Pe aceeași temă
Pasiunea lui Radu Pavel Gheo pentru genul de proza cu care a debutat se dovedeste a fi una mult mai veche si cine va avea curiozitatea sa deschida (daca va reusi sa il gaseasca!) volumul I din Cartea roz a comunismului (coord. Gabriel H. Decuble, Editura Versus, Iasi, 2004) si sa citeasca partea ce-i revine lui Radu Pavel Gheo, va avea ocazia sa descopere in ce imprejurari a aparut interesul autorului pentru literatura S.F. si sa afle mai multe despre biografia sa.
Fairia - o lume indepartata (Editura Polirom, Iasi, 2004) nu se poate incadra cu usurinta unui gen unic si hibridarea genurilor tine, cum vom avea ocazia sa aratam, de o tehnica a oglindirilor relativizatoare care priveste intelesuri mai adanci ale textului decat simpla inclinatie ludica.
Cartea este la prima vedere un basm modern. Un accident initial (aterizarea unei nave spatiale pe o planeta necunoscuta) determina plecarea eroilor intr-o expeditie plina de evenimente neprevazute, echivalente cu o serie de obstacole a caror depasire ii califica pe actanti drept eroi. E schema generala pe care, intr-o carte devenita de referinta, V.I. Propp o descopera ca model functional al tuturor basmelor.
Cadrat de o istorie science fiction, basmul e in acelasi timp transgresat in multe din datele lui, nu tocmai de detaliu. Printesa pe care cavalerul ar urma sa o ia de sotie ca rasplata a faptelor sale vitejesti e departe de a corespunde canoanelor frumusetii impuse de basme; in schimb, vrajitoarea aminteste de fascinantele aparitii ale serpoaicelor din Ulciorul de aur al lui E.T.A. Hoffman si e cand buna, cand rea. Cetatea pe care printul ar urma sa o primeasca o data cu fata are aspect de cocina, iar regatul intreg e format "din zece sate si cinspe gaste", calul care il scapa pe erou de la ananghie piere de la inceput si locul lui e luat de un centaur care abia in final se arata prietenos si fidel. Exemplele ar putea continua cu relativizarea principiului binelui ce invinge raul sau cu transformarea timpului ciclic al basmelor intr-o spirala deschisa spre infinitudine.
Esential mi se pare insa a remarca principiul transgresiv insusi care sta la baza incorporarii oricarei scheme recognoscibile in text, de la povestirea science fiction la romanul cavaleresc, de la traseul initiatic pe care acestea il au in comun cu basmul la numeroasele sugestii de ordin literar, trimiteri la o biblioteca virtuala pe care lectorul cat de cat instruit nu se poate abtine sa nu o activeze in mintea sa atunci cand citeste cartea. Si de aici deriva si o mare parte din farmecul lecturii, din acest joc de-a recunoscutul si contrazisul, din acest amestec de schema incorporata si incalcata, de cliseu si contra-cliseu.
Povestea ca o piele lepadata...
Planeta pe care au aterizat astronautii seamana si nu semana cu Pamantul, culorile sunt mai vii si stralucitoare, concurand, cum ne sugereaza naratorul, cu "holofilmele firmelor de turism", iar imaginea primului om intalnit, printul ("un tip inalt cu umeri lati si cu pielea bronzata, de culoarea mierii, scos parca din reclama. Singura lui imbracaminte era un fel de sort de piele vargata, negru cu portocaliu, iar torsul gol ii vibra de muschi. Numai ca nu era blond, ci avea niste plete lungi, negre, prinse sub o banderola albastra."), apare si ea calchiata dupa cea a benzilor desenate sau a filmelor de aventuri pentru copii, impunand o imagine conventionala a eroului, mai degraba aliniata standardelor celor care frecventeaza astfel de surse, decat lectorilor sau ascultatorilor basmelor traditionale. Sau, ma rog, ceva intre: o metamorfoza a cavalerului din basme in stil postmodern.
