Întâlniri teatrale la Cluj

Doina Papp | 01.11.2022

Serile au fost dedicate spectacolelor Teatrului Național din Cluj, permițând asistenței să constate în ce direcție merg preocupările acestuia și care sunt forțele artistice care servesc acest program.

Pe aceeași temă

O frumoasă tradiție întreruptă de pandemie se reia la Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj. În această toamnă, clujenii și-au invitat prietenii și pe toți doritorii la cea de a 11-a ediție a Întâlnirilor teatrale internaționale, un dialog față-n față al oamenilor de teatru despre problemele teatrului contemporan și spectacolele în care acestea se regăsesc.

În jurul cuvântului Identități, propus ca termen de referință, teatrul își poate reformula în orice moment misiunea culturală și socială vizând autodeterminarea sa ca fenomen, în parametrii actualității. Altfel spus, niciodată nu e îndeajuns a vorbi despre identitatea teatrului în concertul artelor, despre esența acestuia ca artă de for public și menirea lui în dinamica socio-culturală, adăugând obligatoriu și tehnologică. Deoarece, în ultimii ani cel puțin, confruntați cu criza sanitară care a interzis contactele directe în sălile de spectacol, cu spectatorii, oamenii scenei au apelat frecvent la noile tehnologii video și online, descoperind virtuți noi ale acestora și folosindu-le în scopul menținerii comunicării cu publicul.

 Dar cea mai importantă semnificație a Identității, pe care am vrea să o atribuim termenului ce a guvernat manifestările de la Cluj, e aceea privind datele proprii, de conținut ale culturii și națiunii cărora le aparține teatrul, dimpreună cu locul și contextul în care acestea se manifestă. În cazul nostru gen proxim este Teatrul Național din Cluj, în împrejurările dramatice ale războiului de la granița țării care pune presiune pe viața și preocupările cetățenilor.

Era firesc, așadar, ca organizatorii să se focuseze, în ceea ce privește componenta internațională a festivalului, pe teatrul din țara vecină Ucraina și preocupările oamenilor de teatru de pe aceste meleaguri și, totodată, pe repertoriul teatrului-gazdă, care și-a înfățișat afișul într-o selecție capabilă să-i reveleze liniile de forță.

Așa încât serile au fost dedicate spectacolelor TNC, permițând asistenței să constate în ce direcție merg preocupările acestuia și care sunt forțele artistice care servesc acest program.

Chiar dacă, prin natura profesiei, cronicarii prezenți nu erau străini de realitățile teatrului clujean, puse la pachet, pe parcursul a cinci zile, spectacolele prezentate s-au înfățișat ca o carte de vizită sau ca o fotografie a momentului utilă poate chiar pentru autorii ei și, în orice caz, prestigioasă. 

S-au văzut, așadar, spectacole din anii 2021, 2022, unele chiar în premieră descriind o gamă largă de genuri și stiluri, de la drama Trei surori de A.P. Cehov la muzicalul după O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale semnat Ada Milea, de la Nu mai ține linia ocupată, teatru social, angajat de Alexandra Felseghi și Adina Lazăr, dublu debut text-regie, și până la originalul și curajosul poem scenic semnat Eugen Jebeleanu după un scenariu de Fassbinder.

Cu un potențial feminin de talente de excepție, scena Naționalului clujean nu putea să nu apeleze la un text precum Audiția de Alexander Galin, care, deși scris în 1990, își probează actualitatea cu fiecare montare (și au fost nu puține chiar în România). Drama unui grup de femei, care se prezintă la audiția programată în Rusia natală de un… japonez în căutarea unor gheișe moderne, vorbește în termeni cât se poate de duri despre condiția femeii în situații existențiale limită, precum pauperizarea începută în acei ani de falsă deschidere spre prosperitate și progres, temă cu atât mai valabilă în condițiile tensiunilor ajunse la conflict, din prezent. Șase femei, șase destine, portretizate de actrițele Sânziana Tarța, Irina Vintze, Diana Buluga, Diana Ioan Licu, Adriana Băilescu, Angelica Nicoară, alese de Ionuț Caras în calitate de regizor, alcătuiesc un tablou pe cât de sumbru, pe atât de ilar în manifestările lui expresive. Dinamica amenințată adeseori de exces a grupului nu împiedică individualitățile să se manifeste, de la naturalețea femeii din popor în care Irina Vintze vede o adevărată sovetzcaia jenșcina la candorile și hazul involuntar al Angelicăi Nicoară și până la Sânziana Tarța, care se substituie unei intelectuale naive și ridicole.

Trei surori în regia lui Răzvan Mureșan mizează tot pe o distribuție feminină de anvergură, cele trei interprete meritând cu prisosință rolurile. Și cu toate că montarea nu are o direcție/viziune certă, cele trei actrițe excelează nu de puține ori în impunerea variantelor personale de interpretare a celebrelor personaje. Sânziana Tarța e un fel de doamnă neagră din sonete, dând Mașei o dimensiune originală de star eșuat în propriile-i aspirații, Irina Vintze o interpretează pe Olga cu un bemol discret care-i subminează interesant discursul, ascunzându-și cu tact iubirea pentru Verșinin, iar Diana Buluga își joacă vârsta și optimismul exact cum cred că a văzut-o Cehov pe Irina. Din grupul băieților, Cosmin Stănilă atrage atenția, un Versinin arătos care se ia în serios chiar când vorbește cu sala.

