Pe aceeași temă
Cel mai recent roman al lui Jonathan Coe, tradus la Polirom de Radu Paraschivescu, sub titlul Bournville (2022), se înscrie în linia romanelor sale precedente, mare parte traduse deja în româneşte şi bucurându-se de un binemeritat succes de public.
Autorul urmăreşte, în stil englezesc, obsesiv, dar calm, tot ce e tipic insulei (versus vechiul continent) unde s-a născut într-un interval temporal amplu, din 1945 până în 2020. Drept captatio benevolantiae, romanul debutează cu un prolog care surprinde momentul în care Lorna, muziciană tânără britanică, participă, într-un trio, la ultimele concerte care sunt îngăduite în Europa înainte de lockdownul din pandemie. Lorna chiar poartă o discuţie prin Skype cu bunica ei, Mary Lamb, văduvă, care trăieşte singură, la 87 de ani, în Birmingham. La izolarea din pandemie se va reveni abia la capătul celor aproape 400 de pagini ale romanului, pentru că miza scriitorului nu este pandemia.
Jonathan Coe înşiruie episoadele narative în ordine cronologică după acest preambul, nucleul lor fiind format de o unică familie, urmărită pe parcursul a patru generaţii.
Din această familie se diferenţiază cuplul Mary şi Geoffrey Lamb. Originară din orăşelul Bournville, Mary Clark e o elevă bună şi cuminte, înzestrată pentru pian, şi martoră, la vârsta de 11 ani, a finalului celui de-Al Doilea Război Mondial şi a manifestărilor populare din 8 mai 1945, Ziua Victoriei în Europa. În timpul pandemiei, când legea nu permite adunări în stradă, în data de 8 mai 2020, Mary Lamb va merge la locul din Bournville, unde fusese invitată pentru a comemora 75 de ani de la sfârşitul războiului. Deşi ceremonia este anulată, locul e plin de oameni care încalcă regulile, din dorinţa de a socializa, cât şi din nevoia de a sărbători Victoria, aşa cum numai evenimentele istorice fericite ştiu să o impună popoarelor. Mary Lamb va ieşi din scenă din cauza unui malpraxis, generat tot de legile foarte aspre ale restricţiilor din pandemie, şi arcul peste timp se închide.
Deşi la început, în copilăria de la Bournville, apar şi părinţii ei, apoi cei trei copii şi nepoţii, Mary este personajul care atrage cel mai mult atenţia şi dragostea cea mai mare în cadrul familiei. Soţul ei, Geoffrey, rămâne o figură ştearsă, rigidă şi, mai ales, introvertită, până la final, când generaţia nepoţilor află o surpriză uimitoare despre el, un secret pe care a reuşit să îl păstreze toată viaţa.
Cele şapte capitole ale romanului poartă numele unor evenimente istorice foarte importante, iar percepţia asupra lor îi este redată cititorului prin felul în care o trăiesc personajele romanului. Felul în care viaţa, în general banală a personajelor şi în special a familiei Lamb, e legată de anumite evenimente istorice merge în sensul invers faţă de sensul la care cititorul s-ar fi aşteptat: nu de sus în jos, deci nu de la evenimentul istoric către viaţa de familie monotonă din Birmingham, ci invers. Fie că se uită la televizor, fie că participă direct, personajele simt că trebuie să ia parte la aceste evenimente şi le comentează fiecare în felul lui.
Cu o precizie uneori balzaciană, Jonathan Coe descrie interioare de case, dar şi gesturi pentru care un public tânăr din zilele noastre nu ar avea neapărat răbdare. Dar este modul tipic englezesc de a concepe o naraţiune, tribut – poate inconştient – al scriitorului faţă de clasicii prozei englezeşti. Pentru cei obişnuiţi cu marea literatură universală, nu doar englezească, aceste descrieri minuţioase contribuie la o materie epică solidă şi la o apropiere a cititorului faţă de personaje.
