In cautarea timpului trait sub comunism (I)

Mircea Iorgulescu | 25.03.2002

Pe aceeași temă

O carte si mai multi autori

O carte halucinanta* a fost scoasa acum cateva saptamani la Editura Compania, sub semnatura lui Stelian Tanase. Nu e nici neaparat literatura, nici neaparat document, fiind insa intr-o anume masura si una, si alta: este o carte-muzeu sau, poate mai curand, o carte-expozitie avand ca obiect terifianta banalitate a vietii in comunism.
Cartea este semnata numai de Stelian Tanase, desi textele din care este compusa au inca un autor, unul colectiv, anume politia secreta comunista, denumita curent si prescurtat Securitatea. Acest al doilea autor este totodata unul fara voie si deopotriva unul postum, cel putin oficial, fiindca ar fi decedat dupa lovitura de stat revolutionara din decembrie 1989 si ca efect al acesteia.
Tot in urma acelor evenimente, nu tocmai cunoscutul pana atunci prozator Stelian Tanase a devenit aproape instantaneu o proeminenta figura publica, fiind rand pe rand sau concomitent conducator de publicatii, lider de opinie, animator de asociatii si grupari, vicepresedinte de partid parlamentar, deputat, profesor universitar, moderator de emisiuni politice televizate, politolog, cercetator al istoriei politice romanesti din secolul XX, cronicar politic. Fusese, pana in decembrie 1989, un amploaiat oarecare si un scriitor mai curand marginal, autor al unei singure carti publicate, un roman aparut in 1982.
Contributia lui Stelian Tanase la cartea aparuta la Editura Compania (fragmente dintr-un Jurnal tinut de scriitor intre anii 1986 si 1989) si cea a Securitatii (fragmente din Dosarul lui Stelian Tanase, tinut de Securitate intre 1983 si 1989) au in comun cateva caracteristici.
Ambele sunt, mai intai, texte secrete, de sertar intr-un caz, de dosar in celalalt. Motivatiile ocultarii sunt insa diferite. Scriitorul isi redacteaza si tine ascuns Jurnalul pentru a-si proteja intimitatea, Securitatea isi fereste Dosarul pentru ca e un depozit de intimitati spionate si rapite. Scriitorul dialogheaza cu el insusi, Securitatea urmareste si inregistreaza dialogurile altora. Ca orice alta forma de confesiune si marturie, Jurnalul se intemeiaza pe incredere, in vreme ce Dosarul se naste prin institutionalizarea suspiciunii. Jurnalul e o expresie a libertatii individului, Dosarul una a represiunii social organizate.
Cele doua contributii sunt, in al doilea rand, rezultatul unei selectii si au forma unor succesiuni de fragmente dispuse in ordinea cronologica a redactarii. Selectia din Jurnal a fost facuta de autor, din versiunea integrala (tiparita in 1995, sub titlul Ora oficiala de iarna). Selectia din Dosar ii apartine tot lui Stelian Tanase, nu Securitatii, dar a fost operata dintr-un material preselectat nu se stie de cine, cand, de ce ori dupa ce criterii. Stelian Tanase a cerut si a obtinut, prin intermediul CNSAS, sa-si vada dosarul de la Securitate, insa dosarul oferit ca Dosar a fost unul incomplet, fara a se sti ce si de ce lipseste. Selectia din Jurnal a fost una libera si are o pura justificare tematica, selectia din Dosar este de asemenea tematica, dar e una constransa, limitata de anonima prelucrare anterioara. Nestiindu-se ce si cat anume din Dosar s-a aflat in dosarul vazut de Stelian Tanase la CNSAS, golul e semnificativ intrucat exista, nicidecum in acceptia, de exemplu, a golurilor din arhitectura ori sculptura. Ar putea fi insa eventual figurat printr-un mare semn de intrebare, adresat probabil neantului.
Editura Compania a dispus in paralel textele extrase din Jurnal si din Dosar, cele dintai in partea superioara a paginilor, celelalte in jumatatea inferioara. "In oglinda", se precizeaza in nota asupra editiei, de fapt realizandu-se mai degraba o constructie etajata, cu un nivel la vedere si altul in subterana, acesta din urma rezervat, fireste, textelor provenite de la Securitate. Volumul, care este mai mult decat o simpla carte, a fost ilustrat cu facsimile, citate, fotografii, iar din loc in loc sunt presarate lamuriri si explicatii apartinandu-i lui Stelian Tanase, majoritatea cerute de editor. Un argument in plus pentru a trece si Editura Compania in randul autorilor acestei carti neobisnuite.

