Jurnalul Reniei Spiegel

Ed. Litera a publicat recent, în traducerea Ancãi Irina Ionescu, Jurnalul Reniei. Viaţa unei tinere în umbra Holocaustului, o mãrturie adusã la lumina tiparului târziu, abia în 2019, la iniţiativa lui Elizabeth Bellak (fostã Ariana Spiegel), sora Reniei, şi cu sprijinul profesoarei în Istoria Holocaustului Deborah E. Lipstadt, care semneazã şi Cuvântul înainte.

Renia Spiegel s-a nãscut în 1924 în Polonia şi a fost asasinatã de nazişti, la vârsta de optsprezece ani, în 1942. Jurnalul ei începe în 1939 şi se încheie trei ani mai târziu, cu puţin timp înainte de a fi împuşcatã. În volum, textul jurnalului ei este completat de câteva pagini scrise de Zygmunt Schwarzer, bãiatul de cate Renia a fost îndrãgostitã, care a încercat sã-i salveze de la moarte pe Renia şi pe proprii lui pãrinţi, reuşind însã acest lucru doar cu sora mai micã a Reniei, Ariana Spiegel. În fine, un text al Arianei încheie acest volum care reveleazã destinul unei adolescente, la 80 de ani de la asasinarea ei.

De ce este Jurnalul Reniei la fel de preţios ca acela al Annei Frank ? Pentru cã este o mãrturie ineditã din epoca Holocaustului, pentru cã avem în faţa ochilor confesiunile unei adolescente radiind de inteligenţã, sensibilitate şi dragoste de viaţã. Renia este poetã, sora ei mai micã e actriţã, copil-actriţã, “Shirley Temple a Poloniei”, şi trãieşte alãturi de mama sa la Varşovia, în vreme ce Renia locuieşte cu tatãl şi bunicii ei într-un orãşel, la Premysl. Tot textul jurnalului este plin de expresia dorului de mamã, care o macinã pe Renia, dar jurnalul este în acelaşi timp, exact ca şi pentru Anne Frank, un prieten : “De ce am decis astãzi sã încep sã ţin un jurnal ? (…) Pur şi simplu am nevoie de un prieten”.

Şcoala, poezia şi iubirea sunt principalele preocupãri ale Reniei, care scrie frenetic tot ce simte, tot ce îsi doreşte, încheind sale notele zilnice, de la un moment încolo, invariabil, cu formula : ”O sã mã ajutaţi, Bulus si Dumnezeu”. (”Bulus” era porecla datã mamei ei). Iubirea pentru colegul ei de şcoalã Zygmunt este foarte intensã dar platonicã, o iubire curatã pânã la angelism. Alãturi de notiţele ei în prozã stau firesc poeziile pe care le scrie Renia, explozie a preaplinului ei sufletesc.

Renia e informatã cu privire la ce se întâmplã în jurul ei şi, de la o vreme, frumuseţea vieţii de adolescentã este umbritã : ”Ieri am vãzut cum îi bat pe evrei. Un ucrainean monstruos în uniformã germanã lovea pe oricine întâlnea….Şi pe moment singura mea consolare era gândul la rãzbunare...Şi vreau sã trãiesc atâta timp cât pot sã ţin fruntea sus, cât sunt un om egal, liber într-o ţarã liberã, democratã!”

Ajungând în cele din urmã în ghetou, ea nu primeşte permisul de muncã, pe care Zygmunt îl obţinuse, şi va fi împuşcatã, alãturi de pãrinţii acestuia, înainte de a ajunge în vreun lagãr. Jurnalul Reniei a fost încredinţat chiar de ea lui Zygmunt, apoi dat Arianei, care l-a ţinut într-un seif, în America, unde a plecat imediat dupã rãzboi, neputând sã îl citeascã, pânã când fiica ei, Alexandra, l-a gãsit şi şi-a convins mama sã îl dea spre publicare.

Jurnalul Reniei este o carte-document istoric şi uman absolut zguduitoare şi o lecturã obligatorie.