Nebuniile lui Tesson

În anul 2010, scriitorul francez Sylvain Tesson a reuşit să ducă la bun sfârşit un alt plan nebunesc (totuși, cum-necum, a supravieţuit din toate aventurile sale): să reziste şase luni singur într-o cabană din buşteni, de trei metri pe trei, aflată pe marginea imensului lac Baikal, din Siberia rusească. Trecuse pe lângă lacul Baikal în 2003, când refăcuse traseul unui mic grup de deţinuţi politici care au evadat din Gulagul stalinist şi au reuşit să ajungă în India britanică, după ce au mers pe jos mii şi mii de kilometri, experienţă pe care a relatat-o în Axa lupului. Cartea care dezvăluie această incredibilă aventură a fost scrisă de militarul polonez Stanislav Rawicz1, care a stârnit multă vâlvă şi controverse în epocă. Abia în 2010 Tesson a reuşit să-şi pună în aplicare îndrăzneţul plan, care era totuşi diferit faţă de celelalte experienţe reportericeşti (pentru că de aceea le caută, pentru a le descrie) pe care le-a avut şi care presupuneau parcurgerea unor distanţe mari (cu motocicleta, călare, pe jos etc.): acum trebuia să rămână izolat, de unul singur, într-un loc complet neospitalier.

Evident, pentru a-şi descrie experienţa care, luând forma unui jurnal, a avut un mare succes la public, Tesson câştigând chiar şi prestigiosul Premiu Medicis în anul 20112. Abia la pagina 101 regăsim motivele acestei recluziuni voluntare, o sihăstrie filosofică, pe alocuri: „De ce m-am izolat într-o cabană: vorbeam prea mult, tânjeam după linişte. Prea multe întâlniri, prea multe e-mail-uri la care trebuia să răspund. Râvneam să duc viaţa lui Robinson Crusoe. Aici am încălzire mai bună decât în apartamentul din Paris. Mi-era lehamite de mersul la cumpărături. Aici pot să urlu cât vreau şi să umblu în pielea goală. Urăsc telefonul şi zgomotele de maşini“. Și la pagina 109 regăsim justificarea micii sale vacanţe, căci, totuşi, nu s-a decis să trăiască într-o recluziune perpetuă, ci doar o jumătate de an: „Cât de diferită e viaţa la Paris. «Trebuie să ai o părere despre tot! Trebuie să răspunzi la telefon! Trebuie să iei poziţie! Trebuie să fii conectat la tot ce se-ntâmplă!» Crezul vieţii în cabană: să nu reacţionezi... să nu te zbaţi... să simţi că pluteşti, un pic cherchelit, înconjurat de liniştea omăturilor... să simţi că soarta lumii îţi este indiferentă... şi să citeşti poeţi chinezi“. De altfel, de-a lungul întregii experienţe, Tesson are o viziune critică la adresa vieţii în societatea contemporană: „În loc să facem conversaţie, ne punem în faţa ecranelor. După câte o întâlnire, nu rămâi cu amintirea unor figuri sau a unor voci, ci cu câteva numere în plus în agendă. Societatea şi-a văzut visul cu ochii: să comunice prin intermediul antenelor, ca furnicile. Într-o bună zi, oamenii se vor mulţumi să se adulmece reciproc“ sau „Ce este societatea? Numele dat fluxului de curenţi exteriori care acţionează asupra cârmei pentru a ne împiedica să ne direcţionăm barca unde avem chef“.

Unul dintre planurile cărţii, poate cel mai amuzant, este cel în care Tesson, cunoscându-i îndeaproape pe ruşi, îi ironizează din plin, fără răutate, dar şi fără milă. „Slavii pot sta cu orele privind picăturile de ploaie şiroind pe geam. Uneori, se scoală, invadează câte o ţară sau fac o revoluţie, apoi se întorc să viseze lângă ferestrele lor, în camere supraîncălzite“. „Ruşii fac mereu lucrurile în mare grabă, de parcă s-ar aştepta să fie atacaţi de fascişti dintr-un minut în altul.“ Sau despre superficialitatea lor. „Romanii construiau pentru o mie de ani. Pentru ruşi, important este să răzbească peste iarnă.“ „Ruşii fac tabula rasa cu trecutul lor, niciodată cu deşeurile. Să arunce ei ceva? Mai bine mor, îi auzi spunând. De ce să dai un motor de tractor din al cărui piston ai putea face un stativ? Teritoriul fostei Uniuni Sovietice e presărat cu excrementele planurilor cincinale: uzine în ruină, maşini-utilaje, carcase de avion.“ Iar în final, o ironie cu substrat istoric: „Nemţii şi ruşii: în timp ce unii visează să facă ordine în lume, ceilalţi au nevoie de haos să-şi poată exprima geniul“.

