Pe aceeași temă
La sfarsitul anului trecut, a aparut la University of Washington Press un volum omagial dedicat unuia dintre cei mai importanti analisti ai (post)leninismului, profesorul Kenneth Jowitt. Cartea, aparuta sub coordonarea lui Vladimir Tismaneanu (University of Maryland), Marc Howard (Georgetown University) si Rudra Sil (University of Pennsylvania), reprezinta un reper esential pentru studiul interdisciplinar si comparat al comunismului si al formelor de guvernamant autoritar-neotraditionale. Totodata, datorita aparitiei Raportului Comisiei Prezidentiale de Analiza a Dictaturii Comuniste in Romania, Ordinea mondiala dupa leninism poate fi un util instrument pentru o punere in perspectiva globala a cercetarilor continute de Raport, pe de o parte, si, pe de alta parte, pentru o clarificare metodologica a abordarii stiintifice a regimului comunist roman. Semnalez aceasta carte cu scopul de a face un apel pentru publicarea ei in limba romana. Kenneth Jowitt (vreme de decenii profesor la University of California-Berkeley, acum Senior Fellow la Hoover Institution, Stanford University) este un cercetator care a definit notiuni-cheie, precum "extinctia leninista", "incluziune", "impersonalism carismatic", "substituire combinata", "miscari de furie" etc. In aceasta ordine de idei, nu trebuie uitat faptul ca Jowitt a fost un consecvent cercetator al leninismului romanesc, prima sa carte purtand titlul Transformari revolutionare si dezvoltare nationala. Cazul Romaniei 1944-1965. El a fost cel care a lansat formula "socialismul intr-o singura familie", folosita pentru descrierea "creatoarei reforme" ceausiste a socialismului de stat. Tot el a editat in 1978 volumul Schimbare sociala in Romania, 1860-1940: o dezbatere asupra dezvoltarii unei natiuni europene, la care au contribuit Virgil Nemoianu, Keith Hitchins, Andrew Janos, Philippe Schmitter, Daniel Chirot, John Montias. Aportul academic decisiv adus de Ken Jowitt cercetarilor fenomenului comunist ramane Noua dezordine mondiala - extinctia leninista, unde autorul a adunat si imbogatit cele mai importante articole ale sale, care de-a lungul anilor au format generatii intregi de politologi, sociologi, istorici etc. si care si-au lasat o durabila amprenta asupra domeniului in sine. Lipsa unei editii in limba romana, la 15 ani de la aparitia cartii, reprezinta o lacuna care nu face decat sa incurajeze autarhia teoretica, ignara si aroganta, tipica unui sector important de cercetare a comunismului romanesc. Aceasta afirmatie este sustinuta de nivelul penibil al multor asa-zise critici aduse Raportului. O analiza serioasa a tezelor lui Jowitt ar produce iluminari nesperate variilor politruci si pseudo-istorici.
In prefata de la Noua dezordine mondiala, Jowitt declara: "pasiunea mea intelectuala consta in a analiza noutatea institutionala si istoria dezvoltarii leninismului". El defineste acest fenomen drept "un sindrom atat istoric, cat si organizational care este bazat pe o institutie definita de un impersonalism carismatic; pe o «eroare ingenioasa», care a dus la colectivizare si industrializare; si pe un bloc international, care poarta aceleasi trasaturi precum componentele sale si actioneaza drept lider, model si baza de sprijin". Leninismul este analizat de Jowitt din perspectiva dezvoltarii si identitatii sale institutionale. Aceasta abordare este fundamental comparativa si metodologic eclectica, intr-un cadru general weberian. Este importanta, pentru ca depaseste "calitatea entropica a formularilor de tip either/or": nu presupune o directie inexorabila de evolutie istorica a regimurilor comuniste si se concentreaza pe influenta mutuala dintre imperativul dezvoltarii continue si conditionarea utopica specifica istoriei acestora. Jowitt nu refuza leninismului atributul singularitatii, dar nici elementele sale fundamental moderne. Politologul exploreaza in mod convingator un leninism prins in jocul propriei dialectici a dualismelor, a practicilor sale conflictuale, care in ultima instanta au facut imposibila integrarea, in lipsa democratiei, a cetatenilor "socialisti" doar pe baza de criterii neotraditionale (drept membri ai "fiintei nationale", de exemplu, pentru cazul Romaniei).
Influenta acestui corpus teoretic apare evidenta in contributiile din volumul editat de Tismaneanu, Howard si Sil. Trebuie remarcata, in primul rand, prezenta, fundamental interdisciplinara, a unor nume importante din comunitatea academica americana: Daniel Chirot, Stephen Holmes, Gail Kligman, Katherine Verdery, Stephen Hanson, Barbara Geddes, Veljko Vujacic etc. In contextul romanesc, din perspectiva Raportului Comisiei Prezidentiale, structura acestei carti reprezinta pentru cititori un dublu castig. In primul rand, pe plan analitic, datorita faptului ca teoria lui Jowitt este pe larg explicata de unii autori care o racordeaza unor abordari noi asupra variilor aspecte ale leninismului. In al doilea rand, Ordinea mondiala... ofera o serie de directii particulare de posibile cazuri comparabile celui romanesc (fosta Iugoslavie, Polonia, Uniunea Sovietica, China, Coreea), dar si un articol despre colectivizarea din Transilvania, care faciliteaza perceperea subtilitatilor teoretice a conceptualizarii de "eroare ingenioasa" produsa de Jowitt pentru descrierea ideii lui Lenin de lupta de clasa in mediul rural si de smychka (alianta proletariat-taranime).
