Istrati in Elvetia (II)

Mircea Iorgulescu | 07.10.2003

Pe aceeași temă

Debutul francez si adeziunea la bolsevism

La sfarsitul lunii mai 1919, ziarul "de idei si avangarda" La Feuille din Geneva publica, la rubrica La parole à tous, un articol semnat "P. Istrati, ouvrier, De la rédaction de Lupta,"1 si intitulat Sur la conférence "Un peuple martyr". Era o rubrica de opinii si destinata probabil scrisorilor trimise redactiei, textul lui Istrati fiind de altfel direct adresat, in subtitlu, directorului publicatiei ("Monsieur le Rédacteur"). Pana la proba contrarie, acest articol reprezinta debutul lui Panait Istrati in limba franceza, desi nu este vreodata mentionat in amintirile lui. Drept debut publicistic in limba in care peste cativa ani va deveni celebru ca scriitor el va indica mereu un alt articol, acelasi insa de fiecare data, Tolstoisme ou bolchevisme?, aparut tot in La Feuille, dar o luna mai tarziu, la 24 iunie. Acest al doilea articol este semnat "P. Istrati, journaliste roumain". Un al treilea, Lettre ouverte d'un ouvrier à Henri Barbusse, a fost publicat la 16 septembrie 1919, cu o semnatura iarasi partial modificata - "Panait Istrati, ouvrier du batiment, de la rédaction de l'Organisation socialiste roumaine Lupta2".

Articolele lui Istrati din La Feuille nu sunt totusi importante doar in masura in care ii atesta incercarea de a se exprima, jurnalistic deocamdata, in limba franceza. O franceza, s-a remarcat de altfel, inca foarte "stangace"3, inceputul insusi al celui dintai dintre ele fiind gramatical impiedicat ("Malgré que réduit à l'impuissance en pays étranger, je voudrais, toutefois, faire quelques remarques..." - locutiunea "malgré que" cere obligatoriu un verb). Nici fiindca intr-unul din ele exista adeziunea lui patetica la bolsevism ca doctrina a actiunii, in opozitie cu pasivitatea "tolstoismului". Pentru doua din cele trei articole semnate cu numele lui, Istrati isi declina apartenenta la publicatia Lupta, denumita intr-un caz si "organizatie socialista romana". Indicatie curioasa si apartenenta enigmatica.

Pana in martie 1916, cand Istrati pleaca din Romania, Lupta fusese doar un efemer titlu de circumstanta al gazetei socialiste Romania muncitoare, care se numise asa vreme de numai o saptamana, in 1914 (de la 12 la 20 septembrie). Devenise dupa aceea, pentru mai mult de un an si jumatate, Lupta zilnica (21 sept. 1914-1 aprilie 1916): era vorba de "lupta" impotriva razboiului, social-democratii romani erau pacifisti si partizani activi ai neutralitatii. O denumire, asadar, adoptata din nevoile si urgenta campaniei antirazboinice (o "editie speciala" a Romaniei muncitoare, scoasa in 1914, la izbucnirea razboiului in Europa, se va numi, timp de o saptamana, de la 7 la 11 septembrie, Jos razboiul!). Publicatia Lupta zilnica (Romania muncitoare) si-a incetat aparitia aproape concomitent cu plecarea lui Istrati din Romania, intre cele doua evenimente nefiind probabil nici o legatura.

