Jurnal 1981

Fresca unei jumatati de secol de exil politic romanesc, prin cel mai autorizat cronicar al sau, continua sub o alta forma. Dupa cele doua volume intitulate La apa Vavilonului, Monica Lovinescu incredinteaza acum Editurii Humanitas masivul jurnal tinut cu regularitate intre anii 1981 si 2000. Lumea literara romaneasca a ultimului deceniu de comunism, dar si lumea romaneasca pur si simplu, din agitatul si contradictoriul deceniu care a urmat, sunt vazute acum de foarte aproape, cu tot vacarmul de proiecte, ambitii, derute, compromisuri si esecuri. Mai mult decat in precedentele volume, multimea numelor de scriitori, ziaristi, politicieni, oameni de afaceri si spirite veleitare, constienti ca "nu e putin lucru sa existi in constiinta Monicai Lovinescu", cum spunea un critic, se perinda prin aceste pagini.
Mai mult decat in precedentele volume, in vocea care consemneaza toate acestea, transpare acum speranta, deziluzia, oboseala, uneori dezgustul cuiva care a debutat in exilul militant ca intr-o paranteza, pentru a si-l asuma apoi ca pe un destin. Concepand ca pe un ciclu proiectul publicarii memorialisticii semnate de Monica Lovinescu, Editura Humanitas va publica in urmatorii 2-3 ani, in mai multe volume, acest masiv jurnal ce reconstituie o viata si o istorie.

Cuvant inainte

Jurnalul acesta nu reconstituie o existenta, ci o agitatie. Am revenit la acest "gen", abandonat la sfarsitul anilor '50, in 1981 numai pentru ca foile de agenda, oricat de incapatoare ar fi fost ele, nu mai puteau adaposti cantitatea de notatii - emisiuni, telefoane, apeluri si urgente de la Bucuresti, manuscrise, corespondenta, vizite. De mai totdeauna ciuruita, memoria mea era incapabila sa inmagazineze totul. As fi intitulat aceste insemnari - ce merg din 1981 pana in 2001 - "Agende" daca n-as fi ales titlul pentru jurnalul zilnic si "sburatorist" al lui E. Lovinescu.
Chiar daca jurnalul meu - pe care n-as indrazni sa-l compar cu al tatei - nici ca valoare, nici ca interes - are si alunecari personalizate, "pactul autobiografic" se anuleaza de la sine din moment ce paginile de fata sunt scrise despre si pentru altii.
Cum exilul a luat niste proportii necunoscute in istoria noastra, cum fenomenul e aproape inedit, aceste notatii (de fond sau de detaliu) mi s-au parut utile cercetatorului de maine. intr-adevar, cei de azi par impartiti in doua categorii distincte si chiar antinomice: unii, rarisimi, pentru care tot ce tine de exil este exceptional, altii - mai numerosi - nedispusi sa-l ia in seama si sa-i confere sens si valoare. O buna parte din scriitorimea româna pare a evita cat mai sistematic orice referire la exilati. in general, memoriile si jurnalele semnate de scriitori si aparute in ultimul deceniu nu tin seama de legaturile - uneori foarte stranse si active, mergand pana la complicitate in mai multe cazuri - care se stabilisera intre scriitori din tara si altii din exil. Mai curios, unii dintre acesti negatori cu orice pret sunt uneori aceiasi de la care primeam mesaje staruitoare. Presupun ca si din acest punct de vedere - ca in atatea alte domenii - punerea la zi a trecutului reprezinta o conditie esentiala a supravietuirii.
In sprijinul nepredominarii Eului (inevitabil, dar cu insistenta evitat) mai vad o dovada. in prima jumatate a lui 1981 facusem o calatorie aparte. Nu spre radacini, ca in Grecia sau in Israel unde ne indreptasem spre izvoare, fie contempland Partenonul cu gandul la Socrate sau plangandu-i pe atrizi, fie cutreierand prin Biblie in jurul Ierusalimului. De data aceasta ne loveam de necunoscut: New York si Mexic. Ciocnirea intre ceea ce asteptam si ceea ce ne astepta fusese atat de puternica incat orice jurnal ar fi inregistrat-o si comentat-o pana la satietate. Nici o urma a acestei schimbari de viziune in jurnalul ce urmeaza: eul este suprimat aici cu buna stiinta.
