In memoriam Laura Albulescu

Redactia | 22.06.2021

Laura Albulescu a fost redactor-șef al Editurii Art.

Pe aceeași temă

Absolventă a Facultății de Sociologie și a masteratului de Teoria Literaturii și Literatură Comparată al Facultății de Litere din București, ea a obținut doctoratul în filologie în anul 2012 cu o teză consacrată sociologiei literare a lui Pierre Bourdieu (Sfinxul. Pierre Bourdieu și literatura, 2014).

A adus o contribuție majoră, decisivă, la consistența și calitatea ofertei de cărți a Editurii ART. Alături de Mircea Martin, director editorial între 2006 și 2012, a contribuit la întocmirea planurilor editoriale, la conceperea colecțiilor, la construirea în timp a unui profil inconfundabil al editurii (cu un portofoliu de peste 600 de titluri). A coordonat imprintul Youngart (cu un portofoliu de peste 100 de titluri din literatura pentru adolescenți), a editat și lansat primele cărți pentru copii și romane grafice. A tradus (în colaborare cu Bogdan Ghiu) titluri fundamentale din opera lui Bourdieu (Regulile artei, Limbaj și putere simbolică și Dominația masculină), a tradus faimoasa carte a sociologului american Erving Goffman (Viața cotidiană ca spectacol), a adus în atenția publicului român remarcabilul eseu al criticului de artă francez Daniel Arasse (Nu vedeți nimic). Mulți și-o amintesc, fără îndoială, și în postura de manager inventiv al Librăriei Bastilia. (Editura ART).

Radu Vancu: „Laura & Frumusețea”

Am văzut, ca noi toți, Editura ART apărând ex nihilo și devenind, practic instantaneu, un univers, viu și multiform, mereu în expansiune, căutând să acopere cât mai mult spațiu, să dezvolte cât mai multe puncte de atingere cu necunoscutul (fiecare carte adevărată e, întotdeauna, un punct de atingere cu necunoscutul). De la literatură pentru copii la colecții academice impunătoare, de la ficțiune contemporană la clasici ai modernității, editura asta nouă acoperea cumva în mod natural totul - și, în plus, o făcea cu atâta ușurință aparentă, încât îți dădea senzația că asta e ceva teribil de simplu, că asiști la un soi de generație spontanee, că și tu ai putea să faci oricând cartografierea asta sistematică a umanului, că ai putea oricând să construiești lumi în care cărțile care se copilăresc și cărțile savanteriei să stea atât de natural împreună. Pe deasupra, cărțile astea, universul ăsta erau cât se poate de obiectiv frumoase, născute astfel parcă tot fără efort, tot cu ușurință, tot în mod natural.

Tot umanul, făcut să pară născut prin generație spontanee; toată frumusețea, făcută să pară simplă. Când am cunoscut-o pe Laura Albulescu, am înțeles instantaneu de ce arăta astfel universul ART: fiindcă, bineînțeles, era după chipul & asemănarea ei. Ea însăși putea să se copilărească, să-ți vorbească extensiv despre porcușori & arici, dovedind o extraordinară competență în frumusețea lumilor boabei & fărâmei - și, mai ales, arătându-ți cât de utilă e expertiza și în acest dominion al frumuseții. Tot ea putea, în exact același timp, să vorbească strălucitor despre Bourdieu, despre French theory, despre istoria științelor umane - tot la fel de afectiv, cu aceeași seriozitate și aceeași competență pe care le avea și când se copilărea. Îți era imposibil să uiți, în vreme ce vorbeai cu ea, că din copilăreala asta serioasă se nășteau cărți, întotdeauna fermecătoare, mai mereu esențiale, că fiecare dintre cărțile astea contribuia la expansiunea acelui univers al cărui motor prim ea fusese, că asistai în mod concret la modul în care cuvintele făceau să apară lumi.

