Pe aceeași temă
Exista, in Romania, un singur festival serios de film documentar - Astra, la Sibiu. Cand spun "serios" ma refer la un adevarat festival, cu o sesiune de inscrieri, cu o selectie, cu o sectiune competitiva (sau mai multe) si, in plus, cu renume international.
Astra a ajuns la editia a opta in 2006. Se tine din doi in doi ani, toamna (octombrie-noiembrie), dar o editie speciala va avea loc in 2007, cu ocazia evenimentului Sibiu - Capitala Culturala Europeana.
Back to Bosnia (2005) e o coproductie SUA-Bosnia si rememoreaza istoria recenta, cumplit de dureroasa, a epurarilor etnice din Banja Luka, din timpul razboiului din Bosnia. Banja Luka e capitala Republicii Srpska (cu populatie majoritar sarbeasca, din cadrul federatiei Bosnia si Hertegovina), iar nationalistii sarbi au dus o politica de exterminare si epurare fata de etnicii bosniaci, culminand cu masacrul de la Srebrenica, cand circa 8.000 de bosniaci au fost executati. Regizoarea Sabina Vajraca, refugiata in SUA in timpul razboiului, era un copil atunci. Revine acum in locurile in care si-a trait copilaria, in apartamentul din Banja Luka, ocupat in prezent de o familie de sarbi, si conduce o investigatie dureroasa, plina de amintiri dure si de realitati din prezent, la fel de dure.
Low Catch (2004), regia Enrico Pitzianti, e tot o investigatie - pe marginea ecourilor si efectelor pe care le are o baza americana din Sardinia. Prosperitatea economica a satelor din jur nu e deloc de invidiat. Traind din pescuit, oamenii s-au vazut privati de singura lor sursa de venit odata cu instalarea militarilor americani, caci zonele interzise din jurul bazelor abunda.
Au fost mai multe filme inscrise pe tema azilelor de refugiati din Europa Occidentala, dintre care cel mai reusit e germanul The Unwanted (2005), de Sarah Moll. Azilul de aici functioneaza, de fapt, ca o inchisoare, iar portretele pe care le surprinde regizoarea sunt foarte reusite si aprofundate. Meritul filmului e ca merge in adancurile problemei, nu se opreste la un nivel de suprafata, ci explica si contextele.
Un portret emotionant descoperim in finlandezul Cosmic Play (2005), de Jouni Hiltunen. E povestea unei femei care alege saracia ca mod de viata, intr-una din cele mai bogate tari din UE. Intram astfel in lumea celor fara locuinta din Helsinki. Femeia care e subiectul filmului ia o decizie surprinzatoare - in mare parte motivata politic, de a refuza societatea de consum - sa-si construiasca o casuta la marginea orasului, in padure, si sa traiasca doar cu ce gaseste prin gunoaie.
Gheorghi and the Butterflies (2004), regia Andrei Paunov, e povestea directorului unui azil de nebuni, din Bulgaria, care face totul pentru a rezolva problemele financiare. Cu spirit intreprinzator, directorul incearca sa puna pe picioare tot felul de ferme si crescatorii ca sa se poata autofinanta pentru a renova spitalul si a le asigura pacientilor conditii mai bune de viata. E emotionanta perseverenta, tenacitatea cu care omul continua sa lupte. Si dureros esecul intreprinderilor sale si lupta cu mentalitatile inguste si cu birocratia, cel putin pana in momentul incheierii filmarilor.
Unul dintre cele mai bune filme inscrise (si unul dintre cele mai bune documentare din aceasta zona, din ultimii ani) vine tot din Bulgaria: Whose Is This Song?, de Adela Peeva. Din pacate, e din 2003, deci n-a mai putut fi luat in considerare de catre organizatori (regulamentul festivalului alege filme din ultimii doi ani). Filmul pleaca de la un cantec considerat traditional in Bulgaria si merge pe urmele acestuia, descoperindu-l intr-o groaza de tari din Balcani, el fiind, cel mai probabil, de origine turca, raspandit apoi in toate zonele ocupate de otomani. Nostim e ca toate popoarele care-l au (turci, bulgari, bosniaci, albanezi, sarbi...) il considera ca fiind doar al lor, in nici un caz ca ar putea veni din alta parte! Investigatia ia o turnura dramatica in Serbia, cand regizoarea e banuita de cele mai rele intentii atunci cand spune ca a descoperit cantecul si-n Bosnia! In opinia nationalistilor sarbi, evident ca melodia a fost furata de la ei de catre bosniaci!