Totusi socul a fost puternic. New York-ul mi-a oferit cea mai exacta ilustrare a Turnului Babel, nu atat prin mozaicul de limbi si de etnii, cat prin verticalitatea sa de unic reprezentant al utopiilor arhitectonice din vremea noastra. Desigur, credeam ca-l cunosc din cinematograf si albume, de unde insa lipsea scara intre marunta mea fiinta proprie si nemasurata lui inaltime. Noaptea nu mai puteam dormi privind de la etajul 20 - 30 la turnurile ce ma inconjurau. Iar ziua sufeream de un torticolis fizic dar si de unul cultural. Daca ma bucuram, fara sa ma mir de Maiastra lui Brâncusi (dimpotriva, ma readucea acasa), sau de Marcel Duchamp, Man Ray, Max Ernst, Yves Tanguy de la Muzeul de Arta Moderna, dau de Guernica (aceeasi impresie ca in reproduceri, desi intensificata), daca la Galeria Guggenheim deplangeam absenta provizorie a lui Brâncusi din colectie, daca ascultandu-l in sala mica de la Carnegie Hall pe compatriotul nostru Dino Ghezzo dirijand Pierrot Lunaire de Schönberg imi aminteam de versiunile inregistrate pe disc din aceeasi compozitie, daca mi se parea ca ma plimbam prin filme ori de cate ori dejunam, cinam sau treceam prin China Town, Greenwich Village, Wall Street, Little Italy, instrainarea nu era mai putin obsedanta, prin verticalitatea neasemuita a orasului. Unul dintre cele pe care mi se pare ca-l cunosc cel mai bine, tocmai fiindca n-am stat in el decat vreo saptamana. Am ramas cu amintirea acuta a New York-ului privit de la fereastra hotelului nostru, de pe 7th Avenue, ale carei jaluzele nu le coboram nici noaptea, lasand orasul sa ne napadeasca trezia si somnul. Din fericire, n-am stat acolo indeajuns ca sa ni se dezmorteasca uimirea si astfel New York-ul este mai departe pentru mine locul unde secolul al XX-lea se poate recunoaste in elanurile sale cele mai putin indoielnice.
In vreme ce New York-ul mi s-a parut deci un fel de prezent al viitorului, Mexicul si-a propus parca sa-mi relativizeze, deformeze si rapeasca trecutul. Dracii impielitati din frescele ortodoxiei sau chiar monstrii de pe fatadele catedralelor Apusului nu ma pregatisera in nici un fel sa infrunt ranjetul de smoala al mastilor aztece sau maya. Urcand pe piramidele de la Teotihuacan sau Chichen Itza nu te puteai sprijini pe nici o referinta cunoscuta. Erai nevoit sa domesticesti alte forme ale violentei. Din moment ce soarele se opreste din mers daca nu i se ofera inima extrasa dintr-un om viu, altele sunt - sau ar trebui sa fie - razele sale. Ca soarele si-a abandonat adoratorii de atunci si ca violentei aztece i-a urmat, devastatoare, cea spaniola si catolica nu uitasem, desigur. Formele de fanatism sau nihilism european le cunosteam prea bine. Cele descoperite aici nu le completau si nici nu le scuzau. Mi se pareau cu totul diferite. Din aceasta vertiginoasa instrainare, cand ne petreceam zilele la Mexico in admirabilul Muzeu antropologic, ne-a scos N. Petra propunandu-ne un drum pana la Pueblo, unde isi avea resedinta de vara. inconjurata de case de tip colonial spaniol, la poalele vulcanului, intr-un peisaj de pe alta lume, isi construise o casa copiata intocmai dupa cea a bunicilor de la Sibiel. Izolata, constienta parca de fragilitatea propriei durate - a mai evocat-o si Virgil Ierunca -, ea ni s-a parut simbolica pentru un exil asumat pana la absurd. Totul era românesc in ea, pana la stergare sau la cartile din Biblioteca pentru toti. Pentru a duce paradoxul pana la capat, Virgil a citit, inainte de culcare, Par de Lup, drama de C. Radulescu-Motru...
Dupa astfel de intalniri ma intorceam la Paris cu cel putin cateva metamorfoze ale gustului. Or, la Jurnal revin - dupa mai bine de 20 de ani intrerupere - cu insemnari oarecare, omitand in schimb tot ceea ce ar fi putut tine de "pactul autobiografic".
Intram din nou in "agitatie". Al carei martor destul de fidel este acest Jurnal ce n-ar fi vazut lumina tiparului fara generoasele insistente ale lui Gabriel Liiceanu. A-i multumi mi se pare prea putin....
Paris, martie 2002 Miercuri, 2 septembrie
L'Homme de Fer: Wajda.
Wajda in Le monde (18 aug.): "Je me suis senti l'ombre des possibilites fantastiques me deleguant devant l'histoire, quelque chose de beaucoup plus fort a transmettre que l'art cinematographique lui-même". M-am simtit umbra unor puteri fantastice care ma delegau in fata istoriei cu transmiterea a ceva mult mai puternic decat cinematografia insasi. (...)
Vineri, 4 septembrie
La Congresul Solidaritatii, nu este primita televiziunea poloneza care trebuie sa-si ia reportajele de la confratii straini de la fata locului.
Dan Haulica incantat, a fost ales presedinte al Asociatiei Internationale a Criticilor de Arta. (...)
Sambata, 5 septembrie
(...) Marie-France (Ionesco) telefoneaza: a plans la Omul de fier. Maine noapte voi afla tot prin telefon ca au plans si Rodica Iulian (care va participa la masa rotunda) si Oana Orlea. (...)
Luni, 7 septembrie
FE
1.30 Masa rotunda Omul de fier.
Rodica Iulian, Virgil (Ierunca) si Virgil Tanase. (...)
