Intalniri fericite

Gabriela Adamesteanu | 30.09.2002

Pe aceeași temă

Numarul opt, pe august, al revistei iesene Cronica (redactor-sef Valeriu Stancu), acorda mult spatiu dezbaterii de idei, eseului, poeziei, cu o semnificativa deschidere fata de spatiul cultural extern. Publicatia (care apare cu sprijinul Ministerului Culturii si al Primariei Municipiului Iasi) are, de altfel, un numar impresionant de redactori pentru strainatate, probabil voluntari, in Franta, Belgia, Elvetia, Germania si chiar Mexic. La rubrica Istoria ideilor, retine atentia un studiu dedicat lui Sorin Antohi si modelele intelectuale alternative ale ceausismului tarziu, semnat de Florin Cantec. Extins generos pe aproape trei pagini, el analizeaza cele trei carti de dialog ale lui Sorin Antohi (cu Adrian Marino, cu Mihai Sora si cu Al. Zub), pornind de la momentul cand "in 1981 Sorin Antohi devine redactor-sef al revistei «Dialog» (fosta «Alma Mater») editata de Universitatea din Iasi (pentru istorici, mai exact, de Asociatia studentilor comunisti din Universitate) sub indrumarea lui Al. Calinescu. Alaturi de el publica Dan Petrescu, Luca Pitu, Dan Alexe sau George Pruteanu, figuri care (considera autorul) se impun publicistic prin calitatea, noutatea si radicalismul stilistic al discursului lor".

Oamenii, spunea Lucian Raicu, dupa ce ramasese la Paris, se vad cu adevarat in libertate. Si cei enumerati mai sus au aratat parcursuri si stiluri, inclusiv de viata, foarte diferite dupa decembrie 1989. Subscriu la multe dintre opiniile autorului, chiar daca ele imi par uneori marcate de un partizanat iesean: "O alta supapa o constituiau revistele studentesti. Atat publicatiile de la Bucuresti cu difuzare nationala («Amfiteatru» si «Viata studenteasca»), cat mai ales cele din tara, «Opinia studenteasca» si «Dialog» la Iasi sau «Echinox» la Cluj, au fost centre de formare si afirmare publicistica a unor studenti de la facultatile umaniste sau chiar de la facultatile tehnice cu o scriitura mai dezinvolta, cu spirit critic si, in orice caz, mai putin complezenti cu temele culturii oficiale. Atat circulatia relativ restransa, cat si aparitiile neregulate, au facut ca revistele culturale «Dialog» si «Echinox» sa scape de sub opresiunea comenzii politice si, in consecinta, sa publice articole savante sau nume importante ale culturii romane si universale care ar fi fost impiedicate sa apara in mod normal.

De aici un prestigiu si un capital simbolic ridicat al celor care scriau in aceste publicatii (amplificat si de caracterul distributiei lor confidentiale care crea iluzia unui semi-samizdat), dar si un mediu intelectual mult mai deschis (desi critic!) si mai occidentalizat pentru cei care gravitau in jurul lor".

"Alaturi de «Dialog», «Opinia studenteasca» (sub conducerea lui Liviu Antonesei si Valeriu Gherghel) vor impune pe piata culturala underground ceea ce s-a numit apoi «scoala eseului radical» de la Iasi."
"Din aceasta perioada dateaza cel putin cateva lucruri importante pentru «genealogia» spirituala a lui Sorin Antohi: formarea sa intelectuala sub influentele initiale ale lui Luca Pitu si Dan Petrescu; spiritul ludic si ironia coroziva care au fost marcile grupului; discursul incifrat, cu note savante si citate excesive in limbile straine ca tehnica de evitare a cenzurii de partid, precum si asumarea dialogului drept o strategie de comunicare care conserva demnitatea unei convorbiri «de la egal la egal», fara ipocrizie si fara suspendarea spiritului critic. Aceasta din urma caracteristica fiind, in opinia mea, una din manifestarile cele mai subtile ale spiritului civic construit de generatia intelectuala (...) de la «Dialog». Acest spirit este asumat si sustinut, nu fara pretentii pedagogice, si in cele trei volume pe care ne propunem sa le discutam."

