Libertatea de a gândi cu mintea ta

Angelo Mitchievici | 21.06.2016

Cea mai recentă carte a lui Gabriel Liiceanu, Nebunia de a gândi cu mintea ta, reprezintă și o formă superioară de soteriologie prin filozofie, nu atât ca disciplină consacrată curricular, cât ca artă de a trăi liber în orizontul gândului propriu.

Pe aceeași temă

 

Recenta carte a lui Gabriel Liiceanu, Ne­bu­nia de a gândi cu mintea ta (Editura Hu­manitas, București, 2016), reia o in­te­ro­ga­ție capitală, intrată ca atâtea altele într-un regim al indiferenței: „ce înseamnă că gândim cu min­tea noastră?“. Ceea ce atrage luarea aminte în ti­tlul cărții sale despre gând și gândire este cuvântul „nebunie“. Un alt gânditor îl situa în titlu acordându-i rolul principal, Erasmus din Rotterdam, în Elogiul nebuniei. Și într-un caz, și în altul, nebunia stă pentru altceva decât accepția de patologie a min­ții sau a gândului.

 

Nebunia se află într-un gând ca­re se detașează, cu eforturi con­siderabile, de ceea ce a fost gân­dit până atunci, de ceea ce este dat în gândire, deja pre­lucrat, deja gândit, adică acel gând care face un pas înainte, care depășete doxa prin paradoxa, „opinia de dincolo de opi­nia curentă“. Nu acest gând e „ne­bu­nesc“, ci întregul parcurs care duce la el, dezideratul de a gândi ceva nu neapărat ne­gândit, dar cu o gândire care și-a do­bân­dit libertatea. Nebunia reprezintă aici deopotrivă o formă de curaj și de pro­vo­care, în măsura în care acest gând oca­zionează o întâlnire cu sine, a gândului cu propriul său. Ca un bun filozof, Gabriel Lii­ceanu delimitează acest gând de ceea ce nu este gând, cu adevărat, prin aceea că înlătură tot ceea ce ține de tematizarea gândirii, situând gândirea autentică într-o primă instanță ca o atitudine, în otium, suspendarea existenței, opus lui ne­go­tium, agitația permanentă, oricare ar fi vectorul ei. De ce ar fi descoperirea gân­dului propriu o miză, din moment ce re­cuperăm ceea ce a fost gândit din uriașa glosă, arhivă de gânduri a lumii? Aici Lii­ceanu face o mișcare de o mare frumusețe intelectuală și recompune tema gânditului printr-un rapel la istoria lui a gândi ca predicat. Astfel, reflecțiile Hannei Arendt cu privire la apariția gândului în prima ma­re civilizație care îl ocazionează, civi­li­zația Greciei antice, conectează gândul și nemurirea. Pornind de la constatarea că zeii sunt nemuritori, dar nu și eterni și că eternitatea e recuperabilă din faptul de a fi, din etern durabilul Ființei, rațiunea, nous-ul, devenea vehiculul spre ne­mu­ri­re, gândirea oțioasă capitalizându-l prin in­termediul filozofiei. Suntem atât de de­parte de această înnobilare a gândirii, si­tuând gândirea care nu se orientează prag­matic într-un regim al descalificării. Lii­ceanu ne atrage atenția asupra gânditului pe cont propriu nu doar ca o expresie a elevației, ci și ca o confirmare a unui câmp de posibilități pentru edificarea uma­nității, ca pe o modalitate de a lua în pri­mire întregul ființei noastre, și nu doar par­țialități. Moartea, spunea Marlaux, trans­formă orice viață în destin. Pentru Lii­ceanu, atingerea gândului propriu trans­formă o viață în destin, „devenirea întru ființă“. Dincoace de acest deziderat, viața rămâne în circuitul lipsit de noimă al unei vitalități neprelucrate, o respirație în ma­rele organism al lumii organice, o „de­ve­nire întru devenire“. Mă întreb, însă, câți sunt capabili, deopotrivă, în termenii lui Liiceanu, să-și dea un destin?

 

O altă temă esențială devine acordul de­plin pe care viața și gândul îl fac, în ceea ce Kirkegaard numește „reduplicare“, adică faptul de a trăi în acord cu gândul tău, adică etic. În opinia lui Liiceanu, Socrate fondează această statornicie a gândului prin faptul de a trăi conform lui, „onestitatea gân­di­to­rului“ o numește filozoful român, edificând o etică, un set de valori și, în cele din urmă, cu cuvintele fi­lozofului, „o ameliorare a speciei umane“, sau, altfel spus, o „eu­so­cializare“. O temă minunată de regândit în contextul puținelor conduite exemplare față cu totalitarismul, precum aceea a Monicăi Lovinescu.

 

Un al doilea moment esențial al cărții re­levă importanța unui maestru pentru ac­cesul către această gândire pe cont pro­priu, în fapt ea se transformă și într-un elo­giu al singurătății, alta decât cea mo­nastică, o singurătate cu gândul propriu sau, mai precis, în căutarea acestui gând. Acest moment al cărții îi este dedicat lui Noica și solitudinii în care gândul propriu se formează ca „lărgire a eului către si­ne“, pornind de la parafrazarea unui gând augustinian, cu o frază memorabilă: „e în noi ceva mai adânc decât noi înșine“. Ceea ce reprezintă acest „adânc“ pentru Au­gustin, „memoria“, „teritoriul vas­ti­tă­ții spiritului“, devine la Noica Sinele, locul întâlnirilor exemplare, substanțiale, Graalul în căutarea căruia un individ ar trebui să se situeze. Liiceanu va ilustra cu două personalități această modalitate de a gândi „cu mintea ta“: Constatin Noica și Ale­xandru Dragomir. Primul a fost un fi­lozof autentic, fondator al acestei atât de in­formale și totuși atât de productive Școli de la Păltiniș, adoptând un model paideic, cel de-al doilea, nu mai puțin au­tentic ca filozof, ilustrează, mai degrabă, ce­ea ce Ortega y Gasset numea „in­te­rio­ri­zare“, o pasiune a discreției gânditului pen­tru sine. Reluând reflecții din caietele lui Alexandru Dragomir și derulând mo­mente emblematice ale întâlnirilor cu Noi­ca, Liiceanu recompune exemplarități, re­configurează gesticulația filozofică care l-a marcat, ne propune în mod deschis un rit de inițiere. Asupra sa, Noica și-a exercitat magia direct, a fost pedagogul care i-a schim­bat substanțial viața, însă cu Dra­gomir avem un altfel de fascin, care de­curge din asumarea gândului ca destin, fă­ră a-l da în vileag. Lectura lui Liiceanu tra­versează intenționat experiența pe care o oferă caietele lui Dragomir și întâlnirile cu Noica, mobilizând energia depozitată în exemplu.

