Pe aceeași temă
Foe Inima de Leu
O clipa! Atata doar. Opriti-va o clipa, iesiti de sub robinetul emotiilor oficiale si ganditi-va: despre ce vorbeste de fapt Blatter? Despre fotbal? Despre Cupa Confederatiilor? Nu, pentru ca, oricum, fotbalul nu se opreste vreodata. Ca si politica sau razboaiele, ca toate jocurile si ambitiile omului, fotbalul nu priveste in urma. Minutul 72 al semifinalei in care a murit Foe e o clipa fara chip, un minut in care nu s-a intamplat nimic. Mingea era departe, iar in jurul lui Foe nu se aflau nici prieteni, nici adversari, caci intamplarea (care tine de alt joc, nu de fotbal) croise in asa fel lucrurile incat Marele African sa cada in iarba ca intr-un loc plivit de patimi si numere pe tricou.
Cand s-a prabusit, Foe era singur ca o gazela asupra careia leul se arunca din iarba inalta. Foe nu mai era in fotbal, desi era inca imbracat in culorile tarii sale si lovise vreme de 70 de minute o minge rotunda si nestatornica. Moartea lui Foe a venit pe terenul de fotbal, dar nu tine de fotbal si nu trebuie imbrancita in fotbal. Foe a murit probabil pentru ca era bolnav de mult. În 1999, pe cand se pregatea sa semneze pentru West Ham United, Foe a fost prevenit de medicii care au condus testele premergatoare transferului ca are inima marita. S-ar putea zice atunci ca moartea lui Foe poate fi revendicata de medicina.
Cezar si Pensionarul
Ar fi inca o greseala. Foe Inima de Leu n-a fost doar un fapt medical. Facem mereu judecata nepotrivita pentru ca nu avem curajul sa stam in fata celor ce au fost, dar avem nevoie de alibiuri. Vrem adica sa putem merge mai departe asa cum vrea Blatter sa impinga fotbalul spre finala Cupei Confederatiilor, finala unei ambitii contabile (un milion si jumatate de dolari, profit FIFA). Foe a murit pentru ca avea ceva la inima si cu asta medicina merge mai departe. Medicina legala spre urmatoarea victima. Medicina generala spre urmatorul pacient vindecat. Camerun a castigat meciul contra Columbiei si cu asta a mers mai departe in Finala Cupei Pusculita lui Sepp.
Însa noi trebuie sa ramanem pe loc si sa ne gandim inca o data: de ce inghitim clisee mici despre mistere mari? De ce trebuie sa trecem lipsiti de respect, in ghete cu crampoane, peste 28 de ani curmati dintr-un salt feroce de leul ascuns in iarba inalta a unui stadion modern, intr-un oras european modern, de unde au fost demult izgonite intrebarile si credinta in oamenii fara de functii, tricouri si conturi? De ce si cat timp vom mai ingadui birocratilor incoronati sa ia povestea veche a omului in fata vietii si a mortii si sa faca din ea un citat?
Citatul-Slujba oficiat la fiecare plecare din viata, citatul care ne fagaduieste narod ca, dupa caz, "fotbalul" sau "jurnalismul" sau cutare profesie "vor merge mai departe". Mai departe, spre ce? Si de cand traim si murim pe profesii? (Raspuns: probabil din clipa nefasta in care am incetat sa mai recunoastem virtutile sufletesti si am inceput sa triem dupa cartea de vizita). Si de cand si-au luat dreptul cei ce conduc vreo organizatie mare sau vreun comitet cat de marunt sa vorbeasca in locul lui Dumnezeu despre ce trebuie sa se intample in lume dupa plecarea vreunuia din noi? (Raspuns: de cand am dat Cezarului tot ce nu era al lui si i-am lasat Celuilalt sa-si caute de lucru cu pensionarii in parc.)
Sigur, fotbalul merge mai departe si noi alaturi de el. Doar la pensie ne vom desparti. Blatter n-o sa vina in parc.
