Linia de demarcatie

Forma lucrurilor, de Neil LaBute
Cu: Mihaela Sarbu, Vlad Zamfirescu, Andreea Bibiri, Serban Pavlu
Traducerea si adaptarea: Vlad Massaci
Scenografie/Costume: Andu Dumitrescu
Concept video/Lighting design/Muzica: Andu Dumitrescu
Regia: Vlad Massaci
Teatrul ACT
Stagiunea 2004-2005

Gustul pentru improvizatie si rigoare analitica marcheaza si acest spectacol montat de Vlad Massaci, cutezator si echilibrat in acelasi timp. Contradictia este doar aparenta. S-ar putea spune ca, prin cele mai reusite dintre productiile sale, aceasta e chiar nota distinctiva a Teatrului ACT, dincolo de fireasca diversitate a propunerilor scenice. Spatiul de joc o inspira, autenticitatea raportarii ii certifica semnificatia. Ambientul nu e confortabil pentru un public de week-end, dornic de mondenitati si volute speculative, desi asemenea spectatori pot fi ferventi ai galeriei, cu atributele ei cu tot. Ignorand asteptarile de acest gen, spectacolul surprinde mai degraba prin adecvarea, profund realista, la substanta dramatica. Parabola a mistificarii alienante ce vizeaza o normalitate utopica si "dezirabila" in acelasi timp, in Forma lucrurilor aparentele sunt minate aproape insesizabil pana la deznodamantul brutal, ca un dus rece. Un pretext extras parca din zona faptului divers constituie nucleul piesei lui Neil LaBute. Daca in Bash. O trilogie contemporana - reprezentatie ce se regaseste pe afisul aceluiasi teatru -, tanarul dramaturg american releva subtil ipostaze ale tragediei antice intr-o comunitate damnata, rememorandu-si contemporan si iresponsabil culpa, aici asistam la transformarea radicala a individului in exponat de muzeu. Locul de unde incepe, si sfarseste poate, experimentul invocat - si inca in cel mai pur spirit ludic. Succint, imixtiunea vizitatoarei in spatiul interzis pentru a evidentia detaliile anatomice ale unei sculpturi declanseaza ritualul seductiei vigilentului paznic. Inocent care si cade in plasa pentru a fi consumat, prelucrat, livrat la termen sub o noua forma, nu alta decat aceea prin care artista a transfigurat banala ei materie prima. Montarea de la Teatrul ACT pune in opera acest paradox al epocii postmoderne, marcata de un preaplin al golului. Cand instrumentele tind sa se substituie realitatii, caricaturizand-o doar. Un fals, desi perfectibil, tratat de manipulare in fond, pentru ca efectul nu poate aboli cauza, isi justifica necesitatea printr-o poanta rasuflata si, totusi, destine frante. Pana atunci insa nimic nu va stavili entuziasmul "creatiei" pentru care orice sacrificiu e permis, de la respectul de sine ori al partenerului ajuns moneda de schimb pana la relatiile interumane sfaramate in numele obiectivului revolutionar - unica statuie vie. Regizorul Vald Massaci a mizat si acum pe spiritul de echipa, reluand colaborarea cu actori pe care am mai avut prilejul sa-i apreciem. De remarcat ca este unul dintre cei, nu foarte multi, tineri ce si-a insusit o metoda pedagogica distincta in lucrul cu interpretii, directionandu-i spre continua valorizare a propriei personalitati. Incat, dintr-un anumit punct de vedere, nici o reprezentatie nu seamana cu o alta, ceea ce transmite dezinhibata abordare a jocului. In rolul amorezului modelat de diva sa, cu toate tehnicile din dotare, Vlad Zamfirescu exprima in acest spirit ironia unei conditii la limita dintre naivitate si spectrul personajului kafkian Gregor Samsa. Asa se face ca personajul, pion inconstient al sloganurilor "transformarii" din care s-a nutrit istoria recenta, poate fi exponential pentru generatiile mai noi, repetand fara voie un parcurs nicicand epuizat. Actrita Mihaela Sarbu, interpreta artistei-vizitatoare ce-si gaseste in materialul uman mijlocul ideal de expresie, gradeaza fara gres accentele intr-o compozitie caracterizata prin umor negru, decizie inflexibila, glacialitate. Sunt notele tari, nu stridente, ale eroinei, complementare farmecului feminin din arsenalul seductiei. Caci pentru ea totul n-a fost decat un joc. La fel de expresivi sunt in partiturile lor Serban Pavlu, intruchipand prin contrast figura franca, neslefuita a bunului camarad si, cu o fina sensibilitate, Andreea Bibiri, realizand o creatie remarcabila pe un text de mai mica amploare. Spectacolul de la Teatrul ACT a fost produs in colaborare cu Fundatia Teatrul fara Frontiere, sustinut de La Strada si Microsoft. Cadrul scenografic, respectiv conceptul video, light designul (ca si fondul sonor), semnate de Andu Dumitrescu, sunt functionale si incitante, asigurand tramei un relevabil comentariu secund. O data incalcata, linia de demarcatie prin care lucrurile isi afirma identitatea scurtcircuiteaza distantele. Dar atunci nu mai e nimic de schimbat, din calcul se intra in plin delir.