Pe aceeași temă
Itinerarii de re-cunoaștere. Aceasta e programul de mediere culturală al Bienalei Art Encounters, propus de Asociația Contrasens. Conceptul e suficient de larg și totuși operativ în explorarea Bienalei, care are ca „ambasador“ porumbelul călător (The Wayward Pigeon) al Agnieszkăi Polska. Am vrut să pornesc la drum de la Muzeul Cunoașterii al Liei Perjovschi pentru a vedea cum poate acesta să traseze itinerarii de re-cunoaștere, mai ales cu cât e așezat în fruntea Fundației Art Encounters (în mansarda clădirii).
Muzeul Cunoașterii este un proiect interdisciplinar permanent al Liei Perjovschi, început în 1999, ca urmare a nevoii artistei de a aprofunda personal istoria și istoria artei – poate fi citit ca o critică prin acțiune față de educația formală, universitară, care nu i-a oferit instrumentele teoretice necesare. Este o inițiativă de învățare autoetnografică, pornită de la conceptul muzeului imaginar al lui André Malraux.
Cum ați început să realizați aceste hărți – acumulări de concepte? „Sunt notițe la cărțile citite. Am început printr-o aplicație la un proiect mare, a fost o formă de organizare a minții mele, dar după mi-a plăcut, e mai democratic. Poate fi citit și ca statement feminist, așa cum a observat mai demult o vizitatoare, pentru că nu e un sistem vertical, nu e ierarhia clasică patriarhală“, explică Lia Perjovschi.
Am pornit într-un tur ghidat prin muzeu, adică prin cunoașterea acumulată de ea. Muzeul are 7 departamente: Pământ, Corp, Cultură, Artă, Stiință, Univers, Contemporan și include diagrame conceptuale, hărți neuronale, cronologii vizuale ale istoriei și istoriei artei, dar și obiecte cumpărate din muzee din întreaga lume și imagini de pe Internet. Muzeul Liei Perjovschi are caracterul ludic al samplingului („sunt ca un DJ, dar cu texte și imagini, TIJ“ glumește ea), însă profunzimea unei biblioteci de artă, istorie și teorie critică.
„Eu sunt un amator, un om curios de tot ce e nou și asta vreau să trezesc și în vizitatori“, îmi mărturisește ea. „Cred că educația e foarte importantă, dar cum să îl ajutăm pe celălalt fără să îl ofensăm? Cu acest gând, am încercat să creez un mediu în care să fii atras să descoperi singur, ca un birou al unui detectiv în cultură.“ Agreăm rapid deteriorarea sistemului educațional (dar „trebuie să fii curios și deschis și singur“, adaugă Lia), dar și lipsa de empatie simptomatică: „se spune că nu poți să fii intelectual dacă nu ești de stânga, adică să-ți pese de celălalt“, deschide Lia discuția ideologică încă de la început. Dar, nuanțează: „se poate să-ți pese și în capitalism, dar nu pledăm pentru capitalismul liberal, cel care termină nemilos toate resursele, ci mai degrabă spre social democracy“. În orice caz, „suntem mai mulți educați pe planetă decât oricând, sunt foarte multe descoperiri benefice,... sigur, trebuie să fim critici tot timpul, dar lucrurile nu sunt numai negre“.
Aceste nuanțe îi centrează și discursul artistic: descopăr cu plăcere, spre exemplu, în departamentul Contemporan, mesajul:
„Suntem cei 99%. Nu suntem împotriva bogaților. Suntem împotriva folosirii averii pentru avantaje neechitabile. Nu suntem împotriva corporațiilor. Suntem împotriva corporațiilor care ne guvernează. Nu suntem împotriva băncilor. Suntem împotriva practicilor bancare frauduloase. Nu suntem împotriva democrației. Suntem împotriva vânzării de influență de către reprezentanții aleși.“
Acesta e completat de un colaj despre solidaritate: „Solidaritate, nu caritate. Solidaritatea este orizontală, în timp ce caritatea este verticală“, alături de imaginea unor copii foarte săraci și a unei persoane fără adăpost învelită cu o pătură cu Fecioara Maria. Multe astfel de alăturări sunt problematice, pentru că fac parte dintr-o istorie a reprezentărilor, care sunt ele însele problematice. O temă recurentă este și cea a hegemoniei plasticului: „plasticul devine tot mai natural și naturalul tot mai plastic“ observă artista și arată spre o umbrelă care găzduiește tot felul de plante artificiale: „dacă nu facem ceva, probabil vom trăi în pământ, pentru că va fi prea cald. Și tot ce am știut vreodată, furnici, mămăruțe, s-ar putea să nu mai fie... Poate ne vom aminti de natură doar prin reprezentări“. Lia Perjovschi e foarte interesată de tema schimbărilor climatice și a antropocenului. Pe una dintre imaginile din muzeu, citim: „dacă istoria planetei noastre ar fi condensată în 12 ore, Homo Sapiens ar fi apărut în ultimele două secunde, iar Antropocenul, epoca în care omul a început să lase urme geologice, ar începe în urmă cu o zecime de secundă“. Lia Perjovschi e real interesată de problema schimbărilor climatice și încearcă să povestească despre lucrurile pe care le învață la conferințe dedicate celor din proximitatea ei. E atrasă de literatura de anticipație (una dintre cărțile ei cele mai dragi este Solaris) și și-ar dori să poată ști cum va fi viața peste o sută-două de ani. Dar e și puternic ancorată în contemporan și interesată de strategii artistice în politicile reale, cum ar fi guerrilla gardening (de exemplu, aruncarea de bombe cu semințe pe terenuri abandonate) sau guerrilla architecture (transformarea spațiilor abandonate în adăposturi). Pentru Lia, cheia e să nu rămâi într-o așteptare pasivă, oricare ar fi domeniul: „să bați la ușile mainstreamului și dacă nu se deschid să găsești soluții alternative“.