Una dintre cele mai reusite investigatii, care se deruleaza odata cu documentarul, e Forever Yours, realizat de o unguroaica ce traieste in Norvegia - Monica Csangó. Nu doar ca filmul are suspans si tensiune, dar e si extrem de emotionant si are o latura umana foarte puternica. Monica Csangó pleaca de la povestea bunicii ei, care si-a pierdut sotul in al II-lea razboi mondial. De fapt, bunicul a fost dat disparut - nu se stie daca a murit sau inca traieste. Dupa mai multe luni de cercetari, Monica ajunge sa dea de urmele bunicului undeva in India. Toate indiciile duc la aceeasi concluzie: bunicul ei a ramas in India dupa razboi. Emotionanta, in film, e mai ales atitudinea bunicii: l-a iubit enorm pe sotul ei si inca il mai iubeste, la fel, dupa atatia ani! Atat de mult, incat n-ar fi reusit sa supravietuiasca socului ca ar putea trai in alta parte a lumii, cu alta femeie. Drept pentru care, a refuzat intotdeauna sa incerce sa afle adevarul si a ales sa traiasca toata viata, pe de o parte, cu convingerea ca barbatul i-a murit, iar pe de alta parte, cu o speranta, oricat de mica ar fi fost aceasta, ca intr-o buna zi se va intoarce. E contradictoriu si ilogic, dar ce e logica, atunci cand judeci cu sufletul si cand durerea te copleseste? Foarte dureros, mai ales atunci cand Monica ii spulbera toate iluziile si-i spune ca l-a gasit pe bunic in India. In acest punct, reactia bunicii e de disperare. Pur si simplu refuza sa creada o evidenta, o condamna pe nepoata pentru dezvaluire si refuza sa-i mai vorbeasca. Alege sa-si traiasca restul zilelor izolata, in turnul de fildes al iluziei iubirii ei. O poveste extraordinara, de o forta cum rar gasesti in filmul de fictiune.
Au fost inscrise si doua filme despre cea mai izolata tara din lume - Coreea de Nord. Unul este The Spectacle (2005), al polonezului Jarosław Sypniewski; celalalt - North Korea, A Day in the Life (2004), al olandezului Pieter Fleury. Ambele sunt revelatoare atat cat e posibil in conditiile date, tinand cont de barierele pe care un documentarist le intalneste in cea mai dictatoriala tara din lume. Sunt surse de informatie extrem de rare, caci din Coreea de Nord nu iese nimic, iar unele cadre (din magazine, de exemplu) ne amintesc de Romania de-acum 18 ani. Din fericire, nici o alta tara comunista (cu exceptia Albaniei poate) n-a ajuns la un asemenea grad de alienare si de absurd.
Filmele de investigatie sau de ancheta au reprezentat doar o parte dintre cele inscrise. Foarte multe au fost documentare observationale, cele mai bune din ele cu minime comentarii, fara explicatii din off. Cateva se opresc la India: Musafir (2005), coproductie italo-indiana semnata Pierre-Yves Perez si Cédric Dupire, foarte buna explicatie pe marginea muzicii indiene traditionale, asa cum se canta ea azi. Sau Singing Pictures: Women Painters of Naya (2005), de Aditi Frunzzetti, Östör Lina si Nath Ákos, coproductie India-SUA, despre folclor contemporan si mod de viata in Bengal - femei care picteaza pe panza scene din legendele indiene, intr-o maniera traditionala. Ori The Ascetic Eye (2006), al indianului Praveen Kumar - foarte frumos si bogat ca informatie. Sau foarte instructivul Jaisalmer Ayo! (2004), productie americana despre originile tiganilor si impartirea pe caste in Rajastan - extrem de pitoresc!
Sunt excelente cele trei mini-bijuterii inscrise de irlandezul Ken Wardrop: Ouch (2004), cu mult umor, despre subiecte delicate, foarte inventiv si proaspat; Useless Dog (2005), extrem de simpatic, despre cainele lui fricos; si Undressing My Mother (2004), care incepe nostim, dar devine tragic si foarte puternic spre final. Undressing My Mother e o excelenta explorare a propriului corp, de pe pozitii opuse canoanelor de frumusete, un film provocator si surprinzator. Toate cele trei filme ale irlandezului sunt scurte si foarte eficiente, cu un grad ridicat de inedit.
Multe alte filme ar merita inca cel putin mentionate: cele doua filme kirgize de exemplu (Window si Two Girls, Different Paths), foarte scurte si ele, dar foarte puternice; sau, bunaoara, Bride Kidnapping in Kirgizstan, despre un obicei care inca se pastreaza - rapirea de fete, in Kyrgyzstan, in vederea casatoriei. Si multe, multe altele, pe care oricine vrea poate sa le vada la sediul Fundatiei Astra, in Sibiu (Piata Huet, nr. 2).
.jpg)
