Neguțătorul din Veneția, un spectacol despre intoleranță și rațiune

Doina Papp | 01.10.2019

Un spectacol deschis judecății lucide care pune argumentele pro și contra pe masă în probleme atât de acute precum discriminarea și intoleranța.

Pe aceeași temă

Din dosarul complicat al Neguțătorului din Veneția, adus la zi de excepționalul caiet-program al spectacolului, mi-a atras atenția un comentariu din publicația New Yorker, iulie 2017, citat de acesta, în care se spune că piesa „rezistă încercărilor de a o introduce în iluminism, cu atât mai puțin de a o face să recunoască întreaga greutate tragică a secolelor de ură rasială și religioasă“. Cu alte cuvinte, această Istorie comică a Neguțătorului din Veneția, cum a fost inițial intitulată piesa de Shakespeare, n-a reușit să fie depășită în interpretare de momentul conceperii considerat, în context istoric și biografic, de inspirație antisemită. Să fie oare adevărat?

Spectacolul Teatrului Național din București cu care acesta-și deschide stagiunea pare să fie de altă părere. Însuși curajul de a se apropia de acest text cu probleme e un pas înainte în discuția despre intoleranță, pe buzele tuturor în zilele noastre. O observație precum aceea a profesorului universitar Michele Osherow, de la Universitatea din Mariland, citat de program poate fi un argument: „Mulți critici cred că a-l privi pe Shylock într-o lumină favorabilă este o invenție post-Holocaust. În opinia acestora, majoritatea spectatorilor contemporani îl privesc cu simpatie pe Shylock pentru că, dacă l-ar privi altfel decât în lumina ororilor Holocaustului, acest lucru s-ar reflecta într-un mod negativ chiar asupra lor, a spectatorilor“.

Regizorul Alexander Morfov (Bulgaria) și interpretul rolului principal Ion Caramitru au purces însă fără prejudecăți pe drumul unei munci de înțelegere nu doar a mesajului piesei, cât mai cu seamă al personajelor purtătoare de idei care se confruntă în această poveste. O poveste care, spusă ca atare, pare că în disputa italianului cu evreul îi dă dreptate creștinului, atâta vreme cât cămătarul e învins în final la proces și condamnat să se creștineze. Până aici însă, printr-o expunere clară și atentă a subiectului în spectacol, printr-o poziționare corectă față de personaje, perspectiva acestui final nu se întrezărește. Încă din primele scene grupul petrecăreților din jurul lui Antonio, văzut ca un fel de Jack Melancolicul, filozofardul din Cum vă place, zburdă inconștient printr-o Veneție opulentă, veselă, dar surdă la problemele unora ca Shylock (atmosfera orașului încearcă să o redea decorul cam static al lui Gabi Albu). Ironiile lor și gesturile, între care acela al lui Antonio, care-l scuipă, devine casus belli, nu-i fac simpatici în fața publicului. Mai degrabă acesta e de partea evreului. Deși rănit, Shylock acceptă să-l împrumute pe Antonio, iar monologul din finalul primei părți, din care Ion Caramitru face un punct nodal al spectacolului, emoționează transformându-l definitiv în favorit pe cămătar. Cu hainele mototolite după bătaia pe care o încasează pe podul Rialto în drum spre ceea ce credea că e o invitație cinstită la petrecerea signorilor, cu ștergarul emblematic după gât, Shylock își deplânge soarta și se revoltă: „Un evreu n-are ochi, un ovrei n-are picioare, organe, simțuri, suflet și porniri?“. Nu e adică egal cu ceilalți? Provocat, deci, el se încarcă de ură și dorință de răzbunare la adresa celor care-l umilesc astfel. Și, la urma urmelor, cu ce sunt mai buni ei? Ideea că ceilalți sunt nedemni de valorile creștine clamate își face loc, în subsidiar dezbaterea purtându-se pe mai departe prin raportare la acestea. Ce înseamnă deci, pentru Antonio, Bassanio sau Grațiano, dragostea, bunătatea, frățietatea creștină? Alegându-i să reprezinte aceste principii pe unii nedemni de ele, pe acești tineri excentrici și imorali (îl includem aici și pe Lorenzo, care pune la cale răpirea Jessicăi, fiica lui Shylock, dându-i acestuia și ultima lovitură), Shakespeare nu pare convins de dreptatea lor. Iar spectacolul care dezvoltă această latură de superficialitate a dușmanilor lui Shylock, în scene savuroase prelungite, accentuează această vulnerabilitate. Cum rămâne însă cu încăpățânarea și lipsa de flexibilitate a neguțătorului privind învoiala din contract potrivit căreia în caz de neplată a datoriei urma să-i taie datornicului o livră de carne din corp? E ea justificată? Nu cumva aici zace sămânța care duce la escaladarea intoleranței? Se va vedea la proces unde tensiunea crește până la urlete și injurii, moment în care spectacolul pare a ne aminti de vacarmul asurzitor și cruzimea conflictelor contemporane. Intervenția Portiei, acest deus ex machina la care Shakespeare apelează, ne mai având parcă soluții, pare un final fabricat. Un fel de zeiță a înțelepciunii, aceasta găsește soluția în cărțile de drept, un posibil argument pentru calea iluministă de interpretare a piesei invocată la început. Femeia travestită în judecător, care pe vremea lui Shakespeare nu avea acces pe scenă decât în straie bărbătești, face lumină în cazul neguțătorului, descoperind în contract o chichiță salvatoare. Cea cu privire la sângele care ar curge în cazul inciziei. O clauză neprevăzută pe care Shylock n-are cum să o evite, așa că se dă bătut. Regizorul îl va readuce însă într-o scenă mută pentru a ne spune că a rămas la religia lui, ca și Antonio de altfel care, de cealaltă parte, se închină sfios pe altă lege. Dându-le dreptate la amândoi, spectacolul nu se pronunță tranșant, dar intervenția Portiei și a cuvântului scris ne face cumva încrezători în rațiune. Însingurarea o paște și pe femeie, care părăsește scena abătută, după ce descoperă că logodnicul a trădat legământul iubirii.