De altfel, asa cum se intampla si cu alti actanti, rolul Eroului e luat pe rand de alti actori, in acest caz de narator sau de Cavalerul in oglinda, iar imprejurarile fericite se pot converti usor in unele malefice. Cosmarurile capata consistenta unor realitati sau se dovedesc simple visuri care se spulbera linistitor.
Aceasta lume a metamorfozelor nu e una a simplelor evenimente miraculoase care se petrec in basme (cum ar fi transformarea unuia dintre membrii expeditiei in broasca, de obicei testoasa), ci una ce tine de chiar mecanismul structural al textului.
Ele se petrec cu repeziciunea cu care se deruleaza de obicei imaginea in videoclipuri. Contrastul dintre schema narativa traditionala si tehnica de narare imprumutata mediilor, dintre imaginatia tehnologizanta de tip science fiction si reveria romantica, dintre feeric si grotesc nu se realizeaza pe tiparul clasicizat deja al unei intertextualitati studiate si cautate, ci irupe din text, ca dintr-o magma. O materie naravasa, strunita cu un aer de seriozitate si joaca in acelasi timp. Apar personaje ce populeaza filmele cu extraterestri si altele care ne amintesc de Alice in Tara Minunilor, de aventurile lui Gulliver, de fiintele ce ispasesc pedepse in bolgiile infernului dantesc, de intalnirile eroi-comice ale lui Don Quijote, de pataniile lui Ulise, de poposirea in desert a lui Perceval, de magia basmului. Asa cum peisajele sau intamplarile fac sa ni se perinde in mintea antrenata in joc imagini din visurile romantice - cum ar fi zborul eroilor din Sarmanul Dionis in spatii interstelare sau oaza din desert, imagine a insulei paradisiace - convertite in unele ce par culese de sondele spatiale in galaxii indepartate. Explorarea plina de curiozitate (jumatate spaima, jumatate fascinatie) a lumilor posibile ale imaginatiei isi afla un dublu "degradat" in ancheta de tip politist, in experimentul scientist, in anamneza medicala, variante ale unei lecturi suspicioase a relatarii din carte, ce e, sa nu uitam, o marturie pe care eroul supravietuitor o face unui subiect misterios (poate un robot), care va asista in final la moartea subiectului investigat si la disparitia ambiguu miraculoasa a corpului acestuia. Ramane povestea, ca o piele lepadata la picioarele noastre, ca un ghem de descalcit, ca un balon gata sa se inalte dupa ce a poposit in prea terestra noastra minte si ne-a bucurat o clipa.
Lumea noastra, o strutocamila
În centrul acestor avataruri pare a sta un proiect romantic, o intoarcere la vremea buna a unei copilarii pe care o locuiesc insa imagini, vai, nu doar idilice, ci si hidoase, inspaimantatoare, hranite nu doar cu basme, ci si cu filme de groaza.
În ciuda unei nostalgii reale, a unui gust innascut pentru joc si a unei luminozitati interioare ce emana din textele lui Radu Gheo, aceasta expeditie in imaginar nu e totusi o fericita intoarcere la origini, ci o tatonare a marginilor ce despart realitatea de imaginar, o intrebare asupra limitelor cunoasterii, suspendata intre doua raspunsuri. Unul, de bun simt, enuntat pe la inceputul textului, spune ca, pentru a putea trai, "orice om normal trebuie sa accepte realitatea din jur, chiar daca e una ciudata" si chiar daca se indoieste de ea. Altul e pus in gura vrajitoarei - zana buna care se arata contrariata de pretentia oamenilor de a sti care e realitatea: "e asta de aici, aia de afara, de dincolo, e realitatea mea, a ta, ori a centaurului. Nu e nicaieri si-i peste tot, o faci sa fie sau o lasi sa se risipeasca".
