Pe aceeași temă
Asemeni unor oameni de stiinta megalomani care si-ar propune ca, sfidand legile naturii, sa creeze in laboratoarele lor o fiinta cu totul noua, si care ar ajunge inevitabil sa dea nastere, astfel, unui monstru, la fel comunismul a produs un tip nou de societate, ale carei trasaturi monstruoase inca mai sunt de descoperit.
Daca noua reclama TV la Dero ne propune, in ritm saltaret si fals vesel, sa ne amintim de anii ‘70, in Romania, ca de "cei mai frumosi ani", folosind, in mod pervers, muzica usoara de atunci, o recenta aparitie a Editurii Curtea Veche ne dezvaluie fata inca ascunsa a acelorasi ani. Tot din Romania. Este vorba despre Neculai Constantin Munteanu - Ultimii sapte ani de-acasa. Un ziarist in dosarele Securitatii. Editie ingrijita si adnotata de Doina Jela, volum care cuprinde un dialog al bine-cunoscutului ziarist al postului de radio Europa Libera cu Doina Jela, cat si continutul celor doua dosare, pe numele lui N.C. Munteanu, din arhiva CNSAS.
Primul dosar (ianuarie ‘74 - iunie ‘77), asa-numit "de retea", cuprinde 22 pagini si, desi N.C. Munteanu nu a semnat nici un angajament de colaborare si nu a redactat note informative, el e prezent cu numele de cod "Calin", in cateva rapoarte facute de ofiterul de legatura, capitanul Costel Tanase. Acesta din urma mentioneaza ca sursa "Calin" nu coopereaza satisfacator, intelegem si de ce, pentru ca materialele furnizate de acesta se refera doar la diverse aspecte negative profesionale, si nu la urmarirea si denuntarea colegilor sai. In foarte putinele randuri cand scrie despre ei, o face la modul pozitiv, caracterizarea facuta lui Tudor Vornicu fiind cel mai bun exemplu.
Al doilea dosar (aprilie ‘77 - februarie ‘78), de "urmarire", cuprinde 327 file, iar N.C. Munteanu, ca "tinta", poarta numele "Vranceanu". Informatorii sunt colegi de serviciu, intre care se pot recunoaste cateva nume din presa vremii. Acelasi dosar cuprinde "Scrisorile deschise", adresate de N.C. Munteanu lui Nicolae Ceausescu, lui Paul Goma si presedintelui SUA, cat si corespondenta ziaristului cu prieteni din Germania, pe care ajunge, in final, sa-i viziteze, in septembrie ‘77, ocazie cu care si ramane definitiv in Occident.
Pentru cine l-a cunoscut pe N.C. Munteanu sub forma unei voci de la Radio Europa Libera, care critica, sarcastic, intr-un stil inconfundabil, regimul de la Bucuresti, in cadrul emisiunii Actualitatea romaneasca, volumul de fata este o revelatie. Pentru ca, inainte de fi ziarist in exil, N.C. Munteanu a fost un contestatar real, din interior, al comunismului, in Romania, dovada facand-o "Scrisorile" adresate lui Nicolae Ceausescu si lui Paul Goma.
In martie 1977, la varsta de 35 de ani, N.C. Munteanu este ziarist la revista Cinema si e deja "fisat" de Securitate pentru intentia de a parasi definitiv Romania, inca din 1970. Cu ocazia unei vizite profesionale la Praga, ziaristul intentionase sa fuga, cu ajutorul unui prieten francez, in Austria, dar nu a reusit, pentru ca avea viza doar pentru Cehoslovacia. Tatal sau adoptiv (in fapt, ii era unchi), fost detinut politic, sesizase, din frica, desigur, Securitatea asupra intentiilor nepotului sau. Daca adaugam ca ofiterul Costel Tanase, "umbra" lui N.C. Munteanu de-a lungul deceniului sapte, este un var indepartat al acestuia, avem o imagine aproximativa a derapajelor pe care sistemul le-a putut produce in interiorul - presupus sigur - al familiei.
Il vom lasa pe cititor sa descopere singur, prin lectura documentelor, atmosfera de supraveghere care exista in redactia unei reviste care ar fi trebuit sa fie mai putin contaminata ideologic, cum era revista Cinema. Sa descopere felul in care, din notele informative ale "surselor" colegiale, cat si ale ofiterilor de Securitate, reiese hartuirea sistematica a unui om, ca si starile lui emotionale, din descrieri precum "profund dezorientat", "posomorat, crispat, negru si tacut", "apt de unele acte nesabuite". Gradul de transparenta al acestor formule transforma niste documente intr-un produs aproape romanesc, pentru ca nu exista doar multe lucruri nespuse, ci si o maniera de a spune, totusi, foarte aparte, care nu se mai poate incadra nici in documentul pur, "rece" si, desigur, nici in fictiune. Este ceva hibrid, care isi creeaza propriu-i gen, cum am putea sa-l numim?...
