Marea iluzie

Andrei Makine este deja cunoscut publicului ro­ma­nesc datorita romanelor traduse, in ultimii ani, la Editura Uni­vers si la Editura Polirom, ca unul dintre cei mai im­por­tanti scriitori francezi contemporani. Distins, in 1995, cu Premiul Goncourt si cu Premiul Médicis, pentru ro­ma­nul Testamentul francez, Andrei Makine este un scrii­tor francez aparte. De origine rusa, el traieste, din ’87, la Paris, si scrie in frantuzeste romane care trimit la co­pilaria si tineretea petrecute in Uniunea Sovietica si la re­gimul comunist. El insusi o figura impresionanta, im­­bra­cat ca un nobil rus si vorbind o franceza perfecta, desi cu accent rusesc, Andrei Makine face parte dintre scrii­torii exilati care sunt obsedati de tara lor, stiind sa fie mandri de ea fara a-i obnubila defectele. Editura Hu­ma­ni­tas a publicat recent primul roman al scriitorului, Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice, aparut la Paris, in 1990. Ivan si Olia - tata si fiica - sunt doi oameni simpli, naivi, mult prea naivi intr-o lume necrutatoare: Uniunea Sovietica. Luand acest cuplu drept simbol, Andrei Ma­kine isi dedica romanul oamenilor din popor cu suflet (slav!) curat, pe care-i poti pacali usor si care nu au exer­ci­tiul revoltei.

Desigur, inocenta nu sfarseste intotdeauna prin a fi o vir­tute, dar literatura rusa intretine un anumit cult al omu­lui din popor, care ar fi admirabil tocmai pentru ca ignora Raul. In civilizatiile preponderent rurale din Europa de Est (cum a fost si Romania), manipularile Partidului Co­mu­nist au avut mai mult succes decat in cele "ur­ba­ni­za­te": chiar daca, in anii ’50, acesti bravi oameni simpli can­tau cu totii o varianta sau alta a cantecului Partidul meu iubit, mandria mea…, Revolutia din ’56 a avut loc la Budapesta, si nu la Bucuresti sau la Sofia. Ivan De­mi­dov este un taran sarac, obligat sa devina soldat in al doilea razboi mondial, apoi, scapat ca prin minune de la moarte, are… ghinionul (totusi…) de a fi numit Erou al Uniunii Sovietice. Dupa razboi, livretul de "erou" si de­co­ra­tia Steaua de aur ii asigura intaietate la unele cozi de ali­mente si un prestigiu social care-l cheama, in fiecare an, in fata elevilor dintr-o scoala, ca sa depene amintiri din razboi. Dar, mai presus de orice, acest titlu de "Erou" ii ofera iluzia (enorma) ca este un privilegiat, cand, in rea­litate, este o victima, iluzia ca a contribuit - si el - la crearea unui lucru maret: Uniunea Sovietica. Cu alte cu­vinte, la constructia tarii lui, care, de fapt, a devenit o anume tara, datorita unui anume regim.

Ivan nu trebuie sa se preocupe cum se construieste co­munismul, de asta se ocupa Partidul, cel care a avut grija sa-l insele pe Ivan ca e o parte importanta din sis­tem. Iluzia se uzeaza, insa, cu timpul: cand Tatiana, so­tia lui, marcata de sechele din vremea razboiului, este ra­nita la o coada la alimente si moare, mai apoi, fericirea lui Ivan dispare brusc. Ramas singur, incearca sa se sinu­cida, dar o scrisoare de la fiica lui, Olia, il impiedica.

Aceasta, traducatoare la Moscova, are o aventura cu un sportiv francez, in urma careia e santajata de KGB sa devina informatoare. Lucreaza, deci, la Centrul de Co­mert International si, dupa programul oficial, merge in camerele occidentalilor, de la hotelul Inturist, si isi ser­ves­te tara… ca prostituata de lux.

La Olia, ca si la Ivan, uimeste, in prima instanta, nai­vi­ta­tea: contactata de un ofiter KGB, ca sa "colaboreze", ea accepta cu voiosie, exultand ca un copil care a sca­pat de o pedeapsa: "KGB-ul poate orice!". Cand, ceva mai tarziu, un frison dubitativ o cuprinde, in camera de hotel, alaturi de un englez adormit, ea nu staruie asupra gandului neconvenabil: "Nu era treaba ei sa cugete la toate aceste rotite. Treaba ei consta in a-si apre­cia «obiectul» intr-un rapid schimb de cuvinte si de pri­viri si, intr-un anume timp dat, a juca toate actele spec­tacolului amoros convenit".

Svetka, colega ei de apartament, face acelasi lucru si ii vorbeste despre viitorul fericit pe care-l va avea cand se va casatori cu cel pe care-l iubeste si care, pen­tru moment, lupta in Afganistan, ca sa se intoarca de acolo colonel. Ea ii prezinta Oliei un "viitor diplomat", "cu parintii la CAER si apartament de patru camere pe Kutuzovski". Olia nu se va casaori cu el, pentru ca pa­rintii acestuia, nomenklaturisti, intelectuali, intuiesc ori­gi­nea modesta a fetei. In societatea care trambiteaza ega­litatea, clasele sociale sunt foarte bine separate.

