Ivana cea Groaznică, Ivana cea curajoasă

Florin Vedeanu | 17.03.2020

Filmul Ivanei Mladenović povestește întâmplări din vara petrecută în Kladovo, orașul ei natal din Serbia. Relatarea e o punere în scenă a unor situații care au marcat-o în trecut

Pe aceeași temă

Filmul este vorbit în sârbă și în română pentru că Ivana, actriță și regizoare absolventă a UNATC, se întoarce în Kladovo, orașul de la granița cu România unde a crescut și unde se află părinții, fratele, bunica și o parte dintre prietenii ei. Locul ne pare foarte familiar pentru că este la fel de balcanic cum sunt și orașele mici din sudul României. Limba vorbită acolo, cunoscută românilor care urmăreau programele televiziunilor sârbe, este singura componentă care ne amintește că acțiunea se petrece în altă țară. Altfel, balcanismul, pe care unii îl îmbrățișează, alții îl resping, este la el acasă prin modul în care sunt ilustrate relațiile dintre personaje ori prin decorațiunile interioare.

Scenarista, regizoarea și actrița Ivana Mladenović ne povestește întâmplări reale prin care a trecut în acea vară, întâmplări care pot fi considerate banale în măsura în care noi, privitorii, nu suntem implicați. Filmul poate fi numit un hibrid între documentar și ficțiune pentru că autoarea se joacă pe sine și, mai mult, în această producție sunt distribuiți și membrii familiei sale, non-actori, care se interpretează pe ei înșiși. Cu alte cuvinte, nu numai că ne povestește cu propria voce ce s-a întâmplat, dar îi implică și pe ceilalți participanți să o susțină în acest demers. Senzația de documentar este amplificată de filmarea aparent neglijentă și de cadrele lungi din care este compus filmul.

Tonul filmului pare pe alocuri ambiguu, întrucât nu ne dă imediat și clar de înțeles despre ce este vorba. Este ca și cum purtăm o discuție cu o persoană timidă și plăcută, la care trebuie să fim atenți ca să înțelegem ce are de spus. Ivana a experimentat în acea vară lucruri care au marcat-o și pentru care, atunci, nu era pregătită. Ivana Mladenović, printr-un act de curaj, a transpus ceea ce a trăit în „Ivana cea Groaznică” și, parcă pentru a-și vindeca trauma, i-a chemat pe toți cei implicați să i se alăture. Pe lângă familie, este vorba despre fostul iubit sârb, Andrei Dinescu (interpretat de Andrei Dinescu) și despre mai mulți membri ai autorităților locale care au organizat în acea perioadă un festival al prieteniei româno-sârbe.

„Ivana cea Groaznică” nu este o confesiune și niciuna dintre întâmplările relatate nu sunt nemaivăzute, deși sunt maxim de pitorești în balcanismul care le caracterizează. Filmul Ivanei este despre ceea ce a ales ea să povestească și, probabil, motivația autoarei este una intimă. Retrăirea unei traume în văzul tuturor, care implică toate eforturile facerii unui film, poate fi numită un act de curaj, indiferent care sunt motivele care au determinat-o să facă acest lucru. Autoarea se expune masiv și pare a fi gata să facă față oricăror interpretări venite din partea publicului. „Ivana cea Groaznică” poate fi citit în mai multe chei, fiecare dintre ele dependentă de sistemele de valori ale privitorilor. Expunerea implică vulnerabilitate, iar expunerea Ivanei este un act de curaj pe care puțini artiști ar fi dispuși să-l ducă atât de departe.

Filmul este exotic pentru că subliniază apăsat specificul balcanic al orașului și al oamenilor. În fiecare cadru vedem ceva ce nu este întâlnit în filmele vestice, iar ca exemple ar putea fi enumerate sticle de plastic, bibelouri, paturi/cuverturi, icoane etc. Mai mult, modul în care interacționează personajele este reconfortant, seamănă cu situația în care cineva se vede la televizor și se autoanalizează. Aceste interacțiuni, prin specificul lor local, validează comportamente despre care nu putem fi siguri că sunt acceptate oriunde.

Pentru cei obișnuiți cu producțiile occidentale, „lectura” filmului ar putea fi dificilă. Nu mai există reperele obișnuite, cum ar fi limba în care este vorbit filmul sau modul în care este filmat. Apoi, vizionarea cere o formă de atenție cu care suntem mai puțin obișnuiți, pentru că expunerea are ramificații variate. Ivana spune multe lucruri și povestea are direcții diverse, ca și cum s-ar adresa unui public foarte eterogen. Însă, dincolo de toate acestea, transpare puternic sensibilitatea autoarei, personalitate complexă care caută să se arate pe sine într-un efort cu motivații la fel de complexe.

Ivana Mladenović semnează și scenariul filmului, alături de Adrian Șchiop, cu care a lucrat și la Soldații. Poveste din Ferentari. Tot ei îi este atribuită și calitatea de producător, alături de Ada Solomon. Ana Szel și Andrei Rus sunt cei care au „regizat-o” pe regizoare, iar pentru imagine aplauzele merg către Carmen Tofeni.

„Ivana cea Groaznică” va rula în curând în cinematografele din România și va continua să participe la festivaluri. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22