Marti, 8 septembrie
Goma pe la 2 cu cartea iesita din tipar. Spre seara ne aduce si scrisoarea catre Reagan cosemnata de Bukovski, Gorbanovskaia, Vl. Kostov, Kuznetzov, Maximov si - se spera si se asteapta - Soljenitin (!?). Seara Greg C-tin Grigorescu cu Irène - Retrouvailles? Nu se compara cu intalnirea de prin '70 si ceva. Detalii de la Conferinta Scriitorilor (unde luarile de cuvant au fost extrem de indraznete). Moartea Sabinei care s-a lasat ucisa de cancer fara ca nimeni - in afara preotului Avramescu (n-a putut-o convinge sa se ingrijeasca) - sa stie pana la generalizarea lui.
Si din trecut, scena cand mama, la ora cand, la Paris, ne casatoream V. si cu mine, a invitat acasa (pe masa un buchet de mariee) pe Irène, pe tatal lui Greg, pe Cioculescu, sa le spuna. incantarea lui C(ioculescu) cand a auzit ca e V. "Va fi mai mare ca Lovinescu" a conchis el elogiile despre V. Revenind la scriitori, Desliu nelinistit sa stie ce credem despre el. A fost printre cei mai tari (ecuries d'Augias) alaturi de Manolescu, I. Malancioiu, Jebeleanu, Doinas, Zaciu. Grupul celor 20 nici n-a fost prezent (nici Barbu, nici Paul Anghel), doar Marcea care l-a sustinut pe Lancranjan. Tare si Bogza.
Joi, 10 septembrie
A murit Lacan azi-noapte.
Telefon Lucian Pintilie: filmul Caragiale blocat mai departe. A scris 500 de scrisori (adica aceeasi trasa in 500 ex.) si trimisa peste tot: de la Scanteia si seful Securitatii la ziarele "anti" (gen Echinox). Va mai astepta si apoi va scrie 1.000 de scrisori. Sporirea aceasta cantitativa in circuit intern nu e o solutie. O stie si el, dar ce sa faca? Clody Berthola a pierdut un ochi si poate fi amenintata oricand cu orbirea completa. in clipa cand ar fi atins al doilea, trebuie sa plece imediat in Statele Unite - unde e Ciulei, sa i se incerce o operatie cu laser. Deci ii trebuie un pasaport imediat pe care i-l da… Dumitru Popescu. Poate deci Pintilie sa faca scandal? Va trece saptamana viitoare sa ne sfatuim pentru o strategie.
Vineri, 11 septembrie
Dan Haulica cu sotia sa "sarbatorim" alegerea lui ca presedinte al Asociatiei Internationale a Criticilor de Arta. Putin mai tarziu, Nicodim, care a venit din tara cu masina cu L. Pintilie si spune ca una din cele 50 de scrisori (finalmente sunt putin diferite unele de altele) pe care i-a citit-o P. e de o violenta fara nume.
Dupa Haulica, blocarea filmului ar fi opera lui Eugen Florescu ce vrea astfel sa-l puna in incurcatura pe Dumitru Popescu, la originea deblocarii fondurilor pentru film. Alte ecouri de la Conferinta. La Asociatie, Nichita Stanescu ar fi fost mai cuminte, vazand de unde bate vantul. Afolati cei din grup nealesi delegati au fugit la Neptun sa se planga sefului. Marea lupta pe care scriitorii o credeau castigata a fost data pentru mentinerea lui Macovescu. Surprize numirea lui D.R.P. care nu fusese nici macar printre cei votati in cap cu Consiliul.
Seara la Eliade (reveniti din Italia) cu Marie-France si un var prin alianta de-al ei venit din Bucuresti. Multe povesti cu serpi. La Ascona Mircea a omorat un sarpe. Realizand apoi ca nu era o vipera, cum banuise, ci un sarpe inofensiv, a avut cosmare mai multe nopti, mama sarpelui venind sa i-l ceara in somn.
Mai plicticos: la Roma a stat de vorba cu Al. Caprariu: sa nu mai iasa vreun interviu ca in cazul Cioran. Vor de-acum inainte sa-si petreaca verile la Eygellière, la Ileana Cusa, venind la Paris, numai sa-si vada prietenii. E si Corina cu ei.
Sambata, 12 septembrie
Telefon Pintilie dupa ce a vazut L'homme de fer. Nu numai de film, dar si de ratarea a ceea ce ar fi putut si vrut sa faca el: "in acest timp eu fac procesul bascaliei românesti…" (...)
Luni, 14 septembrie
(...) Eu: emisiunea Lacan.
V. inregistreaza prima emisiune cu Patimile dupa Pitesti. Soseste la studio si Goma. Si Rodica Iulian cu Oana Orlea cu primul ei manuscris in frantuzeste. Seara tarziu incepem sa-l citim V. si cu mine: a gasit tonul si a scapat de prima incercare: sa nu mai scrie sub cenzura. ii telefonez pe la 11 sa i-o spun. (...)
Miercuri, 16 septembrie
Telefon de la L.P.: se reuneste la Bucuresti o "comisie" pentru avizul asupra filmului sau. Rezultat al scrisorii. Asteptam deci rezultatul comisiei.
