Nehotarari de critic tanar

Cum poti fi azi critic, mai mult, cronicar literar in Romania?! E drept, inca mai exista critici, exista si cronicari, si nu toti sunt dinozauri (sau, la scara mai umana, mosulici si batranele); inca au aparut si apar nume noi, nume de critici si cronicari tineri, unii mai inzestrati, altii mai putin, cum se si cade; aparenta este, deci (deci! - ce minunat suna acest cuvant!), una de normalitate, fie aceasta normalitate una un pic mai restransa, mai zgribulita, mai umila, daca nu si mai umilita, varata cum e in spatii inguste, marginase, de dindos. O normalitate in naufragiu, de supravietuire, descoperind cu voluptate resursele starii de epava. Seductia pe care o exercita cultura underground intr-o tara unde cultura inalta, conventionala, academica, nitelus si opresiva, nu exista nici ca amintire poate de aici se trage, nicidecum dintr-un protest fara tinta sau dintr-o revolta fara obiect.

Dificultatea de a (mai) fi critic literar tine de starea literaturii, iar pe lunga lista a victimelor ultimului deceniu al secolului XX literatura s-a instalat aproape de la inceput.

Nu, cum s-a spus ori macar s-a sugerat, ca efect al complicitatilor cu un regim politic prabusit in doar cateva ceasuri. In literatura, decembrie '89 se petrecuse binisor mai inainte de sfarsitul anului 1989. Schimbarea de regim politic de atunci a dus la schimbarea institutiilor, nu a literaturii, literatura se schimbase demult. Pentru a intelege ce s-a petrecut cu literatura in Romania dupa 1990 este de vazut in primul rand ce s-a petrecut cu institutiile literare, de la edituri si publicatii pana la organizatiile profesionale ale scriitorilor.

In raport cu starea lor se naste intrebarea de la inceput. Si, de aceea, cand un tanar critic isi ia curajul de a debuta editorial cu o culegere de cronici, avem un eveniment.

Intre alint si constiinta de sine

Stabil cronicar literar la Adevarul literar si artistic de peste o jumatate de deceniu, Daniel Cristea-Enache si-a strans intr-un gros volum*, de aproape 600 de pagini, o buna parte din foiletoanele publicate acolo. Acestora le-a adaugat un numar imposibil de identificat de articole aparute in Caiete critice, precum si textul debutului sau in publicistica literara, eveniment produs la 28 septembrie 1995, in revista cu fistichiul nume lung Contemporanul - ideea europeana. Precizarea este facuta de autorul insusi, intr-o nota preliminara despre continutul si organizarea cartii. Nota de doua ori utila, o data pentru lamuririle oferite, despre autor si despre volum, pe urma fiindca este schitat aici, poate fara intentie, un autoportret.

Cartea nu cuprinde tot ce a publicat Daniel Cristea-Enache de la mentionatul debut si pana la intocmirea ei; dar nota furnizeaza informatia ca se stransese "un material destul de bogat", anume "peste 300 de cronici, articole teoretice si studii mai aplicate".

Criticul e, prin urmare, un spirit gospodaros, tine socoteala textelor publicate si are probabil sentimentul constituirii unei opere, in sens cel putin editorial: volumul de fata fiind compus exclusiv din cronici, iar in "materialul" din care au fost extrase aflandu-se si "articole teoretice si studii mai aplicate", se poate presupune ca o alta carte le va aduna, mai devreme sau mai tarziu, si pe acestea. Nici cronicile ramase nepublicate in volumul de acum nu vor fi, se pare, abandonate; intr-o formulare cam ambigua, Daniel Cristea-Enache scrie ca a scos "din sumarul volumului cativa autori importanti" (sunt date si numele lor), dar fagaduieste ca "ei isi vor gasi locul meritat intr-o viitoare istorie literara a perioadei contemporane". Aici este in realitate anuntat un proiect, si nu chiar unul oarecare, e anuntata "o viitoare istorie literara a perioadei contemporane"; mai inainte insa de a-l consemna, cititorul observa, desigur, ca atunci cand autorul spune ca nu a strans totul in volum, el nu se mai refera la propriile texte, ci la autorii despre care era vorba in ele. Cu toate ca, de fapt, in sumar nu figureaza unele cronici de Daniel Cristea-Enache, nicidecum unii dintre autorii despre care a scris el.

Acest patinaj provine dintr-o indecizie marturisita involuntar. Daniel Cristea-Enache si-a selectat cronicile pentru volum, o spune in "scurtele precizari", dupa doua criterii - "cel al unei anumite reprezentativitati a scriitorilor analizati si, pe de alta parte, cel al unei anumite expresivitati a cronicilor propriu-zise". Cel dintai acorda importanta literaturii asupra careia se exercita actiunea critica, in vreme ce al doilea pune accentul pe calitatile acesteia: sunt atitudini ce definesc tipurile posibile de critici si de critica, intr-o acceptiune mai traditionala a indeletnicirii. In principiu, cele doua atitudini nu sunt nici neaparat divergente si nici sistematic ireconciliabile, iar marii critici reusesc, desi nici ei chiar intotdeauna, sa le mentina in echilibru.

