Maria, Regina României: patriotismul faptelor

Cristian Patrasconiu | 30.06.2015

Pe aceeași temă

Prezenţa publică, inclusiv şi mai ales prezenţa politică a Reginei Maria în viaţa social-politică a României a fost una de înalt nivel şi un istoric predispus să o „ridice“ pe aceasta în diversele decupaje ori naraţiuni istorice nu ar greşi cu nimic.

 

„Se simte un freamăt în zona pro­mo­nar­hică a societății românești“, notează, în­tr-o carte recentă, profesorul și istoricul Lu­cian Boia. Deopotrivă, se vede și un bi­nevenit și de anvergură in­teres de cercetare a ches­tiunii monarhiei din Ro­mânia din partea celui mai în vogă istoric al mo­men­tului de la noi. Căci, ultimii trei ani, în mod direct, Lu­cian Boia a publicat două lu­crări distincte despre di­verse și importante aspecte ale istoriei Casei Regale din România; este vorba despre Balcic. Micul Paradis al României Mari și de Suveranii României. Monarhia, o so­luție?. Plus, desigur, îngrijirea unei ediții su­perbe a unor splendide și, în cel mai înalt grad, pilduitoare, note de jurnal din război ale Reginei Maria. Făcând media notaţiilor de jurnal ale Reginei Maria din aceste trei volume – o mică parte din fa­bu­losul său jurnal, trebuie spus asta din ca­pul locului –, se poate uşor vedea şi ar­gu­menta ipoteza cu care, mai ales în car­tea sa despre Suveranii României, Lucian Bo­ia însuşi a lucrat: prezenţa publică, in­clu­siv şi mai ales prezenţa politică a Re­gi­nei Maria în viaţa social-politică a Ro­mâ­niei a fost una de înalt nivel şi un istoric pre­dis­pus să o „ridice“ puţin sau chiar mai mult pe aceasta în diversele decupaje ori na­ra­ţi­uni istorice nu ar greşi cu nimic. Ba chiar, în lumina detaliilor încă relativ puţin cu­noscute cu privire la cine a fost şi la ce a făcut acestă femeie foarte am­bi­ţi­oasă şi cu viziune politică, ar fi chiar in­dicat.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1319/Fotos/carte%20patrasconiu.jpg

// MARIA, REGINA ROMÂNIEI
// Jurnal de război. 1916-1918
// Traducere Anca Bărbulescu
// Ediție îngrijită de Lucian Boia
// Editura Humanitas, 2014-2015

Majoritatea referinţelor cu pri­vire la numărul total de ca­iete cu însemnări din care este compus Jurnalul Reginei Maria a României indică ci­fra de 102 caiete. Este adevărat, există re­ferinţe care scurtează cu unul numărul acestor caiete; fapt este că, pentru o pe­rioadă de aproape 25 ani, avem peste 100 de caiete cu notiţe, uneori impresionante ca dimensiune şi în mod evident re­mar­cabile sub aspectului conţinutului – is­to­ric, politic, cultural, ş.a.m.d. – ale unui per­sonaj public de imensă însemnătate pentru istoria noastră modernă. Faptic, sec: aceste caiete există, în versiunea ori­ginală, în limba engleză, la Arhivele Na­ţionale ale României şi, alături de ele, tot acolo există şi o arhivă fotografică sem­ni­fi­cativă cu Regina Maria, cu membri ai Ca­sei Regale, cu diversele reşedințe regale, precum şi instantanee realizate în timpul călătoriilor în străinătate.

Până acum, nu avem, nici în sumă şi cu atât mai puţin la o singură editură, pu­blicat, în româneşte, în integralitatea sa, jurnalul Reginei Maria care acoperă, des cu notaţii zilnice, anii 1914-1938. Există de­ja tipărite 10 volume din acest jurnal, la mai multe edituri, începând cu anul 2006, există şi Povestea vieţii mele, dar pro­iec­tul acesta editoral nu e, cum spuneam, in­tegral acoperit. Amănunt interesant, men­ţionat în prefaţa proiectului Humanitas, realizată de Lucian Boia: în cele 10 volume din Jurnal care apar începând cu 2006 (titlul sub care sunt publicate caietele este Însemnările mele) nu au fost incluse, din diverse motive (detaliile în acest sens le găsiţi, de ase­menea, enun­ţate în ex­pu­nerea pro­fe­so­rului Boia), primele 14 caiete, cele care se referă la perioada pri­mu­lui răz­boi. De câteva săp­tămâni (volumul numărul trei al seriei H. a apărut în această primăvară), le avem, iată, şi pe acestea. În tra­du­cerea Ancăi Bărbulescu.

