Pe aceeași temă
Proaspăta decernare a Premiului Nobel pentru literatură a făcut „să curgă multă cerneală“, după cum se spunea cu ani în urmă, chiar dacă, de data aceasta și-n noul context, zecile, sutele de comentarii și interpretări pe care le-am citit au fost preponderent în social media. Umberto Eco deplângea faptul că Internetul dă drept la cuvânt unor „legiuni de imbecili“; dar, cu ocazia acestui Nobel pentru literatură acordat lui Bob Dylan, legiunile de comentatori erau formate din ascultători și fani ai lui Dylan. Cine n-a auzit, baremi, de Bob Dylan? Cine n-a ascultat măcar o piesă a lui? Cine nu poate reproduce un refren?
Faima acestei figuri iconice a pătruns în discuțiile literare asupra unor texte literare ca un elefant într-un magazin de porțelanuri, spărgând tot ce găsea în cale, de la Roth la Murakami și de la Adonis la Cărtărescu. Porțelanul din urmă, al nostru, el însuși activ pe Facebook, a avut mai multe postări, oscilând între stupoare și revoltă în prima zi („ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!“) și acceptare entuziastă, a doua zi („este minunat că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură!“). Al doilea porțelan s-a consolat cu un citat: pe wall-ul de Facebook al lui Murakami au apărut două propoziții din Pădurea norvegiană, cu tot cu coperta unei ediții: „Don’t feel sorry for yourself. Only assholes do that.“.
Adevărul e că, dacă până și fanii lui Dylan au fost luați prin surprindere de această premiere, șocul celorlalți este explicabil - ceea ce nu-l face mai ușor de gestionat. De ce Dylan? Nobel pentru ce literatură a lui Dylan mai valoroasă decât cea a lui Roth și Pynchon? Acestea au fost întrebările puse și repuse în spațiul virtual, cărora li s-au dat cele mai sofisticate răspunsuri. O interpretare subtil-politică a oferit, de pildă, Mihai Șora, tot pe Facebook: „Greu de aflat în detaliu ce socoteli au onorabilii domni ai juriului Nobel, însă nu cred că, premiindu-l pe Bob, poți salva Americile de personajul acela (catindat) cu meșă blondă (al cărui nume nu l-am știut niciodată și nu țin să-l învăț de acum înainte)“. Postarea aceasta a fost distribuită de peste 100 de ori, ducând discuția pe alte wall-uri, cu alte și alte distribuiri, comentarii, comentarii la comentarii. Ca să rezum: „legiunile de imbecili“ ai Internetului discută ceea ce înțelepții de la Comitetul Nobel au premiat.
Bob Dylan, laureat în 2016 al Premiului Nobel pentru literatură
Când a fost premiat Llosa, n-a fost niciun fel de controversă, ba chiar cunoscătorii au exclamat: „așa târziu?“. Dacă, anul acesta, ar fi fost premiat Roth, ar fi fost de asemenea ceva în ordinea meritelor literare și a ierarhiei simbolice constituite pe baza acestora. E greu de crezut și de susținut că Academia Regală nu cunoaște aceste merite și nu are idee de această ierarhie. Și totuși, în ultima decadă, de prea puține ori ea a fost asumată prin premiere. De mai multe ori, în ultimul deceniu, premierile nu au fost literare sau estetice, ci extraestetice și chiar extraliterare. Prin urmare, simbolic, controversatul Premiu Nobel pentru literatură acordat lui Dylan are „precedente“ care, paradoxal, îl pun în valoare. Nu te poți indigna că a luat Bob Dylan premiul în 2016, de vreme ce, în 2004, l-a luat Elfriede Jelinek.
Să discutăm așadar la rece, nu la caldul anunțului public, și la modul rațional, nu pasional. În 1953, Premiul Nobel pentru literatură a fost primit de Churchill, „for his mastery of historical and biographical description as well as for brilliant oratory in defending exalted human values“. În 1970, l-a primit Soljenițîn, „for the ethical force with which he has pursued the indispensable traditions of Russian literature“. După Churchill, în 1954, a fost laureat chiar un scriitor (Hemingway), iar înainte de Soljenițîn, în 1969, Beckett.
Să observăm, privind aceste premieri succesive, cât de fluctuant este criteriul propriu-zis estetic și cum el este suspendat de fiecare dată când personalitatea avută în vedere nu se lasă exprimată fără rest prin acesta. Criteriul fixat de Alfred Nobel însuși e următorul: „prizes to those who, during the preceding year, shall have conferred the greatest benefit to mankind“. În lumina acestui criteriu și în grila de evaluare utilizată pentru departajare, și Churchill în 1953, și Soljenițîn în 1970 meritau cu prisosință Premiul Nobel pentru literatură. Primul avusese o contribuție decisivă la înfrângerea în război a Germaniei naziste, al doilea se opunea deschis regimului totalitar sovietic și documenta ororile Gulagului. Meritul lor pur literar a fost și poate fi în continuare contestat; însă că acțiunea lor a adus un mare beneficiu umanității e cert.
Este la Bob Dylan altfel, e în cazul lui altceva?
Aparte de contribuțiile sale în muzică, de valoarea lor ca muzică, împletită sau nu cu literatura, Comitetul Nobel a premiat exact ceea ce a cerut fondatorul Premiilor: un om care a adus „the greatest benefit“ to „mankind“ - și nu doar în anul precedent, ci printr-o întreagă carieră. A fost premiată nu literatura ca literatură, ci muzica plus literatura ca atitudine. A fost apreciată nu atât arta (sincer, este Soljenițîn, pe care-l respect enorm, un artist precum Nabokov?), ci articularea artistică a mesajului. S-a răsplătit nu experimentul literar, nu reforma artistică, ci reformarea societății prin muzică plus literatură, impactul socio-cultural uriaș, influența pe care Bob Dylan a avut-o asupra mai multor generații. Firește că el nu-i un scriitor ca Llosa, dar Churchill era?
Ne-am obișnuit să vedem în Premiul Nobel pentru literatură cea mai înaltă distincție acordată pentru literatură, artă literară, rafinament artistic, excepționalitate flamboaiantă, subtilitate parabolică, finețe analitică, tipologii memorabile. Greșit. Sunt multe jurii care exact aceste merite pur artistice le caută și le recompensează simbolic. Comitetul Nobel caută, după cum s-a văzut, altceva, centrându-și opțiunile, de la an la an, nu numai în aria performanței literare (Pynchon), ci și în cea a portanței socio-culturale. Or, de pe lista celor aflați „în cărți“ anul acesta, Bob Dylan era întâiul. Dacă, anul următor, se va face mișcarea de pendul a premierii către literatura-literatură (după Soljenițîn, au fost premiați Pablo Neruda în 1971 și Heinrich Böll în 1972), e foarte probabil că Premiul îi va satisface pe mulți iubitori și cunoscători de literatură.
Un ultim alineat pentru comentatorii antisemiți, al căror conspiraționism se hrănește, ca de obicei, din etnia laureatului de anul acesta. Pentru acești conspiraționiști, de aceea a luat Bob Dylan Premiul Nobel pentru literatură - fiindcă este evreu. Or, „știm noi“ cum se dau premiile acestea și cine „trebuie“ să le ia. Mare păcat, zic eu, că antisemiții de pe Facebook și de pe forumurile ziarelor noastre au fost, ca de obicei, post-festum. Ei nu ne-au înștiințat, vai!, că Bob Dylan va lua premiul înainte să facă anunțul public Comitetul Nobel. Știind că acești experți în premiile internaționale nu se înșală niciodată, aș fi pariat pe Dylan, spre câștigul meu. //