Lupta si propaganda bolsevica

Avea sa reapara in septembrie 1917, de aceasta data insa numai cu denumirea Lupta, si avea sa reapara... in Rusia, la Odesa, unde a fost scoasa (pana in martie 1918) de socialisti romani bolsevizati, ajunsi acolo in imprejurari spectaculoase. La 1 mai 1917, la Iasi, soldati rusi anarhizati il eliberasera "in numele Revolutiei ruse"4 pe Cristian Racovski, aflat in arest la domiciliu. Acesta tinuse de indata un discurs in care le urase suveranilor din tarile balcanice sa aiba aceeasi soarta ca tarul Nicolae al II-lea (care insa la acea data inca nu fusese ucis, doar detronat), apoi inca unul, in care cerea crearea Republicii Romane. In aceeasi zi si in acelasi chip este eliberat inca un cunoscut socialist, M.Gh. Bujor, fost redactor la Romania muncitoare, pe care Racovski il sfatuieste sa mearga cu el in Rusia, la revolutie: seara, cu un tren special pus de sovietul militarilor rusi la dispozitia lor si insotiti de o garda de onoare, cei doi pleaca din Iasi catre Odesa. Chiar din tren5, Racovski si Bujor au pus la cale infiintarea Comitetului de actiune social-democrat roman. "Actiune", se intelege, revolutionara. Racovski pleaca apoi la Petrograd, Bujor ramane la Odesa. In vara anului 1917 calatoreste de mai multe ori clandestin la Iasi, vine cu manifeste tiparite la Odesa si pentru a "coordona" actiunile socialistilor. La Odesa creeaza pe urma un batalion de lupta revolutionara, iar cu ajutorul acestuia rechizitioneaza nave romanesti aflate in porturile din Rusia si le trece in slujba revolutiei bolsevice, cu aceasta ocazie fiindu-le schimbate si denumirile (vasele rebotezate revolutionar se cheama Republica Romana, Revolutia sociala, Dezrobirea, 1907 etc.).

La 5 septembrie 1917, la Odesa apare si primul numar al gazetei Lupta, infiintata si redactata de Comitetul de actiune social-democrat roman, cu sprijin bolsevic6. Era "organul" Centrului Revolutionar Roman si, precizeaza M.Gh. Bujor in evocarea acestui moment, "mai purta denumirea de «social-democrat», cum o mai pastrau inca si bolsevicii, dar nu se mai considera legat de partidul cu acelasi nume din tara, de care se indeparta chiar de la inceput, sub influenta revolutiei ruse, atat principial cat si tactic".7 Atat Bujor, cat si Racovski, trecuti de partea bolsevicilor dupa lovitura de stat data de acestia, vor primi direct de la Lenin insarcinari speciale pentru regiunea din sud-estul Rusiei. "Ma aflam atunci la Odesa, unde conduceam centrul nostru revolutionar roman si ziarul lui, Lupta" - va evoca Bujor acest moment8. La numai o zi dupa preluarea puterii la Petrograd de catre bolsevici, Lupta a iesit intr-o editie speciala, editorialul fiind incheiat cu "Traiasca Revolutia, traiasca Republica!". La inceputul lui decembrie 1917, Bujor se duce la Petrograd, ramane acolo cateva luni, e primit de Lenin, iar acesta ii va da cu mana lui decretul de numire in conducerea unui "inalt colegiu care sa conduca lupta impotriva contrarevolutiei de la sud". Evenimentul s-a petrecut in februarie 1918, sustine memorialistul, poate inselandu-se9. Va fi fost totusi mai devreme, fiindca la 10 ianuarie 1918 la Odesa se infiintase Comitetul national roman impotriva contrarevolutiei din Romania10.

Cristian Racovski, fostul sef al socialistilor romani, era acolo. Urma "sa ia masurile necesare, cu ajutorul guvernului si al trupelor rusesti, pentru a elibera Romania de sub jugul imperialist"11. Avea, oficial, titlul de "comisar al organizarii pentru partea de sud a RSFSR", functie in care fusese numit tot de Lenin. Iar Lupta, Lupta de la Odesa, va fi gazeta folosita de Comitet si de cei doi, Racovski si Bujor, pentru propaganda "revolutionara" impotriva Romaniei "contrarevolutionare". "Luptam impotriva guvernului roman, nu a muncitorilor, taranilor si soldatilor romani, pe care ii consideram fratii nostri si carora le aducem ajutorul nostru revolutionar pentru a rasturna guvernul burgheziei si al mosierilor romani", se scria intr-un manifest al Comitetului aparut in numarul din 3 februarie 1918, tot aici anuntandu-se inceperea unei ofensive militare, la 16 februarie, impotriva "generalilor romani contrarevolutionari" si pentru "apararea Revolutiei ruse"12. Patru zile mai tarziu, manifestul din Lupta este reprodus de Izvestia, dar sub semnatura lui Cristian Racovski13: pentru conducerea bolsevica de la Petrograd, numele lui atarna probabil mai greu decat al Comitetului social-democrat roman.

