Pe aceeași temă
Pentru marxistii epocii interbelice, fascismul era o unealta a capitalismului decadent, asediat de miscarea muncitoreasca. Echivalat cu "extrema dreapta", el era pus în antiteza cu toate varietatile stangii marxiste. Mai tarziu, teoreticienii "totalitarismului" au situat fascismul si o întrupare a teoriei marxiste - comunismul - în aceeasi categorie de inovatii ale secolului XX: o noua varietate a tiraniei, întemeiata pe controlul ideologic al societatii prin mijloacele oferite de tehnologia moderna. Antinomia era înlocuita cu sublinierea asemanarilor formale dintre cele doua regimuri politice, acceptandu-se totodata ca ideologiile care le sustineau se deosebeau radical prin origine si continut. In anii 1960, Ernst Nolte a identificat, dincolo de aceste înrudiri structurale, o legatura istorico-genetica: faptul ca nasterea statului comunist rus a precedat aparitia fascismului nu este lipsit de însemnatate, pentru ca dreapta reactionara a sfarsitului de secol XIX nu ar fi fost niciodata transformata într-o noua orientare politica - dreapta radicala sau revolutionara - fara provocarea, exemplul si contaminarea bolsevismului. In cadrul aceleiasi specii a totalitarismului, comunismul reprezinta deci prima etapa a evolutiei, iar fascismul un mutant ulterior. Treizeci de ani mai tarziu, François Furet l-a întregit pe Nolte prin explorarea raporturilor dintre cele doua forme politice pe terenul reprezentarilor colective si al miturilor stiintifice: odata ce comunismul ajunge sa fie identificat cu antifascismul, anticomunismul trebuie sa înfrunte vesnica suspiciune de a disimula fascismul. Daca fascismul este propulsat în istorie de comunism, primejdia fascista îi furnizeaza comunismului alibiul supravietuirii ideologice.
Cartea Sub trei dictaturi din 1945 a comunistului Lucretiu Patrascanu cuprinde cea mai convenabila expresie romaneasca a ortodoxiei marxiste interbelice în privinta fascismului. Viziunea teoreticienilor totalitarismului este foarte populara prin opul Hannei Arendt din 1951 (publicat la Humanitas în 1994 si 2006). Nolte e tradus la noi printr-o carte din 1987 (Razboiul civil european, Corint, 2005), iar meditatiile lui Furet sunt continute în Trecutul unei iluzii din 1995 (Humanitas, 1996). În fine, dialogul dintre Furet si Nolte despre Fascism si comunism din 1998 (tradus la Univers în 2000) s-a bucurat la noi de o lectura adaptata prioritatilor momentului si locului: daca obiectivul principal al cartii era acela de a împiedica partiala disculpare morala a fascismului prin invocarea prioritatii istorice a comunismului, la noi ea pare sa fi fost citita mai ales ca o pledoarie pentru ajustarea istorica a memoriei colective potrivit ponderii detinute în istorie de comunism, prin comparatie cu fascismul, în Romania.
Chestiunea înrudirii conflictuale dintre comunism si fascism a putut fi abordata si din alte unghiuri, iar maniera diferita de a pune întrebarea a condus, cum era de asteptat, la raspunsuri nu mai putin inedite. Cineva care îsi deapana firul întrebarilor si îsi rafineaza raspunsurile cam de tot atata vreme ca si Nolte a fost tradus în romaneste acum cativa ani printr-o carte din 2000, care a întampinat o nemeritata indiferenta: Fetele lui Ianus. Marxism si fascism în secolul XX (Univers, 2002). Autorul - politologul A. James Gregor, de la Berkeley - este cunoscut ca o calauza de încredere pentru toti cei care au ratacit prin labirintul subiectului, iar cartea face parte dintr-o serie începuta în 1969 cu The Ideology of Fascism: the Rationale of Totalitarianism, care a fost întregita în 2005 cu un titlu stimulativ - Mussolini’s Intellectuals: Fascist Social and Political Thought. Ultima aparitie ma îndeamna sa starui asupra autorului, cu speranta de a repara întalnirea ratata pe care o pomeneam mai sus.
