovietica.
Lista de "marxisti" a lui Vulcanescu e si mai larga; pe linga cei mentionati, ii cuprinde pe Nicolae Tatu, Alfons Adania, Stefan Beldie, Anton Dumitrescu, M. Grigorescu etc.
3. Pe pozitii care oscileaza, conjunctural, intre apolitism si democratie: Eugen Ionescu (apolitic pana in 1938), Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Mihail Sebastian, Bucur Tincu, Alexandru Vianu, Ion Vlasiu, Anton Golopentia, Sandu Tudor etc.; un caz aparte este Stahl, de orientare austro-marxista.
Vulcanescu, desi admirator al lui Nae Ionescu, simpatizant al legionarilor, cu o doctrina autohtonista etc., nu a fost legionar. El a ramas un etern functionar cinstit al statului roman (al statului pe care voiau sa-l demoleze revolutionar atat legionarii, cat si comunistii), avand, ca si Golopentia, statutul tehnicianului apolitic.
Ezitarea intre extreme
Fenomenul cel mai interesant din acest tablou de generatie e faptul ca multi cocheteaza ori se angajeaza, succesiv, in ambele extreme. Iar daca o extrema le dezamageste asteptarile, ei nu se repliaza pe pozitii democrate, ci cad, conform legii pendulului, in extrema cealalta. Generatia ‘27 pare/este, in anii ‘32-’33, stapanita de un impuls radical-revolutionar, pe care-l poate satura numai extremismul politic.
Fenomenul acesta, de migrare dintr-o extrema in alta, s-a verificat si in 1944, cand foarte multi legionari, de la oameni de rand la intelectuali, au trecut rapid la comunisti. Fenomenul din 1944-1945 pare a fi unul oportunist, deci diferit de convertirea legionara din anii 1932-1933, care a fost din convingere. Convertiri legionare din oportunism s-au intamplat, insa, in 1940, dupa proclamarea statului national-legionar.
Existenta, in cadrul generatiei ‘27, atat a extremei drepte legionare, cat si a extremei stangi comuniste, a ramas un fenomen necomentat, intrucat ascuns, umbrit. Cauza acestei ocultari trebuie cautata, in primul rand, in regimul comunist, care a blocat cercetarea de tip istoric si ideologic; in al doilea rand, insasi pendularea intre comunism-legionarism e o problema atat de scandalos-dubioasa, incat o discutie pe aceasta tema era imposibila in timpul vechiului regim; in al treilea rand, valoarea orbitoare a tinerilor care au aderat la extrema dreapta legionara i-a scos din discutie, pentru multa vreme, pe cei care au aderat la extrema stanga comunista, si care, valoric vorbind, sunt mai stersi.
Coincidente si divergente doctrinare intre comunism si legionarism
Ce ofera, din punct de vedere politic, cele doua extreme? Ele au nu doar evidente puncte de divergenta, ci si foarte importante coincidente doctrinare. 1. Atat comunismul, cat si legionarismul (folosesc aceasta ordine respectand cronologia: PCR a fost infiintat in 1921, Legiunea in 1927) au in comun mesianismul revolutionar. In Romania interbelica, ideea unei revolutii, care sa rada de pe fata pamantului ordinea existenta si sa instaureze o ordine noua si o "lume noua" (Eliade, M.R. Paraschivescu), fericitoare, a fost maniacal invocata. Sursa ideii revolutionare este Europa, in care batea un vant revolutionar. Cel mai probabil, sindromul revolutionar se datoreaza faptului ca simpla existenta a Uniunii Sovietice a destabilizat sistemul de valori si de repere al Europei. Daca luam in calcul si valul revolutionar ce a urmat primului razboi mondial (Germania, Ungaria etc.), daca luam in calcul fascismul lui Mussolini si, din 1933, hitlerismul, putem intelege de unde se alimenta pornirea revolutionara din Romania.
Documentele PCR si UTC din anii 1921-1940 vorbesc despre "pericolul revolutiei ce atarna asupra Romaniei capitalisto-mosieresti", despre adanca "radicalizare si revolutionarizare a maselor largi muncitoresti de la orase si sate", despre cum "antagonismele din lagarul burghezo-mosieresc se adancesc", despre "fortele revolutionare" care, sub "conducerea Partidului comunist vor da lovitura (...) regimului capitalist", despre faptul ca Romania "a intrat definitiv si fara putinta de oprire in perioada revolutiei muncitorilor si taranilor" (Din istoria PCR..., IV), despre faptul ca "Revolutia Rusa este revolutia noastra", iar "fiecare luptator rosu este (...) un soldat al revolutiei mondiale" (Din istoria UTC).
