Istorie şi memorie în Irlanda

Codrut Constantinescu | 13.03.2012

Pe aceeași temă

„În Irlanda, mai mult decât în alte culturi, grupurile şi-au exprimat valorile şi credinţele prin reprezentările lor asupra trecutului.“  (Ian McBride)

Volumul History and Memory in Modern Ireland (editor Ian McBride, Cambridge University Press, 2001) cuprinde mai multe capitole care au reprezentat comunicări ale autorilor (în general, cadre universitare din lumea anglo-saxonă şi irlandeză) din timpul Conferinţei Istoricilor Irlandezi din Marea Britanie, care a avut loc în aprilie 1998 la Durham pentru a marca, în mod simbolic, semnarea Acordurilor din Vinerea cea Sfântă din Ulster, care au pus punct lungului conflict interconfesional.

Ian Mc Bride subliniază pertinent în introducere că volumul „se axează asupra legăturilor dintre trecut şi prezent în societatea irlandeză“, căci „ori de câte ori trecutul irlandez este invocat, trebuie să ne întrebăm nu de către ce grupuri este el folosit şi cărui scop îi serveşte, ci împotriva cui?“. „În Irlanda, după cum bine ştim, interpretarea trecutului s-a situat întotdeauna în centrul conflictului naţional (...) Irlanda, după cum a descoprit un analist politic, este un tărâm aproape fără istorie, pentru că violenţele din trecut sunt retrăite ca evenimente din prezent.“

Din aceeaşi perspectivă teoretică, David Fitzpatrick consideră că „viaţa în Irlanda a fost mult timp tulburată de o constantă, insistentă şi ceremonioasă invocare a morţii. Funcţiile comemorărilor variază în concordanţă cu legătura între cei morţi şi cei vii, cei care îi evocă. Comemorările eroilor morţi sau ale sfinţilor şi a evenimentelor asupra cărora şi-au lăsat amprenta sunt elemente esenţiale al organizării politice, sociale şi religioase din Irlanda. Invocând victorii sau lupte din trecut, organizatorii actuali caută nu numai să-şi autorizeze sau să-şi justifice ţelurile şi acţiunile din prezent, dar şi să mobilizeze suporterii în afirmarea publică a solidarităţii. Ceremonii publice precum funeraliile, evocări memoriale, procesiuni şi chete pentru monumente oferă ocazia unor angajamente puternice, care transcend ocupaţiile de zi cu zi“.

O problemă spinoasă din istoria contemporană a Irlandei, analizată pe larg de David Fitzpatrick, a fost cea legată de memoria participării voluntarilor irlandezi în Armata Britanică în timpul primului război mondial, un gest care contravenea flagrant doctrinei naţionalist-republicane, adoptată de ambele partide majore care au dominat scena politică irlandeză din 1922 până în ziua de azi: Fine Gael şi Fianna Fail, cele două ramuri ale partidului Sinn Fein. Cei 200.000 de veterani irlandezi ai primului război mondial, răspândiţi în toate parohiile din Irlanda de Sud, ridicau problematica poziţionării autorităţilor care au considerat mai prudentă o retragere strategică în faţa delicatei chestiuni (tolerând totuşi sărbătorirea neoficială, de către asociaţii ale veteranilor a Zilei Armistitiului - 11 noiembrie). Subiectul a fost atât de delicat în Republica Irlanda - irlandezii luptând nu împotriva duşmanului tradiţional, ci pentru el –, încât abia recent s-a recunoscut oficial jertfa irlandezilor din Armata Britanică, totul culminând cu ceremonia din 11 noiembrie 1998, când Regina Elisabeta a II-a şi preşedintele Republicii Irlanda, Mary McAleese, au participat la o ceremonie în localitatea Messines din Flandra, situată la 10 kilometri sud de Ypres, inaugurând un turn al păcii şi reconcilierii, înalt de 100 de picioare, zidit din piatră adusă din toate cele 32 de comitate ale întregii Irlande, construit de tineri şomeri din ambele părţi ale frontierei. Acest eveniment a fost prima dată când statul irlandez a participat în mod activ şi oficial la comemorările de 11 noiembrie, recunoscând astfel jertfa a 50.000 de irlandezi (30.000 din Sud, 20.000 din Nord).

Una dintre cele mai mari probleme memoriale, care există în Irlanda de Nord, nu de ieri, de azi, ci probabil de când englezii au decis să colonizeze cu fermieri scoţieni şi englezi vechea provincie a Ulsterului, o constituie hipertrofierea conştiinţei istorice, fapt ce continuă să reprezinte o piedică serioasă în vederea reconcilierii celor două tradiţii. Acest aspect, disecat de Edna Longley în capitolul dedicat Irlandei de Nord, a fost folosit de-a lungul timpului în scopuri politice atât de către tabăra naţionalist-republicană, în plină ofensivă pentru a distruge un sistem discriminatoriu şi injust, cât şi de către cea unionistă-protestantă, în defensivă, încercând să-şi apere poziţiile privilegiate justificate tocmai prin legăturile speciale de fidelitate faţă de Marea Britanie. În aceste condiţii, siturile memoriale sunt, de fapt, doar locuri generatoare de conflict, ambele tabere păstrând amintirea intactă printr-o adevărată artă murală menită atât a ridica un zid cât se poate de tangibil înainte de 1998, mai permeabil după Acordurile de Pace, cât şi a-i glorifica pe actorii principali ai conflictului, rezistenţei, victimele sau combatanţii în altare sui-generis ale eroilor. Această artă murală, dacă o putem numi astfel, este constituită din imense picturi pe calcanul caselor. Din fericire şi paradoxal, aceste vestigii ale unui trecut violent au devenit atractive pentru industria turistică, fiind vizitate în cadrul unor turnee transconfesionale! Una dintre caracteristicele esenţiale ale memoriei comunitare din Irlanda de Nord este dată de capacitatea fiecăreia dintre cele două comunităţi de a reprima şi exclude, cum sunt excluse şi şterse victimele provocate de tabăra noastră, şi, de asemenea, cum sunt uitate, pe drum, experienţele pozitive comune.