Având în vedere că a stat şase luni aproape singur, jurnalul său musteşte de filosofie, căci Sylvain Tesson a avut destul timp să se gândească la sensul existenţei sale, dar şi a umanităţii. Ca şi la multe alte lucruri. Dar asta nu înseamnă că şi-a petrecut timpul doar meditând: a tăiat lemne, a prins peşte din lac, şi-a reparat de mai multe ori cabana, s-a plimbat prin zonă, şi-a vizitat vecinii şi a băut zeci şi zeci de sticle de vodkă. „Esenţial este să îţi duci viaţa ca şi cum ai ţine cârma pe o mare agitată. Să pășeşti pe culmile ce despart două lumi diferite. Să cauţi echilibrul între plăcere şi pericol, între frigul iernii siberiene şi căldura sobei. Să nu te împotmoleşti într-un loc anume, să oscilezi de la o extremitate la cealaltă.“ Filosofia însingurării şi singurătăţii este şi ea bine reprezentată. „Doar în singurătate ţi se umple mintea de gânduri, pentru că singurul dialog posibil este cu propria ta fiinţă. Te spală de păcatele flecărelii, te îndeamnă la introspecţie. Cheamă din adâncul memoriei amintirea celor iubiţi. În fine, pustnicul se înfrăţeşte cu lumea vegetală şi animală, iar uneori cu un zeu mărunt, aflat în trecere.“

Care ar fi diferenţa între viaţa singuratică, pe marginea unui lac imens (totuşi, pentru a fi oneşti, trebuie să menţionăm că Tesson a fost vizitat din când în când atât de vecini îndepărtaţi, în principal angajaţi ruşi ai staţiilor meteorologice, dar şi de tot felul de străini aflaţi în trecere, inclusiv conaţionali, cu care a şi petrecut Ziua Naţională a Franţei, la 14 iulie, bând şi înălţând drapelul francez, întrebându-se dacă nu cumva risca să provoace vreun incident internaţional), şi cea din societate? „În oraş, minutele, orele, anii ne scapă, curgând prin rana timpului. În cabană, timpul se domoleşte. Se culcă la picioarele tale ca un câine bătrân şi blând, apoi, fără veste, îţi dai seama că nu mai e acolo. Sunt liber, fiindcă zilele mele n-au alt stăpân în afară de mine.“ Dar şi: „O cabană este locul ideal unde să construieşti o viaţă după principiile luxului auster: să nu te înconjori nici de obiecte, nici de semeni; să te doscotoroseşti de toate“. Altundeva accentuează: „Traiul în spațiul restrâns al unei cabane siberiene înseamnă să nu-ţi mai duci viaţa îngropat sub un morman de obiecte. Viaţa în pădure e ca o cură de slăbire. Te eliberezi de ceea ce sufocă, arunci peste bord povara din aerostatul existenţei“.

La cum descrie Tesson viaţa în afara vieţii, dar, totuşi, viaţa, parcă ţi se face şi ţie, simplu cititor, poftă de ea sau măcar de o cură de câteva zile care nu ar strica probabil nimănui. Sigur ne-ar calma de la imensul stres al vieţii de zi cu zi, mai ales într-o ţară chinuită precum e România. „Viaţa în pădure este o formă de revoltă. Cine stă într-o cabană dispare de pe monitoarele de control. I se pierde urma. Nicio tranzacţie bancară, niciun telefon, niciun mesaj, nimic. Nu-l mai găseşti în evidenţa populaţiei. E un soi de hacker în răspăr. Totuşi, pentru asta nu e nevoie să te duci în pădure. Ascetismul revoluţionar se poate practica şi în mediul urban. Societatea de consum îţi lasă libertatea de a adopta un stil de viaţă ascetic.“ Nu şi cea totalitară, pe care Tesson o detestă, poate şi prin prisma imenselor distrugeri pe care le-a produs în Rusia.