La randul lor, legionarii propun revolutia lor, "revolutia nationala". Teoreticianul ei a fost Vasile Marin. De pe urma revolutiei nationale urma sa ia fiinta "statul national totalitar", statul "unificat, autoritar, totalitar, legionar, de maine", statul "national-crestin-romanesc legionar, de miine".
2. Si comunismul, si legionarismul ataca, violent, democratia: democratia romaneasca, dar si ideea de democratie. Comunistii declara din start: "PCR nu crede in democratia burgheza.
Democratie, parlament, alegeri libere, egalitate (...) nu-s decat o minciuna"; sau: democratia de la noi e "pentru manunchiul de exploatatori si asupritori, in frunte cu regele si camarila". Sau: la intrebarea "incotro", raspund: "Nici cu «democratia» confuza si neputincioasa! Nici cu fascismul ingust si inselator!"; in locul democratiei burgheze, viseaza si propun "dictatura proletariatului".
Legionarii, la randul lor, ataca democratia "de import", gasindu-i toate viciile, ca e corupta, ca a dat drept de vot evreilor si altor minoritari, ca e in slujba marii finante, ca e neautoritara, neelitista etc. (cf. Codreanu si V. Marin).
Atacul la adresa regimului democratic si ideea de schimbare au o difuziune atat de mare, incat pana si un autor democrat ca Eugen Ionescu, ostil atat comunismului, cat si extremei drepte europene, scrie ca "vechile democratii" si-au pierdut puterea de atractie si au devenit "aproape tot asa de funeste ca regimurile comuniste sau de extrema dreapta", asa ca ar trebui sa fie reinsufletite de un "suflu nou", sa descopere-redescopere o mistica - eventual a libertatii - prin care sa se vitalizeze.
3. Si comunistii, si legionarii au avut un ideal mantuitor, realizabil dupa ce democratia romaneasca va fi stearsa de pe fata tarii si se va savarsi revolutia.
Extrema stanga promitea mantuire universala, si anume prin purificare economica, sociala si politica de clasa. In Romania, ea fagaduia mantuirea celor ce muncesc: "va scapa pe muncitorii si taranii din Romania de exploatare si de asuprire" (Din istoria PCR).
Violenta in istorie sau lupta de clasa, ridicata de Marx la rang de principiu dinamic al istoriei, urma, fireste, sa faca victime; documentele PCR promit ca revolutia va duce la "alungarea cu arma in mana a exploatatorilor".
Soarta concreta a victimelor - din punctul de vedere comunist, vinovate, caci e vorba de proprietate si exploatare - e lasata in alb, nedeterminata. Practica comunista din epoca 1945-1989 a precizat insa ce inseamna lichidarea exploatatorilor, a claselor exploatatoare, a partidelor politice si a oamenilor politici. Si asa a inceput Gulagul romanesc.
La randul lor, legionarii duc "lupta de mantuire a tarii", si proiecteaza "o Romanie noua si invierea mult asteptata a acestui neam" (Codreanu) prin purificare de rasa. Pentru asta, e nevoie de un "om nou" care sa faca revolutia nationala legionara, adica sa inlature regimul democrat, partidele politice si piedica principala a implinirii romanesti, "strainii". Dintre "straini" (pentru Codreanu, "strainii" sunt cetatenii romani de alta etnie), in primul rand evreii. Textele lui Codreanu si Vasile Marin ne permit sa precizam ca in statul preconizat de ei evreii n-ar mai fi avut drepturi politice si, foarte posibil, n-ar mai fi avut drept de proprietate. Ideea expulzarii - "Romania a Romanilor.
Pentru jidani, Palestina" - si a crimei - "vom imprastia moarte" - sunt si ele prezente. Practica legionara a fost pe masura, caci a mers de la spart de geamuri si batai, pana la crimele antievreiesti din timpul rebeliunii.
Ideea "solutiei finale", cu care a venit Germania in 1941, n-a mai putut fi aplicata in Romania de catre legionari, caci legionarii fusesera inlaturati de la putere, urmariti, inchisi etc. De precizat ca, in ochii Legiunii, si oamenii politici romani urmau sa fie pedepsiti, idee programatica aplicata prin asasinatele politice si teroarea din timpul guvernarii legionare. Si asa a inceput contributia romaneasca la Holocaust.
4. Si comunistii, si legionarii, cer membrilor lor disciplina: disciplina individuala si a organizatiei: "Un comunist trebuie sa fie, in fine, un membru disciplinat al miscarii, caci fara o disciplina de fier nu poate sa existe o organizatie revolutionara a muncitorimii", spune un document de partid din 1924. Iar UTC-ul se afla "sub controlul absolut al partidului".