Ajungem în Departamentul Univers și Știință și, inevitabil, la discuția despre părăsirea Terrei, pe Marte sau pe navete enorme. Cu macheta fizică a Muzeului Cunoașterii alături, nu pot să nu mă gândesc la Earthships (case autosustenabile, realizate din materiale ecologice și recuperate, cu consum energetic foarte redus) și la strategiile de de-creștere (degrowth). Îi spun Liei că poate nu toată lumea și-ar dori să plece și că, poate, mutarea pe alte planete e o idee servită de marile companii din tehnologie, iar ea îmi reamintește de faptul că deja consumăm de 1,5 ori resursele planetei și deci anumite soluții trebuie găsite și implementate. „Planeta va fi bine, se va regenera oricum, noi nu prea ținem pasul“, conchide artista. „Oamenii sunt fabuloși, au găsit soluții pentru purificarea apei, pentru strângerea plasticului, nu trebuie să ne speriem. Putem totuși să facem și noi niște pași, de la consumul de apă la izolarea casei la risipa de mâncare. Rethink everything“, continuă ea.
Tot Muzeul e caracterizat de această empatie intersecțională, blândă, dar plină de forță feminină. Observăm împreună structurile similare dintre rețelele neuronale și rețelele de stele din galaxii și din univers și ne minunăm de cât de puține lucruri știm. Observ dimensiunea spirituală a abordării, care mă duce imediat cu gândul la ermetismul lui Giordano Bruno și la modul în care acesta recupera, în Evul Mediu, scrierile alchimistului Hermes Trismegistul, din Antichitate, și, bineînțeles, la aforismul „precum la mare, așa și la mic“. Însă Lia Perjovschi nu se revendică din această ramură a istoriei ideilor și se ferește de fanatisme și de „new age spirituality“.
Lăsăm deoparte dihotomii de tip new age-old school pentru a discuta, fără exerciții retorice, despre spiritualitate și misterul universului. Un alt lucru care o fascinează este golul, absența: de la nivelul atomului, din creier, din univers: „Atomii sunt făcuți din 99.99999% spațiu gol. Asta înseamnă că scaunul pe care stai, calculatorul la care te uiți și tu însuți nu sunteți, în mare parte, acolo“, spune o altă imagine culeasă de Lia de pe Net. Fascinant este și faptul că vedem mai puțin de 1% din întregul spectru electromagnetic sau că avem cu doi cromozomi mai puțin decât un cartof.
În Muzeul Cunoașterii găsim totodată o mulțime de referințe la conflicte din lumea întreagă și la reprezentări ale acestora, de la jucării în formă de arme, un cărucior în formă de tanc sau imagini din războaie și proteste. Spre exemplu, vedem o imagine din Tiananmen, cu 3 tancuri, iar un vizitator de câțiva ani a observat plin de candoare: „ia-uite tati, întrecere de tancuri“. Astfel, nu puteam să nu o întreb pe Lia Perjovschi unde crede că ne situăm la 30 ani de la începerea revoluției, mai ales în contextul spațiului timișorean. „Nu-mi place nici mie ce a urmat, cred că se putea mai bine, dar e din cauza noastră, adulții ar fi trebuit să știe să păstreze fabricile, de exemplu. Cred că trebuie să reînvățăm democrația participativă, pentru că depindem de ceilalți și ne blocăm pentru că nu putem trece de egourile noastre. Acest context are memorie scurtă, dar memoria de lungă durată fixează, ne ajută să învățăm. Altfel doar ne prezentăm, generație după generație, nu dialogăm ca să aflăm problemele celuilalt.“ Important e când vrei să faci ceva, dar te confrunți cu diferite piedici sau lipsuri sistemice, să încerci să rezolvi ceea ce te impiedică, „poți să-ți realizezi profesia făcând și ceea ce e necesar“, spune Lia.
Foto credit - Andrada Maria Ușvat
Pornind explorarea Bienalei Art Encounters, curatoriată în acest an de Anca Rujoiu și Maria Lind, din mansarda Muzeului Cunoașterii, trasăm cu precizie potențiale itinerarii de re-cunoaștere: de la tema antropocenului descoperim, tot la ISHO, cu un etaj mai jos, cupele artistei Ane Graff, umplute cu materiale aferente unor boli cronice contemporane: praf, substanțe din medicamente, substanțe din tutun, strâns legate de Parkinson, MS, Lupus sau artrită reumatoidă. Dacă mergem pe firul conflictelor împotriva unor populații indigene invizibile, descoperim în același spațiu lucrarea video Killing in Umm al-Hiran, un documentar al Forensic Arhitecture, premiat cu Turner Prize în UK, care deconstruiește perfect un deep fake news, cu ajutorul mapărilor 3D avansate și montajelor audio-video, pentru a explica cum un membru al comunității de beduini din Palestina este ucis de poliția israeliană, care încadrează incidentul ca „oprire a unui atac terorist“; în fapt, este vorba de dislocarea populației de beduini pentru a le ocupa teritoriile. Firul narativ al nesupunerii politice ale Sudului Global îl regăsim în numeroase lucrări din Bienală, dintre care merită notată și Two Meetings and a Funeral, o lucrare video a lui Naeem Mohaiemen care tratează Mișcarea de Nealiniere.
Bienala Art Encounters poate fi vizitată până pe 27 octombrie și are multe de oferit pentru cei curioși, critici, dar și răbdători. Nu vă uitați colecția de întrebări acasă!. //
