Istrati et son double

Dupa o perioada de relativa criza sustinuta artificial de reviste literare care proclamau (sau insinuau prin "anchete") disparitia criticii literare autohtone, toata lumea e de acord ca nu a fost vorba despre ceva serios, ci mai curand despre o lipsa de subiecte "ingrijoratoare"... Ei bine, cred ca abia acum ar trebui sa fim ingrijorati: ma refer aici la absenta, din ce in ce mai pregnanta, a unei "institutii" specializate, si anume monografia critica. Poate ca nu este cazul acum, dar trebuie sa spun ca monografiile AULA imi par foarte departe de ceea ce ar trebui sa fie. Par mai curand ebose, exercitii de incalzire care insa lasa rece atat obiectul restrans, autorul analizat, cat si un eventual cititor interesat. De aceea, cand citesc o carte asa cum este cea a lui Mircea Iorgulescu, Celalalt Istrati (Editura Polirom, 2004), nu pot sa nu ma intreb daca adevarata monografie nu a ramas de fapt accesibila doar generatiei mature de critici. O carte ce aparent fuge de generalizarea eseistica, se retrage cu pudoare in spatele unei abordari strict referentiale, dar care reuseste sa traseze linii de lectura imposibil de ocolit de acum inainte in ceea ce-l priveste pe revoltatul Istrati. "Atasat cu exaltare valorilor spiritului si refuzand in numele lor orice compromis, avand oroare de mediocritate, resimtind banalitatea si marginirea cotidiana ca moarte a fiintei si apocalips grotesc, traind in cultul exclusiv al artei, al moralei si al justitiei, aparandu-si cu indarjire libertatea el cauta in permanenta sensul inalt al vietii, cu o fervoare nelinistita si in tip constant pastrata la aceeasi tensiune pe durata a peste douazeci de ani. Coordonatele existentei lui sunt revolta si lectura, ingemanate pasional, personajul simbolic reprezentativ pentru Panait Istrati fiind Hamlet, melancolicul print cu cartea in mana revoltat impotriva putreziciunii lumii." (pp. 80-81)

Greu de situat, de inclus, acest ex-centric Istrati. Aici imi pare a se afla meritul principal al lui Mircea Iorgulescu: nu forteaza o categorisire, isi urmeaza personajul din port in port fara a incerca sa atraga atentia prin speculatii inutile (oricat de sclipitoare ar putea ele fi). De altfel, viata - ca si opera - lui Panait Istrati ofera prea multe (si, in acelasi timp, prea putine) date pentru a fi nevoie de "umplutura"... A-l urma in periplurile sale inseamna de fapt a-i crede cuvintele, a accepta o infuzie "soc" de viata in corpul textual. E nevoie de multa incredere, dar si de privirea hermeneutului pentru a descifra "realul" in text. Este poate, in cazul unui scriitor atat de impalpabil, aproape imposibil: "S-a omis, in fond, ca Panait Istrati a inventat un personaj, Adrian Zografi, in seama caruia a trecut multe dintre experientele sale si ca, in acelasi timp, si-a pastrat toate prerogativele unui autor omniscient, marcand astfel in text marea distanta dintre faptul trait si faptul povestirii, dintre existenta si scris, dintre biografie si literatura. Scriind, Istrati se apropie, amintindu-si, de situatii si momente reale autentice, ale vietii lui; dar totodata se si departeaza de ele, deformandu-le inevitabil, fiindca prin scris le proiecteaza intr-o alta ordine, autonoma, unde acestea capata nu numai sensuri noi, dar si, adesea, forme noi. Materialul (auto)biografic se organizeaza si este folosit dupa legile fictiunii, evocarea si rememorarea se transforma in imaginare, amintirea se converteste in inventie. Pentru Istrati, literatura devine o salvare si un refugiu: o mantuire de (si din) biografic. Invinsul din viata triumfa prin scris. Triumfa in scris, spatiu sacru al revoltei, al adevarului si al libertatii." (p. 35)