Ofensiva militara bolsevica impotriva "ocupantilor Basarabiei", cum se exprima antipatic tendentios istoricul francez Pierre Broué14, avea sa esueze, fosta provincie romaneasca anexata in urma cu un secol de Rusia tarista se va uni cu Romania, dar succesorii revolutionari ai tarilor nu vor accepta destramarea imperiului. Un an mai tarziu, in primavara lui 1919, la o conferinta socialista internationala tinuta la Petrograd intre 2 si 6 martie, se infiinteaza Internationala Comunista (Comintern), numita si "a treia". Conferinta devine congres de intemeiere pe baza adoptarii unei motiuni a lui Cristian Racovski; acesta, impreuna cu Lenin si Trotki, face parte din conducerea Cominternului, al carui presedinte este insa Zinoviev. Fiindca Racovski avea, din ianuarie 1919, alta misiune. Fusese numit de Lenin seful guvernului provizoriu bolsevic al Ucrainei, fiind totodata "comisar" (ministru) de Externe si al Apararii, precum si membru al Biroului politic al partidului comunist din Ucraina. La 25 ianuarie, doua zile dupa ce ajunsese de la Petrograd in Ucraina, la Harkov, si o zi dupa ce-si alcatuise guvernul, Racovski redactase o proclamatie in care "lasa sa se inteleaga ca Romania, Basarabia, Bucovina, Galitia, Polonia tin de asemenea de politica guvernului sau"15. La 1 mai, Racovski cerea printr-un ultimatum ca armata romana sa se retraga in 48 de ore din Basarabia si Bucovina, cele doua provincii urmand "sa intre in patrimoniul Rusiei si Ucrainei"16: el avea "un plan ofensiv in privinta Romaniei"17. Un sef militar bolsevic, Hudiakov, vorbise de altfel inca de la 24 aprilie de "eliberarea Basarabiei" pentru a se face jonctiunea cu "rasculatii din Dobrogea", in vederea instituirii "puterii proletariatului" in Romania18. In martie, la doua saptamani dupa infiintarea Cominternului, la Budapesta fusese proclamata Republica Ungara a Sovietelor, la inceputul lui aprilie se constituise o republica sovietica si in Bavaria, iar Cristian Racovski se exaltase telegrafic de viziunea unei Armate Rosii a Republicii sovietice a lumii19. Etc.

Nu poate incapea indoiala ca la sfarsitul primaverii 1919 Istrati auzise, in Elvetia, de (re)aparitia Luptei si de caracterul ei de "organizatie", altfel nu si-ar fi declinat calitatea de component al redactiei "organizatiei socialiste romane Lupta". Nu exista totusi nici un fel de dovada si nu se poate face nici o presupunere daca el si vazuse vreun numar din gazeta scoasa la Odesa in 1917 si daca avea cunostinta de noua ei orientare, dupa cum nu este cu totul exclus sa nu fi stiut de disparitia ei, in februarie 1918. Si, chiar daca aflase, isi va fi inchipuit, poate, ca vechii lui amici socialisti deveniti bolsevici, ambii fosti colegi de redactie cu el la Romania muncitoare, M.Gh. Bujor si mai ales Cristian Racovski, ajuns una dintre cele mai proeminente figuri ale puterii sovietice, continuau sa o publice, pe undeva prin necunoscutele intinderi ale Rusiei scaldate in sange. S-ar fi vrut alaturi de ei, impreuna cu ei? Nu se poate sti. Sigur este, si detaliul are importanta lui, daca un "detaliu" este, ca in primavara anului 1919, in Elvetia, dupa trei ani de absenta din Romania si din "miscare", dupa toate rasturnarile aduse de razboiul mondial abia incheiat, dupa zguduirea produsa de revolutia ruseasca si de eruptia bolsevismului, Istrati se afla intr-o uimitoare concordanta de atitudine cu cei mai radicali dintre fostii lui tovarasi de socialism. Cu cei trecuti integral si cu entuziasm la bolsevism.