Mihnea (Berindei) cu eternul articol (in spalt) asupra literaturii române tot amanat in L'Alternative. Rescris de Marie-France dupa cel din Continent e acum iscalit de mine si mai trebuie sa-i adaug ceva despre Conferinta Scriitorilor. La Bucuresti i-au refuzat mamei lui Mihnea pasaportul dupa masa rotunda a istoricilor la FE.
Telefon Mihai Brediceanu venit din Elvetia unde a dirijat un Oedip (triumf, zice el). Se justifica - sau se lauda: in fata hemoragiei de valori, ce trebuie sa facem noi: sa ramanem si sa salvam ce mai e de salvat.
Joi, 17 septembrie
(...) Sfarsesc prima parte din manuscrisul Oanei Orlea, excelenta impresie din primele randuri se confirma. (...)
Vineri, 18 septembrie
Seara Alexandru George. Ramane peste noapte aici pentru ca ii e frica (sau nu stie - e doar de ieri in Paris si pentru prima oara in Occident) sa se intoarca la gazdele lui de-o noapte, cam ciudate. Am vorbit cu Marie-France si de luni va sta pana la 1 oct. in camera lor de la mansarda pe care de-abia a parasit-o Tepeneag.
A. G. deconcertant. Ni se spusese ca e ascuns, tainuit, confuz si monosilabic: e deschis, logoreic (cum spune si se scuza el) si… obiectiv. Interesat de toate, asa incat literatura nu ocupa locul dintai in convorbire. E si pagubos. Ca sa-l lase sa plece, tot felul de anchete cu generali si colonei de Securitate pentru care - ne confirma - parem a fi inamicii numarul 1. Dupa Conferinta Scriitorilor nu se prea mai dau vize scriitorilor. Au fost refuzate pana si pentru Iugoslavia si pana si… Ana Blandiana... Sorescu in schimb e in Mexic! (...)
Sambata, 19 septembrie
(...) Seara Christinel si Mircea Eliade. Eliade deprimat: l-a vazut la Roma pe Tucci dupa o operatie de colul femural, imobilizat in pat. Si probabil fara remisiune. Are 84 de ani. E primul an cand am senzatia ca E. imbatraneste si-o simte. Ne vorbeste de frigul "senectutii" referindu-se la articolul lui Manolescu cu "Glorioasa senectute". Acum ii e frig.
Duminica, 20 septembrie
in toate lucrarile studentilor sunt citati Eliade si Cioran.
Seara Mihai Zamfir. Cu noi detalii despre Conferinta Scriitorilor. Ileana Malancioiu a fost cu adevarat indrazneata. "Se tot vorbeste de obsedantul deceniu - a spus ea. Dar s-ar putea ca al nostru sa nu para mai tarziu ca mai putin obsedant si sa ni se tina socoteala pentru felul in care am trecut prin el". Doinas a produs senzatie citand pe Guta Popândau (din Topirceanu) vinovat de tot ce nu merge - aluzie (inteleasa de toata lumea) la sef. Dezvoltand aluzia lui Dumitru Popescu care spusese ca trebuie curatate les ecuries d'Augias, Desliu a spus c-a vazut si el crescatori de cai pe vremuri, si ce n-ar da ca scriitorii sa fie tratati precum caii aceia. Mircea Dinescu lupta mai departe impotriva grupului si mentalitatii Eugen Barbu. Jebeleanu cu premiile Academiei - Bogza inceput bine (Goebbels si cultura) si final penibil cu referire la Ceausescu. Primul "act" de presedinte al lui DRP: n-a platit la timp pensiile, a vrut sa verifice el insusi fiecare caz (!?). Mircea Dinescu a mai spus ca i-e frica sa nu fie numit presedinte "de la Istanbul". Se zvonise c-ar "candida" Ion Brad! (...)
Marti, 22 septembrie
Telefon Nicolae Balota: e numit la Tours si se stabileste pe un an la Paris. (...)
Joi, 24 septembrie
Telefon de la Breban cu vesti proaspete de la Bucuresti: Dumitru Popescu ar fi fost transferat la Stefan Gheorghiu. Daca se confirma, odata cu Ilie Radulescu mutat la Televiziune, "sefii" culturii sunt astfel pedepsiti pentru tonul si stilul Conferintei Scriitorilor. Daca, in plus, Eugen Florescu se va instala in locul lui Dumnezeu…
ii telefonez lui Cismarescu, sperand ca-mi poate confirma stirea. Dau peste Stroescu care-mi spune ca vestile de la si despre Bernard sunt inca… - e expresia lui - "confuze". Expresie de prost augur. Telefon de la Tanase anuntandu-mi ca Dorin Tudoran se pregateste sa vina la Paris de Craciun. Deocamdata sotia e inca dupa operatie.
Seara la Pusa cu Eliazii. Mircea foarte favorabil impresionat de Alexandru George. Ne da cartea cu dedicatie sa i-o transmitem.