Personajul si "Obiectivul". Persoane, umbre, siluete

Caracteristica esentiala comuna celor doua texte este însa alta: atat Jurnalul cat si Dosarul au în centru aceeasi persoana. O persoana, în primul caz, devenita inevitabil personaj, dupa codurile literaturii autobiografice, o persoana prefacuta în obiectiv (si denumita ca atare) în cel de al doilea.
Aceasta persoana e Stelian Tanase, în carte simultan "personaj" si "obiectiv", efect obtinut prin dispunerea grafica în paralel a Jurnalului si a Dosarului. Metamorfoza persoanei în personaj, vast domeniu al teoriei si criticii literare, nu intra însa aici catusi de putin în discutie. Trebuie doar precizat ca ea nu are implicatii asupra calitatii de fiinta umana a celor doi termeni, persoana si personajul. Transformarea persoanei în obiectiv anuleaza însa aceasta calitate. Devenita obiectiv, persoana înceteaza sa mai fie om. Inceteaza chiar sa mai fie o fiinta, nu mai este nici macar un gandac, o biata insecta, acolo, cum se întampla în Metamorfoza lui Kafka, dupa George Steiner "cel mai întunecat dintre miturile moderne". Dosarul reifica. E o împaratie a mortii.
Citindu-si dosarul, Stelian Tanase are un soc: nu se recunoaste. In textul introductiv al volumului, "Scheletul din dulap" sau ce-ar fi de spus , el îsi noteaza gafait si stangaci impresiile, parca strangulat de oroare: "Cateva maini nevazute au rescris istoria vietii mele - a vietii noastre - si au facut-o de nerecunoscut. Devenisem un obiectiv cu numele conspirativ "Stefan". De unele întamplari si persoane nu reusesc sa-mi amintesc. De multe ori nu ma recunosc, parca citesc dosarul unui tert. Desi e vorba despre mine, am impresia ca am de-a face cu un strain. E în toate astea o existenta straina". Cel care îsi citeste dosarul nu e un om aflat la prima lectura de acest tip, este, dimpotriva, un ins familiarizat cu arhivele. Crezuse ca e "un gest strict profesional: am citit despre altii, citesc si despre mine. Nimic personal". Judecata de bun simt, dar care nu se confirma: "Lectura propriului meu dosar mi-a infirmat aceasta ipoteza. E vorba de o experienta absolut personala si socanta". E de fapt o întalnire cu propriul cadavru. Cu imagini golite de viata ale propriei existente, vampirizata de un implacabil aparat birocratic specializat, nicidecum de un demon sau de o forta satanica. Si cu ale altora. Prieteni, familie, cunostinte, dar si umbre si siluete fara chip, ca într-o lugubra camera mortuara.
Prin compozitie, cartea ofera, de nu chiar impune, o lectura simultana a paginilor selectate din Jurnal si a filelor scoase din Dosar: dar si din aceasta perspectiva dimensiunea morbida este imposibil de evitat. Cititorul este introdus, este condus într-un fel de tunel al timpului, are de strabatut coridoare si labirinturi care apartin unei lumi moarte. Ultima nota informativa din Dosar este datata 20 decembrie 1989; cum Jurnalul continua pana la 4-5 ianuarie 1990, penultima fotografie din volum îl înfatiseaza pe Stelian Tanase asaltat de microfoanele ziaristilor, la o conferinta de presa. Pana atunci de el se interesasera, daca se poate spune asa, doar microfoanele ascunse ale Securitatii, în telefon, în farfurii de restaurante si cine mai stie pe unde. Aceasta ultima "nota" si aceasta fotografie se afla însa la capatul unui traseu ce trebuie strabatut cu de-amanuntul. In cautarea timpului trait în comunism. Trait?!

(va urma)

*Stelian Tanase, Acasa se vorbeste in soapta, Editura Compania, 2002

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22