Fiindca in primul lui articol din La Feuille, cel intitulat Sur la conférence "Un peuple martyr", Istrati combate dorinta guvernului de la Bucuresti de a obtine recunoasterea internationala a justificarii unirii Transilvaniei cu Romania. O face in cei mai expliciti termeni.

Istrati si "cauza transilvana"

La Geneva se tinuse intr-o vineri, probabil la 23 mai socotind dupa data aparitiei scrisorii lui Istrati, o conferinta despre "cauza transilvana". Veniti de la Bucuresti, doi "emisari ai guvernului Bratianu" incercasera sa castige "simpatia" elvetienilor pentru "martiriul poporului transilvan sub jugul maghiar". Dupa autorul articolului, a carui interventie, precizeaza el, este destinata deslusirii "colegilor sai" muncitori genevezi care fusesera la conferinta, nu contrazicerii celor care o organizasera, simpatia pentru cauza transilvana nu trebuie insa transferata asupra "stapanilor de maine ai poporului martir". Fiindca transilvanenii, scrie Istrati, "nu vor face nimic altceva decat sa-si schimbe stapanii". Conferentiarii veniti de la Bucuresti, remarca el, nu au spus "in ce proportie este reprezentata clasa taraneasca si muncitoreasca din cele doua tari (Romania si Transilvania - nota mea) in adunarile nationale care le pregatesc in acest moment soarta de maine". Si nici nu puteau spune, observa malitios Istrati, fiindca el stie, si scrie, "ca tot ce avea mai inteligent si mai generos miscarea muncitoreasca din Romania a fost masacrat in ultimele batalii de strada de la Bucuresti, din ordinul sinistrului om de stat care astazi reprezinta Romania la Conferinta de pace de la Paris".

"Sinistrul" este, desigur, Ion I.C. Bratianu, presedinte al Consiliului de Ministri in acel moment, iar "bataliile de strada" se refera la reprimarea violenta a manifestatiei de la 13/26 decembrie 1918, din fata Teatrului National din Bucuresti, cand au fost omorati peste o suta de oameni si raniti cateva sute, iar dupa aceea au fost arestati numerosi militanti socialisti. "Martiriului" transilvanenilor "sub jugul maghiar", invocat de conferentiarii veniti de la Bucuresti, Istrati le opune "veritabilul martiriu al poporului roman sub jugul satrapilor romani, suferinte necunoscute in istoria Europei moderne". Caci, scrie el dezlantuit, "regimul oligarhic maghiar, inclusiv persecutiile si exploatarile, n-a intrecut niciodata in duritate regimul roman de teroare, iar taranii din Transilvania nu au dorit niciodata sa treaca sub sceptrul administratiei noastre". Si, continua Istrati, "cei care cunosc cele doua tari n-au vazut nicaieri in Transilvania colibele de trogloditi, zdrentarosii si pelagrosii pe care in Romania ii intalnesti la fiecare pas". Este evocata, pe ton incendiar fireste, rascoala de la 1907, reprimata sangeros de "acelasi Bratianu care vrea acum sa-si schimbe parul" si cand politicieni romani erau gata sa ceara "concursul armatei austro-ungare" (aici e mentionat "Carp", desigur P.P. Carp).

Iata, exclama profetic Istrati, "iata spre ce prapastie este tarat poporul transilvan". Celor doi "emisari", preotul (Vasile) "Lucaciu" si "Commène" (probabil transcriere gresita in ziar a numelui Comnen, Nicolae Petrescu-Comnen, viitor ambasador al Romaniei in Elvetia de altfel, incepand din 1923), le sunt aduse de asemenea grele reprosuri, celui dintai pentru ca facuse campanie pentru intrarea Romaniei in razboi, iar celuilalt pentru ca tinuse candva la Bucuresti conferinte impotriva socialistilor. Articolul se incheie in registrul sarcasmului patetic, "toate frazele patriotice pe seama Transilvaniei le putem rezuma prin cea scapata candva de marele Jan Bratiano, tatal actualului, care a spus intr-o zi: Vreau Transilvania, dar fara transilvaneni!...". Desigur, "Jan Bratiano" este Ion Bratianu.

(Fragmente din volumul in lucru Celalalt Istrati care va aparea la Editura Polirom)

(Subtitlurile apartin redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22