Vineri, 25 septembrie
Seara la Barbaneagra (receptie pentru Eliade dar si pentru filmul lui Paris, pe care-l vedem dupa ce pleaca o buna parte din cei vreo 50 de invitati) in noua sa locuinta din rue Payenne. Locuinta e un fel de a spune: un apartament intr-unul din acele hôtels particuliers care fac faima Marais-ului. Singurul element de decor, statui de arta neagra sau extrem-orientala. Muzeu. in astfel de palate poti reconstitui istoria Frantei, imi dau seama cat imi este de indiferenta dupa lipsa mea de freamat. Nu insa si pentru casa, care e extraordinara. Printre români, Lupascu (entuziasmat de un articol care s-a scris despre el in Cronica din Iasi), Jianu (nelinistit de o operatie proxima a Margai - si caruia d-na Ressu i s-a plans ca de ce nu sarbatorim centenarul lui Ressu (!), Cioran plictisit de atatia vizitatori (nici pe Shakespeare nu l-ar primi). Vedem filmul lui Barba, care nu stiu daca va trece la Televiziune: pune in chestiune Revolutia franceza si toate modurile de progres, ducand la Apocalips. Mai riguros in comentariu (Phaure redus la minimum), nu totdeauna insa in imagine, deseori, prea deseori, napadita de apusuri de soare incendiare. I-o spun. Replica: e concesia facuta marelui public. Spre a-l tamadui de simplificarea didactica, de certitudinea unui determinism absolut (imediat ce parasesti sacrul intri pe axa Apocalipsului - de la Notre Dame la Beaubourg sau La Defense) i-ar trebui lui Barbaneagra o baie de nuante. Dar fanatismul lui e senin si bine intentionat.
Sambata, 26 septembrie
Foarte nuantat, in schimb - de ce in schimb? - articolul lui Eugen I. in Le Nouvel Observateur despre Beckett.
Duminica, 27 septembrie
V. la Passeron la tara - receptia anuala.
Seara, telefon traznet de la New York: Cornel Dumitrescu. Doctorii americani i-au spus lui Bernard ca are cancer, ca medicii germani doar s-au facut ca-l opereaza, ca mai are doua pana la sase luni de viata. Bernard s-a intors la München sa faca scandal medicilor, sa-si pregateasca un volum, din cronici (?), iar Vlad Georgescu e din ianuarie numit sef. De ce ne temeam mai mult, si in privinta lui Noel si a postului de radio, s-a intamplat deci. Catastrofa. Nici nu indraznim sa-i telefonam lui Noel acasa…
Luni, 28 septembrie
La telefon Cismarescu: un ascultator, dupa prima emisiune despre Pitesti, le-a spus ca are copia decretului prin care Ceausescu, in '71, decora pe Nikolski. Va incerca sa ne-o trimita. Nu pare a sti nimic despre Bernard. Nu insist.
La radio Maria (Bratianu) trece sa lase Comunicatul Ligii pentru Calciu (trimite o fotocopie la München). Vine si Paul Goma de la avocatul sau (procesul impotriva lui C. V. Gheorghiu).
Dupa aceea Mihai Pupazan cu un catalog de litere, sa alegem pentru coperta Pitestiului, ce trebuie sa apara la Ion Dumitru (e din martie acolo).
Marti, 29 septembrie
Goma vine dupa carte pentru masa rotunda la mine si cronica la Deutsche Welle.
Dejun si toata dupa-amiaza Alexandru George. Vorbeste fara intrerupere de la 2 la 7. Si nu e nici o clipa inutil. Dar pana si el se intreaba - el, care e exemplar ca intransigenta etica - daca atitudinea morala a scriitorului are vreo importanta (Ce stiu eu daca a existat Mallarme?). Trebuie sa-i explicam pana si lui de ce - pentru prima oara - presiunea unui regim introducandu-se in cuvantul scriitorului - pe care-l forteaza sa-i denatureze sensul, sa minta deci - atitudinea etica devine atitudine literara - opera lui "Mallarme", in acest caz e patata si raspunde. Totul pornise de la Radu Petrescu cu imposibila lui izolare in literatura (Parul Berenicei). (...)
Joi, 1 octombrie
(...) Seara la Mircea Eliade. Pleaca poimaine la Chicago. Vrea sa se intoarca inapoi in mai si sa renunte la catedra. Nu stie cui sa dea cartile de orientalistica. Le-ar dona Academiei Române, daca ar ajunge pana acolo, si daca da, in ce stare ar fi tinute (pivnitele sunt umede, ziarele dintre cele doua razboaie pulbere in curand, din Caietele lui Eminescu nu s-au facut decat putine microfilme). Casa memoriala la Craiova, alta nesiguranta, cand se vede ce se intampla cu ele la Bucuresti (vezi Enescu). Un fond "Eliade" il va depune in parte la Paris in apartament, alta, poate in turnul lui Cusa de la Eygellière. Usoara sfasiere: pentru prima oara, anul asta, da sau are senzatia de batranete. (...)
Luni, 5 octombrie
(...) Cu Ioana Bernard la telefon. Bernard stie acum tot. Si ca noi stiam de atata vreme. I se face chimioterapie. Deocamdata - cum mi-a spus si Cismarescu care l-a vazut zilele astea - are un moral de fier. Dar tratamentul e extrem de dureros si trebuie sa-l mai faca inca trei saptamani. ii vom telefona miercuri seara inainte sa-l inceapa din nou. (...)