De asemenea, într-o di­rec­ţie informativ-tehnică cu privire la aceas­tă ediţie în trei volume, conform Lucian Boia: „Ediţia de fa­ţă reproduce textul in­tegral al în­sem­nă­rilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vie­ţii mele. În plus, chiar frag­mentele pre­luate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau ate­nuate tocmai im­presiile – şi uneori izbuc­nirile – cele mai sin­cere ale reginei, ca­re, evident, nu pu­teau fi făcute publice: cuvinte adesea gre­le la adresa regelui Ferdinand, a prin­ţu­lui moştenitor Carol, a prim-ministrului Ionel Brătianu sau a clasei politice ro­mâ­neşti în genere. Nu e nevoie de mai mul­te argumente pentru a justifica pu­bli­ca­rea integrală a Jur­na­lu­lui; odată ce dis­pu­nem de textul originar complet, n-avem niciun motiv să ne mulţumim cu ver­siu­nea trunchiată şi edul­corată a vo­lumului memorialistic. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt anii mari ai reginei Maria, anii care i-au creat legenda“.

Jurnal de război nu este titlul Reginei Ma­ria. Dar este, fără discuţie, un titlul foarte inspirat – şi este aşa, nu doar prin so­no­ritatea lui (plus asocierea cu un personaj de talia celei care ţine acest Jurnal), dar şi prin faptul că, odată cu intrarea României în război, în primul război mondial, Re­gina Maria a României accelerează ritmul notaţiilor sale, lăsându-ne – încă un dar – peste timp un document de mare va­loare. Lucian Boia: „titlul Jurnal de război ne aparţine şi necesită, poate, o pre­ci­za­re. Uniforma albă de infirmieră în care a apărut în toţi aceşti ani ar putea lăsa impresia unui efort, desigur demn de elogii, dar de ordin aproape exclusiv «sa­nitar» şi umanitar. În fapt, regina in­ter­vine în toate resorturile războiului. Chiar dacă nu avea nici o calitate ofi­cială în dirijarea treburilor publice (nu era regină domnitoare, ci doar soţie de rege), a jucat un rol deloc neglijabil în orien­tarea generală a României în preaj­ma şi în timpul războiului. Într-un anu­me sens, a fost războiul ei“.

 

Notaţiile de război ale Reginei Maria încep astfel: „Ce di­mi­neaţă frumoasă, cât de tăcut şi de liniştit e totul, dar eu ştiu că va fi război. Război! Soarele străluceşte şi va fi război!“. Cu această imagine atât de puternică, cu acest contrast subtil – în­tre lumină (a soa­relui, a naturii) şi în­tu­neric (al războiului, al morţii). Este un război în care, aşa cum o făcuse, cu asupra de măsură, şi înainte de el, în primele decenii ale modernizării Ro­mâ­niei, Casa Regală livrează şi atitudine po­li­tică tonică, şi exemplu moral. Inclusiv sau, poate, mai ales personajul principal al acestui Jurnal, femeia care îl scrie. Cea care, spun mai multe mărturii con­sem­na­te, i-ar fi spus, la un moment dat ge­ne­ralului Averescu, într-un moment crunt al războiului: „nu mă poţi înţelege, ge­ne­rale. Eu sunt englezoiacă şi englezii nu obişnuiesc să piardă“. Cea despre care, într-un text exemplar despre patriotismul faptelor, Gabriel Liiceanu spunea: „Prin unicitatea acestui personaj feminin, pa­triotismul specific spațiului european a primit pesemne ultima sa tușă ro­man­ti­că. Acestei femei, care a refuzat pers­pec­tiva înfrângerii chiar și atunci când din România nu mai rămăsese, neocupată, decât o bucată de pământ, i se datorează, prin exaltarea componentei sale su­bli­mat-erotice, culminația sentimentului patriotic în România“. Cea care spunea (găsiţi aceste notiţe, dar şi altele, din ace­eaşi serie tematic-morală, aşa zicând...) chiar aşa: „Vai, de ce nu sunt eu rege? M-aş duce peste tot, aş vedea totul, aş vorbi cu soldaţii şi aş rămâne printre ei până ar ajunge să mă adore şi ar pleca bucuroşi la luptă în numele meu – aş fi o realitate în rândurile lor, nu un nume!