Spectacolul rămâne astfel deschis judecății noastre lucide, punând argumentele pro și contra pe masă într-o dezbatere atât de actuală despre persecuțiile și discriminările din lumea de azi. Construit echilibrat cu bune dozaje privind scenele de comedie și dramă, chiar dacă, de pildă, momentul pețitului Porției e cam lung și cade ușor în divertisment, spectacolul se bazează pe o distribuție valoroasă în care echipa tânără a Naționalului bucureștean strălucește. Tonusul reprezentației e dinamic, fiecare interpret având partea lui reușită. În rolul lui Antonio, un filozof, cum spuneam, al melancoliei, Richard Bovnoczki are aură nobiliară, se mișcă elegant și nu-și ascunde simpatia specială pentru Bassanio pentru care intră în încurcătură cu cămătarul (tema sexualității funcționează). Alexandru Potocean e Bassanio, mlădios, afectat, volubil și îngândurat cât trebuie, făcând figură de june prim într-o mitologie modernă a scenei, după ce în Pădurea spânzuraților ne-a cucerit cerebralitatea actorului. Ciprian Necula, cu aceleași neliniști nonconformiste, vine în rolul cavalerului amorezat cu alt fel de sentimentalism, ferind rolul de poze romantice. Iar Silviu Mircescu, în Grazziano, sugerează un anumit pragmatism completând grupul ca om de acțiune. Rolurile episodice sunt la fel de serios tratate, distingându-se Emilian Mârnea, un fel de Pierrot pus pe șotii care colorează scenele în care e adus tocmai pentru a le destinde și Mihai Calotă jucând un doge precis și un hangiu empatic, siluete ce se rețin. Grupul fetelor, al domnițelor, mă rog, e dominat de Porția, personaj cu pondere în viziunea regizorală, rol în care Ada Galeș impune prin siguranță și adecvare a mijloacelor teatrale. Îi stă alături Cosmina Olariu (Nerissa), agilă, spirituală, din stirpea subretelor destoinice. Flavia Giurgiu ne-o recomandă pe Jessica, fiica neguțătorului, ca fiind o fată sfioasă și resemnată până-n momentul răpirii pecetluit de o nerăbdătoare scenă de sex, cam stânjenitor redată. În centrul atenției și al acțiunii, Ion Caramitru duce greul de destin al controversatului personaj. Întru totul credibil, jocul său în care emoția și raționalitatea sunt fin controlate ne transmite îndemnul de a-l înțelege și eventual ierta de vini reale și imaginare pe Shylock, care e și mesajul spectacolului. //

Ion Caramitru și Richard Bovnoczki

Foto:Florin Gheuca

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22