"Mulțumiri" de milioane

„Unde este președintele exemplar? Un președinte adevărat nu duce două războaie, fofilându-se imediat ce poate pentru a ajunge lângă o actriță, cu două străzi mai încolo. Un președinte nu se comportă așa când fabricile se închid, când șomajul crește, iar cota sa de popularitate a ajuns la cel mai scăzut nivel.“

(Valérie Trierweiler)

Presa franceză deborda în urmă cu aproa­pe un an: pe 4 septembrie 2014, librăriile din Franța au primit un transport prețios. Valérie Trierweiler, jurnalistă la Paris Match și, din 2005, partenera lui François Hol­lande (președintele ales al Franței din 2012), publica o carte-eseu foarte intimă: Mulțumesc pentru acest moment. Relația dintre cei doi se terminase brusc, pe 25 ia­nuarie 2014.

Ediţia franceză a cărţii Mulțumesc pentru acest moment a apărut la Les Arènes, o editură inde­pen­dentă, înființată în 1997. Anual, Les Arènes publică în jur de 40 de titluri care acoperă o gamă largă de te­me: memorii, eseu, istorie, cărți ilustrate. De curând și-au adăugat și ecologia ca do­meniu de interes. În ianuarie 2015, Lau­rent Beccaria, directorul editurii, explica într-o emisiune-anchetă realizată de ca­na­lul France 2 că motivele pentru care au fost agreați de Valérie Trierweiler, în de­tri­mentul altor edituri franceze de renume, ține de două clauze precise trecute în con­tract: secretul absolut cu privire la pre­gă­tirea cărții și neobligarea autoarei de a se implica în turneul de promovare a cărții, ulterior publicării. Menținerea secretului absolut era esențială, iar Les Arènes s-a ți­nut de cuvânt. În afară de Beccaria și au­toare, doar alte două persoane cunoșteau existența acestui proiect: agenta literară a lui Trierweiler și un editor intermediar ca­re a mijlocit legătura între autoare și Les Arènes, pentru a deturna atenția, în caz că cineva pândea din umbră. Patru per­soane și un computer nou nouț, niciodată conectat la Internet și care pe toată pe­rioada scrierii cărții n-a fost online, iată re­țeta unei aventuri literare care a păcălit până și serviciile secrete franceze. În zilele care au precedat ruptura oficială, Valérie Trierweiler a amenințat cu scrierea unei cărți în care ea – Prima Doamnă devenită, peste noapte încornorata nr. 1 a Franței – avea să-și spună povestea! Cu siguranță, președintele Hollande, legal sau ilegal, tre­buie să fi încercat să afle ce face fosta sa parteneră. Nu grija sau sentimentul de vi­nă ar fi trebuit să fie cauza unui asemenea demers, cât mai degrabă frica de ceea ce persoana care îl cunoștea cel mai intim, de aproape 10 ani, putea să spună, pu­nând în pericol o carieră politică trudită și construită pe multă suferință (în 2007, par­tenera sa oficială de atunci, Ségolène Royal, cu care are patru copii, a fost can­didata Partidului Socialist la prezidențiale. Deși a pierdut în turul doi în fața lui Nicolas Sarkozy, Hollande - potrivit cărții – a fost invidios și a suferit mult că par­te­nera sa - și nu el - a fost alegerea par­ti­dului din care amândoi făceau parte).

VALÉRIE TRIERWEILER - Mulțumesc pentru acest moment

(Editura RAO, 2014, 240 pag.)

Lungă de 240 de metri și lată de 12, Rue du Cirque (arondismentul nr. 8 al Parisului) a fost inau­gurată în 1847, cu un an înainte ca Palatul Élysée să devină re­ședința președinților francezi, în a cărui vecinătate se află. La numărul 20 se află un imobil care găzduiește o serie de apar­tamente unde locuia și actrița Julie Gayet (n. 1972). Divorțată, cu doi copii, noua amantă prezidențială a fost „prezentată și introdusă cetățenilor“ pe coperta revistei Closer, în numărul apărut la începutul anu­lui 2014. Closer este o revistă săp­tă­mânală de presă mondenă, cu ediții în lim­ba engleză și germană. Varianta franceză a fost lansată în 2005 de către filiala fran­ceză a trustului britanic Emap. În 2006, Closer Franța a fost cumpărat de un grup de presă francez, parte a unui concern aflat în proprietatea lui Silvio Berlusconi. Pe coperta ediţiei din 10 ianuarie, pre­șe­din­tele francez François Hollande (n. 1954) apărea purtând caschetă de motoscuter, mijlocul de transport pe care îl folosea pen­tru a se furișa rapid, incognito, la adresa de întâlnire. Closer relatează că idi­la durează de doi ani.