Miercuri, 7 octombrie
(...) Seara, dupa mari pregatiri interioare, telefon, impreuna cu V. lui Bernard. E uimitor. Ca el e un om rational, stie ca tot trebuie sa mori (!?), nu-i e frica deci de moarte, ci doar de durere (pe care va sti s-o suprime la timp - adica sa se suprime). La sfarsitul lunii doctorii vor sti daca chimioterapia face efect, daca nu, o vor opri. Are de ales, cum spune el, intre cimitirul imediat si cativa ani de amanare cu chimioterapie insuportabila. (...)
Duminica, 11 octombrie
(...) De la Ionesti ma intorc spre seara cu un extras din Manuscriptum (nr. 1, ‘79) lasat de Irina (...), despre Jurnalul lui Anton Holban. Deschizandu-l, inteleg de ce mi l-a trimis Barbu Brezianu: o fotografie din august 1924, la nunta bunicilor, in care sunt si eu (de cateva luni) in bratele mamei. Descopar deci ca ceea ce crezusem eu era fals: bunicul din partea Lovinestilor nu murise inainte de nasterea mea. - Fasii de trecut restituite brusc. Astfel odata, fara sa stiu de ce, mi-am amintit numele exact al bisericii pe care e fresca inaintasilor din partea mamei: Hurezani, iar nu Hurezul, cum fals ii indicasem Ilenei Vrancea pentru a identifica niste personaje din Malurenii. (...) Miercuri, 14 octombrie Cu totii la Oana Orlea si Rodica Iulian. Suntem prea multi ca sa se discute ceva serios. Spre seara, incepem oarecum sa vorbim de parti-pris-urile estetizante de la Bucuresti - pe marginea Jurnalului lui Radu Petrescu, Parul Berenicei, in care inaintez (in ciuda culturii si scrisului lui) cu o enervare crescanda: nimic din contextul politic sau social al anilor '60 nu trece in aceste pagini rezervate exclusiv literaturii. Dar poate fi literatura o "rezervatie"?
Joi, 15 octombrie
Continuu Parul Berenicei. Enervata (desi mai putin) deoarece nu voi putea scrie pentru radio exact ce cred. A-l ataca pentru "turnul sau de fildes" ar insemna sa dau argumente trogloditilor neorealisti socialisti. A nu pune insa problema unui "jurnal" (doar nu e un roman) derealizant, nelasand sa filtreze nimic din teroarea asupra literelor (cel putin asupra lor) ar fi un nonsens. Impas.
Seara, partea a doua din Le Parrain. (...)
Duminica, 18 octombrie
(...) Greg si Odile (Grigorescu) la cafea, intorsi din America incantati. Greg venise sa ne arate Jurnalul II al lui Mircea Eliade, pe care nu l-am primit inca. L-am citit inainte de publicare si dupa multe ezitari i-am scris lui E. sa scoata cel putin paragraful in care plange pe scriitorul român cenzurat in insasi persoana… cenzorului suprem, Vasile Nicolescu, venit sa-l vada, si sa adauge macar cateva randuri cu Goma, ciudat absent acolo unde sunt prezenti - mereu - emisarii regimului: de la Cândea la Paul Anghel. Din aceeasi dorinta - sau obsesie - de a nu se pune rau cu autoritatile din România, spre a continua sa fie publicat, evita sistematic in Jurnal sa citeze lungile noastre conversatii imediat ce soseste la Paris pentru a-l pune la curent cu ce e nou in litere la Bucuresti. Se preface ca afla totul de la "vizitatori". Pe V. si pe mine ne numeste, bineinteles, dar numai cand nu e esential. (...)
Joi, 22 octombrie
De la tanarul Papilian - doua romane. Persoana care ni le transmite ne indica si paginile de citit neaparat intr-unul din ele. "Miceli" - un personaj-reporter vorbeste in termeni oarecum cuminti -, dar vorbeste de greva de la Lupeni si se gandeste ce-ar putea reprezenta - organizata - forta muncitoreasca (!?!). De citit pana la capat pentru a vedea prin ce concesie se rascumpara - sau daca se rascumpara. Dar altfel cum ar fi putut fi publicata cartea? (...)

Vineri, 23 octombrie
(...) Ion Cocora la noi (cronicar dramatic la Tribuna). il vazusem in 1979. Interesant ca si atunci. Numai ca acum situatia e mai interesanta. Alte amanunte de la Conferinta: Daniela Crasnaru remarcabila, ca si Radu Dumitru care face direct Partidul responsabil. Dan Culcer se ridica sa se planga ca i s-au luat cartile la vama si o citeaza pe a mea (!?). Cocora ne aproba toate comentariile, nu reusim sa obtinem de la el critici. Cel mai incantat e de cel al lui V. despre Ursachi, si de al meu despre conferinta. Cum e prieten cu D. R. Popescu, crede ca e bine ca l-am pus in fata raspunderilor lui de scriitor si mai crede ca D. R. e constient. Cronica despre Savu a produs senzatie la Tribuna unde a fost discutata pe fata, ca si cum - spune el - ar fi aparut in Scinteia. Autorul incantat. Ne descrie o regie a Scrisorii la Brasov de Mircea Marin. (...) Entuziasmat de alti doi regizori: Alexa Visarion si tanara care a montat Maestrul si Margareta - Catalina Buzoianu. Humoristic: Ion Horea in al noualea cer ca in comparatie cu Scrisoarea lui Beligan l-am gasit mai putin rau pe el. Faci uneori fericit pe cine n-ai vrea. (...)