Exista in carte fotografii cu N.C. Munteanu, pe strada, cand este urmarit in drumurile sale zilnice, note care consemneaza cate minute a facut cu tramvaiul sau a stat intr-o librarie si cum a vorbit de la o cabina de telefon, la un numar care nu a putut fi identificat, pentru ca ziaristul a stiut sa acopere numarul format cu propriu-i trup. Aflam mai apoi ca N.C. Munteanu nu vorbea, de fapt, cu nimeni, la telefon, ci simula, pentru a-si repera urmaritorii sau chiar a-si bate joc de ei, in acest mod inofensiv, desigur. Aceasta scena, in care un om presupus liber, urmarit de o politie politica al carei nume se traduce prin "siguranta", se preface ca vorbeste la un telefon public, ar fi o scena de film pe care nu stiu ce regizor ar fi putut, din pacate, sa o inventeze.
Il lasam pe cititor sa descopere si odiseea contactului cu un cetatean occidental, pe care N.C. Munteanu il acosteaza in fata Ateneului, si-l roaga sa-i puna la posta, din strainatate, niste plicuri care contin scrisori in care critica situatia politica din Romania, plicuri adresate Europei Libere, ziarelor Washington Post, Neuer Züricher Zeitung, cat si presedintelui SUA. Sau cum inmaneaza o scrisoare adresata ambasadorului SUA la Bucuresti, unui barbat pe care-l ia drept diplomat si care se dovedeste a fi ofiter roman de contrainformatii. Sau perchezitia pe care Securitatea i-o face, apoi, la domiciliu si la care nu sunt gasite chiar toate documentele "compromitatoare" pentru ziarist, desi locuinta acestuia se reduce la o camaruta, din Calea Grivitei. Sau interogatoriile, de la Securitate, in care N.C. Munteanu inventeaza descrieri fanteziste pentru a se justifica, reusind, in acelasi timp, sa nu isi renege, fundamental, actiunile si nici sa faca rau cuiva din jurul lui.
Ceea ce atrage astazi atentia, insa, intr-un mod special este textul "Scrisorii" adresata lui Nicolae Ceausescu si datata 30 martie 1977. Alaturi de curajul imens de care ziaristul a dat dovada scriindu-i presedintelui-dictator, ca si gestul de a se solidariza, in scris, cu Miscarea Paul Goma, continutul acestei "Scrisori" frapeaza astazi nu doar prin justetea formularilor, cat mai ales prin faptul ca N.C. Munteanu contesta politica lui Ceausescu, facand trimitere chiar la Constitutia RSR si la asa-numita etica socialista. Ingradirea pana la interzicere a liberei circulatii, prin neacordarea unui pasaport, cenzura presei, monopolul asupra informatiei, conditiile mizere de trai, sindicatele obediente partidului, partidul ca formatiune de tip casta, privilegiata si exploatatoare, cultul personalitatii sefului statului, nereprezentarea celor peste 18 milioane de romani care nu sunt membri de partid in forurile de conducere, practicarea favoritismului, a nepotismului in ierarhia sociala, incepand chiar cu familia lui Nicolae Ceausescu, timpul petrecut de oameni, din programul de munca, la mitinguri de preamarire a presedintelui, farsa incurajarii spiritului critic (care nu functioneaza decat de sus in jos), imposibilitatea de a alege alt conducator al statului, omnipotenta Securitatii - totul este consemnat cu o precizie medicala, contrapunand afirmatiilor sale diverse articole din Constitutia RSR.
Cu toate acestea, N.C. Munteanu nu si-a asumat rolul de a contesta regimul din perspectiva unuia care isi face iluzii asupra perfectibilitatii sistemului si aici e meritul sau. El nu crede ca teoria e buna, iar practica defectuoasa, ci afirma raspicat: "O democratizare a vietii sociale si politice imi pare contrara insasi esentei comunismului". Prin urmare, alegerea sa e una de ruptura radicala: "Renunt la calitatea de cetatean al Republicii Socialiste Romania… Nu mai vreau sa fiu mintit… Nu mai vreau sa mint. Nu mai vreau sa ma las mintit. ...Decizia mea de a parasi acest paradis comunist este definitiva, iremediabila. ...Pentru dreptul de a trai liber si nu ca sclavul unui stat care si ignora propria Constitutie, sunt gata pentru orice sacrificii".
Poate pentru a-i rasplati curajul, destinul i-a oferit lui N.C. Munteanu posibilitatea de a pleca, in septembrie 1977, in Germania, la invitatia unor prieteni, originari din Romania, dealtfel. Nefiind protejat de nimeni, complet singur, ziaristului i s-ar fi putut intampla, practic, orice, in Romania, dupa cum decurgeau lucrurile in vara anului 1977. Plecarea in Germania a fost sansa lui de a scapa de soarta lui Iosef K. - personaj devenit emblematic atunci cand vorbim despre regimuri totalitare, cel care e ucis, finalmente, "ca un caine", cum spune el insusi. Astfel, vedem ca Iosef K. poate sa supravietuiasca, dar numai in exil.
Neculai Constantin Munteanu - Ultimii sapte ani de-acasa. Un ziarist in dosarele Securitatii, Editura Curtea Veche, 2007