Mulțumesc pentru acest mo­ment începe exact cu 48 de ore înainte de apariția co­pertei: „Primul mesaj îmi parvine miercuri dimineața. O prietenă jurnalistă mă anunță: «Closer va scoate vineri, pe prima pagină, fo­to­grafii ale lui François Hollande și Julie Ga­yet». I-am răspuns laconic, vag con­tra­riată. Zvonul respectiv, cum că pre­șe­dintele și actrița aceea aveau o relație, îmi otrăvește viața de luni bune. Circulă, se stinge, apare iar, dar mie nu-mi vine să cred. Îi trimit mesaj lui François, fără alte comentarii. El îmi răspunde imediat:

– Cine ți-a spus asta?

- Nu contează, important e să știu dacă ai sau nu ceva să-ți reproșezi.

- Nu, nimic.

M-am liniștit.“

Tot cu două zile înainte de ieșirea pe piață a cărții, anturajul lui Hollande află într-un mod foarte public (o jurnalistă face cu­noscută știrea pe 2 septembrie 2014, la televiziunea care acoperă lucrările celor do­uă Camere ale Parlamentului francez) că o carte scrisă de fosta parteneră pre­zidențială urmează să apară în vitrinele librăriilor. Cartea a fost tipărită în Ger­mania și a avut un tiraj inițial de 200.000 de exemplare. Pe 3 septembrie, Paris Match o are pe copertă pe Valérie Trier­wei­ler, propria lor angajată, care scrie la revistă cronici literare, din 2005: „Când re­lația noastră a devenit publică, în 2007, renunțasem de doi ani la rubrica politică din Paris Match, firește, și pre­luasem paginile culturale, domeniu în ca­re nu se mai poate pune problema unui conflict de interese. Cum putea deranja pe cineva faptul că scriam despre ro­ma­ne? Deși fac asta de opt ani, nu pot pre­tinde că aș fi un critic literar. Încerc doar să-i atrag spre lectură pe cei care ci­tesc Paris Match ...“ (p. 32).

Paris Match alege să publice patru scurte extracte din cartea ce urma să fie livrată în librării 24 de ore mai târziu. Unul din­tre ele se referă la arestarea lui Dominique Strauss-Kann, în mai 2011, la New York. La patru zile de la apariție, cartea se vân­duse deja în 145.000 de exemplare, dintre care 14.000 în format digital. Editorul anun­ță pe 9 septembrie că va completa edi­ția cu încă 270.000 de exemplare. În 16 zile, cartea se vânduse în aproape 500.000 de exemplare și este rapid tradusă în 15 limbi. La patru luni de la publicare, Lau­rent Beccaria de la editura Les Arènes es­timează că autoarea trebuie să fi încasat apro­ximativ 2 milioane de euro.

Cartea poate fi citită în trei feluri: o poveste de dragoste, un por­tret a lui François Hollande, dar și un reportaj în interiorul pu­terii. Trierweiler declara într-un interviu acordat BBC că a scris cartea nu pentru a-l distruge (pe François Hol­lande), ci „pentru a mă reconstrui“.

Ediția în limba română a apărut în tra­ducerea Adrianei Bădescu, la Editura Rao și a fost lansată în librării în 25 decembrie anul trecut. Mihaela Ștefan, coordinator vânzări la RAO, ne-a declarant că tirajul a avut un număr de exemplare superior unui tiraj obișnuit (în general, în jur de 1.500 unități) și că s-a vândut foarte bine.

La aproape un an de la apariția cărții, si­tuația este următoarea: Valérie Trierweiler continuă să scrie cronică literară la Paris Match și să aibă o viață discretă, departe de ochii lumii. François Hollande nu știe da­că va mai candida pentru un al doilea man­dat. Imaginea sa a fost serios șifonată. Și, până la urmă, cine ar avea încredere într-un bărbat care mereu se împarte în­tre două femei (2005-2007 Ségolène Royal/ Valérie Trierweiler; 2012-2014 Valérie Tri­er­weiler / Julie Gayet)? Analiștii politici fran­cezi cred că cel mai bun candidat al Par­ti­dului Socialist ar fi Manuel Valls, ac­tualul prim-ministru al guvernului. Sé­go­lène Ro­yal este ministru al Ecologiei în Gu­ver­nul Valls, iar Julie Gayet a fost no­mi­na­li­za­tă în 2014 la Premiile César pentru cea mai bună actriță de film în rol se­cundar.

„În vara asta am luat, la un moment dat, bilete la teatru pentru mine și fiul meu cel mic, la Lucreția Borgia, piesa lui Vic­tor Hugo jucată la Comedia Franceză. În seara aceea am auzit cu inima strânsă cu­vintele pe care Lucreția i le adresa so­țului ei, don Alphonso: «Ai lăsat poporul să-și râdă de mine, l-ai lăsat să mă in­sulte... Cel care se căsătorește trebuie să și protejeze». Tragedia e mereu aceeași.“ (p. 247-248)

O carte despre iubirea din politică și po­li­tica în iubire.