Miercuri, 28 octombrie
(...) Seara la Sanda (Stolojan) cu Constantin Toiu si Karin Rex (sotia lui si fosta mea colega la Seminarul lui Camil), incep bineinteles prin a ne intreba dac-am citit Intrusul - pe care ni l-au trimis. N-am facut-o inca, dar va trebui sa ma grabesc. E. Barbu l-a denuntat ca "dusmanos" intr-un memoriu catre Comitetul Central (romanul a fost atacat in septembrie de C. Sorescu). Echipa Barbu incurajata de dubla mazilire Dumitru Popescu si Ilie Radulescu (pedepsiti din pricina Conferintei) ridica din nou capul. Enache vine de la cadre in locul lor si e o enigma inca. Toiu a fost ales la Asociatia Bucuresti pentru ca Manolescu a cerut sa se voteze intre Chirita (de la Partid) si altul propus de ei: Toiu. A iesit, spre marea surprindere a Partidului: Toiu.
Dar sa revin la Popescu-Dumnezeu. Oamenii lui Barbu au pus un anunt mortuar in România libera la decese "S-a stins dintre cei vii D.P." (numele complet). Scandal - ancheta - s-a inabusit. De la Conferinta aceleasi detalii. Dar Toiu e singurul caruia Desliu nu-i e simpatic (stalinist restaurat) si care nu aproba iesirea lui contra lui D. Popescu pe care-l pusese el, Toiu, mai inainte la punct la intrevederea dinainte de Conferinta. Dispret si fata de Jebeleanu (aproape ii venise sa-i pupe mana lui Ceausescu cand i-a dat premiul - e grozav mai ales la cafenea). "Disidenta" lui Paunescu era mai ales ca sa-l aleaga scriitorii - facuse si un articol patetic cu breasla in România libera. Suntem in toate de acord, in afara - dar e fundamental - asupra unui punct: muncitorii, masa amorfa, doar ei, scriitorii… Cand e invers. Lunga si foarte amicala discutie. (...)

Miercuri, 4 noiembrie
V. intors de la München. Cu Pitesti aparut (foarte frumoasa coperta lui Pupazan) si cu vesti foarte proaste: l-a gasit pe Noel in ultimul hal de sfarseala si vorbindu-i de niste "metastaze" la ficat care s-ar fi cicatrizat in urma tratamentului. Ar fi deci si mai grav decat credeam. (...)
Vineri, 6 noiembrie
Cu Dan Haulica la Nicodim. Tapiseriile sotiei sale (care pregateste o expozitie) extrem de interesante. Haulica, pe cat e situatia in România mai incordata, pe atat e mai destins. E drept ca, afirmandu-se aici, devine intangibil acolo. De unde si nonsalanta.
Confirma: tabara lui Barbu ridica fruntea odata cu mazilirea lui D. P. Eugen Florescu mai departe la presa. Trebuie atacat pentru articolele proaste - pe care le scrie. Prin Uniune nu se mai obtin pasapoarte. Ne-o confirma si Marino printr-o scrisoare de la Madrid, de unde ii transmite multumiri si lui V. E multumit ca s-au transmis ecouri despre Hermeneutica. La Madrid - ne spune Haulica - Ivascu ar fi avut un atac si a fost adus inapoi la Bucuresti cu avionul. Cine, in locul lui, la România literara? Probabil D. R. Popescu, care ar avea astfel si leafa in capitala. (...)
Marti,10 noiembrie
Cismarescu telefoneaza - din surse serioase s-a aflat la FE - in bazinul carbonifer Motru, minerii de la suprafata si taranii au aruncat cu pietre in elicopterul lui Ceausescu si l-au sechestrat - pe un santier de lucru - pe Bobu (insarcinat cu agricultura).
- in regiunea Giurgiu, multimea a atacat pe primul secretar de partid si pe adjunctul sau. Acesta din urma ar fi murit.
- Dupa incidentele de la Timisoara si bombele de la Ploiesti, situatia exploziva se confirma. Telefonez lui Mihnea B. si lui Goma sa incerce a da stirile la ziare. (...)
