Pe aceeași temă
Protestantismul nu este doar o miscare religioasa, o ramura a crestinismului apusean; el este unul din marile curente culturale ale modernitatii, care nu urmareste in primul rand, cum o face catolicismul, realizarea valorilor estetice si teoretice ale contemplatiei, ci pune mai degraba accentul pe valorile etice si politice. Activitatea teoretica este ea insasi determinata de acestea. Dumnezeu a creat omul si l-a plasat in aceasta lume, iar sarcina omului este sa locuiasca lumea si s-o transforme. Credinta religioasa, etica, politica si tehnica formeaza un tot indivizibil. Iata in ce sens se poate spune despre protestantism ca a contribuit, in mod decisiv, la nasterea modernitatii.
Toate acestea sunt in general bine cunoscute. Cititorul roman nu a avut insa prea des ocazia de a intra in mod nemijlocit in contact cu gandirea protestanta. Culegerea de texte alese si traduse de Ovidiu Olar ii ofera acum aceasta posibilitate*. Cu mult discernamant, autorul antologiei a ales sa se limiteze la un aspect - cel teologico-politic - al protestantismului francez. Pariul este, pare-mi-se, castigat: prin substantiala sa introducere si numeroasele sale note, Ovidiu Olar reuseste sa deschida aceste texte cititorului de azi, al carui orizont este, ce-i drept, destul de indepartat de orizontul discipolilor lui Calvin. Introducerii generale ii sunt adaugate "prezentarile" foarte lamuritoare pe care autorul le consacra fiecarui scriitor. O "bibliografie orientativa" foarte utila inchide volumul.
Antologia cuprinde patru parti. Partea I - Impotriva tiranilor - contine textele "parintilor" protestantismului francez din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Deosebit de interesant este textul lui Théodore de Bèze, colaboratorul foarte apropiat al lui Calvin. In contextul teribilelor razboaie civile intre rege si printii de confesiune catolica, pe de o parte, si supusii protestanti, de cealalta parte, problema legitimitatii nesupunerii devine cat se poate de acuta si cere un raspuns clar si bine argumentat. Nu poate sa nu frapeze modul extrem de transant in care Théodore de Bèze pune problema: "ce pot sa faca supusii care au constiinta curata atunci cand magistratii lor suverani, altfel legitimi, devin tirani notorii? Ramane autoritatea suveranilor ajunsi tirani notorii atat de sacra si inviolabila incat sa trebuiasca supusii s-o indure fara sa-i opuna vreo rezistenta?" (p. 93).
Ne este usor azi, dupa secole de gandire politica liberala - una din sursele acesteia fiind tocmai protestantismul francez -, sa raspundem "nu" la ultima intrebare. Acest lucru era mai greu intr-o epoca in care Biblia era luata in serios. Unul dintre textele, oricum foarte reduse la numar, ale Noului Testament consacrate direct problemei autoritatii politice - si fara indoiala cel mai "la obiect"- suna astfel: "Tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri; caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de la Dumnezeu sunt randuite. Ca atare, cel ce se impotriveste stapanirii, randuielii lui Dumnezeu i se impotriveste. Iar cei ce se impotrivesc isi vor atrage osanda" (Rm. 13,1-2). Teologii catolici aveau unele motive sa-l considere pe Sfantul Pavel ca fiind de partea lor: pe acel Pavel a carui doctrina era invocata la tot pasul de teologii protestanti in polemicile lor violente contra Bisericii "papiste". Insa protestantilor nu le era greu sa citeze versetul urmator: "Vrei dar sa nu-ti fie frica de stapanire? Fa binele si vei avea lauda de la ea; caci ea iti este slujitoare a lui Dumnezeu spre bine". Aceasta este deci, pentru un teolog protestant, esenta puterii politice: de a fi "slujitoare a lui Dumnezeu spre bine". Daca "stapanirea" nu mai este asta, daca ea nu se slujeste decat pe ea insasi invocand in mod falacios autoritatea divina, atunci ea nu mai este o putere legitima, ci pur si simplu o tiranie. In acel moment ea isi pierde ratiunea de a fi, transformandu-se intr-o slujitoare a diavolului.
Asadar, cel care "face binele" predicand Evanghelia in spiritul Adevarului stie ca nu are de ce sa-i fie teama de o stapanire dreapta. Daca insa aceasta stapanire se impotriveste Cuvantului divin, ea face dovada nedreptatii sale. Si atunci rezistenta nu mai este un simplu drept: ea devine o datorie. Iata cum vede lucrurile Stephanus Iunius Brutus in celebrul sau tratat Revendicari impotriva tiranilor: "Va cer sa-l pedepsiti pe principele care cotropeste Regatul lui Hristos, sa-l retineti pe tiran intre granitele sale, sa intindeti mana poporului napastuit si sa ridicati Republica trantita la pamant, comportandu-va atat de energic incat, fara a va ingriji de ale voastre, sa dovediti ca nu aveti alt tel decat binele si linistea societatii umane. Cum dreptatea priveste intotdeauna in afara, iar nedreptatea il inchide pe om in sine insusi, daca veti face aceasta fara grija profitului personal, veti proceda ca un om de bine" (p. 138). Acest text, care nu este izolat, este fara indoiala unul dintre modelele gandirii politice moderne - in masura in care gandirea politica se intelege pe sine ca o "teorie a dreptatii". Nu mai putin sigur este faptul ca teoriile (si practicile) moderne s-au ridicat rareori la acest nivel. Exigentele lor au fost de obicei mai reduse, dreptatea fiind inteleasa mai degraba in termeni de "drepturi" - drepturile tuturor oamenilor "inchisi in ei insisi" de a trai exclusiv pentru ei insisi -, si mai putin in termeni de obligatii (sacre).
In ultimele trei parti ale acestei antologii intalnim autori nu mai putin importanti, chiar daca stilul lor este mai putin inflacarat, printre care celebrul Pierre Bayle, de la sfarsitul secolului al XVII-lea. Revolutia franceza este si ea prezenta in antologie prin oratorul protestant Rabaut Saint-Etienne. Cine este acest orator si care este miza discursului sau? Raspunsul ni-l da Ovidiu Olar in prezentarea sa: "Nascut si crescut in vremuri tulburi, oratorul intelege mai bine ca oricine altcineva ca libertatea de a opta pentru o credinta sau alta nu este efectiva decat daca este dublata de libertatea de a o practica public, precum si de recunoasterea institutionala a respectivei credinte. Iata de ce alege sa pledeze in favoarea egalitatii depline a religiilor in fata legii … sElt mizeaza pe increderea in propria constiinta si vede in pluralism singura solutie cu adevarat viabila" (p. 269).
Nu pretind ca am epuizat prin aceasta recenzie continutul foarte bogat al acestei antologii. Sper ca am reusit sa arat ca ea este foarte utila celor interesati de teologia apuseana, dar si de nasterea ideilor politice moderne.
*Razbunare impotriva tiranilor. Teoria politica a protestantismului francez. Antologie de Ovidiu-Victor Olar, Editura Nemira, 2007