Explorarea unei planete necunoscute, visul, puterea fictiunii, scrierea textului sunt solutii ideale pentru a-i da consistenta, propunand o noua transgresiune. Dar una lipsita de transcendenta. Textul e ca o cutie ce se desface mereu spre alte cutii mai cuprinzatoare si timpul lui e reversibil, rasturnarile - o regula. Cand pare a iesi dintr-o alta stransoare in largul unei alte deschideri, personajele constata ca aceasta, la randu-i, se poate converti usor intr-un loc de prizonierat. Si asa mai departe.
Cartea lui Radu Pavel Gheo e o carte facuta pentru cei disponibili la reverie, pasionati de literatura si dispusi sa o ia in serios. E o carte scrisa cu un umor retinut si de buna calitate, cu blanda ironie, cu bucuria scrisului, libera de constrangerea de a demonstra ceva, chiar daca mie imi place sa vad in ea o metafora a lumii noastre, o lume care atat de des ia chipul unei strutocamile si care atat de des concureaza fictiunea, confruntandu-ne cu cele mai ciudate intamplari. O lume spectacol in care realitatile se aburesc cu un aer de irealitate, iar neverosimilul patrunde prin porii realului, impunandu-se de la sine ca regula fondatoare.
Cliseu si contra-cliseu
Radu Pavel Gheo a publicat anul acesta si un volum de eseuri intitulat Romanii e destepti (Ed. Polirom). Demontarea cliseului, felul in care percepem si suntem perceputi, reactiile noastre in fata insolitului unesc cele doua carti.
Mici studii de imagologie, eseurile consacrate intalnirii cu Celalalt sunt si cele mai savuroase din carte. Ele mi-au amintit de scrisorile lui Negruzzi din Negru pe alb prin tonul lor detasat si stilul simplu, placut, doldora de umor, printr-o teatralizare a discursului lipsita de emfaza.
Sunt alteori adevarate radiografii ale infrastructurii mentale ce guverneaza opinia comuna sau deconstructii pline de haz ale cliseelor pe care se intemeiaza mitologii si se construiesc solidaritati. Mi s-a parut interesanta observatia autorului ca se face apel la clisee pentru ca ele ne dau iluzia ca putem astfel controla mai usor o lume pe care o percepem haotica si deci nelinistitoare. Pe langa faptul ca ele ne dau placuta iluzie ca stapanim o realitate rebela, cliseele circumscriu universuri de viata colectiva construite pe un reconfortant consens (m-a amuzat remarca privitoare la alegerea prietenilor dupa cliseele impartasite).
Radu Gheo este si un bun si fin polemist, pregatindu-si uneori bateria argumentelor cu o grija functionareasca, pe care o ironizeaza in acelasi timp discret. Daca mi se par foarte bine tintite paginile despre tribulatiile ortografiei romanesti din ultimii ani sau cele de observatie socio-culturala (Rezistenta prin curbura), altele, din sectiunea ...clisee literare, sunt mai putin consistente, mai strict conjuncturale.
Sunt, in Romanii e destepti, si bune pagini de memorialistica despre viata unui tinut de frontiera in ultimii ani de comunism si despre relatia cu vecinii iugoslavi in perioada micului trafic si a "pietii cu sarbi" de la Oravita. Vazute prin prisma usor utopizanta a unor nostalgii adolescentine si a frustrarilor la care erau supusi romanii in aceeasi perioada, paginile despre Iugoslavia cea libera si prospera in comparatie cu vecina ei, Romania, aflata sub dictatura, ne desteapta amintirea zilelor cand incepuseram cu totii, cei din partea sud-vestica a tarii, sa o rupem binisor pe sarbeste din simpla necesitate de a putea intelege singurele filme accesibile inca pe canalele TV. Dincolo de toate speculatiile posibile, cartile lui Radu Gheo sunt cuceritoare prin prospetime, prin talentul cu care sunt scrise. Ele infirma prejudecata ca spiritul lucid si gustul pentru visare ar fi incompatibile.
Titlul e un vers din cantecul Kada sanjamo citat de Radu Pavel Gheo in volumul Romanii e destepti.
Radu Pavel Gheo, Fairia - o lume indepartata, Ed. Polirom, 2004
