Pe aceeași temă
Germanii din Banat prin povestirile lor este un volum de referință pentru spațiul editorial românesc, incluzând și privilegiind abordări (foarte prețioase) care țin de istoria recentă, de istoria orală, de istoria mentalităților. Cartea - un proiect editorial colectiv în fapt, coordonat admirabil de Smaranda Vultur -, are, de câteva luni numai, o a doua ediție, semnificativ îmbogățită față de prima, la Editura Polirom. Volumul care a apărut în această ediție recentă a beneficiat de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, în baza unei decizii emise de Parlamentul German.
Prima ediție a cărții a fost publicată în 2000 la Editura Paideea. Ea este parte a unei idei foarte generoase – care a dat, în timp, un uriaș și totalmente lăudabil șantier (cu numeroase reușite – editoriale, dar nu numai) - care „s-a concentrat pe studiul relaţiei dintre memorie şi identitate“ și care își are începuturile fecunde în nucleul Centrului „A Treia Europă“. Perimetrul geografic și cel cultural în care s-au derulat proiectele din seria care include și volumul de față au fost ele însele foarte ofertante pentru cercetare și valorificarea acestor cercetări, în condițiile în care, „prin pluralitatea etnică şi religioasă şi printr-o îndelungată tradiţie de convieţuire interculturală, Banatul oferă un teren de studiu ideal pentru a urmări modul cum frontierele identitare se reconstruiesc şi se rearticulează azi, într-un timp al tranziţiilor perpetue, după o istorie care a produs traume majore“. „Întâlnirea cu celălalt“ - una dintre formulările posibile ale ideii care s-a declinat în numeroasele inițiative ale grupurilor de antropologie culturală coordonate de Smaranda Vultur în ultimele decenii în zona Banatului – a oferit, între altele, cărți importante despre evrei, francezi, bucovineni, basarabeni, cu toții având legături de mai multe feluri cu această regiune a țării noastre.
Ca și în cazul cărților menționate în enumerarea din fraza imediat anterioară, și volumul dedicat germanilor din Banat are în centrul său „viaţa povestită, aşa cum e ea privită şi înţeleasă retrospectiv de cei care au trăit-o“. El este, așa cum sunt de altfel toate lucrările de istorie orală, o operă de restituire – în cazul în discuție, o restituire care dă, în sumă, imaginea complexă a unei „întâlniri“ între generaţii, între oameni cu memorii diferite, care îşi revendică identităţi diferite, care marchează solidarităţi identitare ce nu sunt legate neapărat de etnic (există o memorie locală, aşa cum există una comună a celor deportaţi în URSS, a celor deportaţi în Bărăgan, a celor emigraţi în Germania etc.).
Din totalitatea vocilor pe care le auzim în această carte – verbul „a auzi“ are o adecvare adâncă în cazul de față, fiindcă este vorba, la bază, despre interviuri de istorie orală – și din media pe care o dau conținuturile care ne vin dinspre aceste voci, se conturează, așa cum indică și coordonatoarea proiectului, Smaranda Vultur, „imaginea de azi şi de ieri a unei etnii, incluzând orizontul său de valori, reprezentări, credinţe, nostalgii, proiecte abandonate sau reuşite, tradiţii şi practici în care se regăsesc peste timp confluenţe, se refac legături, se reconstruiesc grupuri şi solidarităţi de memorie. Apare, desigur, nu doar un portret de grup, ci şi un fel de imagine stereotip, a «şvabului» bănăţean, în particular, sau a neamţului în general, aşa cum se vede el pe sine, dar şi cum îl văd alţii pe el“.
Punctual, pentru comunitatea germanilor din Banat, este de reținut neapărat și statutul lor referențial pe care îl au aceștia în ochii românilor din Banat: „iar şvabul sau neamţul din Banat devine adesea un etalon al bănăţeanului în general. Cel puţin, aşa reiese din discursul românilor bănăţeni, care se proiectează în imaginea germanului ca într-o oglindă ce le reflectă chipul ideal“. În alte cuvinte – tot ale doamnei Smaranda Vultur, citatele din această serie fiind decupate din densul și foarte interesantul studiu introductiv al domniei sale -, „Identitatea e o instanţă plurală şi ierarhizată, iar în ierarhia pe care românul din Banat o înglobează discursului despre sine germanul ocupă un loc privilegiat“.
Arhitectura ediției din 2018 a cărții Germanii din Banat prin povestirile lor are următoarea structură: o dimensiune introductivă (cu o binevenită prezentare a coautorilor acestui proiect; un studiu introductiv care descrie și explică sensurile proiectului; precum și alte trei studii care au, de asemenea, sensul de a deschide acest „șantier“ tematic datorate lui Rudolf Graf – Germanii din Banat sau istoria între două emigrări -, regretatului istoric Valeriu Leu – Imaginea germanilor la românii din Banat – și lui P. Nemoianu – Mâțul neamțului și mâțul românului); un calup semnificativ care adună „povești de viață“ (sunt peste 30 de asemenea „piese“ foarte valoroase pentru un demers de istorie orală); două secțiuni despre a) germanii francezi din Tomnatic (cu cinci povestiri de viață) și despre b) germanii pemi din Gărâna (șase povestiri de viață); relatări despre sărbători și tradiții în interiorul comunității germanilor din Banat (cinci asemenea documente de istorie orală); un portret în dialog al istoriei Forumului Germanilor din Banat (cu patru documente la temă, trei concentrate asupra unor persoane de la vârful acestei instituții și unul despre o tematică specială –imnul șvabilor).