Studiul lui Florin Cantec, asa cum anunta si din titlu, face demonstratia existentei unor modele intelectuale alternative, contrapunand destul de explicit "scoala de la Paltinis" "scolii iesene" si evidentiind si rolul unor mentori alternativi in raport cu Constantin Noica (Adrian Marino, Mihai Sora, Al. Zub). Cele trei carti ale lui Sorin Antohi au fost construite si cu aceasta intentie de competitie implicita, insuficient vizibila, cel putin dupa opinia grupului iesean, in spatiul public. O polemica implicita exista si in privinta "mitologiei compensatoare a rezistentei prin cultura", care, daca am inteles bine, este egalizata de autor cu "grupul de la Paltinis". Nu-mi asum nici o competenta in aceasta discutie, dar nu reusesc sa fac o deosebire atat de marcata intre cele doua "scoli‘‘: e drept, gruparea de la Iasi pare sa fie mai radicala si sa premearga in timp intrarea in disidenta a unei parti a celor de la Paltinis (ma refer la Andrei Plesu in primul rand, intr-o anumita masura si la Andrei Cornea), dar ele nu imi par deloc antagonice, pentru ca esenta "scolii iesene" este concentrata tot in spatiul cultural. Si oricum, le-am vazut pe ambele functionand in cadrul tolerant, lax al GDS, iar autorul le valorizeaza pe toate, spre finalul articolului.

"Dezvaluind prin aceasta serie de dialoguri resorturi mai putin cunoscute ale lumii noastre intelectuale, Sorin Antohi pune in evidenta pluralitatea scenariilor formative si diversitatea modelelor care au fost la indemana celor interesati chiar in timpul dictaturii. Nici el si nici noi nu judecam valoric aceste scenarii si nici nu intentionam sa sustinem sau sa daramam ierarhii.

Mesajul profund al acestor carti si poate, intr-un fel, concluzia lor, sunt puse in evidenta de Sorin Antohi insusi: «Asemenea intalniri fericite in spatiul privat si microsocial faceau suportabila, iar uneori placuta si formativa viata celor care aveau "valentele" (in sensul din chimie) si norocul fara de care raporturile umane substantiale nu exista.»"

Din textul dens al lui Florin Cantec se pot da in continuare multe citate, ma rezum la cele care comenteaza intalnirea lui S. Antohi cu profesorul Al. Zub. Fireste, portretul acestuia este contrapus portretului lui Noica: "Asemeni atator altora din acea perioada, probabil ca a trait comotia descoperirii unui om ingropat de viu intre carti; a unei minti riguroase, a unei puteri de munca neomenesti (intr-un articol evocator, Mihai Dinu Gheorghiu vorbea indreptatit despre Al. Zub ca despre o «uzina vie») dublate insa de caldura umana si de o stenica incredere ca merita sa scrii in lumea umanioarelor chiar si in astfel de «timpuri nevrednice».

Era o pedagogie profunda a exemplului personal, care nu a ramas fara urmari."
"Spre deosebire de modelul nicasian, autoritar si exclusivist, pedagogia subtila a lui Al. Zub venea in intampinarea fiecaruia, vorbea pe intelesul tuturor, gasea mijloacele de a insufla fiecaruia energia necesara pentru a porni pariul cu propriul destin. Luciditatea si rectitudinea morala, empatia si fabulosul orizont de cunostinte si de referinte pe care, cu delicatete, Al. Zub le punea in miscare in folosul tuturor celor interesati, vor ramane amintiri de nesters pentru cei care i-au calcat pragul. Pentru ca biblioteca sa personala era inca de atunci o institutie. Nu numai datorita numarului impresionant de carti sau a zecilor de mii de pagini fotocopiate (destinatia aproape exclusiva a modestelor sale stipendii occidentale) care astazi ocupa, impreuna cu zecile de cutii de fise aproape o treime din spatiul fizic al Institutului, cat mai ales pentru prezenta ametitoare a unui catalog bibliografic, cu index zecimal, care umple cateva zeci de sertare, exact ca intr-o biblioteca publica, in chiar centrul biroului sau."

"Si in cazul istoricului iesean, la fel ca si cu ceilalti interlocutori, urgenta unei constructii institutionale, informale, a fost o parte consistenta a proiectului sau intelectual care, in lipsa unei echipe si a mijloacelor pe masura, era articulat, dupa cum ii placea sa spuna, «haiduceste». «As vrea sa revin asupra tentativei mele de a preface gestul haiducesc in institutie» - spune Al. Zub. «A fost de fapt miza aventurii mele si din interior si din afara. Cele doua aspecte se completeaza. Eu nu am facut altceva decat sa realizez si mai dramatic carenta institutionala de la noi si faptul ca nu putem intarzia prea mult, fara sa ne coste, in acest comportament haiducesc in materie de cultura» (A.Z.: p. 71). Incercarea de a sparge blestemul romanesc al discontinuitatii, al acumularii haotice, in salturi, a fost neindoielnic, pariul lui Al. Zub nu numai in acele timpuri ci, cu siguranta, si azi, cand orice minima constructie institutionala se surpa la fiecare schimbare de guvern."

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22