Cel mai important efort de documentare şi păstrare a memoriei războiului civil din Irlanda de Nord a fost consemnat în 1999, când a apărut volumul bine documentat Lost Lives, The stories of the men, women and children who died as a result of the Northern Ireland troubles, care face un bilanţ pertinent al violenţelor intercomunitare, dar nu numai, având în vedere că o mare parte din efortul IRA s-a concentrat împotriva prezenţei Poliţiei Regale din Ulster (dominată de comunitatea protestantă) şi Armatei Britanice: „Până în decembrie 1997, 3.585 de oameni au fost ucişi, 91% bărbaţi, 74% având vârsta sub 39 de ani, 53% civili, 28,8% membri ai forţelor de ordine, 12,5% paramilitari republicani, 3% paramilitari protestanţi“. Un capitol înrudit cu cel precedent este şi cel intitulat For God and for Ulster, scris de David Officer, referitor la soarta, dar şi reflexia în timp a sacrificiului soldaţilor din Divizia 36 a Armatei Britanice, compusă cu predilecţie din protestanţi din Ulster. În dimineaţa zilei de 1 iulie 1916, această unitate a atacat poziţiile de la marginea pădurii Thiepval, parte a unui efort general al Aliaţilor de a ieşi din războiul tranşeelor prin preluarea unei ofensive strategice, cea de pe râul Somme. Chiar dacă ofensiva Diviziei 36 a cunoscut un relativ succes, tipic pentru felul cum s-a desfăşurat războiul tranşeelor din 1914-’18, reuşind să cucerească primele trei linii ale defensivei germane, contraatacul german din aceeaşi zi a respins trupele britanice înapoi de unde plecaseră, preţul plătit de divizia protestantă fiind mare: 5.000 de morţi într-o singură zi. Evident, comunitatea protestantă din Irlanda a folosit acest masacru inutil idealizându-l, folosindu-l în scopuri pur propagandistice, pentru a evidenţia suplimentar ataşamentul ei faţă de cauza imperială britanică. În timp ce Sudul tocmai fusese frământat de Rebeliunea din Săptămâna Paştelui din Dublin, când naţionaliştii-republicani se ridicaseră împotriva ocupantului englez, militarii protestanţi sângerau pentru Coroana britanică.

Una dintre cele mai interesante contribuţii la materia volumului o reprezintă capitolul dedicat memoriei irlandezo-americanilor. Din start, memoria lor a fost puternic ancorată de evenimentul major din istoria poporului irlandez, Marea Foamete din anii 1850, care a dus la înjumătăţirea populaţiei „insulei de smarald“. Chiar dacă sentimentele antibritanice ar fi trebuit să-i apropie pe imigranţii irlandezi cu americanii de souche, integrarea lor nu a fost deloc uşoară, căci, în afara acestui sentiment comun, totul separa cele două grupuri. În fond, irlandezii catolici, într-o mare măsură vorbind gaelica, au dat în America peste aceeaşi elită anglo-saxonă protestantă, mult mai întreprinzătoare şi liberală, dar, în esenţă, la fel de temătoare faţă de virusul celtic.

Ceea ce a schimbat această percepţie a majorităţii americane a fost implicarea trup şi suflet a irlandezilor catolici în sângerosul război civil american dintre 1861-’65. Chiar dacă iniţial irlandezii nu au susţinut abordarea radicală cu privire la abolirea sclaviei în statele din Sud, odată conflictul izbucnit, s-au aflat trup şi suflet alături de noul stat de adopţie. Curajul regimentelor irlandeze din tabăra nordistă, căci în statele proaboliţioniste din Nord se afla concentrată cea mai mare parte a comunităţii irlandeze (mai ales în oraşele New York şi Boston), i-a făcut pe unii istorici americani să afirme că, fără Marea Foamete, care i-a obligat pe irlandezi să părăsească în număr mare Irlanda, soarta războiului de secesiune ar fi fost alta, Armata Nordistă fiind învinsă. În plus, participarea masivă a emigranţilor irlandezi le-a oferit prilejul de a depăşi şi în propriul lor mental imaginea eşecului naţional dat de calamitatea Marii Foamete cu care debarcaseră în America.

„Istoricii şi adepţii comemorărilor nu se află în relaţii prea prieteneşti, dacă nu sunt de-a dreptul duşmani“, dar şi unii, şi alţii sunt dependenţi de istorie. Având în vedere tendinţele istoriografice romaneşti, ne putem deci linişti, problema rolului imaginarului şi memoriei este una care preocupă multe alte cercuri universitare străine care încearcă să decripteze semnificaţiile trecutului, pentru a stabili rolul pe care acesta continuă să-l joace în prezent, căci trecutul „is a very unfinished business“, iar în Irlanda lucrul acesta este mai mult decât evident. //

 

// History and Memory
    in Modern Ireland
// Edited by Ian McBride
// Cambridge University Press,         2001

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22