Leopardul zăpezilor

Codrut Constantinescu | 20.10.2020

Cartea lui Sylvain Tesson („Leopardul zăpezilor”) este un elogiu adus pândei. Răbdării.

Pe aceeași temă

În ultima carte scrisă de Sylvain Tesson și care a fost tradusă în limba română, celebrul aventurier, călător, dar și scriitor francez recompune o expediție întreprinsă alături de un fotograf specializat în surprinderea animalelor sălbatice, în căutarea leopardului zăpezilor din Tibetul ocupat de Republica Populară Chineză încă din 1949. Ocupație pe care și Tesson o condamnă explicit. Efectele ei sunt vizibile – distrugerea patrimoniului tibetan, dislocări de populație, colonizări, betonizări. Volumul a fost distins cu Premiul Renaudot în anul 2019 și este un elogiu adus naturii. „Fragment din Heraclit: Naturii îi place să se ascundă. Ce înseamnă această enigmă? Se ascunde natura ca să nu fie devorată? Se ascunde fiindcă forța nu are nevoie să se manifeste? Nu totul a fost creat pentru a sluji privirii omului. Microcosmosul rămâne ascuns rațiunii noastre, macrocosmosul, voracității noastre, animalele sălbatice scapă observației noastre. Animalele guvernează lumea și, așa cum cardinalul Richelieu își spiona poporul, și ele ne supraveghează pe noi. Le știm în viață, mișcându-se prin labirint. Iar vestea asta bună mă reîntinerea.” Iar în natură mai trăiesc și animale sălbatice, pe care omul le amenință neîncetat, odată cu extinderea umanității (am ajuns la opt miliarde!). „Descinderea unui lup într-o turmă de iaci și goana a opt măgari pe deasupra cărora plana un vultur erau evenimente cu nimic mai puțin vrednice de luat în seamă decât vizita unui președinte american la omologul lui coreean. Visam o presă cotidiană destinată animalelor sălbatice.”

La Tesson remarcabilă este și știința de a descrie muntele, având în vedere detaliile tehnice pe care trebuie să le cunoști pentru a o face (crevase, pediplenă, taluz de aluviuni, parvis, neveu, surplombă etc.), el reușind cu multă iscusință să evite truismele montane de genul panorama îți tăia respirația sau urcușul era dificil.

Tesson este și un ecologist dur și pur, ceea ce duce la o condamnare severă a umanității (din care face parte și el) și a exceselor sale din ultimul secol. Trimiterile la lăcomia noastră sunt numeroase în întreaga carte, o împănează, omul fiind pus față în față cu celelalte componente ale Pământului (natura care ne suportă, animalele care se ascund de noi etc.) „Omul apăruse pe Pământ în urmă cu câteva milioane de ani. Venise neinvitat, la masa gata pusă, când pădurile deja se răspândiseră pretutindeni și animalele hoinăreau libere, de colo, colo. Revoluția neolitică, la fel ca orice revoluție, anunțase teroarea. Omul se autoproclamase șeful unui politburo a tot ce era viu, se propulsase în capătul de sus al scării viețuitoarelor și imaginase tot soiul de dogme ca să-și legitimeze dominația. Toate apărau aceeași cauză: pe el însuși. Omul este mahmureala lui Dumnezeu, spuneam.” După una din nenumăratele pânde la care s-a supus cu credința unui mistic eremit, Tesson remarcă – „tocmai înțelesesem că grădina omului este populată de prezențe. Ele nu ne vor răul, dar sunt cu ochii pe noi. Nimic din ce vom înfăptui nu va scăpa vigilenței lor. Animalele sălbatice sunt paznicii parcului în care omul se joacă cu cercul, crezându-se rege. Era o descoperire. Una deloc neplăcută. De acum înainte, nu voi mai fi singur”.

În lume nu ar mai exista în momentul de față decât 5.000 de exemplare de leoparzi „Statistic, există mai mulți oameni îmbrăcați în haine făcute din blana lor”. Habitatul lor este localizat între Pamirul afgan, până în Tibetul Oriental și din Munții Altai până în Himalaya. După mai multe zile de pândă, grupul din care făcea parte și Tesson, invitat special, a zărit leopardul. În următoarele zile, evenimentul s-a repetat de două ori, emoționându-l pe autor, căci sălbaticul animal îi aducea aminte, în mod straniu, de mama sa, moartă în copilărie. „Leopardul, duh al zăpezilor, pământul întreg era mantia lui.”

