Lumea femeilor

„Aveam paisprezece ani când am omorât-o pe mama. Până atunci o ținusem numai în culise, unde făcea lucruri mai interesante decât mamele celorlalți, așteptând doar un semn de la mine ca să intre în viața mea. Dar niciodată nu era gata, n-a apărut”.

Astfel își începe Jessie Burton romanul Confesiunea, tradus de Iulia Gorzo și publicat recent de Editura Humanitas. Nu e vorba de un omor în sens propriu, ci de unul imaginar. Balansând între începutul anilor ’80 și zilele noastre, mai exact anii 2017-2018, autoarea spune povestea de viață a trei femei, în principal, și a mai multora, de fapt, în secundar.

În roman, scriitoarea britanică Constance Holden, zisă Connie, în vârstă de 38 de ani, autoare a romanelor de succes „Inimă de ceară” și „Iepurele verde”, o cunoaște, întâmplător, în 1980, pe foarte tânăra Elise, chelneriță și model de ocazie, orfană de mamă de mult, rătăcită la cei 22 de ani. O iubire puternică și reciprocă se naște între ele și imediat conviețuirea. Dar ceva foarte grav se întâmplă și Elise dispare definitiv într-o zi, fără vreo explicație, în 1983. În urma ei rămâne Connie, care încetează să mai scrie literatură. Până într-o zi, la bătrânețe, când sub ocrotirea tinerei Laura, un nume fals, de fapt, va scrie cel de-al treilea și ultim roman al ei, „Urgia lăcustelor”. Iar în urma lui Elise rămâne și Matt, tatăl copilului lui Elise, copil pe care Elise nu a putut să îl crească, numit Rose.

Când va ajunge la vârsta de 34 de ani, în 2017, Rose va decide că trebuie neapărat să afle ce s-a întâmplat cu mama sa, Elise. Și va porni o adevărată anchetă de una singură.

Romanul e construit nu doar în două spații temporale, cum am menționat, ci și în jurul unor cupluri amoroase: Elise-Connie, Shara-Matt, Elise-Matt și Rose-Joe. Povești de iubire furtunoase și tragice, până la urmă.

Una din temele romanului este maturitatea versus lipsa de maturitate. Există o deosebire enormă între eroii care, maturi fiind, pot gestiona situațiile foarte problematice în care se trezesc sau pe care le provoacă și ei, pe de o parte, și cei care derapează, pe de altă parte. Încercările din partea altora de a remedia aceste derapaje reușesc uneori, alteori, nu.

Un portret admirabil este făcut eroinei Constance Holden, care știe să se descurce în situații- limită și care își va impune vreme de câteva decenii, singură, o anumită pedeapsă pentru ceva de care se consideră responsabilă.

O evoluție remarcabilă cunoaște personajul Matt, la început neputincios în fața durerii soției sale Shara, după pierderea unei sarcini, dar care se va responsabiliza imediat după dispariția Elisei, cea care îi va oferi un copil, pe Rose. Își va crește singur fiica, ajutând-o să devină un adult care va surmonta cu bine provocările pe care și le impune.

O oglindă peste timp le pune față în față, chiar dacă nu fizic, pe Elise cea dispărută și pe fiica ei Rose, care se va lovi la un moment dat, ca și mama ei, de o sarcină nedorită.

Romanul aduce în scenă, pe lângă personajele principale, „fantoma” Elise, Connie, Rose și Matt, și alte personaje bine conturate: Barbara, actrița de mare faimă de la Hollywood, care va juca în ecranizarea primului roman al lui Connie, fidela Deborah, impresara lui Connie, Shara, pictorița, cea mai bună prietenă a lui Connie, de asemenea, Kelly, cea mai bună prietenă a lui Rose, Joe, iubitul lui Rose, Yolanda, prietena Elisei, fără de care mica Rose poate că nici nu ar fi supraviețuit.

De fiecare dată când în jurul unui personaj principal se coagulează o criză majoră, există cel puțin un personaj care-i este alături. Practic, atunci când una dintre eroine este copleșită de ceva, grație prieteniei, ea are șansa de a nu se prăbuși.

O altă temă majoră a romanului este maternitatea. De la Elise și până la Rose, trecând prin Shara și Kelly, fiecare femeie are o altă poveste.

În fine, iubirea, desigur, este și ea o temă majoră. Iubirea dintre două femei, dintre un bărbat și o femeie, dintre părinți și copii. Cea mai reușită parte a romanului este aceea în care Rose, sub falsul nume Laura, pătrunde în casa lui Connie, ca să afle ceva – orice – despre mama ei, Elise. Nu îndrăznește să îi spună cine este, de fapt, de teamă să nu fie respinsă imediat de Connie. O enigmă plutește încă asupra lui Elise. Matt nu știe nimic, dar oare Constance ar putea să știe ceva? Connie, care a încetat să mai scrie de la dispariția lui Elise și care trăiește izolată? Sub numele Laura, Rose se angajează ca secretară și menajeră la Connie și îi este de un real folos. Aceasta începe să scrie din nou, un roman. Rose îl transcrie la computer și i se pare că în povestea din carte ar fi ceva despre mama ei, dar e prea puțin și prea enigmatic. Elise continuă să rămână un mister.

Trăind alături de Connie, Rose începe să se cunoască cu adevărat pe ea însăși, să înțeleagă de ce a făcut anumite alegeri în viață, să facă noi alegeri, până când e deconspirată de Deborah. Impresara și prietena de-o viață a lui Connie descoperă că numele Laura e fals. Adevărul trebuie spus, și de către Rose, și de către Connie.

Romanul lui Jessie Burton este un elogiu adus femeilor, fără să le privilegieze pe cele puternice. Prietenie, iubire, gelozie, durere, generozitate, sacrificiu de sine – toate sunt ilustrate în cursul descrierii evoluției acestor relații între doi bărbați și mult mai multe femei.

În ultima ei carte, Connie Holden scrie ceva ce ar putea fi un comentariu la noianul de experiențe prin care trec eroinele din „Confesiunea”:

„Toate femeile merită privilegiul eșecului, dar foarte puține au parte de el. E un privilegiu să greșești catastrofal, apoi să mai primești o șansă, ca și cum, de fapt, nu s-ar fi întâmplat nimic. Bărbații fac asta tot timpul, după care sunt aspru criticați și se îndreaptă ca indivizi. Un exemplu ar fi politicienii. Oamenii de afaceri. Ucigașii. Diavolii albi care ne distrug lumea. Și femeile sunt diavolițe, desigur. Dar când o femeie o face lată, de obicei reprezintă tot neamul femeiesc, de parcă toate ne-am mișca într-un singur mare sân. Și totuși, ar trebui să ni se îngăduie s-o facem lată! În viața unei femei, nesiguranța de sine e o urgie a lăcustelor!”

Romanul Confesiunea este deci despre provocările din viața femeilor și despre capacitatea lor de reziliență. Unind peste timp două generații, o mamă dispărută și fiica ei, poveștile de viață ale eroinelor și ale prietenelor lor se adună în final ca într-un ghem de ață, pentru că seamănă între ele, și iubirea, și suferința, și pierderea, și fericirea. //

Jessie Burton

Confesiunea

Traducere: Iulia Gorzo

Editura Humanitas Fiction, București, 2021, 392 pagini