La randul ei, Legiunea este organizata paramilitar, pe principiul disciplinei si ascultarii absolute: "fii disciplinat legionar, caci numai asa vei invinge. Urmeaza-ti seful la bine si la greu", legifereaza Carticica sefului de cuib.
5. De la aceste asemanari programatice, putem trece la tactici politice asemanatoare. De pilda, si Partidul Comunist, si Legiunea, au incercat sa-si pastreze aderentii interzicandu-le orice apropiere de partidele cu doctrine invecinate. PCR pretindea: "nici o incredere in partidele burgheze, in Cuza, nici o incredere in partidele asa-zise socialiste"; iar Codreanu, la randul lui, interzicea legionarilor apropierea de partidul lui A.C. Cuza, care era, la urma urmelor, partidul sau de origine. Apoi, orice actiune reusita - de pilda, editarea publicatiei Tineretul socialist (1922), respectiv Pamant stramosesc (1927) - este o "batalie" castigata, o "fapta revolutionara" etc.
6. Si comunistii, si legionarii au exagerat ponderea minoritatilor nationale din Romania. E drept, au facut-o din ratiuni complet diferite.
Comunistii declara ca minoritatile sunt "nationalitati asuprite" si ca "alcatuiesc doua cincimi din populatia Romaniei" (Documente din istoria PCR, 1935).
Codreanu si V. Marin considerau ca minoritatile din Romania sunt sufocante. Mai ales evreii, al caror numar il apreciaza la trei milioane.*
Ratiunile pentru care comunistii au majorat cifrele sunt simple: PCR aderase neconditionat, la infiintare (8 mai 1921), la Internationala a III-a comunista. Conform directivelor date de Internationala comunista, Romania era cotata drept stat multinational. PCR a facut, de-a lungul intregii epoci interbelice, propaganda contra oricarei discriminari de rasa si natiune - ceea ce este punctul sau demn de respect - si pentru dreptul "nationalitatilor asuprite" de a se autodetermina: "dreptul de autodeterminare pana la despartirea de statul roman". Cu toate ocaziile, PCR si UTC repeta aceasta lozinca, a spargerii statului national roman abia format.
Din tabara cealalta, legionara, ponderea minoritatilor e exagerata atat ca expresie a psihozei de persecutie, ca tot raul vine de la minoritari, in special de la evrei, cat si pentru a intretine o psihoza anti-minoritara, antimaghiara si antievreiasca.
Cercetatorii care s-au ocupat de problema - Ornea, Volovici, Oisteanu, Armin Heinen etc. etc., inclusiv memorialisti ca Pandrea ori ca Zaharia Boila - au observat ca succesul extremei drepte "a fost rezultatul unui antisemitism revigorat" (Heinen) si ca atatarea antisemitismului, cu incepere din 1922 (la Cluj; vezi Zaharia Boila) a fost o diversiune politicianista; o diversiune care a prins, apoi a cuprins Romania interbelica, multumita sa-si gaseasca un tap ispasitor pentru multele probleme reale pe care le avea cu ea insasi.
7. Comunismul din Romania a fost de import. Comunistii aveau ca model revolutia rusa si realizarile din Uniunea Sovietica. Documentele PCR descriu raiul din soviete, colectivizarea, ziua de munca de cinci ore, socialismul "fara clase" si fara exploatare, si, fireste, isi exprima totala adeziune la Uniunea Sovietelor, precum si dorinta sa avem "guvern sovietic". Desi presa comunista era numeric redusa, desi comunistii erau si ei putini, la cei care erau, ideea paradisului sovietic a prins si a tinut pana tarziu. M.R. Paraschivescu, de pilda, visa "revolutia universala", "dictatura populara" si tanjea dupa Stalin: "Ada-l, Istorie, mai repede pe Stalin, cu ostile lui needucate! E singura nadejde"; la fel, respingea cartea lui Gide despre soviete: "Eu, unul, n-am sa spun nici un cuvant rau impotriva URSS-ului", si isi declara iubirea egala pentru "Loti (nevasta) si Partid". (Iar daca Dan Botta visa o "tara analfabeta", M.R. Paraschivescu, cum vedem, astepta "ostile needucate" ale lui Stalin; la extrema dreapta si la extrema stanga, intelighentia generatiei tanjeste in mod egal dupa barbarie si primitivitate ca solutie a problemelor romanesti.)
Legionarii, in schimb, sunt produsul nostru national. Fascismul lui Mussolini si national-socialismul lui Hitler au avut un rol de confirmare a legionarismului, dar nu au fost modelul din care sa se fi inspirat Codreanu, Mota si V. Marin.
