Intre gri si roz

Ioana Moldovan | 03.02.2009

Pe aceeași temă

Penultima criza economica

Statisticile economice ale anilor 70 arata ca intreaga decada a fost un moment dificil pentru economia si societatea americana, o schimbare intr-o directie gresita. Preturile au inceput sa creasca, paritatea dolar-aur a fost abandonata si astfel moneda americana a trecut printr-o depreciere rapida. Rata somajului a crescut, atingand limite ingrijoratoare, asemanatoare cu cele din anii care au urmat celui de-al doilea razboi mondial. In sistemul monetar si bancar au avut loc schimbari revolutionare. Trezoreria Statelor Unite a incetat, incepand cu anul 1964, sa mai emita bani din argint ca masa monetara pentru populatie. In 1971 presedintele american Richard Nixon a initiat o noua politica economica care a blocat importul de aur al SUA. In anii ’60 Statele Unite au tiparit mult prea multi dolari care acum erau returnati de bancile straine ce cumparau masiv aur. In ciuda promisiunilor ca nu va tine sub control salariile si preturile, Nixon nu s-a tinut de cuvant, incercand cu disperare sa opreasca cresterea inflatiei.
Aceasta criza s-a resimtit puternic in sistemul teatral al anilor 70, cand cuvantul de baza era supravietuirea. Starea economica a tarii facea ca felul in care teatrul fusese produs pana atunci sa devina falimentar, mult prea scump. O noua productie nu mai putea fi justificata, atata timp cat era jucata numai trei sau patru saptamani. O vreme, sistemul de reprezentatii limitate a mai putut supravietui gratie distribuirii in rolurile principale a actorilor in voga, moda impusa de deja celebrele seriale americane (soap-opera) si care atenua riscul pierderii banilor investiti.
In Statele Unite, dintotdeauna sponsori generosi din randul marilor corporatii si al marilor industriasi au sprijinit teatrele regionale, oferindu-le sume substantiale tocmai pentru ca politica succesiva a guvernelor americane a fost sa aiba grija ca aceste daruri financiare sa insemne deduceri de taxe. Totusi, situatia economica a perioadei a facut ca pana si aceste sume sa nu mai poata garanta supravietuirea, moment in care Theatre Communications Group* a cerut o ancheta independenta care sa ofere o solutie teatrelor nonprofit, a celor din afara sistemului Broadway, care se luptau nu numai pentru supravietuirea institutionala, dar si pentru cea artistica. Ceva trebuia facut pentru a reduce deficitul artistic - termen inventat in anii ’80 pentru a explica cum prioritati de ordin economic incepusera sa prevaleze in fata celor estetice.

Criza si moda spectacolelor bogate

Salvarea a venit odata cu marile musical-uri: Jesus Christ Superstar (1972), Cats (1981), Les Miserables (1985), Fantoma de la Opera (1986), Miss Saigon (1989), care au avut premierele la Londra, pentru ca apoi sa traverseze Atlanticul si sa fie formule sigure pentru succese financiare. Versiunile americane ale acestor spectacole au imbogatit pe toata lumea implicata in circuitul teatral. Dar toata strategia a defavorizat tocmai actorul, pentru care aceste spectacole au devenit retete in care oricine putea fi schimbat, fara ca plecarea sau venirea unui nume sau a altuia sa fie vizibila in box-office. Averile si producatorii care au aparut datorita acestor succese au reusit sa introduca si sa experimenteze, cu rezultate exceptionale, un intreg aparat de promovare, care de atunci e nelipsit oricarei productii cu pretentii: tehnologie de ultima generatie, publicitatea, managementul vanzarilor etc.
Acest gen de spectacole, musical-urile, desi au prins radacini si au dezvoltat un intreg sistem in legislatia americana de profil, nu aveau nimic in comun cu traditionalele musical-uri americane, spectacole ridicate in jurul unor actori-vedeta. Totusi, acest boom financiar oferit de marile musical-uri nu avea sa reziste, ultimul mare succes fiind Chorus Line, jucat intre 1975-1990.
De atunci, niciun alt spectacol de profil n-a mai reusit sa sparga tiparele si sa devina moda. Faptul se datoreaza dezvoltarii industriei muzicale americane, astfel ca marii compozitori, textieri, cantareti au parasit teatrul pentru a se aventura in industria muzicala, care insemna aparitii TV si concerte live, platite cu mult mai mult decat maximum intr-un spectacol de teatru.
Poate e greu de inteles de ce aceste spectacole grandioase, ridicate cu foarte multi bani, care faceau din tehnica momentului un actor principal, au avut atat de mare succes la public. Ba mai mult, ca sa evidentiem incompatibilitatea momentului in care au aparut, ar trebui precizat ca decorurile grandioase erau produse in plina criza economica. Intre 1970 si mijlocul anului 1992, lira sterlina si dolarul american s-au depreciat cu 65% fata de principalii contracandidati, marca germana si yenul japonez, iar in Marea Britanie si Statele Unite, preturile s-au marit de doua ori mai repede decat in Germania si Japonia. Cu tot somajul amenintator, salile erau pline seara de seara. De exemplu, la New York, Fantoma de la Opera se juca intr-o sala de 1.600 de locuri, ocupata in proportie de aproape 100%. In plina criza economica, americanii umpleau salile de spectacol. De ce? Pentru ca, la pretul unui bilet, aveai acces pentru 2-3 ore la o lume fantastica, care te scotea din mizeria prezentului.
Pretul biletelor, in medie, pe Broadway, a crescut de la 10 dolari, in 1980, la 22,50 dolari in 1990, pentru ca, la inceputul anului 2008, un bilet obisnuit sa nu poata fi procurat cu mai putin de 55 de dolari. Mai mult, pretul poate fi si mai mare, depasind suta de dolari, daca e cumparat cu doar cateva zile inainte de data reprezentatiei.