Acest echilibru nu este insa dependent exclusiv de persoana (sau, mai pompos, de "personalitatea") criticului, tine in buna masura si de natura speciei critice practicate, incat poate fi socotit expresia unui raport de adecvare. Cronica literara fiind una dintre cele mai functionale forme de critica, libertatile pe care le ingaduie in materie de "expresivitate" sunt relativ restranse si, in orice caz, nu pe terenul ei infloreste ceea ce Thibaudet numise "critica artista, a celor care creeaza si stralucesc".

Daniel Cristea-Enache nu cade in aceasta ispita, nelalocul ei pentru un cronicar literar, insa cedeaza alteia, cu totul neasteptata pentru tinuta in general sobra si riguroasa a cronicilor lui: a rasfatului. Ca si cum ar vrea sa se alinte ori sa fie alintat de o invizibila galerie, criticul tine cateodata sa se confeseze cu orice pret, sa se implice ca persoana, dar efectul e mai curand de inadecvare: "Observ, cu o anumita ingrijorare, ca nu ma pot abtine sa...", "dand paginile acestui roman (...), am ras cu lacrimi, cum de mult nu mi s-a mai intamplat", "vom ajunge (...) la un adevar care trebuia sa se fi banalizat deja (...). Il voi formula abia la sfarsit, o data demonstratia facuta, dupa lectura atenta, inceata si ganditoare a textelor", "pe mine, unul (ca proprietar a doi motani) ma nedumereste...", "mi-am luat creionul ascutit si cultivat si m-am apucat sa citesc cartea" s.a.m.d. I se intampla chiar sa i se stranga inima, ca de exemplu atunci cand citeste un roman de Bujor Nedelcovici si da acolo peste o eroina numita Céline: fiindca prozatorul ar fi recurs la o "provocare, atunci cand a atribuit eroinei sale numele unuia dintre cei mai importanti scriitori francezi ai secolului XX", culmea, dupa Daniel Cristea-Enache, fiindca personajul "din doua-n doua pagini, se dedica ba reveriilor erotice, ba activitatilor sexuale propriu-zise". In realitate, acest prenume este unul banal in lumea francofona, nu mai rar decat, sa zicem, Corina la romani (un reper eventual putea fi cantareata canadiana Céline Dion...). In schimb, cronicarului nu i se strange deloc inima atunci cand, scriind despre un roman cu cheie ale carui personaje ar fi avand ca modele tineri literati romani contemporani, da numele reale ale acestora, inclusiv in cazul descrierii unor "activitati sexuale propriu-zise". Ceea ce, hotarat!, nu se face.

Unde nu fugim de-acasa

Nu e improbabil ca la originea acestor stridente si a altora de acelasi gen sa se afle presiunea contextului si a climatului publicisticii romanesti de dupa decembrie 1989, context si climat marcate de exasperari, exhibitionisme, histrionism, lipsa de masura. Contagiunea este, de altfel, uneori evidenta - ca de exemplu cand, iesind din spatiul literaturii, criticul scrie despre politicieni "al caror obraz e mai gros decat talpa de la bocanc" sau "unsi cu toate alifiile" etc. Si tot de aceea, probabil, nu se poate abtine de la a-si califica propriul volum drept "o carte polifonica, "incapatoare", cu sase sectiuni si zeci de autori analizati", parca ingrijorat ca nu se va observa...

Cand uita de sine, cum uita de ei in scena actorii buni, Daniel Cristea-Enache este insa un bun critic si un excelent cronicar literar. Mai putin la largul lui in cronicile despre carti de poezie, in general corect si aplicat in cele despre cartile de proza (aici insa avand de infruntat si handicapul unei productii totusi sarace), el este aproape intotdeauna remarcabil in comentariile despre memorialistica, jurnale, eseu si critica literara. Are talent de portretist, insuficient exploatat (o memorabila descriere este facuta lui Liviu Ioan Stoiciu, "poetul pe bicicleta"), dar mai ales vadeste o rara vocatie de biograf, cu fine si adanci intuitii ale destinelor creatoare (foarte bune pagini despre I.D. Sarbu, Tudor Vianu, Costache Olareanu, despre scrisorile lui Paul Georgescu adresate lui Ion Simut s.a.m.d.). Nu-i lipseste nervul polemic, pus uneori in primejdie insa de militantisme circumstantiale. Prefatat generos de C. Stanescu, volumul de debut al lui Daniel Cristea-Enache anunta un critic de viitor, pentru care anii de cronica s-ar putea sa reprezinte totusi doar o perioada de ucenicie.