Sursele si modelele legionarismului sunt, in principal autohtone: ideile lui A.C. Cuza, Nichifor Crainic (chiar daca acesta extaziat in fata fascismului), Nae Ionescu, iar multe elemente de organizare si viata legionara, asa cum arata P. Pandrea, sunt luate de Codreanu din Liceul Manastirea Dealu din Valea Voivozilor, unde fusese elev.
8. Si comunistii (cei putini, desigur), si legionarii (tot mai numerosi) au trecut printr-un proces de fanatizare care i-a impiedicat sa vada adevarul, chiar cand il aveau in fata. Daca Cioran, in 1934, il elogia in transa pe Hitler, iar in toamna trista a statului national-legionar exalta figura lui Codreanu si-l socotea de dimensiunea lui Isus, Miron Radu Paraschivescu, comunist, scria, la 4 decembrie 1944, in jurnalul sau, ca "una din cele mai frumoase poezii ale mele este despre Stalin, aparuta in «Orizont»", si ca e multumit ca din ea razbate "un sentiment de incredere fata de conducatorul sovietic"; iar la 11 iulie 1945, desi recunostea ca "armata rosie" "violeaza, ucide", accepta faptul, pe motiv ca astea "sunt accidente", esenta fiind faptul ca elibereaza si aduce revolutia socialista.
Diferentele si asemanarile dintre cele doua extreme pot continua. Comunistii sunt internationalisti, legionarii nationalisti. Primii sunt pentru egalitate intre oameni, legionarii sunt elitisti, propun o aristocratie legionara de merit.
Comunistii sunt pentru desfiintarea discriminarii etnice, nationale, rasiale, legionarii teoretizeaza discriminarea in interiorul statului roman, pe criteriul etnic, national, rasial. Comunistii sunt pentru eliminarea diferentelor sociale, de clasa (si stim acum cate vieti a costat aceasta idee!) si pentru egalitate, legionarii vin cu ideea aristocratiei, a elitei legionare.
Ambalajul doctrinar comunist este mult mai fagaduitor-umanitarist decat cel legionar, declarat xenofob si antisemit. S-a intamplat insa ca in Romania cele doua extreme au ajuns succesiv la putere: extrema dreapta, produs romanesc, si care devenise o "mistica populara colectiva" (Stahl), o miscare de masa, a detinut puterea scurta vreme: patru luni si jumatate. Extrema stanga comunista - care e produs de import, si care in epoca interbelica numara putini aderenti, foarte putini si din intelighentia tanara - impusa prin armata sovietica si prin tratatele internationale semnate de statele democrate ale lumii, a durat 45 de ani.
Motivele optiunii politice
Deci: in 1932-1933 generatia ‘27 incepe sa se politizeze, unii membri (multi) devin legionari, altii (putini) comunisti, altii raman pe pozitii apolitice, cu deschidere, la nevoie, spre democratie.
Problema care se pune este de ce au optat atat de multi pentru extrema dreapta, si nu pentru centrul democrat sau pentru extrema stanga comunista? Cei care au ocolit pozitia politica democrata, de centru, au facut-o tocmai pentru ca, stapaniti de ideea revolutiei, doreau sa inlocuiasca ordinea existenta cu alta, noua. Iar la intrebarea de ce nu au optat pentru comunism, primul raspuns este ca Partidul Comunist, sustinand dreptul la autodeterminare pana la despartirea unor provincii din statul roman, nu era deloc atragator pentru acesti tineri autori care intentionau sa legitimizeze Romania prin creatia unor valori culturale universale.
Altfel spus, faptul ca Partidul Comunist din Romania preconiza spargerea statului national abia format a fost, pentru cei mai multi tineri intelectuali, un motiv suficient sa se indrepte in alta directie. (Nu a fost un motiv suficient pentru M.R. Paraschivescu, de pilda, care considera ca Romania ar trebui federalizata.) Apoi, o cauza imediata, numita ca atare de Cioran si de Eugen Ionescu, a fost influenta insidioasa si personala a lui Nae Ionescu, care, in toamna 1933, in urma expulzarii din Camarila ori a rupturii cu regele, se apropie de Legiune si devine ideologul ei din umbra. Alte cauze trebuie cautate, de la caz la caz, in fundamentele metafizice ale fiecarui autor si in modul cum fiecare isi regasea ideile ori interesele in foarte proteica Miscare Legionara. Nu trebuie uitat nici faptul ca presiunea politica din mediul romanesc era tot mai mare, faptul ca Miscarea Legionara era in ascensiune, iar extrema dreapta europeana castiga tot mai mult teren.
* In Romania, minoritarii reprezentau 28,1% din populatie, adica 5.072.893 indivizi (Manuila, in Enciclopedia Romaniei, I). Evreii erau 4% din populatie, adica, in cifre absolute, intre 722.000-758.000 cetateni.
