Pe aceeași temă
Gheorghe Craciun (romancier, critic si teoretician literar) s-a nascut in 1950 in comuna Tohanu Vechi, judetul Brasov. A absolvit Facultatea de Filologie din Bucuresti (1973); in 2000 si-a sustinut doctoratul in filologie la Universitatea din Bucuresti cu lucrarea Dimensiuni tranzitive in poezia moderna.
In perioada studentiei a frecventat cenaclul Junimea condus de Ovid S. Crohmalniceanu. Intre 1970-1973 a fost redactor si colaborator al revistei-afis Noii, alaturi de Ioan Flora, Mircea Nedelciu, Gheorghe Iova, Ioan Lacusta, Gheorghe Ene, Constantin Stan si Sorin Preda.
A fost conferentiar universitar de teoria literaturii la Facultatea de Stiinte, sectia filologie, a Universitatii Transilvania din Brasov si director editorial al Editurii Paralela 45.
Este autorul romanelor: Acte originale / Copii legalizate (1982), Compunere cu paralele inegale (1988; editia a II-a 1999), Frumoasa fara corp (1993), Pupa Russa (2004). A publicat volumele de articole si eseuri: Cu garda deschisa (1997), In cautarea referintei (1998), Experimentul literar romanesc postbelic (in colaborare, 1998), Reducerea la scara (1999), Aisbergul poeziei moderne (2002), Doi intr-o carte, fara a-l mai socoti pe autorul ei. Fragmente cu Radu Petrescu si Mircea Nedelciu (2003). A semnat o Introducere in teoria literaturii (1997, editia a II-a, 2003) si volumul de proze scurte, desene si fotografii Mecanica fluidului (2003). A alcatuit si prefatat antologiile: Competitia continua. Generatia ‘80 in texte teoretice (1994; editia a Il-a 1999) si Generatia ‘80 in proza scurta (in colaborare, 1998). Este autorul volumelor in limbi straine: Experiment in Romanian Post-War Literature (in colaborare, 1998), Images & Texts / Images et textes (in colaborare, 2000) si Composition aux paralleles inegales (2001). Este prezent in antologiile de proza: Desant ‘83 (1983), The Phantom Church and Others Stories from Romania (1996) Romanian Fiction of the ‘80s and ‘90s (1999). A tradus din limba franceza Deplasari de Serge Fauchereau (editie bilingva, 1996) si Modernitatea de Alexis Nouss (in colaborare, 2000).
A fost rasplatit cu: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Romania, 1983; Premiul pentru proza al revistei Viata Romaneasca, 1984; Premiul "Cartea anului" al Salonului National de Carte de la Cluj-Napoca, 1994; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, 1995, 2003; Premiul ASPRO pentru cea mai buna carte de critica a anului, 1997, 2002; Premiul "Octav Sulutiu" al revistei Familia, 1988; Premiul revistei Cuvantul pentru exegeza critica, 2002; Premiul "Pierre-François Caille" al Societatii Franceze a Traducatorilor, cea mai buna traducere a anului 2001 pentru romanul Composition aux paralleles inegales; nominalizat cu aceeasi carte la Premiul Uniunii Latine.
A fost membru fondator al Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania - ASPRO, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, al Asociatiei de Literatura Comparata din Romania si al Academiei Romano-Americane.
"Mi se pare normal ca un scriitor sa încerce sa fie un om total, în sensul ca nimic din ceea ce-l înconjoara sa nu-i ramana indiferent. E normal, prin urmare, ca un scriitor sa se ocupe de politica, dar mi se pare mai important ca scriitorul sa fie, cum spunea Roland Barthes undeva, un «experimentator public», un observator public. Eu as interpreta aceasta sintagma punand-o în legatura cu interioritatea celui care scrie.
Scriitorul, de fapt, nu are intimitate. Intimitatea lui e un bun public. Imi amintesc de un eseu din anii ‘30-’40 al lui T.S. Eliot, unde acesta face o afirmatie la care tin enorm: scriitorul - poetul, de fapt, spune el - este acela care reuseste sa-si obiectiveze înaintea celorlalti indivizi sentimentele, starile, senzatiile, reprezentarile care anunta altceva, o noutate în ordinea lumii. El este, prin urmare, mai mult decat un seismograf, e omul care - si nu pentru ca si-ar propune neaparat asta - reuseste sa vada ceea ce urmeaza sa se întample. Tocmai de aceea am impresia ca literatura «realista», asa cum a fost ea facuta la noi între 1960-1980, e o literatura fara viitor, pentru ca nu a avut capacitatea de a prevedea. Nu e vorba neaparat de viitorul politic sau social, ci de viitorul propriei noastre sensibilitati. Or, noi vedem ca materia de inspiratie este astazi extraordinar de densa, de o mare diversitate, ca ea obliga la o existenta treaza minut de minut, la o mare capacitate de observatie, de concentrare si de distingere a ceea ce este cu adevarat semnificativ. Prin modul lor de a simti, multi contemporani de-ai nostri sunt înca oameni ai secolului XIX. (...) Am vrut la un moment dat sa spun ca scriitorul, daca intra în politica animat de idealuri marete, ca Heliade-Radulescu, în ciuda faptului ca stie riscurile la care se expune, trebuie sa faca din activitatea lui politica un corolar al scrisului si personalitatii sale. Exista acest gen de scriitori ridicoli care se cred tribuni ai natiunii, foarte activi de altfel, dar care nu se deosebesc prea mult, poate doar retoric, de indivizii care se prefac a face politica, de diletanti si de farsori. Politica e un domeniu al pragmaticii, al compromisului, un spatiu de tranzactii care cere spirit diplomatic si ralierea la un alt tip de morala, aproape întotdeauna vinovata. Scriitorii au esuat cand au intrat în politica, ceea ce nu înseamna însa ca îmi retrag afirmatia de mai sus. E bine ca scriitorul sa se familiarizeze inclusiv cu acest domeniu, pentru ca si el tine de lumea în care traim si reprezinta o componenta exterioara bine definita a vietii lui."
(Gheorghe Craciun, Multi contemporani sunt oameni ai secolului XIX, interviu realizat de Marius Chivu, 22, nr. 666, 10-16 decembrie 2002)