A descifra acest mozaic - de la o distanta impusa de absenta documentului, inseamna a te apropia de personajul Istrati cu devotiune benedictina, a-l cunoaste atat de bine incat sa-l invingi in acest joc: trebuie sa urmezi traseul invers "tacticii derutante" abordate de adversar, invatand atat modul in care isi gandeste personajele, cat si cum sa recunosti acele rabufniri colerice de sinceritate atat de caracteristice omului Panait Istrati, pe care nici o cosmetizare textuala nu le poate ascunde. Mircea Iorgulescu incearca sa repare cea mai flagranta eroare a exegezei dedicate scriitorului "brailean": transformarea vidului informational in inflatie informationala, prin asimilarea operei de catre biografie. Au fost lasate in afara, drept consecinta, perioade lungi din viata scriitorului, cum ar fi perioada elvetiana, copilaria, publicistica, perioada militantismului socialist... Interesanta analiza dedicata "hazardului" si rolului jucat de acesta in viata lui Istrati, un hazard in permanenta provocat, un joc in aparenta inconstient, dar in spatele caruia se ascunde o adevarata intuitie aplicata vietii: "De fapt, provoaca intamplarea; ca si cum ar deschide o poarta vrajita, stiuta numai de el. Exista la Panait Istrati (in viata ca si in opera) o strategie a intamplatorului si o continua vanatoare de hazard. Totul sau aproape totul in biografia lui se petrece din intamplare; ori ca din intamplare: prin coincidente miraculoase, prin eruptii sistematice ale neprevazutului, prin corespondente de nebanuit, prin intalniri neverosimile in timp si spatiu. Faptele cele mai disperate se aduna si se impletesc intr-o retea foarte coerenta, a carei logica, o data pusa in lumina, impinge totul in fantastic. Analogii, coincidente, simetrii; un fantastic adeseori la limita puerilitatii si a melodramaticului, dar cu atat mai nelinistitor: fiindca totul este realitate, realitate traita, viata." (p. 60)

Cati stiu oare ca viitoarea cariera literara a lui Panait Istrati a avut ca punct de pornire un asemenea accident "melodramatic": "cand Istrati incearca sa se sinucida intr-o gradina publica din Nisa, printre hartiile lui se afla si doua scrisori catre Romain Rolland: cea din 1919 si alta, Ultime cuvinte, scrisa in ajunul nenorocitei tentative. Prin intermediul unui ziarist, una ajunge - in martie 1921 - la destinatar: era cea dintai, din 1919. Acelasi ziarist, al carui rol, ramas obscur, a fost in fond capital, il convinge pe Romain Rolland sa-i raspunda anonimului sau corespondent. Asa a inceput schimbul epistolar datorita caruia Istrati s-a lasat convins sa-si scrie opera." (p. 61).

Sunt fapte care contribuie la aceasta trecere a operei in viata; iata inca un exemplu - in toamna lui 1909, Istrati se afla inchis la Vacaresti pentru a fi protestat impotriva interdictiei de a intra in tara aplicate unui cap socialist, Cristian Racovski. In 1927, acesta era ambasador U.R.S.S. la Paris, unde il intalneste pe scriitor, invitandu-l chiar la Moscova, unde se aniversau 10 ani de la revolutia bolsevica. Ei, noi stim ce efect a avut in general pentru marii scriitori (sau pentru majoritatea lor) vizita la Moscova. Ce nu stim insa este ca Panait Istrati a fost primul care sa renege "raiul socialist", in a sa Confesiune pentru invinsi. Iar Cristian Racovski a sfarsit deportat in Siberia… Perpetua goana a lui Istrati, obsesia constanta de a forta mana destinului au o dubla cauza: o scarba imensa fata de "cartite", fata de mediocritate, si, paradoxal, iubire ingenua pentru oameni. Luciditate amara si idealism. Cititor pasionat si vagabond fara tara. Care este adevaratul Istrati? Unde se afla centrul dur al personalitatii sale? Chiar in imbinarea aparent "anormala" a acestor doua trasaturi. Un personaj oximoronic: "Forta dobandita prin lectura isi dezvaluie astfel un surprinzator revers: duce la vulnerabilitate si insingurare. Cine iese din comun inregistreaza mai acut agresiunile banalului si le suporta mai greu - daca le mai poate suporta. Divortul de lume se plateste, diferentierea este sanctionata prompt. Citind, apoi scriind, Istrati nu castiga o iluzie; de fapt, le pierde, una cate una, pe toate - iluzia familiala, iluzia sociala, iluzia politica si, mai tarziu, iluzia artei." Cartea lui Mircea Iorgulescu este un mic roman al invinsilor. Viata lui Panait Istrati capata aspectul unui fragment de adevar, incredibil tocmai prin incapatanarea de a iesi la lumina, intr-o lume de cartite… Cei care incearca toata viata lor sa faca asa ceva sunt fie trasi inapoi sub pamant, fie murdariti cu noroi. "Hors du monde, dans le monde et pour le monde", acesta a fost crezul lui Istrati. Dar cum te vede lumea in acest caz? "Fie zeu, fie monstru…"

Mircea Iorgulescu, Celalalt Istrati, Ed. Polirom, 2004