Vechea marota a lui Gregor este tendinta unei mari parti a bibliografiei de a desconsidera importanta ideologiei fasciste. Variantele mai simple ale acestui mod de gandire expediaza problema prin negarea oricarei coerente doctrinare a fascismului, ceea ce ar putea trece drept sistem de idei fiind de fapt doar o înlantuire de izbucniri ale nationalismului instinctiv si agresivitatii atavice. Promotorii mai sofisticati ai aceleiasi opinii subliniaza nu vacuitatea rostirilor doctrinare fasciste, ci varietatea lor contradictorie, ce face inutila straduinta de a identifica un nucleu ideologic. Concluzia lor este ca fascismul trebuie abordat prin "praxisul", si nu prin ideile sale. Marxistii sunt bine reprezentati în ambele grupuri, ei fiind de fapt cei mai vechi sustinatori ai teoriei în cauza: daca fascismul este doar un instrument al marelui capital, ce exploateaza spaimele micii burghezii, atunci declaratiile sale politice nu pot fi luate în serios ca veritabile expuneri de principii, obiective si strategii.
Printr-o permanenta raportare polemica la aceasta traditie de interpretare - avand poate tendinta de a-i exagera putin ponderea academica si publicistica - si concentrandu-se asupra cazului italian, Gregor a studiat cu atentie fascismul ca ideologie. Concluziile sale, astazi larg acceptate - vehiculate în parte de istoricul israelian de expresie franceza si ceva mai mare audienta Zeev Sternhell (v. Naissance de l’idéologie fasciste, 1989) - , au fost la vremea lor deconcertante. Mai întai, ceea ce suntem înca obisnuiti sa descriem ca "extrema dreapta" s-a nascut în tabara stangii, printr-o revizuire a marxismului sub forma "sindicalismului revolutionar" (operatiune ce a avut loc în principal pe traseul unor schimburi intelectuale franco-italiene). Atunci cand aceasta familie ideologica, aparuta în ultimii ani de dinaintea primului razboi mondial, a fuzionat cu traditia nationalista a dreptei, rezultatul a fost o ideologie a "nationalismului orientat spre dezvoltare", croita dupa masura înapoierii italiene de la începutul secolului XX si menita sa-i ofere o solutie. Ea excludea lupta de clasa în beneficiul coeziunii nationale, ce urma sa fie canalizata înspre efortul modernizator cu ajutorul formulei de organizare corporatiste. Fara a declara razboi marelui capital, fascismul nu a fost nici prizonierul sau. El nu a abandonat niciodata obiectivul socializarii economice, pe care l-a esalonat însa în functie de telul presant al dezvoltarii nationale. In cadrele fascismului italian antisemitismul a fost o exceptie si chiar atunci a aparut ca un import german. Iar în cadrele mai largi ale fascismului international obsesia antisemita germana apare, si ea, ca o exceptie aberanta.
Ce este, atunci, fascismul international? Pentru Gregor, el este acelasi tip de ideologie si politica modernizatoare, ce adopta organizarea corporatista sau flirteaza cu ea, socialista în convingerile intime, dar acceptand atata capitalism cat este cerut de urgentele consolidarii nationale si, eventual, ale efortului militar. Fascismul nu este o zvacnire a capitalismului muribund si nici o zvarcolire de irationalitate nationalista, ci o formula de dezvoltare autoritara ce exercita o atractie magnetica pentru societatile care intra în jocul economiei industriale mondiale de pe o pozitie de inferioritate (Germania de dupa primul razboi mondial a regresat spre aceasta pozitie datorita înfrangerii si a prevederilor tratatului de pace). Nationalismul este desigur important, dar principalul material ideologic al fascismului este marxismul, încorporat printr-o "revizuire antimaterialista". Opacitatea marxistilor în privinta naturii fascismului, din anii 1920 si pana astazi, se explica partial prin incapacitatea de a mai distinge inspiratia intelectuala originara în spatele surprinzatoarei sale transfigurari mussoliniene si partial prin refuzul - lesne de înteles - de a o face. Lucru valabil în special pentru comunisti, ei însisi produsul unei revizuiri a marxismului ortodox din epoca antebelica.