În şapte capitole, așadar, intitulate: Ziua Victoriei în Europa, 8 mai 1945, Încoronarea reginei Elisabeta a II-a, 2 iunie 1953, Finala Cupei Mondiale: Anglia-RFG, 30 iulie 1966, Învestirea lui Charles, prinţ de Wales, 1 iulie 1969, Nunta lui Charles, prinţ de Wales, cu Lady Diana Spencer, 29 iulie 1981, Înmormântarea Dianei, prinţesa de Wales, 6 septembrie 1997, A 75-a aniversare a Zilei Victoriei, 8 mai 2020, autorul pare că reface lumea Marii Britanii din acest interval, precum Creatorul în şapte zile. Evenimentele istorice sunt alese în funcţie de capacitatea lor de a semnifica ceva esenţial despre identitatea Marii Britanii. În afară de evoluţia tragică din familia regală, problemele dintre galezi şi englezi, relaţia Marii Britanii cu Uniunea Europeană, Brexitul sau figura lui Boris Johnson sunt evocate generos, deşi într-un mod soft, departe de agitaţia şi chiar de violenţa cu care acestea s-au petrecut în realitate.
Ceea ce l-a interesat mai mult pe scriitor a fost o privire aproape filozofică asupra familiei şi a felului în care ea se formează şi se menţine. Deşi la bătrâneţe Mary Lamb se întreabă care ar fi fost viaţa ei dacă s-ar fi căsătorit cu Kenneth, pe care îl revede după decenii, romanul ilustrează elocvent modul în care în alte epoci o căsătorie se menţinea asumând probleme importante, care în zilele noastre duc imediat la divorţ. Grija pentru păstrarea unităţii familiei şi dedicarea totală faţă de copii şi soţ ţine de trecut. Aşa se explică prima parte a unei fraze care apare de câteva ori în roman: „Totul se schimbă şi totul rămâne la fel”. Multe se schimbă şi în familia regală britanică, şi în politica de la Londra, şi în percepţia din societate asupra homosexualităţii, dar există, în această afirmaţie paradoxală, şi ilustrarea părţii a doua. În ciuda căutării fericirii personale, dincolo de normele sociale constrictive, într-o lume – actuală – dominată de individualism, rămâne nevoia indivizilor de a se ţine aproape de nucleul familial, cu atât mai mult cu cât înaintează în vârstă, şi nevoia de a aparţine şi de a consolida legătura cu o comunitate, prin ritualuri colective diverse. Pentru a şti de unde vii şi cine eşti.
Umorul lui Jonathan Coe nu se dezminte şi într-o discuţie de afaceri dintre doi francezi şi Martin, unul dintre fiii lui Mary, la Bruxelles, în care sensibilităţile naţionale se manifestă pe deplin, găsim un exemplu savuros: „Ştii gluma celebră cu francezul şi englezul pe care o spune toată lumea aici, în Parlament? Cică are loc o întâlnire pe comisii, iar englezii vin cu o soluţie foarte bine alcătuită şi pragmatică la problema care trebuie rezolvată. Însă membrii francezi se uită la ei şi spun: «Mă rog, sigur, toate bune şi frumoase în practică. Dar cum o să meargă în teorie?»”.
Pe lângă idiosincraziile dintre englezi şi restul continentului, simboluri culturale sunt de asemenea prezente pentru a învia diversele epoci evocate. Printre ele, ataşamentul faţă de Regină, ciocolata Cadbury, fabricată chiar în Bournville, seria de filme cu agentul James Bond sau pasiunea pentru fotbal.
Privind cotidianul unei familii la microscop, Jonathan Coe vede, dincolo de ea, şi fotografia a trei sferturi de secol al Marii Britanii. Un ecran imens care se naşte dintr-o miniatură. Şi, chiar dacă imaginea unor perioade şi probleme sociale şi politice e puţin edulcorată, romanul are forţă epică, are personaje ataşante, creează emoţie şi descrie credibil specificul unui popor.