 În Nu ține linia ocupată, tot nefericitele de femei sunt căinate de alte femei-autoare, folosindu-se de cazul notoriu încă neelucidat al crimelor de la Caracal, având ca supratemă traficul de ființe vii. Spectacol onest, în limitele propunerii. Revelația programului clujean a fost, fără-ndoială, O scrisoare pierdută în concert de Ada Milea, după Caragiale. Cu aceeași orchestră de actori virtuoși cum numai la Teatrul Malîi al lui Dodin am mai văzut, cantautoarea se întrece aici pe sine. Satira ei e atât de puternică, atât de inspirată (Caragiale face suportabil balamucul, declara ea presei), încât, râzând în hohote, spectatorii uită că, de fapt, vorba lui Gogol, cam râd de ei. De la scenariu până la distribuție și excelentele intervenții muzicale, spectacolul funcționează ca o bombă cu ceas care poate exploda în fiecare clipă și chiar explodează. Fie când Trahanache, imperturbabilul Cornel Răileanu, sare de la baterii pentru a-și spune replica (Ai puțintică răbdare), fie când Miron Maxim-Tipăescu face fețe-fețe ascunzându-și mitocănia lustruită, fie când Zița, în capot de zenana, cade când în brațele unuia, când ale altuia, cântând mai ceva ca la operă (Diana Ioana Licu), fie când admirabila Anca Hanu lasă clapele ca să-l joace pe adormitul Dandanache sau pe aprigul Brânzovenescu în duet cu Adriana Băilescu (Farfuridi) afectată năuc ca și personajul, fie când Ruslan Bârlea se joacă la instrument făcând din Pristanda un personaj important, cum și este, de altfel. Toți actorii sunt, mai degrabă, creativi, contribuind la atmosfera spectacolului dominat de zeflemeaua lui Caragiale. De trei ori bravo pentru această realizare care, dacă nu ne-ar cădea atât de greu, ca popor cu un trist destin (întrunirea electorală e filmată și presărată cu știrile idioate de pe burtiera televizoarelor), ne-ar provoca și mai multă relaxare și nu doar haz de necaz.

Inclusă în programul matineelor, premiera Crimă cu pistol și bile de Horia Gârbea îl reconfirmă ca dramaturg pe autorul prezent la eveniment. Observator atent al mișcării ideilor în societatea românească, el desprinde acum spre analiză problema justiției. Oarbă, legată la ochi cum am moștenit-o, ea se dovedește în cele din urmă și ineficientă în anchetarea presupusei crime pentru care intră în joc vreo zece personaje (jucate de aceeași Irina Vintze, într-un recital de zile mari), ba chiar și mortul adus în scenă cu sicriu cu tot.

Tot în programul după-amiezilor a fost proiectat și filmul Omul în cerc de Matei Vișniec, cu subtitlul 14 tablouri despre solitudine, grupate de regizorul Răzvan Mureșan într-o expunere dramatică de tipul temă cu variațiuni. Plecând de la monologul care dă și titlul filmului Omul în cerc, autorul face, în manieră poetică, apologia izolării de lume, dar și a libertății, ca soluție la crizele existențiale de ieri și de azi. Filmul realizat de Mureșan, care antrenează o mare parte a actorilor din teatru, e filmat în spații ciudate, dar expresive, cu o anumită teatralitate care justifică prezența producției în repertoriul unui teatru. Dovedind predilecție pentru o anumită abordare simbolică, regizorul și echipa propun o modalitate în contratimp cu trendul mult mai direct către care se îndreaptă teatrul de azi.

Într-un stil aparent evazionist pare a fi conceput și spectacolul regizorului Eugen Jebeleanu după Lacrimile amare ale Petrei von Kant de Reiner Fassbinder. În contrast cu ambianța diafană concepută de scenografa Velica Panduru cu un abuz inspirat de alb și volatilitate a materialelor, drama femeii care domină anturajul subjugându-și erotic partenerele împrumută din puritatea spațiului, mutând printr-o schimbare de accent binevenită acțiunea înlăuntrul personajelor. Spectacolul are însă și unele stridențe care trădează o anumită forțare a contextualizării, vezi imagini de război, dar și cadre de-a dreptul pornografice derulate pe ecranul din scenă. În rol principal, Ramona Dumitran își asumă însă realitatea personajului cu drama produsă de orgoliul rănit al refuzatei pentru care banul pare a nu fi suficient.

 Programul întâlnirilor de la Cluj a inclus și multe prezențe ucrainene, res­pectiv piesa Sindromul supraviețuitorului de Andri Bodnarenko, în regia Stefanei Pop Curșeu (harnica directoare artistică a teatrului) și interpretarea actorului Mihai Florian Nițu, spectacolul-lectură Teatru în vreme de război, cu un grupaj de texte scurte, regia Ionuț Caras, și Maidan Inferno de Neda Nejdana, regia Tudor Lucanu, urmate de discuții cu autorii.

Lansările de carte Teatrul ca rezistență de Cristina Modreanu, Caragiale vizionarul de Alexa Visarion și Să nu privim înapoi, culegere de articole despre dramaturgia din anii comunismului de Liviu Malița, au completat, împreună cu conferințe ale unor invitați de marcă, afișul întâlnirilor. Poate prea încărcat, programul nu a permis contacte și discuții ceva mai aprofundate pe care temele enunțate le presupuneau. Nici formal, nici informal. Rămânem cu bucuria întâlnirii cu spectacolele Teatrului Național din Cluj, a cărui zestre de talente obligă la și mai mult. //

0

O scrisoare pierdută de Ada Milea, după I.L.Caragiale

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22