Cred că asta a fost trăsătura esențială a Laurei Albulescu: ea făcea frumusețea să pară simplă. Cam cum scria David Foster Wallace, în eseul lui despre Roger Federer din New York Times din 2006, că făcea „frumusețea kinetică” a tenisului să pară nenatural de simplă: când te uiți la Federer lovind mingea, nu înțelegi cât de complicată e construcția acelei lovituri, de ce cantități enorme de timp & voință & talent & uzură a propriului corp & uzură a propriei minți e nevoie pentru a ajunge la ea. Sigur, știm toți că frumusețea e grea; exact așa („frumusețea e grea”) o spune Heraclit, exact așa o preiau de la el Yeats și Aubrey Beardsley, exact așa o preia de la ei Pound (care o folosește ca refren obsesiv în Canto 74). Mircea Ivănescu traduce undeva: „Frumusețea e ane­voioasă”. Și e, bineînțeles, îngrozitor de adevărat. Laura Albulescu era una dintre ființele rare care, din exces de înzestrări proprii, precum și dintr-un fel de naturalețe a asumării acestor înzestrări, te făcea să crezi contrariul: că frumusețea e simplă. Că și frumusețea, la rândul ei, apare prin generație spontanee; că frumusețea intră în lume la fel de ușor cum intra Laura în orice spațiu & în orice context în care se întâmpla să fie; că frumusețea se traduce de la sine în colecții, în proiecte, într-o editură; că frumusețea, fără pic de uzură a corpului & a minții, poate pur și simplu să existe.

Sigur că știam că e o iluzie. Că frumusețea nu poate exista fără uzura corpului & a minții. Că e grea - și că se naște greu. Dar am înțeles (acum, din păcate, mai dureros decât oricând) că ăsta e darul esențial pe care ni-l făcea Laura Albulescu: senzația că frumusețea e simplă. Cu această evidență a frumuseții, cu această aparentă ușurință a ei i-a hipnotizat & contaminat pe toți cei din jur. E greu să refuzi să participi la frumusețe, atunci când ea pare atât de simplă.

Atâta doar că frumusețea e grea, mai ales când pare simplă.

Și mai ales prin cei care o fac să pară simplă schimbă ea radical lumea din jur.

Le sunt deopotrivă de recunoscător Laurei & Frumuseții. //

Ioana Moldovan: „Amélie Poulain... a cărților”

Primul lucru pe care l-am observat când m-am întors în București după un an academic petrecut în Los Angeles, cu o bursă Fulbright, a fost noua librărie din Piața Romană nr.5. În drum spre casă, o tăiam mereu pe strada Căderea Bastiliei, ca să evit traficul din Calea Dorobanților. Așa am călcat prima dată pragul Librăriei Bastilia. Am intrat în primul rând să admir clădirea, din interior, cu gândul la un București dintr-o altă epocă. Parchetul care scârțâia, scara interioară care te conducea la etaj și mai ales spațiul din pod m-au făcut să zâmbesc într-o perioadă în care reacomodarea la viața românească era o experiență dificilă. În pod am cunoscut-o pe Laura. O știam din vedere, dar niciodată n-am dat mâna și nu ne-am privit în ochi. Am povestit de cărți, de librărie, de oamenii care citesc.

Am revenit mai târziu cu câteva pagini pentru că voiam părerea ei despre o carte pe care o descoperisem în biblioteca Doheny a universității americane unde îmi petrecusem ultimele luni - un manuscris scos cu dificultate din Polonia comunistă și publicat în Franța la câteva luni după moartea autorului, dar înaintea căderii Cortinei de Fier. Nu era un volum de literatură, ci unul de teorie și istorie a teatrului. Mi-a explicat cum se prezintă industria de carte din România, cum e în alte țări. Mi-a spus că nu era momentul oportun, dar m-a sfătuit să nu renunț la idee.

N-am arătat proiectul la nimeni altcineva, deși existau câteva edituri care publicau carte de teatru. Ceva în felul în care Laura îmi vorbise îmi dăduse acest sentiment și obligație de fidelitate față de ea și lumea ei, în așteptarea unui moment mai bun.

Cărțile ei îmi intrau mereu pe fluxul de știri de pe Facebook: ce citea, ce urma să apară la Editura ART. Fără să știe, mi-a dat o idee pentru o pastilă vizuală / literară despre oameni și cărți. Încă lucrez ca să o pun la punct. Poate acum ar fi momentul...

Nu i-am spus niciodată că îmi părea un fel de Amélie Poulain a cărților, pentru că semăna cu actrița franceză Audrey Tautou. Dar sper că i-au spus-o alții... //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22