Pe aceeași temă
Am aflat, cu nesfârşită tristeţe, de încetarea din viaţă a unuia dintre cei mai importanţi, cei mai influenţi şi oneşti gânditori ai lumii contemporane: filosoful polonez Leszek Kołakowski, spiritul neliniştit, mereu creator care a inspirat acţiunea Solidarităţii şi a format generaţii de intelectuali est-europeni, opuşi oricărui conformism dogmatic, oricărei ipostaze a totalitarismului. O coincidenţă la care nu voi conteni să meditez face ca tocmai astăzi (vineri, 17 iulie) să finalizez prefaţa volumului al doilea al trilogiei Principalele curente ale marxismului, care va apărea, în traducerea unui grup coordonat de Tereza Brânduşa Palade, la Curtea Veche Publishing. I-am scris, joi, Doinei Jela, promiţându-i textul pentru, cel mai târziu, luni. Mă refeream la Kołakowski la timpul prezent. Tot vineri, citeam capitolul despre Spinoza, din minunatul volumaş al lui Kołakowski, Why Is There Something Rather Than Nothing: 23 Questions from Great Philosphers, tradus în engleză, la Basic Books, în 2007, de fiica gânditorului, Agnieszka Kołakowska. Fiecare capitol din volum se încheie cu câteva întrebări propuse de Kołakowski în raport cu ideile discutate. În cazul lui Spinoza, iată ultima întrebare, pe care o consider potrivită unui capitol despre Kołakowski însuşi: „Dacă am şti cauzele propriilor emoţii şi pasiuni, ar dispărea oare aceste emoţii şi pasiuni? De exemplu, ar dispărea tristeţea, aşa cum afirma Spinoza, dacă i-am afla originea?“.
Kołakowski nu a renunţat niciodată la scepticismul său lucid. A adoptat o viziune eclectic-generoasă care îl făcea să se identifice cu paradigma liberalismului conservator socialist anticomunist. Kołakowski a respins raţionalizările sofistice care urmăreau (ori mai urmăresc încă) să legitimeze fărădelegile totalitare în numele acelui imposibil avenir radieux, al zorilor cântătoare (les lendemains qui chantent): „Crimele înfăptuite în numele Weltgeist-ului nu sunt cu nimic mai puţin crime“. O poziţie consonantă cu tezele Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca, o premisă teoretică şi morală care a stat la baza Raportului Final al Comisei care a condamnat dictatura comunistă din România. Kołakowski a pornit ca filosof catolic, şi-a terminat viaţa pământească în spiritul personalismului neotomist. Oricine va dori să înţeleagă rolul religiei în lumea de azi, funcţiile mitului, relaţia dintre ideologie, utopie şi istorie va trebui să citească lucrările lui Kołakowski. Marea paranteză marxistă s-a consumat odată cu scrierea trilogiei, cel mai devastator necrolog al doctrinei create de Karl Marx pe care ni-l putem imagina. Într-un articol în Evenimentul zilei, Horia-Roman Patapievici a formulat o caracterizare memorabilă a principalelor curente ale marxismului: „Ce fel de capodoperă este capodopera lui Kołakowski? Este o capodoperă de stil, una de erudiţie istorică şi una de gândire. Este în stilul său ceva fundamental civil: o politeţe netrucată şi lipsită de prefăcătorie, bazată pe un fond de neabătută intransigenţă a judecăţii. Lucru rar“.
L-am întâlnit cu câteva prilejuri, am corespondat. Sunt sigur că a fost fericit la aflarea veştii că trilogia sa a fost, în sfârşit, publicată în limba română, un efort editorial pe care l-am iniţiat cu sprijinul generos al lui Grigore Arsene, al Institutului Cultural Polonez, al lui Jarek Godun. Am scris prima oară despre Kołakowski în Agora, condusă de Dorin Tudoran. Am avut atunci bucuria de a afla, personal de la Kołakowski, că îmi citise articolul, folosindu-se de cunoştinţele sale de latină şi franceză. Dacă aş fi întrebat care este filosoful contemporan care mi-a marcat cel mai puternic evoluţia spirituală, n-aş ezita să-l numesc pe Kołakowski, alături de Hannah Arendt şi Isaiah Berlin.
Închei aceste rânduri îndoliate cu paragraful care deschide prefaţa terminată acum câteva ceasuri, când nu ştiam că Leszek Kołakowski ne-a părăsit:
„Apariţia, în traducere românească, a volumului al doilea din trilogia lui Leszek Kołakowski continuă o cât se poate de meritorie lucrare intelectuală. Dacă primul volum se ocupă de fundamentele doctrinei construite de chiar cei numiţi «clasicii marxismului», volumul de faţă explorează «vârsta de aur», momentul istorico-politic şi teoretic al social-democraţiei, devenită o mişcare globală, deci «Biserica» universală. Este vorba de ceea ce s-a numit marxismul Internaţionalei a II-a, un conglomerat de fapt extrem de sincretic, în care se întâlneau scientismul pozitivist, preconizat de Karl Kautsky, cu tezele radical-spontaneiste ale Rosei Luxemburg (cea care avea să scrie pagini extraordinare de critică a spiritului totalitar bolşevic). În praxisul Internaţionalei a II-a s-a dus, de fapt, o necontenită bătălie între cei care susţineau primatul conştiinţei revoluţionare ca forţă demiurgică, pe de o parte, şi partizanii unui fatalism empirico-factual; între cei care nu erau dispuşi să renunţe la scenariul originar al debutului revoluţiei mondiale în zonele avansate ale sistemului capitalist, deci în Vestul industrializat, nu în Estul premodern, şi cei care acceptau revizuirile leniniste. Mizele acestor polemici între direcţia marxismului occidental şi ceea ce avea să se constituie mai întâi în doctrina bolşevică, apoi în marxismul sovietic codificat de Stalin au fost imense. Consecinţele lor sunt resimţite şi în ziua de azi. Oricât de bizar ar putea să pară, există destui gânditori, unii chiar interesanţi, care se dedau iresponsabil flirtului cu obsesiile leniniste, încercând să resusciteze cumva un gest, un spirit, un moment când revoluţia era încă o promisiune nepătată de sângele a milioane de inocenţi. Pentru asemenea recurente fantasme frivol-absurde, opera lui Kołakowski reprezintă un antidot indispensabil.“ //