In contributia sa, Vladimir Tismaneanu insista asupra naturii creator-sintetice a leninismului, care este vazut drept "o combinatie intre iacobinism, blanquism, naceaievism voalat si componentele autoritar-voluntariste ale marxismului". Astfel, autorul considera ca "leninismul a transformat Weltanschauung-ul salvationist marxist intr-un praxis politic global" centrat pe omogenizarea interna a spatiului social prin interventia fara precedent a unei entitati revolutionar eroiciza(n)te - "partidul de tip nou". Caracterul permeant si alterativ al acestui model ideologico-organizatoric ridica implicit problema a ceea ce Jowitt a numit "mostenirea leninismului". Articolele lui Grigore Pop-Eleches si Marc Howard merg pe o asemenea directie, contrastand modelul tranzitologic cu concluziile lui Jowitt asupra consecintelor disparitiei partidelor-stat ("dinozaurii leninisti"). Ambii cercetatori remarca validitatea observatiilor lui Jowitt legate de remanenta fragmentarilor emotionale, etnice, teritoriale, demografice, politice si de impactul lor negativ asupra armornizarii liberal-democratice a societatilor est-europene dupa 1989. Jowitt eticheta, in 1992, Europa de Est drept o "regiune faramitata (brittle). Suspiciunea, sciziunea si fragmentarea predomina in defavoarea coalitiilor si integrarii". El tragea un semnal de alarma, indicand probabilitatea unor "miscari de furie" conduse de varii demagogi si grupuri de interese semimilitarizate, dar ramanea rezervat fata de posibilitatea democratizarii din exterior, lasand totusi deschisa optiunea unei interventii din partea Uniunii Europene. Howard recunoaste nejustificarea retroactiva a pesimismului acestor predictii, dar constata acuratetea caracterizarilor facute de Jowitt referitor la institutiile si societatile postcomuniste. Fragmentarea amintita mai sus reprezinta un laitmotiv nefericit al dinamicilor actuale in majoritatea tarilor central-sud-est-europene. Pop-Eleches identifica o inerenta tensiune intre integrarea europeana contrapusa sciziunilor domestice. Autorul insista asupra importantei nivelului la care s-a produs "extinctia leninista", afirmand ca "diferentele nationale de caz nu sunt doar o simpla reflectare a variilor ritmuri de dezvoltare intr-o singura directie ce duce catre liberalismul capitalist occidental, ci sunt dovezi ale diferentelor calitative dintre momentele de sfarsit ale transformarilor postcomuniste".
A patra sectiune a Ordinii mondiale... se ocupa predominant cu aspectele de ordin metodologic ale scrierilor profesorului Jowitt. Stephen Hanson vede scrierile lui Jowitt ca fiind fundamentate pe doua legi: aceea care leaga "persistenta valorilor culturale informale de impunerea timpurie a unui regim rigid conditionat"; si aceea care "conecteaza aparitia miscarilor carismatice ce promoveaza viziuni radicale asupra vietii sociale cu zone turbulente de frontiera". Rudra Sil integreaza abordarea lui Jowitt in cadrul mai larg al dezbaterilor generale asupra modalitatilor corecte de diagnosticare a regimurilor comuniste. Jowitt a reusit, pe de o parte, sa "identifice trasaturile generale ale culturii organizationale de tip leninist si traiectoriile ei de dezvoltare din chiar aspectele particulare ale acestor regimuri", care le-au inlesnit individualizarea. Pe de alta parte, Jowitt a definit "problemele particulare din perspectiva «transformarii revolutionare» intr-un mediu ostil, pe baza obiectivelor generale de dezvoltare si consolidare nationala specifice intregii lumi".
Intr-un articol publicat in 2001, intitulat Weber, Trotki si Sherlock Holmes, Jowitt descria teoriile intr-adevar influente drept "trinitare", in sensul ca ele cuprind orientarile actiunii, configuratiile institutionale si comportamentul conducatorilor. Ethosul teoretic general al Raportului este fundamentat pe o axa agency-structure similara: profil genetic, structura si logica organizationala, dinamica caracterologica. Conform deciziei prezidentiale de infiintare a Comisiei, scopul acesteia a fost "elaborarea unei sinteze stiintifice privind institutiile si metodele care au facut posibile abuzurile si crimele regimului comunist (...) precum si rolul unor personalitati politice in mentinerea si functionarea acestui sistem". Majoritatea criticilor uita asadar natura mandatului, dupa cum prefera sa ignore un alt fapt: Comisia a beneficiat de contributiile a 31 de experti si colaboratori. O asemenea experienta stiintifica nu ar trebui desconsiderata prin facile pamflete, comentarii simulat deconstructiviste sau justificate de motivatii nationalist-neoistoriciste. Analiza din Raport este sustinuta de un canon specific domeniului de cercetare, fara de a carui intelegere cu greu se poate pretinde pertinenta comentariului. Scrierile lui Jowitt si ale scolii sale sunt o parte integranta a acestui canon. O lectura atenta a volumului discutat, dar si a Noii dezordini mondiale poate oferi cadrul de inteligibilitate necesar depasirii regretabilei factologii si ignorantei teoretice care au definit "analizele" contrapuse Raportului.
World Order after Leninism , ed. Vladimir Tismaneanu, Marc Morje Howard, Rudra Sil, University of Washington Press, 2006