Aş vrea să fiu eu rege – poate aş fi un re­ge rău, dar n-aş îngădui să se spună minciuni pe seama mea, i-aş obliga pe toţi să-şi facă datoria de dimineaţa până seara, cu cuvinte aspre şi fapte şi mai as­pre dacă ar fi nevoie – nu e vremea să ezi­tăm sau să încercăm experienţe, e vremea pentru acţiune, acţiune fără oco­lişuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare şi lipsă de vlagă pun în primejdie ţara.“

Cea care, nu în ultimul rând, mai încolo, după război, avea să spună, în câteva fra­ze emoţionante şi extraordinare, despre si­ne, despre poporul pe care l-a condus, des­pre ce a gândit şi a simţit că trebuie să fa­că: „Câte tragedii, câtă suferinţă, ne­no­ro­ci­re, nădejde, disperare am trăit în aceşti doi ani! Pare aproape de necrezut câtă muncă şi câte eforturi am dus la capăt! Dar mai toată a fost o muncă bi­ne­cu­vân­tată, m-a adus foarte aproape de inima po­porului meu, m-a adus extrem de aproa­pe de mizerie, durere, sărăcie şi ne­voie. Mă simţeam pe deplin mama po­porului acestuia suferind, sfâşiat, ne­în­ţeles, ade­sea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie... Mi se părea că văd tot ce a fost şi tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, re­a­­litatea cru­dă, multele greşeli, toţi morţii căzuţi pen­tru o cauză în care, ca şi mine, au cre­zut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inima frântă – mama unui copil mort, mama unor speranţe moarte şi a inimii sân­ge­rânde a unui popor în­du­rerat pe care a învăţat să-l iubească şi ca­re a învăţat s-o iubească şi el pe ea. Nea­mul va trăi, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toată inima şi cu tot su­fle­tul. Cred că, dacă va citi cineva vreo­dată însemnările pe care le-am făcut zi după zi, îşi va da seama că fiecare cuvânt pe ca­re-l scriu izvorăşte din adevăr“.

 

Jurnalul de război al Reginei Maria se poate citi – cartea invită la aşa ceva – în multe feluri. E şi despre is­toria mică, şi despre istoria mare, şi despre cancan regal, şi despre per­sonajele mari ale istoriei României acelor epoci. Însă cred că o lectură în această cheie – a patriotismului faptelor – este ine­vitabilă, este obligatorie; şi, mai mult, că este o formă de respect pentru unul dintre marile personaje ale istoriei noastre moderne: o englezoaică la origine, Regina Maria a României.

 

P.S. O lectură alternativă şi necesară care ar putea fi aprofundată cu privire la acest jurnal al Reginei Maria, o sugestie de lec­tură care face apel semnificativ la o pers­pectivă comparativistă: citiţi cartea în pa­ra­lel cu „lectura“ faptelor şi a ieşirilor pu­blice ale Casei Regale din ultimul deceniu. Să zicem: de la data la care, deşi toată lu­mea bună – din ţară sau din afara ţării – de­nunţa guvernarea samavolnică a unui premier, între timp, dovedit dublu puş­că­riaş, Regele Mihai îl premia, cred că un­deva prin 2003, la o Gală a Premiilor re­vistei VIP, pe acest premier, Adrian Năs­tase. Ce mize mari avea cândva Casa Re­gala în care strălucea, iată, Regina Maria – şi ce mize are acum, când sub această emblemă străluceşte, sper că nu e nici un dubiu în această privinţă, actorul me­dio­cru Radu Duda...

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22