Cartea este un elogiu adus pândei. Răbdării. Pentru că nu poți observa paleta de culori a lumii în mișcare, la 120 de kilometri la oră sau din avion, ci stând locului, cu orele, pe temperaturi de până la -30 de grade Celsius. „A sta la pândă este un mod de a te comporta. În felul acesta, viața nu trece ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Putem sta la pândă sub teiul din fața casei, urmărind norii pe cer, sau chiar la masă, cu prietenii. În lume se întâmplă mai multe lucruri decât credem.” Din această perspectivă, a pândei și a pândacului, Tesson menționează și curajul trăgătorilor de elită finlandezi, care au adaptat tactica de pândă a vânătorului împotriva trupelor invadatoare sovietice, în timpul Războiului de Iarnă din 1939-1940. „Câțiva lunetiști s-au afundat în taiga, pândindu-i pe bolșevici, la -30 de grade, cu degetele pe trăgaciul unor arme de precizie – faimoasele M.28. Mestecau zăpadă ca să nu scoată aburi pe gură. Se deplasau, se ascundeau, trăgeau un glonț în capul unui tanchist rus, dispăreau, trăgeau din nou, mobili, imperceptibili, pe furiș, deci cu adevărat periculoși”. Cel mai cunoscut și necruțător lunetist finlandez a fost Simo Häyhä, poreclit „Moartea albă”, pentru că a ucis 542 de sovietici, mai mult decât oricare alt trăgător de elită din întreaga istorie. La 17 ani, Simo Häyhä s-a alăturat voluntarilor albi finlandezi, în războiul civil care i-a opus pe Albii finlandezi forțelor bolșevice. Inevitabil, eficacitatea lui a provocat furia sovieticilor, care au făcut totul pentru a-l elimina, folosind atât alți lunetiști, cât și lovituri de artilerie. Abia la 6 martie 1940, el a fost neutralizat de un glonț, care i-a sfărâmat maxilarul inferior stâng, glonțul străpungându-i capul. Totuși, nu a murit, el recuperându-se miraculos, în ciuda rănii, dar a rămas pentru restul vieții cu sechele. A murit în 2002, la aproape o sută de ani. Simo Häyhä a continuat să fie un vânător iscusit și mare crescător de câini. A fost decorat cu cele mai importante distincții militare finlandeze. Întrebat dacă are regrete cu privire la faptul că a eliminat atâția oameni, răspunsul lui a fost la fel de scurt: „Am făcut ceea ce mi-a fost spus și totodată ceea ce puteam face”. De fapt, acei oameni nu erau niște turiști nevinovați, ci intenționau să distrugă Finlanda și să înrobească poporul finlandez. În 2017, a apărut și un film inspirat de eroismul lui Simo Häyhä, numit, cum altfel, „The White Death”. Toate armatele importante ale lumii au în structura lor și unități care se parașutează în spatele frontului, unde stau la pândă, nemișcate, precum a făcut-o Tesson, observând, făcându-se una cu natura, acționând la momentul potrivit.

Inserturile personale, autobiografice, sunt cele mai interesante din carte și credem că este pentru prima oară când Tesson recurge la ele în cărțile sale de aventură și căutare. După trei săptămâni de stat la pândă, de trăit în cort, chiar dacă temperaturile erau crunte, în afara confortului pe care ni-l garantează civilizația umană în momentul de față, Tesson face un elogiu răbdării, opusă complet dinamicii lumii actuale, când totul are loc la un click distanță, pentru a prelua un truism publicitar enervant: „Răbdarea este o virtute supremă, cea mai elegantă și cea mai uitată. Ea ne ajută să iubim lumea înainte de a avea pretenția să o transformăm. Ne invită să ne așezăm în fața scenei și să ne bucurăm de spectacol, fie acesta și un foșnet de frunză. Răbdarea este reverența omului în fața a tot ce i s-a dat”. //

1. Leopardul zăpezilor, Editura Polirom, Iași, 2020, colecția Hexagon, traducere de Nicolae Constantinescu. Colecția Hexagon ne aduce aminte de colecția Delfinul de dinainte de 1989.

Editura Polirom, București, 2020, 184 pagini

Sylvain Tesson (n. 1972) este geograf, jurnalist şi scriitor. Membru al Societăţii Exploratorilor Francezi, îşi împarte viaţa între expediţii, scris şi realizarea de documentare de aventură. De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut Axa lupului. Din Siberia pînă în India pe urmele evadaţilor din gulag (2014) şi Berezina. Pe urmele lui Napoleon într‑o motocicletă cu ataş (2020). Leopardul zăpezilor a fost distins cu Premiul Renaudot pe anul 2019.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22