Ille de France

Redactia | 06.05.2002

Pe aceeași temă

Acum vreo luna, echipa nationala a Scotiei s-a trezit singura pe o insula pustie la mijloc de Stade de France. Salvatorii au venit tarziu si au adus vesti proaste.

Da, meciul s-a terminat - au spus ghizii ce îi conduceau pe scotieni spre cabine -, dar francezii au batut cu 5-0! Daca Franta va reface macar jumatate din viteza de executie aplicata scotienilor, atunci campioana mondiala nu are de ce se teme. Adversarii din finala Cupei Mondiale 2002 vor descoperi la randul lor o insula, undeva departe, în Japonia.

Prin urmare, nu asta e problema francezilor. Bineînteles ca nu asta e problema francezilor. Dar care e problema francezilor? E, cum care e problema francezilor? Cum s-ar putea defini problema francezilor? Dar au francezii o problema? Si daca au, cum ar putea fi ea definita mai precis? Dar mai delicat? Dar mai just?

Cam asa arata încalzirea retorica atunci cand problema francezilor se numeste Jean Marie Le Pen. Nu cel ce a defilat la Bucuresti cu Vadim în coada, ci acel nesuferit care insista sa strice toate sarbatorile cumsecade ale presei si opiniei “comme il faut”. In 1996 Le Pen s-a burzuluit la o nationala franceza multicolora, dar handicapata vocal.

Nu toti jucatorii stiu sa cante Marseilleza - a remarcat Le Pen -, iar stiinta de imn variaza direct proportional cu culoarea - a mai remarcat Le Pen. Aceasta prima observatie de teoria culorii patriotice a fost interpretata ca o coborare în rasism.

Dupa doi ani, cand Franta a castigat din toate culorile Cupa Mondiala, opinia “comme il faut” si-a luat revansa: “Franta multiculturala în triumf!” au titrat ziarele observand culoarea felurita a jucatorilor, adica exact ceea ce, rostit de Le Pen, fusese un pacat de neiertat. Era din nou pace între culorile Frantei, tocmai pentru ca spectrul nu se mai reducea la rosu-alb-albastru, ci devenea deodata nelimitat. Africanismul unor Desailly si Thuram si magrebismul lui Zidane erau recunoscute ca merite si calitati ale noii identitati franceze.

Intre timp, un instructaj eficient a facut din toata echipa Frantei un cor fara minusuri. Imnul a fost cantat bine si din ce în ce mai bine. Pana în ziua de 7 octombrie 2001, adica acum nu mai mult de 7 luni, cand corul de cantareti ai noii identitati a fost fluierat din toti bojocii altei identitati.

Marseilleza a fost huiduita pe Stade de France de mii de algerieni si francezi-algerieni, care îsi exprimau astfel harnic si constructiv capacitatea de integrare în noua Franta multicolora. Asa începea partida Franta-Algeria, un meci trist, care a trebuit oprit în minutul 78, dupa ce sute de algerieni au invadat terenul pentru a protesta împotriva înfrangerii (1-4 în acel moment), situatiei de fapt (faptul de a fi francez), a razboiului încheiat în 1962 (cu independenta Algeriei), razboiului început în 2001 (cu sacrificiul de la New York) si a orice e de fapt “comme il faut” pe lumea asta. A doua zi dimineata ziarele au decis ca, în definitiv, invazia n-a facut decat sa dea un autentic gust popular sarbatorii colective de pe Stade de France. De fapt, totul e în ordine. Proiectul multicultural francez e sanatos, priviti la armonia nationalei - au îndemnat inteligent ziarele.

Duminica 21 aprilie 2002, Jean Marie Le Pen a revenit în discutie, Lionel Jospin a iesit, iar presa continua sa creada ca echipa nationala a Frantei reprezinta o copie în 11 a armoniei sociale si culturale franceze. Ziaristii n-au aflat deocamdata ca si-au scris editorialele pe o insula, la mare departare de tarm.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22