Ca si prostituata care ingheata in frig, Ninka, Svetka fuge, de fapt, de saracia pe care o cunoscuse intr-un sat oa­recare rusesc in copilarie. Olia se intreaba ce ar zice "clientii" Svetkai daca ar vedea poza cu parintii acesteia, doi tarani simpli, stand umar langa umar, sau poza cu iubitul din Afganistan, pe care e scrisa o declaratie de iubire. Aceste femei tinere traiesc intr-o schizoidie care se va termina tragic: luptatorul din Afganistan va muri, iar hainele scumpe pe care Svetka i le luase din ma­ga­zi­nul pentru straini, pe valuta, sunt aruncate prin camera, cu disperare, ca niste intruchipari ale iluziilor ei: de lux, dar nereale.

Revenind la Ivan, el ignora o vreme adevarata ocu­pa­tie a fiicei sale, pana ce un alt veteran, Semionov, il intro­duce in vestiarul hotelului Inturist. Acolo, vazandu-si fata urcand in camera unui neamt, Ivan reactioneaza cu ace­easi naivitate (ruseasca?) si il intreaba, stupefiat, pe Semionov: "…de ce dracu’ ar intretine statul mur­da­ria asta?". Mai lucid, Semionov comenteaza cu amara­ciu­ne: "Ce vrei, Vania... Ne-au dus de nas ca pe nis­te nenorociti jegosi. Dumnezeule! Ne-au agatat pe burta toate tinichelele astea, iar noi, idioti, eram fe­riciti. Eroi! Incearca numai sa vari nasul in barul ala in care stau nemtii la baut, au sa te mature afara ca pe un gunoi. Poti fi si de trei ori Erou…".

Iluziile lui Ivan asupra statului, care se confunda cu Partidul, se naruiesc inca o data si el se refugiaza din nou, tot mai mult, in alcool. Pentru ca ajunge si la Militie beat, de pe strada, Partidul afla ca "Eroul" lui se com­por­ta nedemn si ii confisca livretul.  Judecat apoi, in urma unui scandal pe care-l provoaca in Beriozka, maga­zi­nul destinat strainilor, Ivan ii lanseaza judecatoarei: "Ati facut din fata mea o prostituata!", dar trezirea din iluzii coincide cu prabusirea totala a personajului. Ca sa-l poata inmormanta, Olia va trebui sa amaneteze deco­ra­tia Steaua de aur si chiar sa se prostitueze. Steaua de aur si titlul de "Erou" ii dadusera lui Ivan iluzia unei alte identitati, una de prestigiu, care a putut sa umple si sa hraneasca sufletul lui naiv. Olia nu reuseste sa se desprinda de aceasta viata, pentru ca, in final, de pe patul de la hotelul Inturist, ea viseaza sa fie platita in va­lu­ta, ca sa poata rascumpara Steaua castigata de tatal ei. In locul unor amintiri personalizate cu parintele ei, Olia nu poate decat sa reduca fiinta lui Ivan la o insigna co­munista.

Astfel, romanul surprinde foarte exact confiscarea su­fle­teasca pe care a infaptuit-o regimul comunist in Euro­pa de Est. Umiliti de saracie, neputinciosi din cauza igno­ran­tei, oamenii simpli din aceste tari nu au avut nicio sansa in fata minciunii si a manipularilor Partidului Co­mu­nist. Naivitatea si infantilizarea de care dau dovada Ivan si Olia au fost o realitate si au ajutat mult regimurile co­muniste in supunerea maselor populare. Originalitatea lui Andrei Makine consta in faptul ca alege sa nu de­scrie, in acest prim roman, teroarea la care aceste regi­muri s-au dedat, ci latura cealalta, felul in care ignoranta oamenilor simpli a ajutat la instaurarea si consolidarea regimurilor socialiste. El nu condamna, ci descrie - motiv in plus ca lectura cartii sa nu piarda in timp.

Trebuie spus ca Andrei Makine este si un stilist de­sa­var­sit: frazele sale, fie ca sunt descrieri, fie ca sunt re­plici de dialog, sunt mai degraba scurte, dar reduse la esen­tial si au capacitatea de a crea o atmosfera sau un por­tret din doar cateva tuse.

Un episod al romanului ramane memorabil: ironia sortii face ca, la un moment dat, Olia sa aiba relatii in­ti­me cu un german care luptase, in al doilea razboi, la ase­diul Moscovei. Acesta stie ca Olia e spioana, nu bea bautura oferita de ea, care contine un somnifer, iar in ca­me­ra de hotel se preface ca adoarme si o aude pe feme­ie cum preda cuiva servieta lui. Prefacandu-se ca doar­me in fata Oliei, neamtului ii revin in minte scenele din tinerete, de la asediul Moscovei, cand visa sa fie invin­ga­tor ca sa primeasca o decoratie! Anii ’80, in Moscova, sunt, astfel, proiectati in urmatorul tablou: fiica unui Erou al Uniunii Sovietice, care nici nu face parte din nomen­kla­tura, ci e un pacalit, crede ca spioneaza un occiden­tal, care si-a riscat viata, ca si tatal ei, de cealalta parte a baricadei, visand decoratii de mucava, in vreme ce neam­tul nu ofera informatii valabile pentru ca e constient de farsa care i se joaca.

Pe scurt, o imensa si dezgustatoare minciuna.

Andrei Makine, Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice, Editura Humanitas, 2008.