#NeverAgain: trei cărți

James D. Shipman – cu „Dincolo de sârma ghimpată” (Editura Humanitas Fiction, colecția „Raftul Denisei”) – e cea mai recentă carte din extraordinarul portofoliu al grupului Humanitas dedicat arhipelagului memoriei. Mai întâi, să menționăm în legătură cu acest uriaș șantier editorial deschis și dedicat memoriei că e, mereu și mereu, de vorbit cu admirație. Fără să epuizăm lista, să spicuim din seria celor două Humanitas (Humanitas & Humanitas Fiction) câteva titluri și, odată cu aceasta, să invităm la lectură: Etty Hillesum, Jurnal (1941–1942). Scrisori din lagărul de la Westerbork (1943); Timothy Snyder, Pământul negru. Holocaustul ca istorie și avertisment; Alain Besançon, Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism şi unicitatea „şoah”-lui; Jurnalul Annei Frank (în mai multe formate și pentru mai multe categorii de public); Heather Dune Macadam, Cele 999 de la Auschwitz. Povestea primelor femei trimise în lagărul morții; Gwen Strauss, Cele nouă femei de la Ravensbrück. O poveste adevărată despre supraviețuire în Germania nazistă; Heather Morris – Trei surori, Tatuatorul de la Auschwitz , Călătoria Cilkăi; Annette Hess, Casa germană; Władysław Szpilman, Pianistul. Amintiri din Varșovia, 1939–1945. Toate, cum spuneam, Humanitas – toate, tulburătoare și admirabile documente de memorie (la propriu sau prin mijlocirea ficțiunii).

Revenind la cea mai recentă carte din această – încă o dată, admirabilă! – suită dedicată memoriei –ismelor criminale ale modernității noastre, să spunem, pe scurt: e o poveste despre revolta deținuților din toamna lui 1944 de la Auschwitz; e o poveste „spusă” într-un registru ficțional care folosește, abundent, un moment istoric real și unele personaje reale; e, așadar, ficțiune, dar nu neadevăr –, ci un adevăr probabil și foarte credibil cu privire la ceea ce a fost atunci; nu în ultimul rând – este o carte onestă (la finalul cărții, preț de 5-6 pagini, e – binevenită – construită o „ramă” care desparte ceea ce e ficțional de ceea ce a fost real în acest roman). De asemenea, „Dincolo de sârma ghimpată” e o poveste foarte bine scrisă – după regulile romanului: cu personaje puternice și bine conturate, cu o intrigă extraordinară, cu tensiune cvasipermanentă, cu – romanul e acaparant și din acest motiv – o cadență cinematografică; cu dozaj psihologic foarte bine calibrat cu care Shipman își încarcă personajele (și de o parte, și de alta a liniilor etice). James D. Shipman vede așa de bine acțiunea cărții încât, practic, cititorul vede, în timp real, ce gândesc personajele care populează romanul, cum își construiesc opțiunile de joc; e un acces foarte util la mintea personajelor, e ca o plimbare prin mintea lor. Nu în ultimul rând: povestea, care e spusă cu o remarcabilă limpezime stilistică, e purtătoare de claritate morală (ceea ce e și mai importantă, dată fiind delicatețea extremă a subiectului în jurul căruia este construită cartea).