Investitii uriase

Karen Brooks Hopkins, presedintele Academiei de Muzica din Brooklyn, New York (BAM), a anuntat la inceputul acestui an, in plina criza economica, un program de dezvoltare al carui buget insumeaza 300 de milioane de dolari si care se va concretiza in construirea unui nou teatru cu 263 de locuri, a trei sau patru sali de cinema, organizarea unui nou festival de opera si implementarea unui program axat pe descoperirea si promovarea valorilor culturale musulmane.
Acest urias program de investitii poate parea o decizie surprinzatoare, numai ca mai bine de jumatate din suma este deja asigurata din donatii private si fonduri ale administratiei locale. Investitia este gandita pentru un parcurs de cinci ani, dar in conditiile actuale s-ar putea sa nu poata fi realizat mai devreme de zece.
BAM este o institutie care functioneaza din 1861 si, cel putin in ultima decada, a devenit motorul economic si cultural al cartierului Brooklyn. 2008 a fost primul an in care bilantul economic al institutiei a fost pozitiv, dupa 28 de ani. Dar, dincolo de faptul ca este un stabilizator economic, Academia de Muzica a devenit un spatiu preferat pentru publicul tanar, procentul spectatorilor sub 35 de ani fiind in crestere in 2008 fata de anul precedent cu 37%.
In cei 137 de ani de existenta, BAM a supravietuit dezastrelor naturale (incendii, inundatii), Marii Depresii, asa ca prezentul nu pare deloc nesigur, chiar daca bugetul curent pe anul in curs are un minus de 1,4 milioane de dolari.

Lumea artistica si redresarea economica

Barak Obama a fost unul dintre putinii prezidentiabili americani care, in timpul campaniei electorale, a dovedit ca are un program concret si pentru arte, reliefand importanta acestora. Ajuns presedinte, se gandeste acum la infiintarea unui portofoliu pentru arte si cultura in cadrul Consiliului de Politica Interna. Exista un curent potrivit caruia e timpul ca Statele Unite sa aiba un secretar pentru arte, un post echivalent cu cel de ministru al Culturii in tarile europene. Noul portofoliu ar insemna ca, in societatea americana, salariul artistului e la fel de important ca si salariul muncitorului din industria de autoturisme. Dar un nou job in organigrama Casei Albe nu-i va scuti pe artisti de efectele crizei economice, dar ii asigura ca se va tine cont de ei cand se vor lua masuri anticriza importante. In fond, in SUA functioneaza legal o suta de mii de organizatii cultural-artistice nonprofit, care insumeaza in jur de sase milioane de salariati si a caror contributie inseamna o cifra cu douasprezece zerouri la economia nationala. Aceste organizatii vad in cultura unul dintre posibilele motoare ale economiei: "Slujbele din domeniul artistic sunt slujbe!" este lozinca lor principala.

* Organizatie americana dedicata promovarii teatrelor nonprofit de pe teritoriul SUA, cu peste 450 de teatre afiliate si peste 17.000 de membri individuali.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22