Gomorra: faţa nevăzută a Camorrei

Filmul Gomorra al italianului Matteo Garrone vă va da peste cap imaginea despre mafioţi formată din personajele Naşului lui Coppola sau ale serialelor Clanul Soprano şi Caracatiţa. Nici urmă de opulenţă, cabotinism sau conflict în sensul romantic al cuvântului: totul e aşa de sordid, încât, la final, simţi nevoia unui duş care să te cureţe de murdăria umană şi de disperarea acumulată în cele peste două ore de vizionare.

Filmat în stil documentar, aproape amatoricesc, Gomorra dă o senzaţie crudă de real, accentuată de absenţa muzicii de atmosferă din coloana sonoră. Mafia din regiunea Napoli, Camorra, este prezentată pe ecran în culori reci, ca un monstru care înghite suflete şi generează profit. Ai senzaţia că nimeni şi nimic nu scapă contactului cu crima organizată – de la copii pentru care mafia este singura şansă la o viaţă mai bună, dar inevitabil mai scurtă, la adolescenţi care idolatrizează imaginea lui Al Pacino în Scarface şi bravează stupid atunci când pun mâna pe arme adevărate, până la oameni care lucrează pentru organizaţie fără să comită infracţiuni. Camorra nu e implicată doar în acţiuni clar interlope, precum traficul cu droguri sau cu arme, ci şi în activităţi şi industrii în aparenţă oneste, cum ar fi depozitarea deşeurilor toxice şi haute-couture. În finalul filmului se sugerează chiar că organizaţia a investit în reconstruirea World Trade Center!

Duritatea filmului vine nu numai din scenele sângeroase care prezintă crimele, cât mai ales din cele care ilustrează situaţii nonviolente, dar nu mai puţin şocante. Într-una dintre ele, deoarece şoferii refuză să se urce la volan după ce unul dintre ei s-a îmbolnăvit de la deşeurile toxice pe care le transporta, câteva camioane care cară tone de reziduuri periculoase sunt conduse pe nişte serpentine de o mână de copii, dintre care mulţi sunt atât de mici, încât nu ajung la pedalele maşinilor! Sunt similarităţi între Gomorra şi Oraşul zeilor, dar, în vreme ce filmul brazilianului Fernando Meirelles lăsa să se întrevadă o rază de speranţă, filmul lui Garrone este închis ermetic, ca un mormânt în care personajele intră de vii.

Spectrul Camorrei pluteşte asupra acestei pelicule nu numai în cinematografe, ci şi în viaţa reală. Pentru o mai mare senzaţie de veridicitate, regizorul a folosit actori amatori din Napoli. După apariţia filmului, cel puţin trei dintre ei au fost arestaţi pentru legături mafiote cu clanurile pe care le portretizează pe ecran. În plus, Gomorra ecranizează romanul cu acelaşi nume, scris de Roberto Saviano după o documentare la limita jocului cu moartea. Autorul s-a infiltrat în Camorra napoletană şi a expus realitatea crudă în paginile cărţii, plătind acum un preţ greu: după ce a fost ameninţat cu moartea, este păzit în permanenţă de autorităţile italiene.

Distins cu Marele Premiu al Festivalului de la Cannes anul trecut şi cu cinci premii ale Academiei de Film Europene (printre care cel pentru cea mai bună peliculă), Gomorra poate fi urmărit şi pe ecranele româneşti din 8 mai.