Încă o idee care e de punctat în legătură directă cu această carte. O idee care pleacă de la o constatare mai generală: anume - există un val extraordinar pentru – să luăm aici în calcul sensul larg al termenului – literatura Holocaustului. Un mare și binevenit trend. Un trend care se simte și la noi. Un trend în care Humanitas & Humanitas Fiction sunt – dovadă și lista, departe de a fi exhaustivă, de mai sus - jucători foarte importanți. Ei bine, în legătură cu acest evident și masiv fenomen de piață de amploare mondială, există mai multe tipuri de raportări. Unele voci ne spun că sunt de păstrat și de respectat mai ales sau chiar numai textele și producțiile editoriale care sunt acoperite, obiectiv, incontestabil, de date și fapte. În alte cuvinte: ficțiunea ar merge prea departe intrând într-un câmp de sens atât de complex și de delicat precum e marea temă a Holocaustului. Ficționalizarea ar fi o romantizare / romanticizare – o trecere, greu de acceptat, în registrul romantic; și, de regulă, aceasta ar știrbi din valoarea de suferință asociată Holocaustului, ar edulcora lucrurile, datele, faptele. Și, mai ales, ar comite o nedreptate în raport cu ce a fost, în raport cu victimele numeroase ale Holocaustului. În ce mă privește – mă despart de o asemenea abordare. Sunt valoroase și importante în lupta pentru memorie (și pentru #NeverAgain) și cărțile masive și abundent documentate de istorie pură, și filmele precum „Lista lui Schindler”. Și Jurnalul Annei Frank, dar și declinări ale acestui formidabil jurnal care ajung, fie și simplificat, la copii – de la școala primară până la liceu. E important un film precum „Băiatul cu pijamaua în dungi”, dar și altul – greu de privit, greu de dus, o capodoperă cinematografică, fără vreun compromis făcut artei – precum e „Fiul lui Saul”. E important pentru cauza delicată a memoriei și a justiției memoriei, ca să închid un cerc, și cartea de față – cum spuneam, scrisă cu mare onestitate. O carte care ne vorbește despre lumea noastră, care e și pentru lumea noastră, și despre problemele lumii noastre. Pentru că e o carte despre rău – care are numeroase declinări și în lumea de azi. Pentru că e o carte despre suflete moarte – care, fiind așa, omoară la rândul lor. Suflete moarte – nu în sensul lui Gogol! - cum sunt, mutatis mutandis, și în lumea de astăzi. Pentru că e un text despre drama opțiunilor – orice vei alege, vei regreta. Și despre servitute, revoltă, eliberare, libertate. Despre normalitate și mai ales despre anormalitate. Despre speranță – nu în ultimul rând. Cum, sper, e cazul și va fi cazul și cu lumea noastră – care, să nu renunțăm niciodată la luciditate, are propriile garduri cu sârmă ghimpată. //

Litera & Corint - #NeverAgain

Pe repede înainte: la Editura Litera, foarte recent, în această linie editorială, un alt titlu din aceeași suită tematică: „Evadarea din ghetou. Uimitoarea poveste a copilului care a fugit de naziști”. De John Carr – jurnalist, crainic și fiul cel mare al unei figuri legendare a istoriei evadărilor (din lagărele și/sau ghetourile naziștilor). Cartea e, cum se intuiește, o reconstituire – punând cap la cap notițe și înregistrări de familie - făcută de fiu a aventurii ieșite din comun a tatălui său (Chaim Herzsman, la momentul evadării, un tânăr de 13 ani care, pentru a fi liber, ucide un paznic nazist și scapă, practic, de la moarte sigură). Scrisă alert, jurnalistic, cu o bună cadență a nodurilor de tensiune, „Evadarea din ghetou” e un bun aliat în lupta – cu miză mare, foarte mare – pentru memorie. 

La Corint, de asemenea, tot foarte recent, ficțiune integrală și bine scrisă: povestea unor copii evrei nevoiți să se ascundă de naziștii care le-au răpit părinții. În formularea editorilor români: „München, 1940. Mai mulți copii evrei, zdrențăroși și înfometați, se ascund într-o zonă cu vegetație sălbatică din preajma depourilor din oraș. Părinții lor au fost trimiși în lagăre de concentrare, dar copiii au reușit să scape și se adăpostesc îngroziți de teama Gestapoului. Profesoara Claudia Kellner descoperă existența acestor micuți când se hotărăște, riscându-și propria siguranță, să le ofere adăpost unei mame și fetiței sale, care o abordează disperate. În acest timp, tânărul spion britanic Peter Chesham reușește să pătrundă pe teritoriul celui de-Al Treilea Reich, infiltrându-se printre muncitorii de la depou. Dar misiunea sa secretă este amenințată atunci când descoperă ascunzătoarea orfanilor”. Cartea se intitulează „Orfanii Führerului” și e scrisă de David Laws.