În privința noutății/noutăților pe care le propune ediția de față, Smaranda Vultur indică atât o direcție orizontală (sunt, în mod evident, cu mult mai multe interviuri decât la prima ediție, ceea ce face ca acest volum să aducă aproximativ de două ori mai multe mărturii orale decât ediția din 2000), cât și una, am putea spune, care ține de „verticala“ proiectului (acum, în ediția adăugită, cu un evantai tematic mai amplu); „verticala“ și „orizontala“ care derivă din materia adunată pentru ediția recentissimă a cărții implică, prin urmare, și o nouă structură a cărții – „în funcție de alte priorități decât cele inițiale“. Iată una dintre direcțiile de comparație care indică o diferență între prima ediție a cărții și cea de-a doua: tema emigrării în Germania. Previzibil, la prima ediție, aceasta era o referință frecventă; „azi, problema a intrat într-un con de umbră, diminuarea drastică a numărului germanilor, scăderea puterii de acţiune în comun, pierderea prestigiului de altădată – vezi studiul de imagologie al regretatului istoric Valeriu Leu – preocupă mai mult decât plecările în sine“, notează Smaranda Vultur.
Revenind la „verticala“ volumului, sunt, așadar, la acesta din 2018, mai multe noduri tematice în jurul cărora se aranjează materia care rezultă din mărturiile selectate în carte (și aduse până foarte aproape, cu interviuri realizate chiar în 2017), iar spectacolul ideatic – și uman, în fond – pe care ni-l oferă aceste pachete de sens este unul cu adevărat impresionant. „Se conturează astfel o memorie cu două viteze, semnificativă pentru felul în care este produsă memoria ca discurs situat la intersecţia între individual şi colectiv. Ea radiografiază procesul propriei produceri, minat de obstacole de diverse naturi, de erori şi aproximări, de efortul de a reconstrui un trecut pentru care urmele sunt palpabile, dar uneori insuficiente. Apelul la documente legitimează uneori acest discurs conştient de propria lui vulnerabilitate. Mai important decât atât e faptul că, puse faţă în faţă, mărturiile generaţiei care a trăit un eveniment şi mărturiile copiilor – care ştiu povestea părinţilor sau a bunicilor lor din auzite sau ca urmare a unui demers de recuperare pornind de la un act, o imagine, un loc, o amintire, o scrisoare, o pagină de jurnal, un certificat genealogic, un obiect etc. – ne arată cum s-a transmis, dacă s-a transmis acel eveniment, în familie, cum au funcţionat uitările, tăcerile, cenzurile şi autocenzurile. Acest gen de contraste pune în lumină raporturile dintre generaţii şi sub aspectul sublinierii importanţei legăturii familiale. Mărturiile celor născuţi în anii ’50 privesc aceste legături în forma lor ideală, vrând să refacă acest raport – ce presupune importanţa acordată modelelor tradiţionale şi grija faţă de păstrarea unităţii familiei – în conduita faţă de propriii urmaşi. Rămâne de văzut dacă acest model va fi preluat şi de copii, în marea lor majoritate plecaţi din România“, notează Smaranda Vultur.
Nu în ultimul rând, Germanii din Banat prin povestirile lor este, cum spuneam, un proiect colectiv. Alături de numele doamnei Smaranda Vultur, se cuvine să fie menționate în clar și numelor celorlalți coautori ai acestei uriașe întreprinderi: Rudolf Graf, Valeriu Leu, Simona Adam, Ramona Ardelean Magheț, Ștefana Oana Ciortea-Neamțiu, Mihai Crîznic, Alexandra Dorca, Aurora Dumitrescu, Mirela Daniela Golovescu, Daria-Maria Jurca, Antonia Komlosi, Adela Lungu-Schindler, Tonia Marișescu, Voichița Năchescu, Adrian Onica, Elena Paloșan, Gabriela Panu, Mihai Panu, Roxana Pătrașcu Onica, Mihaela Sitariu, Iulia Sur, Gilda Vălcan – în calitate de cercetători, istorici, intervievatori. Meritul fiecăruia dintre aceștia pentru reușita exemplară a acestui proiect este foarte mare, iar, în sumă, ceea ce au reușit împreună a fost să ne ofere este un uriaș dar cultural.
P.S. Încă un detaliu: după mai multe peregrinări, arhiva de istorie orală coordonată de Smaranda Vultur – o bază de date uriașă despre istoria, adesea la firul ierbii, a ultimului secol și jumătate, cu precădere din Banat – este în păstrarea calmă și primitoare a Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran“ din Timișoara, condusă de istoricul Vasile Docea. De aici, din acest tezaur extraordinar de memorie, adunat în urma unei munci titanice, vom mai avea, este de sperat cu îndreptățire, multe lucruri extraordinare. Despre ceilalți – deci, despre noi înșine! //