Sylvain Tesson a publicat la prestigioasa Editură Gallimard şi un volum de povestiri3 care poartă din plin amprenta stilului său, fiind o pledoarie pentru o altfel de viaţă, caracterizându-se prin umor (negru, în principal) asezonat cu puţin cinism, dezvăluind personalitatea dinamică şi cam ciudată a lui Tesson. Multe bucăţi au drept fundal Rusia, ruşii fiind actorii sau personajele principale, având în vedere şi atracţia lui faţă de preavoslavnicii de la Est4. Una dintre ele, printre cele mai simpatice, relatează drumeţia a doi prieteni care locuiau într-o fundătură uitată de Siberie către (aparent) un loc necunoscut. Unul dintre ei experimentase un sex sălbatic cu soţia/prietena lui, în timpul unei pene de curent (destul de frecvente în Siberia, unde oricum electricitatea a fost introdusă recent), când umbrele şi penumbrele oferite de lumina lumânărilor schimba complet cadrul şi intensitatea amorului. Însă după două zile, „curentul a venit“, iar viaţa sexuală a celor doi a reintrat în banalitate. Ce şi-a zis fostul combatant din Cecenia? De ce nu aş provoca o altă pană de curent? Cei doi, de fapt, asta şi căutau: reţeaua de electricitate. Odată găsită, un stejar impunător a fost doborât cu securea exact peste cabluri, în strigătele de satisfacţie ale lui Igor: „Ehe, o să dureze cinci zile până când vor găsi locul ăsta şi repera stâlpii“. În Plictisul, Tesson descrie traseul unei frumoase rusoaice, absolventă a unei facultăți de limbă şi literatură franceză, care revine în târgul de unde era originară, din Siberia, doar pentru a se plictisi de moarte. Peste un timp, aceeaşi Tatiana ajunge într-un bordel de lux din Moscova, unde, ştiind limba franceză foarte bine, a preluat dosarul cu clienții francezi, fiind remarcată de un francez bogat din Provence, care o importă în Franţa pentru a-şi face amicii geloşi. Prins cu afacerile, mai mult plecat la Londra şi Paris, îşi uită treptat cucerirea slavă, care începe să se plictisească la fel de mult ca în străfundurile Siberiei, în ciuda luxului şi a cardului fără limită de credit. În altă povestire care ar putea fi la fel de bine autobiografică, autorul recompune una dintre posibilele lui poveşti de amor, cu o blondă apetisantă, dar căsătorită cu un medic plictisitor. În timpul unei întâlniri ilegale, personajul principal este prins în flagrant delict de soţul al cărui workshop de week-end fusese amânat, decizând să o şteargă pe fereastră. Numai că amanta locuia la etajul cinci în Cartierul Latin. În final, amantul care avea abilităţi de alpinism stradal (exact ca Tesson, care a petrecut luni bune în spital după ce s-a prăbuşit de pe o clădire din Grenoble) ajunge foarte aproape de parter, însă, calculând greşit o piruetă, se prăbuşeşte pe trotuarul din faţa imobilului iubitei, fracturându-şi gleznele. Cel care este chemat să-i evalueze situaţia este nimeni altul decât soţul încornorat care glumește cu amantul agonizând: „În medicină numim această fractură fractura îndrăgostiţilor. Pentru că numai amanţii sar de la balcoane pentru a scăpa de soţi înşelaţi...“.

Tesson realizează şi documentare pentru diverse televiziuni franceze despre diverse subiecte cu acoperire internaţională, căci interesul publicului francez faţă de lumea largă este de n ori mai mare decât cel al românilor, cantonaţi în spaţiul carpato-dunăreano-pontic. În vara anului 2017 i s-a propus de către postul de radio public France Inter să plece pe urmele aventurilor descrise de Homer (Odiseea şi Iliada) şi să realizeze opt episoade, a câte o oră fiecare. În anul următor, cartea sa O vară cu Homer (Un été avec Homère) a fost una dintre cele mai bine vândute cărţi din Franţa. Suntem siguri că traducerea ei în limba română este doar o chestiune de timp. //

1. Întoarcerea acasă. Povestea adevărată a unui drum anevoios spre libertate (traducere în limba română la Editura Corint, 2012). A se vedea şi volumul Viaţa şi moartea în Gulag, Editura Vremea, 2016, pag. 293-300

2. În pădurile Siberiei. 6 luni pe malul lacului Baikal, singur, la 25 de kilometri de primul vecin. Traducerea din franceză de Liviu Dascălu, Editura Philobia, Bucureşti, 2015

3. S’abandonner à vivre, Gallimard, 2014

4. De altfel, Tesson ne-a vizitat ţara în noiembrie 2011, cum altfel decât în căutarea lipovenilor din Delta Dunării.