Vineri, 13 noiembrie
Toata ziua telefoane - enervante; Goma ar vrea s-o trimita pe Annie Daubenton Danei Dumitriu, eu nu sunt de aceasta parere, si mai ales nu "fetele", care ma instiinteaza ca Manolescu le-a telefonat: vine totusi in jur de 26. Nici vreunui alt scriitor n-avem cum s-o recomandam: care dintre ei nu s-ar speria si care ar sti ceva in plus despre incidentele de la Motru fata de ceea ce au aflat de la FE? Poate doar Dorin Tudoran, dar cum vrea sa se intoarca in Occident cu sotia si fiica, mai stiu eu, daca nu l-ar stingheri? Goma e cam nervos, dar nu e nimic de facut: intelectualii nostri nu sunt de speta poloneza. Seara telefon de la Mihnea B. cu detalii pe care le va completa a doua zi printr-un alt telefon lui Goma. La 16 oct. dupa decretele lui Ceausescu, primul interzicand celor din localitatile rurale sa se aprovizioneze in cele urbane, al doilea cu interzicerea stocarii de alimente (cu pedepse de inchisoare), au inceput grevele din regiunea Motru (minerii fiind in cea mai mare parte tarani navetisti). Miscarea incepe la Matasari (la nord-est de Motru), la minele Leurda, Lupoaia, Orasti. La 19 oct. intra in greva termocentrala de la Rogojelu (la sud de Targu-Jiu, confluenta Jiului cu Tismana). in orasul Motru, manifestatie cu ocupare de cladire oficiala (probabil sediul de partid). Reactie brutala a militiei. Nu se stie care (arestari, raniti?) C. il trimite pe Bobu care e sechestrat si, dupa ce crede regiunea "pacificata", vine sa-l "recupereze". Atunci se produce incidentul cu elicopterul (in jur de 6 nov.). Telefonez imediat lui Cismarescu acasa.
Apoi Nicolettei Franck pentru ziarul ei belgian. imi telefoneaza Pol Mathyl (ungur) de la Le Soir - Bruxelles. Vrea confirmari si surse. N-am. Focke ii telefoneaza lui Goma ca presa germana e plina de stirile din România: razmerite, injunghieri de militieni si membri de partid (la Giurgiu cel atacat era Vasile Musat) din mai multe regiuni. Focke pretinde ca Deutsche Welle da presa germana, FE nu? Cismarescu zice ca da si a facut un articol intr-un ziar german si Victor Meier. Din nou Goma ca n-a auzit nimic pe FE si ca din reportajul lui parizian au taiat fraza cu cele trei baloane cu numele celor doi asasinati pe Valea Jiului si al lui Vasile Paraschiv. Doua zile numai de telefoane si enervari. Americanilor le e probabil frica sa nu "incite" la revolta. Muncitorii nostri au ramas niste tarani care iau, ca in 1907, furca; datul cu pietre in elicopterul lui C. e o metafora care acopera totul. Daca s-ar da prin radio stirile imediat si s-ar asigura astfel legatura de la o regiune la alta (ca la cutremur), situatia e atat de exploziva incat intr-adevar 1907 s-ar putea repeta.
Joi, 19 noiembrie
Telefon dimineata Noel Bernard. Intra azi dupa-amiaza in clinica doctorului Israel si-i va urma tratamentul cu chimioterapie doua - trei luni. Are metastaze. (...)
Vineri, 20 noiembrie
Telefon Pintilie - demoralizat: filmul e stopat si nici una din cele cinci sute de scrisori de protest si scandal trimise din Bucuresti "personalitatilor" politice din România n-a sosit la destinatie: in afara, bineinteles, de aceea catre seful Securitatii. Care l-a chemat sa stie ce vrea. Plangandu-i-se de povestea cu scrisorile, acesta i-a raspuns ca de asta se ocupa Posta, apoi, la insistenta lui P., i-a dat numarul biroului de Securitate "respectiv" (cum s-ar spune la Bucuresti). P. zice ca românii nu sunt buni de nimic. ii amintesc razmeritele recente. Rectifica: intelectualul român. ii amintesc Conferinta Scriitorilor. Bref, dupa ce la inceput voia sa lase filmul balta si sa se ocupe doar cu ce poate in Franta, in final se vede in rolul unui nou Goma. il sfatuiesc, mai terre à terre, sa mobilizeze pe scriitori in jurul filmului si sa nu-i creada pe cei de la Secu, care-i spusesera ca se asteapta la scandalul la FE - ca si cum nu le-ar pasa. Le pasa! Zice ca am dreptate. (...)
Miercuri, 25 noiembrie
Ioana B. ne telefoneaza: toata dupa-amiaza, Noel - extrem de deprimat - nu i-a vorbit decat de sinucidere. (...)
Vineri, 27 noiembrie
Ioana Bernard la telefon: Noel nu mai vrea sa continue chimioterapia la Israel, se va intoarce probabil la München, renuntand la orice tratament.
Exasperant de multe telefoane de la 12 si jumatate pana la 4, cand reusesc sa dejunez. Exasperant de multe dar nu neinteresante. De la Mike, in Plenara de la Bucuresti, Ceausescu a evacuat (sistem tapi ispasitori) pe o serie de personalitati de prim plan din Secretariatul CC, nu numai "culturalii" nostri (Dumitru Popescu si Ilie Radulescu, dar si primul secretar Gorj, pe directorul general al combinatului Oltenia, pe Trofim etc.).