Însa cu cat comunismul se distanteaza verbal mai mult de fascism, cu atat i se aseamana mai mult în practica. Începand cu Rusia epocii interbelice, regimurile comuniste s-au conformat întotdeauna tendintei de a regresa de la viziunea revolutiei proletare mondiale la cea a nationalismului autoritar modernizator, care sacrifica egalitarismul în beneficiul unei versiuni de corporatism birocratic. În acelasi timp, o buna parte a "lumii a treia" de pana în 1985-1991 a adoptat formule de organizare similare. Asa se face ca, la începutul secolului XXI, sinteza socialist-nationalist-corporatista de acum un veac reprezinta o vesnica oferta ideologica în lumea neoccidentala, chiar daca circula întotdeauna sub nume de împrumut (Gregor se desparte de cei care profetizeaza revenirea fascismului în lumea occidentala si care îi denunta ubicuitatea sub forma irationalismului etnocentric). Daca Nolte este interesat sa plaseze fascismul în succesiunea comunismului, iar Furet sa sublinieze caracterul efemer al experientei fasciste pe fundalul persistentei comunismului ca tentatie ideologica, Gregor plaseaza marxismul la originile întregului spectru al autoritarismelor politice din ultima suta de ani, convins fiind totodata ca forma cea mai larg raspandita sub care marxismul a actionat în istorie a fost cea - greu recognoscibila - a transmutatiei sale fasciste. Iar aceasta realitate - crede el - ne-a fost ascunsa tocmai de atotputernicia analizei marxiste "autorizate" a fascismului pe întreg parcursul acestei perioade.
Cateva pagini ale cartii pe care o avem în traducere trateaza pe scurt Romania (Fetele lui Ianus, pp. 211-215). O lectura atenta, urmata de confruntarea cu faptele, ma face sa apreciez ca teoria lui Gregor este doar partial îndreptatita. Afirmatia sa dupa care inspiratia corporatismului strabate - în parte inconstient si în orice caz fara ca faptul sa fie recunoscut oficial - evolutia regimurilor comuniste pare sa fie confirmata de cazul romanesc*. Fascismul a avut însa, la noi ca si în toate tarile est-central-europene, o alta natura - antiindustrialista si îndatorata aproape în întregime traditiei ideologice a dreptei - decat cea pe care i-o atribuie Gregor, în încercarea sa de a-l interpreta prin prisma corporatismului lui Manoilescu. Cat despre cel din urma, daca este adevarat ca se înrudeste strans cu fascismul italian si împrumuta masiv din retorica dreptei traditionaliste si radicale romanesti, el trebuie vazut mai mult ca o "revizuire" a varietatii dominante de liberalism romanesc decat ca o manifestare a revolutiei fasciste. Dincolo de anatomia detaliata a fascismului italian, Gregor are totusi sa ne transmita cel putin doua mesaje importante de ordin general: atunci cand insista asupra influentei si raspandirii mondiale a ideologiilor autoritar-nationaliste ale modernizarii periferice si atunci cand ne dezvaluie amestecul surprinzator de înrudire si adversitate dintre marxism, fascism, corporatism si comunism.
*Daniel Chirot, The Corporatist Model and Socialism. Notes on Romanian Development, în Theory and Society, 9, 1980, pp. 363-381.
A. James Gregor, Mussolini’s Intellectuals. Fascist Social and Political Thought, Princeton, Princeton University Press, 2005.