 

Pe modelul demersului noician din Șase maladii ale spiritului contemporan, Liiceanu iden­ti­fică „șase dereglări con­tem­po­rane“, care se resorb în ceea ce filozoful numește „dereglarea sufletului occidental“. Pe filiera gândului pascalian - „cele mai nerezonabile lucruri devin cele mai rezonabile din pricina dereglării oa­me­nilor“ -, Liiceanu revine asupra sem­ni­fi­cației termenilor „rezonabil“, „nere­zo­nabil“, „dereglare“, în contextul actual. Ce înseamnă reglajul gândirii, ce re­pre­zintă o gândire reglată, cine reglează gân­direa? Metoda este aceea a unei interogații seriale, din aproape în aproape, tehnică so­cratică pe care filozoful român o ma­ne­vrează exemplar. Un alt pas esențial ține de identificarea unei genealogii a gândului pus în discuție, regândit. Liiceanu relevă trei modele, reglarea prin dialog (dia-lo­gică), socratică, o purificatio mentis, re­gla­rea prin „găsirea structurilor gândirii demonstrative“, descoperirea unui al­go­ritm al gândirii corecte, prin silogism, cea aristotelică, și re-reglarea carteziană prin separarea de cacofonia maselor, o formă de rapel solitar la propriul gândirii tale. În fapt, Liiceanu ne pune în fața a trei con­duite în măsură să redea gândului pro­priul său, puterea sa. Fundamentul gân­di­rii europene ține de acest reglaj pe care-l inițiază Socrate și Aristotel și, parafrazând titlul unui articol de Mircea Cărtărescu, Europa are forma gândului lor. Gândirea europeană este o gândire reglată, iar acest rezultat îl datorăm filozofiei, una din­tre cele mai prețioase moșteniri care fa­ce din cultura europeană un model unic. Liiceanu a relevat aceste trei momente ca fiind esențiale, în funcție de ele putând gân­di dereglarea minții ca expresie a de­reglării sufletului occidental. Aceste dere­glări originează, în opinia lui Liiceanu, în anii ’60, în principalele centre universitare ale lumii, depozitare ale culturii europene. Avem o formă de alterare a gândului prin zi­direa sa într-o ideologie, mai precis, prin recuperarea stângii radicale ca po­li­tical corectness, în urma eșecului de­zas­truos al societăților care au încoporat-o ca politică de stat.

 

Dacă ar fi să identificăm un nu­mitor comun al celor șase „de­reglări“, acesta ar ține de ins­talarea unui „relativism total“ al valorilor prin care tradiția eu­ropeană care originează în cultura grea­că clasică și în valorile creștinismului este evacuată în favoarea unei „culturi a repudierii“ (Paul Johnson), gestată în ca­drul „universității posmoderne“ (Roger Scruton). În fapt, este vorba de o nouă mutație ideologică a spiritului european, mutație care își găsește una dintre ex­pre­siile emblematice în dimensiunea anti­eli­tistă, parte a vastului proces de me­dio­cri­zare ca apropiere a extremelor la care se referea Ortega y Gasset. Pe bună dreptate, Liiceanu în această carte, Horia-Roman Pa­tapievici în Omul recent și Partea ne­văzută decide totul, Andrei Pleșu în vo­lu­mele sale de microeseuri se arată îngri­jo­rați de această revanșă a mediocrului de­venită sistematică ca mediocrație prin ero­darea temeiurilor care au asigurat mi­racolul european la care se referă Andrei Cornea în Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertății. Acest moment re­pre­zintă și un argument pentru regăsirea aces­tor valori pe care filozoful român le-a redescoperit în compania unui maestru precum Constantin Noica sau prin „co­mer­țul cu cei morți“, preluând metafora lui Zenon, cu „Marile Cărți“, în termenii lui Allan Bloom, cu tradiția europeană. Ple­doa­ria pentru atingerea gândului propriu nu vizează doar proiectul personal al unei vieți căreia îi conferi substanța necesară pen­tru a deveni un destin, ci indică și ca­lea eliberării de opiniile false și expresia lor mai nouă, ideologiile, sau ceea ce Vla­dimir Tismăneanu numea în titlul cărții sale Diavolul în istorie. Ideea de maestru nu-l cuprinde doar pe Noica, ci și acest continuum al reflecției care a generat sin­gularitatea culturii și civilizației europene. Nebunia de a gândi cu mintea ta repre­zintă astfel și o formă superioară de sote­rio­logie prin filozofie, nu atât ca disciplină consacrată curricular, cât ca artă de a trăi li­ber în orizontul gândului propriu.

 

 

Explicatie foto: GABRIEL LIICEANU - Nebunia de a gândi cu mintea ta (Editura Humanitas, București, 2016)

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22